Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul PRAHOVA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
2380/2014 din 30 septembrie 2014
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

TRIBUNALUL P______

SECTIA a II a CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR nr. XXXXXXXXXXXXXX

DECIZIA NR. 2380

Ședința publică din data de 30 septembrie 2014

Instanță constituită din:

P_________: B______ A______ M________

JUDECATORI : G______ M_____

P______ C_____ M______

GREFIER : C_______ E____ M_______

Pe rol fiind judecarea recursului formulat de recurenta petentă B_____ D______, cu domiciliul în Ploiești, _________________________, ______________, ______________________, împotriva sentinței civile nr. 4055/21.03.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimatul I__ P______, cu sediul în Ploiești, G_______ D___, nr. 119, județul P______.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurenta – petentă reprezentată de B_____ D_____, cu procura specială nr. 1831/29.09.2014, lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul este motivat, iar la dosarul cauzei s-a depus de către intimat întâmpinare.

Instanța prin apărător comunică recurentei – pârâte prin procurator un exemplar de pe întâmpinare.

Recurenta – petentă prin procurator depune la dosarul cauzei procură specială nr. 1831/29.09.2014 și solicită amânarea pronunțării în vederea depunerii de concluzii scrise.

Instanța respinge cererea de amânare a pronunțării întrucât recurenta – petentă a fost citată din data de 26.05.2014 și prin urmare, a avut timp suficient să-și pregătească apărarea.

Instanța raportat la actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, petenta B_____ D______ a solicitat, în contradictoriu cu intimata I__ P______, anularea procesului verbal ________ nr. xxxxxxx/25.04.2012.

În motivare a arătat că la data de 25.04.2012, in jurul orei 8:45, a avut parcat auto proprietate personala marca Citroen, nr inmatriculare XXXXXXXXX, pe __________________________" in dreptul imobilului cu nr 6, pe sensul de mers dinspre ______________________ ______________________ afara părtii carosabile si pana in indicatorul "Oprirea interzisa" aflat in imediata vecinătate.

Astfel, auto menționat de către echipajul de Politie Rutiera ca fiind staționat neregulamentar se afla in afara zonei de acțiune a indicatorului "Oprirea interzisa", prin urmare întocmirea PV xxxxxxx/25.04.2012 de către agentul constatator al Politiei Rutiere.

Potrivit Legislației Rutiere, zona de acțiune a indicatorului "Oprirea interzisa" este limitata intre stâlpul acestuia si cel mai apropiat colt de intersecție pe sensul de mers.

Echipajul de politie era dotat cu camera de luat vederi, iar evenimentul a fost, conform mențiunii din PV, inregistrat "pe caseta BOI". La fata locului s-a aflat si soțul său, care a făcut poze cu situația de fapt.

A insistat asupra semnificației pe care legiuitorul a atribuit-o indicatorului "Oprirea interzisa", dar nici unul din cei doi agenți de circulație nu au ținut cont de observațiile mele si de starea de fapt, comitand astfel un abuz sau dovedind o necunoaștere temeinica a Legislației Rutiere.

In drept, Codul Rutier - Ordonanța de urgenta nr. 195/2002 din XXXXXXXXXX Republicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 670 din XXXXXXXXXX privind circulația pe drumurile publice

Intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiată.

În motivare a arătat că la data de 25.04.2012, reclamanta a fost sancționată contravențional conform O.U.G. nr. 195/2002`, pentru aceea că a condus auto marca Citroen cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe pe _____________________ a oprit în zona de acțiune a indicatorului „Oprirea interzisă".

Fapta pentru care petentul a fost sancționat contravențional a fost constatată personal de agentul constatator, astfel încât procesul verbal, care a fost legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie.

Din analiza procesului-verbal atacat, rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16, alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, cât și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din același act normativ, respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, faptele săvârșite și data comiterii acestora și semnătura agentului constatator.

În situația de față, agentul constatator a beneficiat de aportul mijloacelor tehnice din dotare, ocazie cu care abaterea contravențională reținută în sarcina sa a fost înregistrată video.

Prin sentința civilă nr. 4055/21.03.2014, Judecătoria Ploiești a respins plângerea ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Prin procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx/25.04.2012, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 140 lei și 2 puncte de penalizare deoarece în data respectivă, a oprit autoturismul nr. XXXXXXXXX în zona de acțiune a indicatorului Opirea interzisă.

