ROMÂNIA
TRIBUNALUL A___ operator - 3207/2504
Secția de contencios administrativ și fiscal
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
DECIZIA CIVILĂ NR. 257 A
Ședința publică din data de 19 martie 2015
Președinte L______ M______ Ș___
Judecător M______ M______
Grefier I______ M_____
S-a luat în examinare apelul formulat de apelanta petentă ________________, în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, împotriva sentinței civile nr. 732 din 20 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Chișineu-Criș în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul petentei, avocat G_____ M____ din Baroul A___, lipsind intimata.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Apelul este legal timbrat cu 20 lei, taxă judiciară de timbru, conform chitanței conform chitanței ________ XWF nr.xxxxxxx din 22.12.2014- fila 12 dosar.
S-a făcut referatul cauzei după care, verificând din oficiu competența potrivit art. 482 Noul Cod de procedură civilă, tribunalul constată că aceasta îi aparține conform art. 95 alin. 1 pct. 2 Noul Cod de procedură civilă, sentința atacată fiind pronunțată de Judecătoria Chișineu-Criș aflată în circumscripția acestui tribunal.
Reprezentantul petentei depune la dosar răspuns la întâmpinare și arată că nu solicită administrarea altor probe.
Instanța declară cercetarea apelului încheiată și întrucât reprezentantul apelantei este de acord ca dezbaterea apelului să urmeze la acest termen, declară deschisă dezbaterea asupra apelului.
Reprezentantul petentei solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței atacate cu consecința admiterea plângerii și constatarea nulității procesului-verbal de contravenție și a procesului-verbal de afișare; în subsidiar, solicită înlocuirea amenzii cu „Avertisment”, fără cheltuieli de judecată.
Domnul avocat susține că procesul-verbal de contravenție nu a fost legal comunicat, nu există dovada că petenta a refuzat primirea actului și nu rezultă cine a fost martorul asistent, nefiind indicate datele acestuia.
De asemenea, a evidențiat că nulitatea procesului-verbal de afișare duce la nulitatea procesului-verbal de contravenție în condițiile în care nu a fost comunicat în termen de o lună, prevăzut de lege.
A susținut reprezentantul petentei că reprezentantul acesteia a găsit procesul-verbal după expirarea termenului de comunicare și că din actele depuse cu titlul de dovadă de afișare, nu se poate distinge în ce mod s-a făcut afișarea.
În subsidiar, domnul avocat solicită înlocuirea sancțiunii amenzii cu „Avertisment”, apreciind că amenda este disproporționat de mare raportat la pericolul social concret al faptei.
De asemenea, reprezentantul petentei critică hotărârea instanței de fond care nu a luat în considerare toleranța de 4 % prevăzută de normele aplicabile în domeniu și susține că, raportat la depășirea ce rezultă nu se justifică amenda într-un cuantum atât de mare, având în vedere și că masa totală maximă admisă nu a fost depășită.
Pentru considerentele expuse, reținându-se că prima instanță nu a examinat un motiv de nulitate absolută a procesului-verbal de contravenție, reprezentantul petentei solicită admiterea apelului, fără cheltuieli de judecată.
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art. 394 alin. 1) din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța închide dezbaterile.
T R I B U N A L U L
Deliberând asupra apelului,
Constată că prin sentința civilă nr.732 din 20.11.2014 pronunțată de Judecătoria Chișineu-Criș în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX a fost admisă în parte plângerea contravențională formulată de petenta ____________, în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Timișoara, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției ______________ nr.xxxxxxxxxx din data de 09.07.2014 și a fost redusă amenda aplicată prin procesul verbal de contravenție ______________ nr.xxxxxxxxxx/9.07.2014, încheiat de intimată, de la suma de 30.000 lei, la suma de 25.000 lei. Au fost menținute celelalte dispoziții ale procesului verbal contestat. Nu au fost acordate cheltuieli de judecată .
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin procesul verbal de contravenție contestat petentei i-a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale în valoare de 30.000 lei și s-a dispus achitarea tarifului de despăgubire de 256,43 lei, reținându-se în sarcina acesteia că a fost depistat în Vărșand P.T.F. vehiculul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX/XXXXXXXXX, cu depășirea masei maxime admise pe axa 2, având greutatea de 12,76 tone față de 11,50 tone maxim admis, contrar dispozițiilor art.41 al. 1 din OG 43/1997.
Instanța de fond a stabilit că procesul verbal contestat este legal, fiind încheiat cu respectarea dispozițiilor OG.2/2001, cuprinzând toate mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din acest act normativ și de asemenea, că sancțiunea aplicată petentei se află în limitele prevăzute de art.41 alin. 1 din O.G. nr. 43/1997, respectiv de la 25.000 lei la 35.000 lei.
