Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul BRĂILA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
208/2013 din 18 aprilie 2013
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX Codul operatorului de date personale: 4481

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B_____

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 208/RCA/2013

Ședința publică de la 18 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE - M_____ S____

Judecător - C_____ G_______ I______

Judecător - G______ E____ V_____

Grefier - G_______ A_____

Pe rol judecarea recursului în materia contencios administrativ și fiscal privind pe recurenta ______________________, cu sediul în G_____, ______________________.155, _____________________, împotriva Sentinței civile nr.7918/04.12.2012, pronunțată de Judecătoria B_____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata Inspectoratul Teritorial de Muncă, cu sediul în B_____, ______________________.7,județul B_____, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-au prezentat avocat Sîlîtră B_____ C_____ pentru recurenta ______________________ în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar și intimata I__ B_____ reprezentată legal de consilier juridic Z_____ L_____ în baza delegației de puse la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prezenta cerere este la primul termen de judecată,recursul a fost declarat în termen, motivat iar cererea este scutită de plata taxei de timbru și timbru judiciar, nu s-a depus întâmpinare în cauză, după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente.

Apărătorul recurentei ______________________, având cuvântul solicită admiterea recursului, modificarea sentința contestată și înlocuirea sancțiunii amenzii de 10.000 lei cu sancțiunea avertismentului.

Susține că în mod eronat instanța de fond a reținut faptul că angajatul Brot B___ H_________ a început să presteze munca încă de la data de 01.12.2011, în realitate a început să presteze munca de la data de 18.02.2011.De asemenea, apreciază că în mod abuziv instanța de fond a înlăturat ca fiind subiectivă declarațiile martorilor audiați în cauză.

Precizează că recurenta a recunoscut savarsirea faptei indicand organului de control motive ce justificau neincheierea contractului in forma scrisa la momentul controlului.

Consilier juridic Z_____ L_____ reprezentanta intimatei I__ B_____ având cuvântul solicită respingerea ca nefondat a recursului și menținerea hotărârii de fond. Precizează că însăși persoana depistata de catre organul de control a declarat in fata agentului ca lucreaza pentru petent fara a avea contract individual de munca in forma scrisa.

Tribunalul reține cauza spre soluționare.

T R I B U N A L U L

Asupra recursului contencios administrativ de față :

Prin sentința civilă nr.7918/04 decembrie 2012 a Judecătoriei B_____ s-a dispus respingerea ca nefondată a plângerii contravenționale formulată de petenta ______________________ împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx/05.03.2012 întocmit de intimata Inspectoratul Teritorial de Muncă B_____.

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx încheiat de intimata I.T.M. Braila la data de 05.03.2012, petenta S.C. U________ T____ SRL a fost sancționata cu amendă în cuantum de xxxxx lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 260 alin. 1 lit.e din Legea nr.53/2003 modif., si cu avertisment pentru contraventiile prevazute de art. 260 alin. 1 lit. p din Legea nr.53/2003 modif. și de art. 260 alin. 1 lit. m din Legea nr.53/2003 modif.

S-a reținut că in timpul controlului inopinat efectuat in data de 2.02.2012:

1. A fost identificat numitul Brot B___ H_________ care presta muncă de vulcanizator in folosul ______________________. Desi a inceput sa presteze munca in folosul ______________________ de la data de 1.12.2011, contravenientul a procedat la incheierea in formă scrisă a contractului individual de muncă la data de 21.12.2011; potrivit acestui contract de munca (inregistrat in registrul general de evidenta a salariatilor la nr. 47/21.12.2011) Brot B___ H_________ a inceput activitatea la data de 22.12.2011. S-a constatat că angajatorul a primit la muncă in perioada 1.12.2011 – 20.12.2011 pe numitul Brot B___ Haramabie fara a incheia in forma scrisă un contract individual de munca. Data săvârșirii faptei 1.12.2011 – continua pana la 21.12.2011, locul savarsirii faptei – sediul punctului de lucru din mun B_____, ___________________.

2. Contravenientul nu a inmanat un exemplar din contractul individual de muncă niciunuia dintre salariatii care prestau munca la sediul punctului de lucru din mun B_____, ___________________.

3. Contravenientul nu a respectat obligatia de a tine corect evidenta orelor de muncă prestate de catre salariatii care presteaza munca la sediul punctului de lucru din mun B_____, ___________________.

Procesul verbal a fost incheiat la sediul intimatei, fiind semnat de reprezentantul petentei, aceasta formuland in termen legal prezenta plangere.