Analizând actul atacat din perspectiva legalității sale, instanța constată că acesta cuprinde toate elementele prevăzute de art. 16, precum și de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, a căror lipsă se sancționează cu nulitatea absolută, respectiv, numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită, data comiterii sau semnătura agentului constatator.

Cu privire la faptă, se reține că potrivit art. 142 lit. a) din HG nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, ”Se interzice oprirea voluntara a vehiculelor: a) in zona de actiune a indicatorului "Oprirea interzisa"”.

Potrivit art. 62 alin. 1 și 2 se considera oprire imobilizarea voluntara a unui vehicul pe drumul public, pe o durata de cel mult 5 minute. Peste aceasta durata, imobilizarea se considera stationare.

Nu se considera oprire:

a) imobilizarea vehiculului atat timp cat este necesara pentru imbarcarea sau debarcarea unor persoane, daca prin aceasta manevra nu a fost perturbata circulatia pe drumul public respectiv;

În conformitate cu art. 142 lit. a și f din HG nr. 1391/2006, se interzice oprirea voluntara a vehiculelor in zona de actiune a indicatorului "Oprirea interzisa"; precum și in intersectii, inclusiv cele cu circulatie in sens giratoriu, precum si in zona de preselectie unde sunt aplicate marcaje continue, iar in lipsa acestora, la o distanta mai mica de 25 m de coltul intersectiei.

Potrivit art. 143 lit. a și b, se interzice stationarea voluntara a vehiculelor in toate cazurile in care este interzisa oprirea voluntara și in zona de actiune a indicatorului cu semnificatia "Stationarea interzisa" si a marcajului cu semnificatia de interzicere a stationarii.

Sancțiunile sunt prevăzute la art. 108 alin. 1 lit. a) pct. 8 coroborat cu art. 99 alin. (2) din OUG nr. 195/2002, fapta de oprire neregulamentară constituie contravenție și se sancționează cu 2 puncte de penalizare, și 2-3 puncte-amendă.

În conformitate cu art. 98 alin. 4 lit. a) și b), clasa I da sancțiuni cuprinde 2-3 puncte-amendă. Un punct amendă reprezintă, conform alin. 2 al aceluiași articol, 10% din salariul minim brut pe economie, adică 70 lei, la momentul respectiv.

Din punct de vedere al temeiniciei, procesul-verbal de constatare a contravenției beneficiază de o prezumție că este corespunzător realității. Această prezumție nu este una absolută, contravenientul având dreptul să probeze în sens contrar.

Astfel, potrivit HG nr. 1391/2006, indicatorul Oprirea interzisa se afla instalat in locurile in care oprirea vehiculelor este interzisa; zona de actiune a indicatorului inceteaza la cel mai apropiat colt de intersectie pe sensul de mers. Acest indicator poate fi insotit si de alte panouri aditionale care marcheaza inceputul, continuarea sau sfarsitul zonei de actiune (Inceputul zonei de actiune a indicatorului, Confirmarea zonei de actiune a indicatorului, Sfarsitul zonei de actiune a indicatorului) sau poate avea inscriptionate pe panou niste sageti cu aceeasi semnificatie.

În speță la dosar au fost depuse de către petentă și intimată fotografii din care rezultă că autovehiculul cu numărul XXXXXXXXX se afla parcat la data întocmirii procesului-verbal chiar în dreptul indicatorului cu semnificația Oprirea interzisă.

Acest indicator, în ipoteza în care nu are inscripționate săgeți care să indice zona sa de acțiune, adică până la indicator sau de la indicator, interzice oprirea autovehiculelor pe acel sens de mers până la primele intersecții – situate înainte și după acesta – sau până la un indicator care să permită contrariul.

Așadar zona de acțiune a indicatorului nu este limitată doar la distanța până la intersecția care se afla în fața autovehiculului petentei – astfel cum acesta era poziționat – ci și în locul în care era parcat.

Impotriva acestei sentinte a declarat recurs petenta, care a motivat urmatoarele:

Asa dupa cum rezulta din probatoriul administrat in cauza, inclusiv din plansa foto depusa la dosar, autovehiculul era parcat inaintea indicatorului rutier, asadar in afara zonei de actiune a acestuia. Prin urmare, fapta retinuta in sarcina petentei nu exista.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea prezentei cauze, tribunalul constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare.

