R O M Â N I A

TRIBUNALUL G_____

SECTIE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

DECIZIA CIVILĂ NR.814

Ședința publică de la 18 Decembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M_______ G____

Judecător C_______ D___

Grefier L____ O______

Pentru astăzi fiind amânată soluționarea apelului declarat de apelanta POLIȚIA L_____ G_____ împotriva sentinței civile nr.3443 din 20.03.2015 pronunțată de Judecătoria G_____ în contradictoriu cu intimatul B_______ D__, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție ________ nr. xxxxx/12.09.2014.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 09.12.2015 când instanța a avut nevoie de timp pentru deliberare și a amânat pronunțarea cauzei la data de 18.12.2015.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra apelului de față , constată următoarele;

Prin plângerea înregistrată la data de 01.10.2014 sub nr. XXXXXXXXXXXXXX pe rolul Judecătoriei G_____, petentul B_______ D__ a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata Poliția L_____ G_____, anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxx emis în data de 12.09.2014, prin care s-a reținut în sarcina sa săvârșirea contravenției prevăzute de art. 26 alin. 1 lit. a din Legea nr. 50/1991 rep. și pentru care a fost sancționat cu amendă în cuantum de 5.000 lei.

În fapt, petentul a invocat prescripția dreptului de aplicare a sancțiunii amenzii contravenționale având în vedere că lucrările de construcție pentru care a fost sancționat au fost efectuate în anterior anului 2000 iar sancțiunea a fost aplicată în 2014.

A mai arătat petentul că deși s-a trecut data constatării faptei, în cuprinsul procesului-verbal nu a fost indicată și data efectuării lucrărilor, astfel că procesul-verbal este lovit de nulitate.

Cererea nu a fost motivată în drept.

În dovedirea plângerii, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale, depunând în acest sens procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor (filele 6-7).

Legal citată, intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată.

Intimata a arătat că petentul este proprietar al imobilului controlat, iar acesta nu avea autorizație de construcție. Raportat la dispozițiile art. 37 alin. 2 din Legea nr. 50/1991, construcția petentului constând în beci al garajului nu este finalizată, astfel că nu s-a împlinit termenul de prescripție a aplicării sancțiunii contravenționale.

A mai arătat intimata că a fost indicată data constatării faptei, astfel că procesul-verbal nu este lovit de nulitate absolută.

În drept a invocat dispozițiile Legii nr. 50/1991, ale O.G. nr. 2/2001 și ale C. proc. civ.

Instanța a încuviințat și a administrat în cauză proba cu înscrisuri pentru ambele părți, iar pentru petent proba testimonială cu un martor, considerând că sunt pertinente și concludente cauzei.

Prin sentința civilă nr.3443/20.03.2015, Judecătoria G_____ a admis plângerea formulată de petent și a constatat împlinit termenul de prescripție al aplicării sancțiunii contravenționale pentru fapta pentru care petentul a fost sancționat prin procesul-verbal ________ nr. xxxxx emis în data de 12.09.2014.

A anulat procesul-verbal ________ nr. xxxxx emis în data de 12.09.2014 ca nelegal întocmit și a exonerat petentul de la sancțiunile aplicate prin acesta.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxx emis în data de 12.09.2014, s-a reținut în sarcina petentului că, la controlul efectuat la data de 13.03.2014 la imobilul proprietatea sa situat în G_____, ________________________ garaje din zona Complex Ancora s-a constatat că au fost executate construcții constând în beci aferent garajului fără autorizație de construcție.

În baza art. 26 alin. 1 lit. a din Legea nr. 50/1991 rep., petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 5.000 lei.

Sub aspectul legalității procesului-verbal contestat, verificând respectarea condițiilor de formă, instanța a reținut că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

În ceea ce privește indicarea datei săvârșirii faptei, agentul constatator a menționat că aceasta este chiar data constatării faptei în urma controlului.

Prin urmare, a fost indicată data săvârșirii faptei astfel că nu este vorba despre o omisiune a indicării acesteia care să atragă nulitatea absolută a procesului-verbal în temeiul art. 17 din O.G. nr. 2/2001.

Veridicitatea datei reținute în cuprinsul procesului-verbal este o problemă ce ține de temeinicia faptei reținute în sarcina petentului, urmând să fie analizată cu ocazia aprecierii probatoriului.

