Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA H________
CIVIL
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 634/2015
Ședința publică de la 23.04.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE : T________ G_______
GREFIER : A________ O_____
Pe rol fiind judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe petentul D_________ N___ G___ și pe intimatul M_________ H________ – DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ având ca obiect anulare proces verbal de contravenție ________ nr. 9580/24.01.2015.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns c.j. H_____ C_____ reprezentantul intimatului M_________ H________ – Direcția Poliția Locală lipsind petentul D_________ N___ G___.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care c.j. H_____ C_____ a depus la dosar delegația de reprezentare a intimatului.
Fiind primul termen de judecată, potrivit disp. art. 131 C.proc.civ. instanța, din oficiu și-a verificat competența și a constatat că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, având în vedere disp. art. 32 din O.G. nr. 2/2001, după care a acordat cuvântul reprezentantului intimatului asupra probelor.
Având cuvântul c.j. H_____ C_____ reprezentantul intimatului având cuvântul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile atașate la întâmpinare.
Instanța cu privire la proba solicitată în temeiul art. 237 alin. 2 pct. 7 C.proc.civ. a încuviințat atât proba cu înscrisurile depuse la dosar de intimat cât și proba cu înscrisurile depuse la dosar de petent.
C. j. H_____ C_____ reprezentantul intimatului a înfățișat instanței că nu mai are alte cereri și a solicitat cuvântul pe fond.
Văzând că nu s-au solicitat alte probe și că nu sunt alte cereri, instanța apreciind plângerea în stare de judecată, a acordat cuvântul pe fond.
Având cuvântul c.j. H_____ C_____ reprezentantul intimatului a solicitat să se respingă plângerea formulată de petent ca netemeinică și nelegală. A arătat că fapta pentru care a fost sancționat petentul este prevăzută și sancționată ca și contravenție de Hotărârea Consiliului Local al Municipiului H________ nr. 240/2012, cu modificările și completările ulterioare iar amenda este cuprinsă între 100 și 200 lei. A mai arătat că procesul verbal este legal și temeinic și motiv pentru care a solicitat menținerea acestuia în întregime.
În temeiul disp. art. 394 C.proc.civ. instanța a declarat dezbaterile închise și a reținut plângerea spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față constată următoarele :
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.02.2015 sub nr. XXXXXXXXXXXX, petentul D_________ N___ G___ a solicitat anularea procesului verbal de contravenție ________ nr. 9709 încheiat la data de 15.02.2015 de M_________ H________ – Direcția Poliția Locală.
Motivându-și plângerea petentul a arătat că este proprietar al autoturismului marca Ford Focus cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX de culoare gri.
A menționat că în data de 15.02.2015 a fost sancționat cu amendă în sumă de 150 lei întrucât a parcat autoturismul pe zona verde de pe ___________________________ nr. 35.
A mai relatat petentul că nu a considerat acest loc zonă verde deoarece nu este amenajat ca și spațiu verde și de aceea și fiul său parchează autoturismul acolo și nici nu a primit vreun avertisment că ar fi parcat autoturismul pe spațiul verde.
Plângerea nu a fost motivată în drept.
În probațiunea plângerii petentul a depus duplicatul procesului verbal ________ nr. 9709/15.02.2015 (f. 4).
Plângerea a fost legal timbrată cu 20 de lei taxă judiciară de timbru potrivit art. 19 din OUG nr. 80/2013 (f. 3).
Intimatul M_________ H________ – Direcția Poliția Locală a depus întâmpinare (f. 7-8), prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată și nelegală a plângerii formulată de petent.
În motivarea în fapt a întâmpinării, intimatul a arătat că petentul a fost sancționat de agentul constatator din cadrul Direcției Poliției Locale H________, cu amendă contravențională în cuantum de 150 lei întrucât a parcat autoturismul marca Ford, de culoare gri cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, pe zona verde lângă blocul 35 de pe ____________________________ H________, autoturismul fiind fotografiat cu aparatul foto marca Nikon din dotare.
A învederat intimatul că fapta pentru care a fost sancționat petentul este prevăzută și sancționată ca și contravenție de Hotărârea Consiliului Local al municipiului H________ nr. 240/2012, cu modificările și completările ulterioare, care la art. 1 lit. e arată că accesul, staționarea, parcarea și circulația vehiculelor de orice fel pe zone verzi sau pe terenuri cu destinația de zone verzi precum și spălarea vehiculelor pe străzi, în locurile publice, pe malul apelor curgătoare, cu excepția locurilor speciale amenajate în acest scop.