Retine tribunalul ca jurisprudenta CEDO nu exclude de plano caracterul „penal” al procedurii contraventionale, dar subsumeaza aceasta imprejurare circumstantelor cauzei si in special cerintei existentei unei proportionalitati intre scopul urmarit prin instituirea prezumtiei de legalitate si temeinicie a procesului-verbal si posibilitatea rezervata contravenientului de a administra mijloace de proba suficiente pentru a dovedi contrariul celor retinute de catre agentul constatator. Asadar, atunci cand partea are posibilitatea obiectiva de a dovedi o alta situatie de fapt decat cea constatata de catre agent, aceasta are posibilitatea de a se adresa justitiei si de a inlatura deci valoarea probanta a procesului-verbal.

D____ urmare, procesul-verbal de contraventie constituie prin el insusi dovada ca fapta exista si ca a fost savarsita de cel mentionat in cuprinsul sau, iar numai atunci cand contravenientul nu are la dispozitie in mod obiectiv mijloace de proba care sa inlature continutul procesului-verbal se impune a se constata ca, chiar de ar fi legal si temeinic incheiat, acest proces-verbal trebuie completat si cu alte probe.

Petenta si-a reprezentat in plangerea formulata, dar si prin obiectiunile formulate la procesul-verbal imprejurarea ca poate face dovada contrara cu inregistrari video din care sa rezulte o alta situatie de fapt.

Fapta ilicita savarsita a constat in oprirea auto Citroen cu nr. XXXXXXXXX, pe _____________________ cona de actiune a indicatorului „Oprirea interzisa”.

Potrivit art. 66 alin. 6 din Regulamentul de punere in aplicare a OUG nr. 195/2002, semnificatia indicatoarelor de interzicere sau de restrictie incepe din dreptul acestora. In lipsa unei semnalizari care sa precizeze lungimea sectorului pe care se aplica reglementarea ori a unor indicatoare care sa anunte sfarsitul interdictiei sau al restrictiei, semnificatia acestor indicatoare inceteaza in intersectia cea mai apropiata. Cand indicatoarele de interzicere sau restrictie sunt instalate impreuna cu indicatorul ce anunta intrarea _______________________________ lor este valabila pe drumul respectiv pana la intalnirea indicatorului "Iesire din localitate", cu exceptia locurilor unde alte indicatoare dispun altfel.

In limbaj comun, sintagma „din dreptul acestora” semnifica interdictia de a opri autovehiculul in zona delimitata de indicatorul respectiv; este suficient ca stationarea sa se faca in astfel de conditii incat o portiune cat de mica a autovehiculului sa se afle dincolo de linia imaginara trasata de indicator pentru a considera ca semnificatia indicatorului a fost incalcata.

In speta, indicatorul cu semnificatia „Oprirea interzisa” este plasat in fata autovehiculului parcat. Din fotografiile depuse la dosar, datorita unghiului din care au fost efectuate, nu rezulta cu certitudine daca autovehiculul intersecta perpendiculara la drumul public ridicata din punctul in care se afla indicatorul respectiv.

In aceste conditii, constatarile personale ale agentului de politie care a incheiat procesul-verbal de contraventie contestat fac dovada pana la proba contrara, iar sarcina probei contrare revine contravenientului.

In mod corect prima instanta a retinut ca petentul nu a facut dovada sustinerilor din plangerea contraventionala si ca in aceste conditii procesul-verbal de contraventie este temeinic incheiat.

In raport de aceste considerente, tribunalul, constatand ca nu exista nici un motiv de nelegalitate sau de netemeinicie, prev. de art 304 pct 1-9 c pr civ si tinand seama de disp art 304 indice 1 c pr civ, in baza art 312 alin 1 c pr civ, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurenta petentă B_____ D______, cu domiciliul în Ploiești, _________________________, ______________, ______________________, împotriva sentinței civile nr. 4055/21.03.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimatul I__ P______, cu sediul în Ploiești, G_______ D___, nr. 119, județul P______, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30 septembrie 2014.

PREȘEDINTE,

B______ A______ M________

JUDECĂTORI,

G______ M_____

P______ C_____ M______

GREFIER,

C_______ E____ M_______

RED. GM /2EX/ XX.0x.2014

d.f. XXXXXXXXXXXXXX - Jud. Ploiești

j.f. rOXANA M______ B_____

operator de date cu caracter personal 5595

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025