Verificând potrivit art.34 al.1 din O.G. nr.2/2001 legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție contestat, instanța a reținut ca acesta a fost intocmit cu respectarea dispozitiilor legale incidente, neexistand cazuri de nulitate absoluta ce ar putea fi invocate din oficiu.

Totodată s-a reținut că deși petenta a solicitat doar inlocuirea amenzii aplicate cu sanctiunea avertismentului, a invocat in apărare si motive de nelegalitate.

Motivele de nelegalitate nu au fost retinute de catre instanta, procesul verbal continand toate mentiunile obligatorii prevazute de art. 16 din OG nr. 2/2001 modif, respectiv data si locul intocmirii, precum si imprejurarile de fapt ce au condus la constatarea si aplicarea sanctiunii amenzii, astfel cum s-a consemnat mai sus. Totodată, posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, se aplica, conform art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001 doar „dacă acesta prevede o asemenea posibilitate”, iar actul normativ care reglementeaza contraventiile retinute in sarcina petentei – Legea nr. 53/2003 rep, nu prevede o asemenea posibilitate.

Potrivit art. 16 din Legea nr. 53/2003 (in forma in vigoare la data de 07.12.2011) -„ (1) Contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului. (2) Anterior începerii activității, contractul individual de muncă se înregistrează în registrul general de evidență a salariaților, care se transmite inspectoratului teritorial de muncă.(3) Angajatorul este obligat ca, anterior începerii activității, să înmâneze salariatului un exemplar din contractul individual de muncă. (4) Munca prestată în temeiul unui contract individual de muncă constituie vechime în muncă.”

Potrivit art. 260 lit.e din Legea nr. 53/2003 (in forma in vigoare la data de 5.03.2012) - „constituie contravenție și se sancționează astfel următoarele fapte: (…)e) primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată;”.

Din anexa nr. 1 la procesul verbal de control nr. xxxxx/5.03.2012 s-a retinut că numitul Brot B___ H_________ presta muncă in folosul petentei incepand cu 1.12.2011, fara a avea incheiat un contract individual de muncă in formă scrisă, acesta fiind incheiat la data de 21.12.2011, iar pana la data controlului, contractul nu a fost inmanat salariatului. De altfel niciunuia dintre salariati nu i se inmanase contractul individual de munca

S-a mai retinut că angajatorul nu a respectat obligatia de a tine corect evidenta orelor de munca prestate de catre salariatii care presteaza munca la punctul de lucru din mun Braila ____________________; nu respecta prevederile legale privind acordarea repaosului saptamanal.

Procesul verbal de control cu toate anexele acestuia a fost semnat si de reprezentantul petentei.

Totodata din fisa de identificare completata de numitul Brot B___ H_________ la data controlului din 2.02.2012 (f. 20), s-a retinut ca acesta a declarat ca a inceput sa presteze munca in folosul petentei incepand din data de 1.12.2011.

Declaratia martorei M_____ N___ referitoare la momentul la acare aceasta a inceput sa presteze munca in folosul societatii – decembrie 2011 (27-31) se contrazice cu datele completate pe fisa sa de identificare (f. 21), iar dat fiind faptul ca este in continuare angajata petentei declaratia acesteia va fi inlaturata ca subiectiva si nesincera.

Instanța de fond a considerat ireleventa declaratia martorei referitoare la momentul deschiderii catre public a unitatii, atat timp cat si pana la acea data numitul Brot B___ H_________ prestase munca in folosul societatii petente. Legea nu distinge obligativitatea incheierii contractului de munca de deschiderea (sau nu) a activitatii de prestare servicii catre public.

Cu privire la individualizarea sancțiunii, instanța a reținut că aceasta a fost corect individualizată.

Astfel, s-au retinut trei contraventii in sarcina petentei, si doar pentru prima s-a aplicat amendă, în cuantumul minim prevăzut de lege, iar fapta retinută nu este de gravitate redusă astfel încât să fie aplicabile dispozițiile art.7 alin.2 din O.G. nr.2/2001 modif. Gravitatea sporită a primei fapte rezultă din pericolul social abstract stabilit de legiuitor prin insăși limitele minime si maxime stabilite pentru contraventia reglementată de art. 260 lit. e din legea nr. 53/2003 cate 10.000 lei pentru fiecare persoana primită la muncă. Gravitatea rezulta si din imprejurarea ca aceste limite au fost majorate prin Legea nr. 40/2011, anterior fiind cuprinse intre 3000 si 4000 lei. Intrunirea elementelor constitutive ale contraventiei nu este legată de legiuitor de producerea unui prejudiciu material, in situatia existentei unui prejudiciu material, acesta urmand a fi avut in vedere la individualizarea sanctiunii intre limitele legale.