S-a mai arătat că art. 2 din același act normativ prevede sancțiunea pentru fapta care face obiectul procesului – verbal contestat, amenda cuprinsă între 100 și 200 lei, pentru persoanele fizice.
S-a mai arătat că potrivit adresei nr. 300/09.03.2015 emisă de Direcția Poliția Locală în data de 15.02.2015 polițiștii locali D____ S____ și C________ Jenică, fiind de serviciu pe zona de responsabilitate, au constatat mai multe mașini parcate pe zona verde, între care și mașina marca Ford, de culoare gri cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, fapt pentru care s-a fotografiat cu aparatul din dotare marca Nikon și s-a aplicat pe parbriz invitație de a se prezenta la sediul poliției locale în data de 15.02.2015 între orele 12,00-16,30, însă petentul nu s-a prezentat motiv pentru care a fost verificat în baza de date și s-a întocmit procesul verbal de contravenție.
A menționat intimatul că având în vedere cele constatate , polițistul local a procedat la întocmirea procesului – verbal de constatare și sancționare ________ nr. 9709/15.02.2015.
A considerat intimatul că înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment sau admiterea plângerii, nu ar face decât să încurajeze conduita reprobabilă a persoanelor ce obișnuiesc să comită astfel de fapte contravenționale.
În drept, intimatul invocat prevederile Codului de procedură civilă și prevederile art. 1 lit. e și art. 2 din Hotărârea Consiliului Local al municipiului H________ nr. 240/2012, cu modificările și completările ulterioare.
În probațiune a depus în copie adresa nr. 300/09.03.2015 emisă de Direcția Poliția Locală, raportul agentului constatator – polițist local C________ Jenică și planșa foto (f. 9-11).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal ________ nr. 9709/15.02.2015 întocmit de M_________ H________ – Direcția Poliția Locală s-a constatat că la aceeași dată ora 17,10 petentul D_________ N___ G___ a parcat autoturismul marca Ford de culoare gri cu nr. XXXXXXXXX pe zona verde lângă ____________ ____________________________ H________.
S-a reținut în sarcina petentului săvârșirea contravenției prev. de art. 1 lit. e din HCL nr. 240/2012 fiind sancționat contravențional cu amendă în sumă de 150 lei în baza art. 2 din același act normativ (f. 4).
Conform art. 34 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Verificând legalitatea procesului verbal sub aspectul condițiilor de formă prev. de art. 17 din OG nr. 2/2001 instanța constată că a fost întocmit cu respectarea acestor dispoziții legale nefiind incidentă nicio cauză de nulitate care să poată fi invocată și din oficiu.
Analizând temeinicia procesului verbal prin prisma motivelor invocate de petent, a apărărilor intimatului, a probațiunii administrate și a dispozițiilor legale incidente instanța constată că potrivit art. 1 lit. e din HCL al Municipiului H________ nr. 240/2012 cu modificările și completările ulterioare, constituie contravenție „accesul, staționarea, parcarea și circulația vehiculelor de orice fel pe zone verzi sau pe terenuri cu destinația de zone verzi, precum și spălarea vehiculelor pe străzi, în locurile publice, pe malul apelor curgătoare, cu excepția locurilor speciale amenajate în acest scop.
În baza art. 2 din același act normativ sancționarea pentru contravențiile menționate în art. 1 lit. e este amenda de la 100 lei la 200 lei pentru persoanele fizice.
În speță, din planșa foto realizată de agentul constatator cu prilejul constatării faptei contravenționale rezultă fără putință de tăgadă că autoturismul petentului marca Ford cu nr. XXXXXXXXX este parcat pe zona verde lângă peretele lateral al imobilului (f. 11).
Cum în mod frecvent vehiculele sunt parcate pe terenuri zone verzi ori cu destinație de zonă verde, vegetația fiind astfel distrusă nu poate fi primită apărarea petentului potrivit căreia nu a considerat acel loc zonă verde.
Raportat la considerentele expuse, instanța apreciază plângerea contravențională formulată de petent ca neîntemeiată motiv pentru care o va respinge și va menține procesul verbal ________ nr. 9709/15.02.2015 întocmit de intimat.
Văzând că nu s-au cerut cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul D_________ N___ G___ domiciliat în comuna Ghelari, _______________, județul H________ în contradictoriu cu intimatul M_________ H________ – Direcția Poliția Locală cu sediul în H________, ________________________, județul H________.
Menține procesul verbal ________ nr. 9709/15.02.2015 întocmit de intimat M_________ H________ – Direcția Poliția Locală.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria H________.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.04.2015.
Președinte, Grefier,
T________ G_______ A________ O_____
Red.T.G./Tehnored.A.O./4 ex./04.05.2015