Referitor la îndeplinirea condițiilor de fond, prin art. 26 alin. 1 lit. a din Legea nr. 50/1991 se sancționează executarea sau desființarea, totală ori parțială, fără autorizație a lucrărilor prevăzute la art. 3, de către investitor și executant.

Prin urmare, raportat la descrierea faptei din cuprinsul procesului-verbal, instanța a constatat că fapta a fost corect încadrată în dispozițiile legale menționate.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de contravenție, petentul a arătat că lucrările de construire au fost efectuate anterior anului 2000, astfel că s-a împlinit termenul de prescripție a aplicării sancțiunii contravenționale.

Conform art. 31 din Legea nr. 50/1991 modif. - privind autorizarea executării lucrărilor de construcții (versiunea în vigoare la momentul constatării contravenției – 13.03.3014), ... dreptul de a constata contravențiile și de a aplica amenzile prevăzute la art. 26 se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârșirii faptei.

Potrivit art. 26 alin. 1 lit. a din Legea nr. 50/1991 modif., „... constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii, să fie considerate infracțiuni: ... executarea sau desființarea, totală ori parțială, fără autorizație a lucrărilor prevăzute la art. 3, cu excepția celor menționate la lit. b, de către investitor și executant.”

Conform deciziei nr. 7/2000 a ICCJ, pronunțată într-un recurs în interesul legii promovat cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 26 și 30 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcțiilor și unele măsuri pentru realizarea locuințelor, „.... dreptul de a constata contravențiile și de a aplica amenzile prevăzute la art. 23 (actualul articol 26) din această lege se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârșirii faptei.

În cazul construcțiilor în curs de executare, data săvârșirii faptei este data constatării contravenției, iar în cazul construcțiilor finalizate fapta se consideră săvârșită la data terminării construcției.

Obținerea autorizației de construire în timpul executării lucrărilor sau după finalizarea acestora nu înlătură caracterul ilicit al faptei, o atare împrejurare putând fi avută în vedere numai la individualizarea sancțiunii contravenționale.”

Într-adevăr, prin Legea nr. 453/2001 a fost modificat art. 32 din Legea nr. 50/1991, iar alin. 4 avea următoarea formulare: „.... construcțiile executate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, precum și cele care nu au efectuată recepția la terminarea lucrărilor, potrivit legii, nu se consideră finalizate și nu pot fi intabulate în cartea funciară. În această situație se aplică în continuare sancțiunile prevăzute prin prezenta lege.”

Această prevedere este menținută și în prezent, prin art. 37 alin. 5 din Legea nr. 50/1991 rep.

Din expunerea de motive a Guvernului României privind promovarea proiectului Legii nr. 453/2001, respectiv pct. 6, rezultă faptul că s-a dorit eliminarea din legislație a prevederilor privind prescrierea după 2 ani a posibilității constatării și sancționării contravenției prevăzute de Legea nr. 50/1991. Astfel, prin art. 32 din Legea nr. 50/1991 a fost utilizată sintagma potrivit căreia construcțiile executate fără autorizație nu se consideră finalizate, astfel încât nu s-ar putea discuta despre un moment al epuizării contravenției, în vederea începerii termenului de prescriere de 2 ani.

Totuși, instanța a constatat faptul că ICCJ, în momentul soluționării recursului în interesul legii, prin decizia nr. 7/2000, a considerat faptul că, „... contravențiile prevăzute de Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcțiilor și unele măsuri pentru realizarea locuințelor constau în fapte a căror durată de săvârșire în timp este evidentă, depinzând de parcurgerea unor etape de realizare a lucrărilor.

Or, în raport cu această modalitate specifică privind săvârșirea faptei, care îi imprimă caracter continuu, contravenția trebuie considerată că se comite pe întregul parcurs al edificării construcției, astfel că ea poate fi sancționată din momentul începerii lucrărilor și până la terminarea lor, iar în cazul construcțiilor finalizate, până la împlinirea termenului înscris în art. 26 din Legea nr. 50/1991.

De aceea, este evident că în cazul construcțiilor în curs de executare nu poate fi considerată ca dată a săvârșirii faptei decât data constatării contravenției, iar în cazul construcțiilor finalizate data săvârșirii faptei este cea a terminării construcției, momente din care trebuie calculată și curgerea termenului de prescripție prevăzut la art. 26 din Legea nr. 50/1991.”

Prin urmare, interpretarea juridică de construcție finalizată privește, ca moment în timp, o construcție a cărei edificare a fost terminată, de la acest moment începând să curgă termenul de prescripție de 2 ani.