În privința temeiniciei procesului verbal de contravenție, instanța de fond a constatat că acesta este legal și temeinic întocmit, petenta fiind verificată în punctul de trecere a frontierei Vărșand, sens ieșire din România, cu instalația de cântărire ce este verificată și avizată metrologic, conform Buletinului de verificare metrologică depus la dosar, iar fapta contravențională reținută în sarcina sa este prevăzută de art. 41 alin. 1 din O.G. nr.43/1997.
Referitor la excepția tardivității comunicării actului sancționator invocată de către petentă, prima instanță a respins-o apreciind că acesta a fost comunicat în termenul legal, respectiv a fost comunicat conform xerocopiei plicului depus prin poștă, la data de 17.07.2014, însă petenta nu s-a prezentat la oficiul poștal în vederea ridicării acestuia, iar a doua comunicare a fost efectuată prin afișare la sediul petentei, conform dispozițiilor legale.
Instanța de fond a mai reținut că potrivit tichetului de cântar depus la dosar, autovehiculul petentei a fost depistat cu depășirea greutății maxime admise, având 12,76 tone, față de 11,5 maxim admis pe axa 2, fapta constituind contravenția prevăzută de art.41 alin.1 din O.G. nr. 43/1997.
Având însă în vedere criteriile stabilite de art.21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 și anume, limitele prevăzute de actul normativ și proporționalitatea cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientei și de celelalte date înscrise în procesul-verbal, instanța de fond a apreciat că se impune reindividualizarea sancțiunii, în sensul reducerii amenzii la suma de 25.000 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel petenta ________________. solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței atacate în sensul admiterii plângerii și constatării nulității procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției ______________ nr.xxxxxxxxxx din data de 09.07.2014 precum și a procesului-verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare din data de 11.08.2014 întocmite de intimat iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii de 30.000 lei cu sancțiunea avertisment. Nu a solicitat cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului petenta a reiterat considerentele expuse în plângerea contravențională, invocând în principal excepția nulității comunicării procesului verbal raportat la dispozițiile art.27 din OG nr.2/2001, arătând că actul a fost întocmit la data de 9.07.2014, iar comunicarea s-a făcut prin afișare la sediul societății fără încheierea unui proces verbal în prezența unui martor; existența unei semnături indescifrabile nu poate suplini lipsa datelor personale de identificare a unui martor.
Petenta invocă excepția tardivității comunicării actului sancționator, față de dispozițiile art.26 al.3 din O.G. nr.2/2001, întrucât deși procesul verbal a fost întocmit la data de 9.07.2014, l-a găsit în scara blocului doar la data de 13.08.2014, plicul conținând procesul-verbal de contravenție fiind returnat expeditorului, astfel că procesul-verbal este lovit de nulitate absolută.
Cu privire la fondul cauzei, petenta susține că avizul metrologic privind funcționarea cântarului este lovit de nulitate absolută, fiind eliberat cu încălcarea dispozițiilor legale, nerespectându-se procedura tehnică de 10 cântăriri consecutive.
Consideră petenta că întrucât avizul metrologic este nul, și rezultatele cântăririi și documentele întocmit pe baza acestei cântăriri sunt nule.
A învederat că potrivit O.R.D. 568 din 19.07.2010 peste masa maximă admisă de 2 zone, este reglementată o toleranță de 4 %, astfel că masa maximă admisă de 11.5 tone crește cu 4 % rezultând o masă maximă admisă de 11.96 tone. În aceste limite nu se aplică tarife suplimentare, nu se eliberează autorizație specială de depășire, nu se întocmește proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției întrucât fapta nu constituie contravenție.
Petenta a mai arătat că potrivit Normelor de Metrologie Legală tip 057-11 privind instalațiile de cântărire în mers pentru vehicule rutiere tip Supaweight 4000 în regim dinamic cu clasa de exactitate 2C, pentru masa pe axa simplă sau de grup de axe, este de ± 3 % din media corectată pentru masa axei simple sau masa grupului de axe.
A susținut petenta că toleranța de 4 % reglementată la ORD. 568/19.07.2010 are un caracter juridic, iar toleranța reglementată de Normele de Metrologie Legală 057-11 are un caracter tehnic iar cele două tipuri de toleranțe nu se exclud una pe cealaltă.
Astfel, susține petenta, dacă din masa cântărită a autovehiculului de 12.76 tone se scade toleranța tehnică de 3 % rezultă o masă cântărită de 12.37 tone.
Având în vedere că cele două toleranțe, există o depășire a masei cântărite de la 11.96 tone la 12.37 tone, respectiv o depășire de 0,41 tone, depășirea masei maxime pe axa 2 datorându-se unor deficiențe la încărcarea, amplasarea și securizarea mărfii și nu unei fapte intenționate.
