TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE C_________
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr.XXXXXXXXXXXXX 4204
Ședința publică din 04 iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: H____ M______
Judecător: P__ V_______
Grefier: B_____ D___
Pe rol fiind pronunțarea soluției la apelul formulat de intimata Direcția S_______ Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Maramureș, cu sediul în Baia M___, __________________________.66, județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr.9858 din 31.10.2014 pronunțată de Judecătoria Baia M___ în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, având ca obiect plângere la contravenție, în contradictoriu cu intimatul I.F. D____ T_____, cu sediul în Remeți pe S____, _______________________, județul Maramureș.
Dezbaterile asupra apelului și susținerile orale ale părților au avut loc la data de 07 mai 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța în aceeași constituire, în baza art. 394, art. 396 raportat la art. 482 din Noul Cod de procedură civilă, a amânat pronunțarea soluției la data de 21 mai 2015 și 04 iunie 2015, când a decis următoarele:
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 9858 din 31.10.2014 pronunțată de Judecătoria Baia M___ în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, a admis plângerea contravențională formulată de petenta I.F. D____ T_____ împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxx din 21.02.2014 încheiat de intimata Autoritatea Națională S_______ Veterinară, Direcția S_______ Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Maramureș, și a anulat procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxx din 21.02.2014 încheiat de intimată, s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinței s-a reținut că Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxx din 21.02.2014 încheiat de intimata Autoritatea Națională S_______ veterinară, Direcția S_______ Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Maramureș (în continuare DSVSA), petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 1200 lei, constatându-se că aceasta nu a declarat stocul de bovine deținut către Serviciul de Sănătate animală, la data de 05.02.2014.
Fapta menționată anterior este prevăzută de dispozițiile art. 2 lit. b pct. 7 din HG nr. 984/2005, cu modificările și completările ulterioare.
Verificând, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, respectiv a prevederilor art. 16 și 17 din același act normativ, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
De asemenea, instanța apreciază că fapta reținută în sarcina petentului a fost descrisă suficient pentru a permite corecta încadrare juridică și aplicarea sancțiunii corespunzătoare, procesul-verbal contestat fiind de natură a răspunde cerințelor legale imperative.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, legea instituind o prezumție relativă de veridicitate cu privire la împrejurările constatate de agentul constatator.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța trebuie să analizeze, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o ”acuzație în materie penală”, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative, respectiv natura faptei, caracterul penal al textului ce definește contravenția, conform legislației interne, și natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate.
Calificarea faptei ca ”acuzație în materie penală” are drept consecințe incidența în respectiva cauză a prezumției de nevinovăție de care se bucură petentul și a obligației autorităților statului de a proba faptele reținute în sarcina acestuia. Însă, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002, paragraf 113).
Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Potrivit dispozițiilor art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A_____ v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
În acest sens, se înscrie și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza I___ P__ contra României în care Curtea a observat că, în ceea ce privește dreptul la apărare al petentului, instanțele trebuie sa-i dea ocazia de a-si prezenta punctul de vedere, de a depune la dosar memorii sau de a solicita administrarea probelor pe care le aprecia pertinente. Curtea a reamintit că admisibilitatea probelor constituie în primul rând o chestiune reglementată de dreptul intern și, ca regulă generală, cade în competența instanțelor naționale să se pronunțe asupra probelor pe care le administrează. Potrivit Convenției, rolul Curții este de a verifica dacă întreaga procedură, incluzând modul în care proba a fost obținută, este echitabilă (a se vedea Doorson c. Țărilor de Jos, 26 martie 1996, par. 67; V__ Mechelen și alții c. Țărilor de Jos 23 aprilie 1997, par. 50).
Ceea ce apare ca fiind esențial din punctul de vedere al instanței europene este faptul că instanțele naționale i-au oferit petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale.
Astfel, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât acesta nu aduce probe sau nu prezintă o explicație rațională pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unor situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia ori nu invocă alte împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.
Având în vedere aceste principii, instanța reține că procesul-verbal de contravenție beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât timp petentului i se asigură de către instanță condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil. Prin urmare, atât timp cât contravenientului i se oferă posibilitatea reală, efectivă de a proba contrariul, prezumția de nevinovăție, astfel cum este conturată în jurisprudența CEDO nu este încălcată.
Astfel, în cauza dedusă judecății, instanța constată că petenta a înțeles să se folosească de drepturile sale procesuale în încercarea de a răsturna prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal, așa cum era obligată de dispozițiile art.249 și art.10 din Codul de procedură civilă, propunând proba cu înscrisuri, și interogatoriul intimatei, reușind să răstoarne prezumția de veridicitate a procesului verbal.
Petenta a fost amendată în baza art. 2 lit. b pct. 7 din HG 984/2005, care prevede că următoarele fapte constituie contravenții la normele sanitare veterinare referitoare la masurile generale si speciale de menținere a indemnității teritoriului fata de bolile transmisibile la animale, de apărare a sănătății animalelor si de prevenire a transmiterii de boli de la animale la om si se sancționează după cum urmează: b) cu amenda de la 1.000 lei la 2.000 lei (RON): 7. nedeclararea de către deținătorii de animale a obținerii, prin fătare, cumpărare, donație sau in alte moduri, a animalelor, precum si înstrăinarea acestora fără documentele prevăzute de legislația sanitară veterinara si pentru siguranța alimentelor.