Din probele administrate, respectiv, procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională (fila 6) și declarația martorei Vladimirov D______, vecină cu petentul, rezultă că în momentul efectuării controlului (13.03.2014), lucrările de construcții la imobilul - proprietatea petentului erau deja finalizate. Prin urmare, în speță se aplică interpretarea decisă de ICCJ București prin decizia nr. 7/2000, respectiv, faptul că dreptul de a constata contravențiile și de a aplica amenzile prevăzute la art. 26 din Legea nr. 50/1991 modificată și republicată succesiv, se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârșirii faptei, această dată a săvârșirii faptei fiind data terminării construcției.

Din declarația martorei Vladimirov D______ reiese că lucrările de construcție pentru care a fost sancționat petentul au fost finalizate în jurul anului 2000 fapt ce confirmă susținerile petentului în sensul că s-a împlinit termenul de prescripție a aplicării sancțiunii contravenționale.

Cum, nici cu ocazia controlului din data de 13.03.2014, nici prin alte probe, nu a fost relevată o altă dată de efectuare a lucrărilor, se va reține că termenul de prescripție de 2 ani a început să curgă în anul 2000, astfel că la momentul controlului acesta era împlinit.

A considerat instanșa că această interpretare se impune cu atât mai mult cu cât, în cauză, trebuie aplicat principiul in dubio pro reo, petentul furnizând suficiente probe pentru a crea un dubiu asupra celor menționate în procesul-verbal, dubiul urmând a fi interpretat în favoarea sa.

În concluzie, instanța a apreciat faptul că, în speță, este împlinit termenul de prescriere a aplicării sancțiunii contravenționale, motiv pentru care a admis plângerea contravențională, a constatat ca fiind prescrisă aplicarea sancțiuni contravenționale împotriva petentului, a anulat procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională și a exonerat petentul de la plata amenzii contravenționale stabilită prin acesta.

Împotriva acestei hotărâri a formulat, în termen legal, apel, intimata Poliția L_____ G_____, solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței apelate și, în rejudecare, menținerea procesului verbal de constatare a contravenției.

În dezvoltarea motivelor de apel, s-a susținut că in mod greșit instanța a admis plângerea contravențională , constatând intervenită prescripția dreptului de a constata și sancționa contravenția . Consideră apelanta faptul că în privința construcțiilor neautorizate, declarațiile martorilor nu pot constitui mijloace de probă, neavând forța probantă cerută de lege. A mai arătat faptul că la data de 13.10.2004 , Legea 50/1991 a fost modificată stabilind la art.37 alin.5, legiuitorul stabilind că în cazul executării unor lucrări de construcție fără autorizație de construire, construcția nu se consideră finalizată, iar contravenția aferentă este săvârșită în formă continuă , astfel că, până la data constatării contravenției de către agentul constatator, nu a început să curgă termenul de prescripție de 3 ani incident în cazul construcțiilor finalizate. A susținut că această modificare este ulterioară momentului pronunțării Deciziei nr. 7/2000 a Curții Supreme de Justiție iar obligația de a deține autorizația de construire exista în sarcina petentei de la data constatării faptei, încălcarea acestei obligații având caracter continuu.

Legal citată, intimatul – petent a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului formulat apreciind ca legală și temeinică sentința atacată.

Analizând pe fond hotărârea atacată în limitele criticilor formulate prin motivele de apel și în raport de probatoriile administrate, în temeiul dispozițiilor art. 477 și 478 din NCPC, Tribunalul constată următoarele:

În sarcina contravenientului, urmare a unui control efectuat la data de 13.03.2014, s-a constat că la imobilul proprietatea sa situat în G_____, au fost executate construcții constând în beci aferent garajului fără autorizație de construcție.

Pentru săvârșirea acestei fapte intimatul petent B_______ D__ a fost sancționat cu amendă în cuantum de 5.000 lei în temeiul art. 26 alin. 1 lit. a din Legea nr. 50/1991.

Analizând sentința apelată, se apreciază că fapta contravențională în materie de construcții are o anumită specificitate în comparație cu alte fapte contravenționale, în sensul că nu se consumă instantaneu, ci are o desfășurare în timp, pe etape de lucrări, contravenientul săvârșind fapta de la data începerii construcției și până la terminarea ei.

Astfel, data săvârșirii faptei în materie de construcții nu este aceeași cu data întocmirii procesului-verbal sau data efectuării controlului.