Avand in vedere faptele retinute in sarcina petentei, aceasta fiind sanctionata contraventional cu amenda in cuantumul minim prevazut de lege, instanta a constatat ca fapta nu este de gravitate redusa, avand un pericol ridicat, in conditiile in care petenta, in calitate de angajator, se afla pe o pozitie dominanta fata de salariati. Mai mult, petenta are obligatia de a-si administra activitatea (acordare de concedii, asumare de obligatii contractuale, angajare de nou personal etc), astfel incat prin activitatea desfasurata sa nu fie incalcate dispozitiile legale ce reglementeaza obligatiile in domeniu.

Având în vedere că fapta sanctionata cu amenda nu este de o gravitate redusă astfel încât să fie aplicabile dispozițiile art.7 alin.2 din O.G. nr.2/2001 modif., instanța, constatând că sancțiunea aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al faptei, fiind corect individualizată, a respins plângerea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs recurenta ______________________, susținând că în mod greșit instanța de fond a considerat fapta ca având un pericol social ridicat, excluzând posibilitatea de a înlocui amenda contravențională cu avertismentul.

Recurenta a învederat că în mod greșit instanța de fond a înlăturat ca fiind subiectivă declarațiile martorilor audiați în cauză.

Recurenta a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței de fond în sensul înlocuirii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului, precizând că o amendă în cuantum atât de ridicat ar avea consecințe nefaste asupra desfășurării activității societății.

Legal citată intimata I__ B_____ nu a depus întâmpinare însă prin consilier juridic prezent la termenul fixat de instanță a solicitat respingerea ca nefondat a recursului și menținerea hotărârii de fond.

Examinând sentința atacată prin prisma motivului de recurs invocat dar și din oficiu, potrivit dispozițiilor art.304 al.1 Cod procedură civilă tribunalul va constata că acesta este fondat pentru următoarele considerente.

Astfel în mod corect instanța de fond a considerat că procesul-verbal de contravenție este legal întocmit, și cuprinde mențiunile prevăzute de art.17 din OG nr.2/2001.

Persoana depistata de catre organul de control numitul Brot B___ H_________ a declarat in fata agentului ca lucreaza pentru petent fara a avea contract individual de munca in forma scrisa

În ceea ce privește sancțiunea aplicată tribunalul constată că în mod greșit instanța de fond nu a avut în vedere prevederile art.7 al.2 din OG nr.2/2001 potrivit cărora avertismentul se aplică când fapta este de o gravitate redusă, când urmările produse nu au cauzat un pericol social.

Tribunalul va observa că sancțiunea contravențională nu este un scop în sine ci un mijloc de ocrotire a relațiilor sociale și de formare a unui spirit de responsabilitate.

În speță recurenta a recunoscut savarsirea faptei indicand organului de control motive ce justificau neincheierea contractului in forma scrisa la momentul controlului.

Recurenta este o persoana ce nu este cunoscuta ca savarsind fapte contraventionale similare.iar amenda aplicata in cuantum atat de ridicat nu este de natura a stimula activitatea comerciala desfasurata de recurenta Cu toate acestea aplicarea unei amenzi in cuantum atat de ridicat poate avea consecinte asupra activitatii acesteia in contextul crizei economice actuale .

In aceste conditii tribunalul apreciaza ca reeducarea petentei se poate realiza si fara aplicarea unei sanctiuni pecuniare atat de mari ci doar prin aplicarea unui avertisment

Având în vedere cele expuse tribunalul în conformitate cu dispozițiile art.312 al.1 și 2 Cod procedură civilă urmează a admite ca fondat recursul; să modifice sentința atacată în sensul admiterii plângerii contravenționale și înlocuirii amenzii contravenționale cu avertisment.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite ca fondat recursul declarat de recurenta ______________________, cu sediul în G_____, ______________________.155, _____________________, împotriva Sentinței civile nr.7918/04.12.2012, pronunțată de Judecătoria B_____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata Inspectoratul Teritorial de Muncă, cu sediul în B_____, ______________________.7,județul B_____

Modifică sentința recurată și în rejudecare:

Admite în parte plângerea contravențională;

Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii de 10.000 lei aplicată prin procesul verbal de constatare și sancționare ________ nr.xxxxxxxx/05.03.2012, cu sancțiunea avertismentului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică , astăzi, 18 aprilie 2013.

Președinte,Judecător, Judecător,

M_____ SpițăCorina G_______ IconaruGeanina E____ V_____

Grefier,

G_______ A_____

Red. C.G.I______

Dact.G.A.3ex./25.04.2013

Jud.Fond: A______ A___ B_______

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025