Față de argumentele prezentate, petenta a solicitat să se rețină că gradul de pericol social este redus și că s-a adus o atingere minimă valorii ocrotite prin norma care incriminează și sancționează fapta, astfel că amenda de 30.000 lei este, în opinia petentei, vădit disproporționată.
Petenta consideră că în acest context, soluția adoptată de prima instanță este netemeinică și nelegală.
În subsidiar, petenta solicită înlocuirea sancțiunii amenzii de 30.000 lei cu avertismentul, față de pericolul social redus al faptei și față de faptul că masa maximă totală nu a fost depășită.
În drept, petenta invocă prevederile art. 466 și urm., art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, art. 31 și urm., art.5, 6, 7, 21 al.3, 26, 27 din O.G. nr. 2/2001, dispozițiile Ordinului 568/19 iulie 2010 O.G. nr.43/1997, Normele de Metrologie Legală 057-11.
Prin întâmpinarea depusă la data de 05.02.2015, intimata C_____ S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a solicitat respingerea excepțiilor invocate de către petentă ca nefondate.
Pe fondul cauzei intimata a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea sentinței atacate, ca temeinică și legală.
Cu privire la comunicarea actului sancționator , intimata a învederat că prima comunicare a procesului-verbal s-a făcut prin poștă la data de 17.07.2014 astfel cum rezultă din confirmarea de primire și din xerocopia plicului cu care a fost comunicat actul.
Întrucât petenta nu s-a prezentat la oficiul poștal pentru a ridica plicul, s-a procedat la afișarea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției la sediul acesteia, conform art. 27 din O.G. nr. 2/2001.
Referitor la excepția tardivității comunicării procesului-verbal, intimata a susținut că aparține petentei culpa exclusivă pentru faptul că la prima comunicare prin poștă a procesului-verbal nu s-a putut realiza predarea efectivă a plicului, întrucât aceasta deși a fost avizată și reavizată, nu s-a prezentat la oficiul poștal pentru ridicarea corespondenței.
Consideră intimata că demararea procedurii comunicării procesului-verbal precum și finalizarea acesteia, concretizată prin afișarea procesului-verbal, s-a făcut în termenul legal stabilit de legiuitor, iar excepția prescripției tardivității se impune a fi respinsă ca nefondată.
Pe fondul cauzei, referitor la toleranța aplicabilă cântăririi, intimata a susținut că este nelegală cumularea erorii tolerate de ± 3 % cu toleranța maxim admisă de ± 4 % , astfel cum rezultă și din răspunsul Biroului Român de Metrologie –Serviciul Județean de Metrologie Legală A___, eroarea de ± 3 % nu se aplică și nici nu se deduce.
În opinia intimatei, fapta contravențională săvârșită de apelantă prezintă un grad ridicat de pericol social iar prima instanță a stabilit situația de fapt și a aplicat legea în mod corespunzător, astfel că nu se evidențiază elemente care să justifice schimbarea hotărârii apelate, criticile aduse sentinței pronunțate de prima instanță fiind nefondate.
În drept, intimata a invocat OG nr.43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Examinând apelul prin prisma probelor existente la dosarul cauzei, a criticilor invocate și a prevederilor art. 479 Noul Cod procedură civilă, Tribunalul apreciază că acesta este neîntemeiat urmând a fi respins pentru următoarele considerente :
Prima instanță a reținut corect starea de fapt, pe baza probelor administrate în cauză și a interpretat și aplicat corespunzător normele legale incidente.
Nu pot fi primite susținerile apelantei petente privind nulitatea procesului verbal de contravenție ca urmare a necomunicării acestuia în termenul de 30 de zile de la întocmire.
Potrivit procesului verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare a procesului verbal de constatare a contravenției, procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. xxxxx xxxxx/09.07.2014 a fost comunicat prin afișare, ca urmare a imposibilității comunicării acestuia prin scrisoare recomandată, la data de 11.08.2014, martorul P___ I___, cu datele menționate, atestând afișarea, fiind astfel respectate atât dispozițiile art. 27 cât și ale art. 14 alin. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001. Evident procesul verbal de comunicare lăsat petentei o dată cu afișarea procesului verbal de contravenție, nu putea conține datele de identitate ale martorului, astfel de date neputând fi făcute publice, ele consemnându-se însă în procesul verbal de comunicare păstrat de intimată.
Potrivit art. 27 din Ordonanța guvernului nr. 2/2001, comunicarea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor se realizează prin poștă, cu aviz de primire, iar în cazul în care această procedură a eșuat datorită neprezentării contravenientului pentru ridicarea corespondenței, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului. Comunicarea este realizată prin afișare, la data afișării, conform textului de lege menționat, și nu poate fi considerată îndeplinită doar la data când susține contravenientul că a observat actul afișat, așa cum acesta solicită prin motivele de apel, un astfel de motiv fiind neîntemeiat.