În speță nu este aplicabil art. 13 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, care se referă la contravențiile continue, pentru care termenul de prescripție se calculează de la data constatării. La data constatării contravenției din speță, lucrările erau finalizate, nu erau în curs de derulare, iar săvârșirea faptei de a executa lucrări de construcție fără autorizație nu s-a prelungit până la data constatării. O interpretare contrară ar conduce la soluția absurdă a imprescriptibilității contravenției în discuție, ceea ce ar fi neconform cu principiile ce guvernează materia răspunderii în general și ar duce și la ignorarea art. 31 din Legea nr. 50/1991 (nemodificată prin Legea nr. 82/2014) care stipulează că dreptul de a constata contravențiile și de a aplica amenzile prevăzute la art. 26 se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârșirii faptei.

Este adevărat că fapta reținută este o contravenție continuă, considerată a fi comisă pe întreg parcursul realizării lucrărilor, astfel că subiectul activ al contravenției putea fi sancționat din momentul începerii lucrărilor și până la finalizarea acestora. Cum la data controlului lucrările erau finalizate, fapta fiind epuizată, aceasta putea fi sancționată, până la împlinirea termenului prevăzut de art. 26 din Legea nr. 50/1991 (nemodificată prin Legea 82/2014), calculat de la data săvârșirii contravenției, respectiv finalizării lucrărilor (anul 2000) și nu de la data constatării faptei ilicite. În acest sens, în mod corect, prima instanță a avut în vedere Decizia nr. VII/2000 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărârea pronunțată fiind legală și temeinică.

Potrivit art. 37 alin. 2 din Legea nr, 50/1991 lucrările de construcții autorizate se consideră finalizate dacă s-au realizat toate elementele prevăzute în autorizație și dacă s-a efectuat recepția la terminarea lucrărilor. Efectuarea recepției la terminarea lucrărilor este obligatorie pentru toate tipurile de construcții autorizate, inclusiv în situația realizării acestor lucrări în regie proprie. Recepția la terminarea lucrărilor se face cu participarea reprezentantului administrației publice, desemnat de emitentul autorizației de construire.

Prin urmare dispoziția legală mai sus menționată se referă exclusiv la construcțiile deja autorizate, ori, în situația dată suntem în prezența unei construcții neautorizate, contravenție care putea fi sancționată în termen de 2 ani de la data finalizării acesteia. Astfel interpretarea dată de apelantul intimat art. 37 alin. 2 din Legea 50/1991 în sensul că lucrarea nu era finalizată dat fiind faptul că nu erau realizate toate elementele prevăzute în autorizație și că nu era efectuată recepția lucrărilor, nu este fondată.

În ceea ce privește critica adusă de apelantă că în privința construcțiilor neautorizate , declarația martorului nu poate constitui mijloc de probă neavând forța probantă cerută de lege Tribunalul va respinge acest motiv ca neîntemeiat. Procesul verbal de constatare a contravenției este un act administrativ oficial cu caracter jurisdicțional . În ceea ce privește forța probantă a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției , deși nu este prevăzută de OG 2/2001, totuși puterea doveditoare este lăsată la aprecierea judecătorului , deci va avea valoarea probantă a unui act doveditor reconstituit , făcând dovada până la proba contrară . Prin urmare, toate constatările inserate în procesul verbal pot fi verificate prin administrarea oricărui mijloc de probă admis de lege. Din acest punct de vedere Tribunalul apreciază legală sentința instanței de fond și sub aspectul administrării probei cu martori pentru determinarea datei de finalizare a construcției.

Pentru aceste considerente și raportat la situația de fapt reținută în procesul verbal, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 1 din Noul C. p. c., Tribunalul va respinge apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 3443/20.03.2015 pronunțată de Judecătoria G_____, ca nefondat, păstrând hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de apelanta POLIȚIA L_____ G_____ , cu sediul în G_____, __________________, împotriva sentinței civile nr.3443 din 20.03.2015 pronunțată de Judecătoria G_____ în contradictoriu cu intimatul B_______ D__, cu domiciliul în G_____, ___________________, ___________, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție ________ nr. xxxxx/12.09.2014, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 18.12.2015.

Președinte, Judecător, Grefier,

M_______ G____ C_______ D___ L____ O______

Red.C.D.

Tehnored.L.O./4ex/11.01.2016

Fond –N__ S________

_______________________>