La data de 05.02.2014, intimata a încheiat nota de control nr. 41 (f. 10) în care se reține faptul că s-a efectuat un control la P.F D____ T_____, însă cu privire la codul de exploatație nr. ROxxxxxxxxxx, care corespunde I.F D____. În această notă de constatare, se arată că s-a verificat hala și adăpostul de creștere a tineretului bovin, constatându-se că acesta corespunde normelor sanitar veterinare. La data controlului nu a fost găsit niciun exemplar în grajdul proprietarului, fapt ce corespunde și cu situația din laptop-ul proprietarului.De asemenea, din această notă reiese și faptul că animalele au fost introduse pe bază de pașaport și formular de mișcare și vândute cu documente de mișcare.Din nicio probă depusă la dosar de intimată nu reiese că I.F. D____ ar fi înstrăinat animale fără a avea documentele prevăzute de legislația sanitară, ci, dimpotrivă, nota de control nr. 41 din 5 febr. 2014 reiese faptul că acestea au fost vândute cu documente de mișcare.
În nota de inspecție din data de 29.01.2014, efectuată la o terță persoană față de acest proces, respectiv la M________ F_____, se reține faptul că in baza de date a medicului veterinar s-a depistat o exploatație a d-lui D____ T_____, la adresa din Remeți pe S____, nr. 199, cu 577 bovine care nu au fost operate de medicul veterinar și că aceste bovine nu se regăsesc în adăpost. Instanța constată că acesta este locul și momentul în care intimata a făcut o confuzie între cele 2 exploatații diferite ale D____ T_____ si I.F. D____ T_____. La I.F. D____ T_____, așa cum se reține atât în nota de constatare din 29.01.2014 cât și în nota de control nr. 41/05.02.2014, animalele nu se regăsesc în adăpost. Cele 577 de bovine găsite și aparent nedeclarate aparțineau exploatației lui D____ T_____ și nu celei a I.F D____ T_____. Aceste aspecte se coroborează și cu declarația dr. F_______ I___, de la fila 27, potrivit căruia la I.F. D____ T_____ nu există niciun animal și nici inventarul nu a fost realizat. Acest aspect a fost confirmat și prin reiterarea stării de fapt efectuată de intimată prin răspunsurile la interogatoriul depus la dosar la filele 30-31.
Mai mult, la data de 05.02.2014 s-a efectuat un control și la exploatația lui D____ T_____, persoană fizică, având aceeași adresă ca și I.F. D____ T_____, dar cu cod de exploatație diferit, prilej cu care s-a întocmit nota de control nr. 42/05.02.2014. În această notă s-a reținut faptul că la exploatația lui D____ T_____, persoană fizică, s-au găsit 99 de bovine în baza națională de date, dar și faptic, la locul controlului, aspecte care însă nu interesează în mod direct cauza, întrucât contravenientă este I.F. D____ T_____, însă relevante pentru a explica confuzia efectuată între stocul de animale deținut de persoana fizică D____ T_____ și care se regăsea și în teren și exploatația I.F D____ T_____, unde nu se găsea niciun animal, astfel că nu se putea cere declararea acestui fapt.
Instanța, în baza prezumției de nevinovăție de care se bucură petenta, având în vedere că orice dubiu asupra vinovăției sale trebuie să ii profite si că revine intimatei sarcina de a face dovada dincolo de orice îndoială rezonabilă a faptului că petenta se face vinovată de săvârșirea contravenției, va da eficacitate acestui principiu și va dispune anularea procesului verbal prin care petenta a fost sancționată. Deși procesul verbal se bucura de prezumția de legalitate si temeinicie, aceasta subzistă concomitent cu prezumția de nevinovăție a petentei. Sarcina probei revine, așadar, pentru început, petentei, in încercarea sa de a răsturna această prezumție de legalitate si temeinicie a procesului verbal. În cauza de față, petenta a răsturnat această prezumție și a creat o fisură în privința credibilității procesului verbal, punct din care revenea intimatei sarcina probei, în sensul de a arăta că, în fapt, nu există niciun dubiu cu privire la vinovăția petentei. Având în vedere ca acest dubiu, aruncat asupra procesului verbal prin apărările formulate de către petentă, nu a fost înlăturat de către intimată, instanța va aplica principiul in dubio pro reo și va anula procesul verbal.
Intimata Direcția S_______ Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Maramureș (DSVSA) a formulat apel solicitând schimbarea sentinței în sensul respingerii plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor ________-xxxxx/21.02.2014 întocmit de reprezentantul DSVSA Maramureș dr. Thanhoffer T___.
În motivarea apelului se critică sentința pentru greșita apreciere a probațiunii administrate și pronunțarea hotărârii de către prima instanță cu aplicarea greșită și încălcarea legii.
