Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul BRAŞOV
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1337/2015 din 16 octombrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B_____

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL


Decizia civilă nr. 1337/A Dosar nr.XXXXXXXXXXXXX


Ședința publică din data de 16.10. 2015

Completul constituit din:

Președinte – D______ U__ – judecător

Judecător – S_____ C___

Grefier – C______ C_____ I___


Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de apelantul intimat I____________ T_________ de Muncă B_____ împotriva Sentinței civile nr.xxxxx/29.09.2014 pronunțată de Judecătoria B_____ în dosarul cu numărul de mai sus în contradictoriu cu intimata petentă ___________________________ Cosmetics SRL, având ca obiect „anulare proces verbal de contravenție”.

La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare se constată lipsa părților .

Dezbaterile asupra apelului de față au avut loc în ședința publică din data de 9.10.2015 în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta, iar, instanța din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 16.10.2015 când a pronunțat hotărârea de mai jos.


TRIBUNALUL


Deliberând asupra apelului de față constată că prin Sentința civilă nr.xxxxx/29.09.2014 a Judecătoriei B_____ a fost admisă în parte plângerea formulată de petenta ________________> Professional Cosmetics SRL în contradictoriu cu intimatul I____________ T_________ de Muncă B_____ și, pe cale de consecință, s-a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii de 4000 lei aplicată prin procesul verbal ________ nr. xxxxxx/03.02.2014 întocmit de intimat cu sancțiunea avertismentului, fiind menținute restul dispozițiilor procesului verbal.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Conform procesului-verbal ________ nr. xxxxxx/03.02.2014, în data de 29.01.2014, ora 12 :00, I____________ T_________ de Muncă B_____, a efectuat un control la punctul de lucru al ___________________________ Cosmetics SRL din B_____ ______________________. Controlul a fost finalizat la data de 03.02.2014 ora 14:30 la sediul ITM B_____. Cu ocazia controlului s-a constatat că la nivelul societății nu este organizată activitatea de prevenire și protecție, iar angajatorul nu a urmat un curs de instruire specific cu durata de 40 de ore contrar prevederilor art. 13 lit.f din Legea nr. 319/2006 coroborat cu art. 14 și art.16 din HG nr. 1425/2006. Fapta ce a fost constatată la data de 03.02.2014 la sediul ITM B_____ și sancționată la aceiași dată constituie contravenție potrivit art.39 al.4 din Legea nr. 319/2016. S-a mai reținut că cele două angajate ce prestau activitate la punctul de lucru nu au beneficiat de instruirea adecvată, la periodicitatea stabilită de angajator, contrar prevederilor art.20 din Legea nr. 319/2006 coroborat cu art.96 din HG nr. 1425/2006. Fapta constituie contravenție potrivit art.39 al.4 din Legea nr. 319/2006 și a fost constatată la data de 03.02.2014 și sancționată în aceiași dată la sediul ITM B_____.

Petenta a invocat nulitatea procesului verbal pentru lipsa mențiunilor referitoare la textul legal ce stabilește contravenția. Astfel cum s-a redat în paragraful precedent, în cuprinsul procesului verbal sunt indicate atât textul de lege ce sancționează contravenția cât și cele care o stabilesc. Astfel, pentru prima faptă reținută s-a indicat art. 13 lit.f din Legea nr. 319/2006 coroborat cu art. 14 și art.16 din HG nr. 1425/2006. Neîndeplinirea obligațiilor stabilite de aceste texte constituie contravenție și se sancționează conform art.39 al.3 din Legea nr. 319/2006. Pentru cea de-a doua faptă contravențională reținută se indică art.20 din Legea nr. 319/2006 coroborat cu art.96 din HG nr. 1425/2006. Neîndeplinirea obligațiilor stabilite de aceste texte se sancționează conform art.39 al.4 din Legea nr. 319/2006. În consecință, indicarea în procesul verbal la rubrica destinată indicării textului de lege ce stabilește și sancționează contravenția a art.39 al.4 din Legea nr. 319/2006 nu este greșită, acesta fiind textul legal care stabilește că faptele prevăzute de art.13 și art.20 din același act normativ constituie contravenții și se sancționează. Mai mult în cuprinsul procesului verbal sunt indicate toate actele normative necesare pentru ca societatea contravenientă să poată identifica în mod corect obligația pe care nu a îndeplinit-o.

