Dosar nr. XXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 97/R
Ședința publică de la 02 Februarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE V___ A________ R___
Judecător M_____ E_____
Judecător L_______ G______ A________
Grefier C______ E____ S_____
Pe rol judecarea recursului formulat de recurentul Z_____ T____ împotriva sentinței civile nr.5208/19.09.2013, pronunțata de Judecătoria B_____, in dosarul nr.XXXXXXXXXXX in contradictoriu cu intimata I____________ DE P______ AL JUDETULUI ILFOV, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție CP xxxxxxx.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Tribunalul, din oficiu, invoca excepția perimării cererii având in vedere data la care s-a dispus suspendarea cauzei si rămâne în pronunțare asupra acestei excepții.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de fata constata următoarele:
Pe rolul Tribunalului Ilfov dosarul a fost înregistrat la data de 12.11.2013 sub nr.XXXXXXXXXXX recurentul a formulat recurs împotriva sentinței civile nr.5208/19.09.2013, pronunțata de Judecătoria B_____, in dosarul nr.XXXXXXXXXXX.
Prin încheierea de ședința de la data de 21.10.2013, Tribunalul, având in vedere că nici una din părți nu s-a înfățișat la strigarea cauzei și nici nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă, a dispus suspendarea judecării cauzei conform dispozițiilor art.242 alin.1, pct.2 Cod procedură civilă.
Cauza a fost repusa pe rol, din oficiu, in vederea discutării perimării la data de 02.02.2016.
Analizând actele si lucrările dosarului sub aspectul incidentului procedural al perimării acțiunii, instanța retine următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire, se perimă de drept, chiar si împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma sa fie îndeplinit din oficiu.
Potrivit art. 252 Cod procedură civilă perimarea se poate constata si din oficiu, prin invocarea excepției perimării.
Din verificările actelor de la dosar rezulta ca ultimul act de procedura a fost îndeplinit la data 21.10.2014 când cauza a fost suspendata potrivit dispozițiilor art.242 alin.1, pct.2 Cod procedură civilă si ca de la aceasta data dosarul a rămas in nelucrare mai mult de un an din culpa parților, acestea lipsind nejustificat de la termenul de judecata de la acea data și neîndeplinind nici un act de procedură în vederea judecării procesului.
Tribunalul a verificat din oficiu incidența în speță a eventualelor cauze de întrerupere sau suspendare a cursului perimării în condițiile art. 249 și art. 250 din codul de procedură civilă.
Având in vedere ca in cauza de fata nu s-a îndeplinit nici un act de procedura in vederea judecării pricinii de mai mult de un an, Tribunalul urmează sa admită excepția perimarii si sa constate perimata acțiunea de fata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată intervenită perimarea recursului formulat de recurentul Z_____ T____ împotriva sentinței civile nr.5208/19.09.2013, pronunțata de Judecătoria B_____, in dosarul nr.XXXXXXXXXXX in contradictoriu cu intimata I____________ DE P______ AL JUDETULUI ILFOV.
Irevocabila.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.02.2016.
Președinte, V___ A________ R___ |
Judecător, M_____ E_____ |
Judecător, L_______ G______ A________ |
|
Grefier, C______ E____ S_____ |
|
Concept red. gref.C.S.
Red. Jud:LGA/2exemplare