Apelanta – intimată susține că petenta I.F. D____ T_____ a fost sancționată pentru nedeclararea stocului de bovine deținute către serviciul de sănătate a animalelor iar faptul că la data întocmirii notei de control nr. 41 din 5.02.2014 nu a fost găsit niciun animal în exploatație nu absolvă de răspundere contravențională întrucât petenta cu bună credință a încălcat art. 2 lit. c și f din Ordinul nr. 40/29.04.2010, fiind cert că animalele au existat în exploatație.
Astfel, în baza notei de control nr. 41/05.02.2014 agenții constatatori reprezentanți ai DSVSA Maramureș au constatat că în exploatația comerciala a domnului D____ Traían din Remeți pe S____ nr.199, au fost identificate 577 capete bovine care nu au fost operate de către domnul doctor Fărcasan I___ în calitate de medic veterinar concesionar la CMV Mireșu M___ în Baza Naționala de Date. In urma controlului efectuat reprezentanții Direcției Sanitare Veterinare si pentru Siguranța Alimentelor Maramureș au constatat ca cele 577 capete bovine nu se regăsesc în adăpost prin urmare au dispus aplicarea masurilor legale întrucât petentul a încălcat normele sanitare veterinare si pentru siguranța alimentelor prevăzute de art.2 lit.b pct.7 din HG 984/2005 fiind sancționat cu amenda minima în cuantum de 1200 lei.
Potrivit prevederilor legale Invocate (art.2 lit.b pct.7) din HG 984/2005. nedeclararea de către deținătorii de animale a obținerii, prin fătare, cumpărare, donație sau în alte moduri a animalelor precum si înstrăinarea acestora fără documentele prevăzute In legislația sanitara veterinara și pentru siguranța alimentelor.
Procesul – verbal respectă prevederile OG nr. 2/2001 iar sancțiunea s-a aplicat în cuantumul minim prevăzut de lege și respectiv criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001.
Intimata – petentă I.F. D____ T_____ nu și-a exprimat poziția procesuală în apel și nu s-au administrat probe noi.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma motivelor de apel și potrivit art. 476-479 Cod pr. civilă tribunalul constată:
Prima instanță a constatat nelegalitatea procesului – verbal atacat, soluție fundamentată pe netemeinicia actului de constatare și sancționare a contravenției, stabilită printr-o corectă apreciere a probațiunii care s-a administrat în fața primei instanțe și aplicare a normelor de sancționare contravențională cuprinse în HG nr. 984/2005, art. 2 lit. b, pct. 7 în baza căruia s-a încheiat procesul – verbal de contravenție.
Criticile apelantei – intimate sunt nefondate și totodată sunt structurate pe alte temeiuri decât cele care au fundamentat sentința primei instanțe.
Tribunalul reține că în cuprinsul procesului – verbal atacat nu se face nicio trimitere la una dintre cele două note de control nr. 41 din 05.02.2014 și nr. 42 din 05.02.2014, respectiv nota de inspecție din 29.01.2014 (f.22), toate încheiate de către apelanta – intimată, care nici la primă instanță și nici în apel nu a clarificat semnificația probatorie a acestor acte de control sanitar în raport de procesul – verbal atacat.
Prima instanță a constatat legalitatea formală și procedurală a procesului – verbal în ceea ce privește cerința descrierii faptei prevăzută de art. 16 și art. 17 din OG nr. 2/2001, fără a se exercita calea de atac de către intimata – petentă în ceea ce privește această parte din considerente și care, prin efectul neapelării a intrat în puterea lucrului judecat, fără a face obiectul devoluțiunii în apel și pe care tribunalul nu putea din punct de vedere procedural să o pună în discuție întrucât s-ar încălca principiul de ordine publică al neagravării situației apelantei – intimate în propria cale de atac.
Nulitatea procesului – verbal atacat se impune a fi însă menținută în condițiile în care în cuprinsul său nu se face nici o precizare concretă cu privire la nr. de bovine identificate în exploatația intimatei – petente și nici o mențiune în sensul completării cu cele trei note anterior enunțate pentru a se putea verifica realitatea stării de fapt care a fundamentat sancționarea contravențională, prin prisma contestării acesteia de către intimata – petentă care a formulat apărări în acest sens în primă instanță.
Totodată, prima instanță a reținut în mod corect că față de circumstanțele descrise în nota de control nr. 41/05.02.2014 și nota de inspecție din 29.01.2014 (f.10, 22) este îndoielnică și contradictorie starea de fapt, constatându-se că I.F. D____ T_____ a respectat normele privind mișcarea și vânzarea animalelor, condiții în care aplicarea principiului in dubio pro reo de către prima instanță era obligatorie, garantând legalitatea procedurii contravenționale.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 alin. 1 C.pr.civ. se va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de către intimata Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Maramureș cu sediul în Baia M___, _____________________. 66 împotriva sentinței civile nr. 9858/31.10.2014 pronunțată de Judecătoria Baia M___ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 04.06.2015.
Președinte, M______ H____ |
|
Judecător, V_______ P__ |
|
Grefier, D___ B_____ |
|
Red. M.H/06 iulie 2015
Tred. D.B. / 06 Iulie 2015 - 4 ex
Judecător la fond: B_____ I____ D_____