În ce privește data și ora comiterii faptei prima instanță a apreciat că în procesul verbal se indică cu precizie data și ora constatării faptei contravenționale. Faptele contravenționale reținute în sarcina petentei au caracter continuu astfel că data constatării corespunde cu data săvârșirii, respectiv a epuizării actului contravențional.

Încheierea procesului verbal în lipsa contravenientului este permisă de lege. Lipsa semnăturii unui martor, prevăzută de art.19 din OG nr. 2/2001 atrage nulitatea relativă a acestuia. Sancțiunea nulității relative poate fi aplicată doar dacă există o vătămare ce nu poate fi înlăturată în alt mod. În cazul de față petenta nu a indicat în ce constă vătămarea suferită ca urmare a încheierii procesului verbal în lipsa unui martor. Aceiași este situația și în cazul în care contravenientul nu are posibilitatea de a formula obiecțiuni. Mai mult, dreptul de a formula obiecțiuni se exercită doar în cazul în care procesul verbal se întocmește în prezența contravenientului, în cazul întocmirii în lipsă acest drept fiind evident că nu poate fi respectat. În ce privește vătămarea necesară pentru a putea aplica sancțiunea, chiar dacă ar exista, se acoperă prin posibilitatea contravenientului de a formula și susține în fața instanței orice fel de obiecțiuni.

Locul încheierii procesului verbal este indicat ca fiind sediul ITM B_____. În consecință nulitatea invocată de petentă nu subzistă. În orice caz, problema competenței ITM B_____ nu se pune cât timp controlul a vizat punctul de lucru al societății din B_____.

În ce privește fondul cauzei judecătoria a reținut că petenta se face vinovată de săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa. Astfel, potrivit art.13 lit.f din Legea nr. 319/2006 angajatorul este obligat „să asigure și să controleze cunoașterea și aplicarea de către toți lucrătorii a măsurilor prevăzute în planul de prevenire și de protecție stabilit, precum și a prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă, prin lucrătorii desemnați, prin propria competență sau prin servicii externe”. Prevederile HG nr. 1425/2006 dau posibilitatea angajatorului, în anumite condiții, să efectueze activitățile din domeniul securității și sănătății în muncă dacă acesta a urmat cel puțin un program de pregătire cu o durată de minim 40 de ore. În cazul de față petenta nu a făcut dovada faptului că un astfel de curs a fost urmat. În consecință angajatorul nu avea posibilitatea să asigure el însuși cunoașterea și aplicarea de către angajați a prevederilor legale referitoare la securitatea și sănătatea în muncă precum și a măsurilor de prevenire stabilite la nivelul societății.

În ce privește cea de-a doua faptă contravențională aceasta constă în nerespectarea planului de desfășurare periodică a instructajului angajaților în domeniul securității și sănătății în muncă. În procesul verbal de control, anexă la procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției, s-a reținut că la nivelul societății s-a stabilit o periodicitate de desfășurare a instructajului la 6 luni. La data efectuării controlului cele două angajate S_____ A__ M____ și C____ L_______ nu erau instruite în acest domeniu. Art. 20 al.2 din Legea nr. 319/2006 impune angajatorului efectuarea instructajului periodic sau ori de câte ori este necesar.

Nerespectarea obligațiilor prevăzute de art.13 lit.f și art.20 din Legea nr. 319/2006 constituie contravenii potrivit art. 39 al.4 din același act normativ.

Potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

În temeiul acestui text instanța este abilitată să efectueze un examen de proporționalitate al sancțiunii contravenționale aplicate, însă această analiză trebuie să se circumscrie între limita minimă, respectiv limita maximă a amenzii contravenționale prevăzute de actul normativ.

Astfel, sub minimul prevăzut de lege nu se poate coborî prin invocarea altor considerente sociale, ci numai dacă gradul de pericol social al faptei impune o altă sancțiune, cum ar fi de exemplu avertismentul.

Având în vedere că petenta solicită aplicarea sancțiunii avertismentului în locul sancțiunii amenzii contravenționale, instanța de fond a verificat dacă condițiile legale pentru dispunerea unei asemenea măsuri sunt îndeplinite.

Conform art. 7 alin. 2 avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă.

Conform art. 1 din OG nr. 2/2001 legea contravențională apără valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală. Deci, mutatis mutandis (schimbând ceea ce trebuie schimbat), fapta care prezintă pericol social în materie contravențională, este acea faptă prin care se aduce atingere valorilor sociale care nu sunt protejate de către legea penală.