Motivul de apel privind nulitatea avizului metrologic eliberat pentru cântarul cu care a fost constatată contravenția în discuție datorită nerespectării procedurilor de avizare, respectiv neefectuarea celor zece cântăriri obligatorii, este neîntemeiat. Apelanta petentă se limitează la a afirma că nu a fost respectată procedura cântăririlor consecutive fără a menționa vreun indiciu care ar conduce la o astfel de concluzie sau a solicita vreo probă în acest sens. Cât timp avizul metrologic a fost eliberat de autoritatea competentă, acesta este considerat eliberat cu respectarea procedurilor legale, reglementate de ordinul BRML 304/ 2005 dar și a Ordinului 106 BRML 106/2005. Simpla afirmație a apelantei petente privind nerespectarea procedurilor de avizare, în lipsa oricăror probe care să susțină acestea afirmații, nu poate conduce la concluzia nulității avizului de funcționare a cântarului.
Cât privește motivul de apel privind cumulul toleranței ,,juridice” de 4%, reglementate de Ordinul 568/2010 cu toleranța tehnică de 3% reglementat de Norma de Metrologie Legală 057-11, instanța constată că și acesta este neîntemeiat.
Instalațiile de cântărire în mers a vehiculelor sunt avizate metrologic potrivit NML 057-05 aprobată prin ordinul BRML 304/2005 iar aceasta reglementează o eroare tolerată a instalației de cântărire în mers a vehiculelor de maxim 2%, pentru eliberarea avizului metrologic. Consecința acestei erori tolerate la eliberarea buletinului de verificare metrologică a unei astfel de instalații, ca și a dispozițiilor pct. 2.1.1. din NML 001-05 aprobată prin Ordinul BRML 106/2005, aplicabil oricărei instalații de cântărire, a fost reglementarea în anexa 5 litera l a Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 a unei erori duble de 4% pe axă, reluată și în Ordinul 568/2010, eroare până la care nu se aplică sancțiuni contravenționale sau tarife de despăgubire. Nu există nici o dispoziție legală care să permită cumularea celor două erori. Dimpotrivă eroare permisă de 4% reglementată de Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 și Ordinul 568/2010 se adresează agenților constatatori, iar eroarea de + _2% laboratoarelor de verificare metrologică, aceasta din urmă neputând fi avută în vedere de agentul constatator.
Constatându-se la cântărirea autovehiculului apelantei petente cu o instalație de cântărire în mers a autovehiculelor, depășirea masei maxime admise pe axa 2 cu 800 kg chiar și față de masa admisă cu luarea în calcul a erorii tolerate, de 11,96 t, nu se poate reține că depășirea masei maxime admise pe axa 2 a fost nesemnificativă, și că fapta prezintă o gravitate redusă, fiind suficientă sancțiunea avertismentului pentru realizarea scopului sancțiunii contravenționale. Instanța de fond a apreciat corect gravitatea faptei și a stabilit o sancțiune contravențională proporțională, neexistând circumstanțe reale sau personale, de natura celor reglementate de art. 21 alin. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 care să conducă la concluzia unui grad de pericol social redus al faptei.
Nu se poate reține nici lipsa intenției apelantei petente, aceasta având obligația de a asigura respectarea normelor legale, inclusiv a celor legate de masa maximă admisă pe fiecare axă și pe între autovehiculul, la efectuarea oricărui transport de mărfuri în calitate de operator de transport.
Față de cele menționate, constatând că sentința primei instanțe este temeinică și legală, în baza art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă va respinge apelul declarat de apelanta petentă ________________. în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A.- Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, împotriva sentinței civile nr. 732 din 20.11.2014 pronunțată de Judecătoria Chișineu-Criș în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX și în consecință va păstra hotărârea atacată.
Se reține că în cauză nu s-a pus problema cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge apelul declarat de apelanta petentă S.C. O____ S.R.L. cu sediul în A___, calea A____ V_____, _____________. A___ și sediul procesual ales, în A___, ____________________.3, __________ contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A.- Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, cu sediul procesual ales în A___, ______________________ A, la Secția Drumuri Naționale A___, împotriva sentinței civile nr. 732 din 20.11.2014 pronunțată de Judecătoria Chișineu-Criș în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX și în consecință, păstrează hotărârea atacată.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 19 martie 2015.
Președinte Judecător
L______ M______ Ș___ M______ M______
Grefier
I______ M_____
Red. M.M./04.05.2015
tehnored. I M. /ex. 4
prima instanță – judecător: R___ I_____ G____
se comunică hotărârea cu :
apelanta petentă S.C. O____ S.R.L. - A___, ____________________.3, _______________ procesual ales
intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A.- D___ Timișoara, - la sediul procesual ales în A___, ______________________ A, la Secția Drumuri Naționale A___,
_______________.05.2015