Aprecierea pericolului social al faptei se face ținând cont de criteriile indicate de art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001. Aceste criterii sunt următoarele: împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, urmarea produsă, circumstanțele personale ale contravenientului și celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Normele care reglementează raporturile juridice din domeniul dreptului muncii sunt preponderent de ordine publică. Prin intermediul acestor norme, se reglementează cadrul juridic în care urmează a se desfășura munca. Consecințele nerespectării acestor norme, afectează atât interesele persoanele care prestează munca, cât și interesele statului, având în vedere obligațiile fiscale ale angajatorilor.

Gravitatea faptelor reținute în sarcina petentei trebuie apreciate pornind, în primul rând, de la specificul muncii angajaților care nu au beneficiat de o instruire în domeniul sănătății și securității în muncă. În cazul de față cele două angajate prestau activitate într-un magazin în care se comercializează produse cosmetice. Periculozitatea unui astfel de loc de muncă este redusă, împrejurare ce atrage un grad de pericol social al faptei de a nu fi asigurat instruirea corespunzătoare.

Prima instanță a apreciat că împrejurările concrete în care fapta a fost săvârșită atrag un pericol social redus ceea ce impune o reindividualizare a sancțiunii aplicate.

Pentru argumentele prezentate, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/xxxxx, judecătoria a admis plângerea și a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului.

Împotriva Sentinței civile nr.xxxxx/29.09.2014 pronunțată de Judecătoria B_____ a declarat apel intimatul I____________ T_________ de Muncă B_____ solicitând modificarea în tot a sentinței primei instanțe în sensul respingerii plângerii contravenționale și menținerii procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției.

În dezvoltarea motivelor de apel, apelantul arată că soluția primei instanțe este netemeinică având în vedere caracterul deosebit de grav al faptei reținută în sarcina intimatei, cu implicații economice și sociale. În continuare, apelantul arată că sancțiunea a fost corect aplicată, neimpunându-se transformarea amenzii contravenționale în avertisment. Apelantul arată și că organul constatator a procedat temeinic și legal, dând dovadă de clemență prin aplicarea minimului amenzii prevăzută de lege pentru fapta contravențională săvârșită.

În drept au fost invocate dispozițiile art.466-art.482 din Codul de procedură civilă.

În apărare, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului declarat și păstrarea hotărârii primei instanțe ca fiind legală și temeinică.

Prin răspunsul la întâmpinare, apelantul a solicitat respingerea apărărilor intimatei.

Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate, Tribunalul constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

Importanța respectării normelor legale referitoare la organizarea activității de prevenire și protecție, urmarea unui curs de instruire specific, desfășurarea periodică a instructajului angajaților în domeniul securității și sănătății în muncă, este recunoscută în speță și prin aplicarea sancțiunii de avertisment.

În acest sens se rețin dispozițiile art.7 alin.3 din OG nr.2/2001, potrivit cărora avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.

Avertismentul face parte din categoria sancțiunilor principale și, la rândul său, constituie un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate și de prevenire a săvârșirii unor fapte ilicite.

Necesitatea protejării intereselor statului și intereselor indivizilor nu presupune în mod automat aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale. Sancțiunea se stabilește individual și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei contravenționale, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

În speță, în mod judicios prima instanță, raportat la dispozițiile art.21 alin.3 din OG nr. 2/2001 care prevăd că sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și că trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, precum și de celelalte date înscrise în procesul-verbal, a reindividualizat sancțiunea amenzii aplicată prin procesul verbal de contravenție contestat cu sancțiunea avertismentului.

Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, văzând dispozițiile art.480 alin.1 din Codul de procedură civilă, Tribunalul va respinge apelul declarat de apelantul I____________ T_________ de Muncă B_____ împotriva Sentinței civile nr.xxxxx/29.09.2014 pronunțată de Judecătoria B_____, pe care o va păstra ca fiind legală și temeinică.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:


Respinge apelul declarat de apelantul I____________ T_________ de Muncă B_____ împotriva Sentinței civile nr.xxxxx/29.09.2014 pronunțată de Judecătoria B_____, pe care o păstrează.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 16 octombrie 2015.


PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

D______ U__ S_____ C___






GREFIER,

C______ C_____ I___






Red.D.U./16.11.2015.

Tehnored. Cl.I./16.11.2015.

- 4 ex -

Jud. fond :B. M.M______.

















Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025