R O M A N I A
TRIBUNALUL C____ S______
R E Ș I Ț A
SECȚIA A II A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr.XXXXXXXXXXX
Cod operator 2896
DECIZIA CIVILĂ NR. 1062/A/2015
Ședința publică din data de 27.10.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A________ O___ S____
JUDECATOR: VEGHEȘ A__ T______
GREFIER: I____ L____ M______
S-a luat în examinare cererea de chemare în judecată formulată de către apelantul I____________ de Poliție al Județului C____-S______ împotriva sentinței civile nr. 390/09.03.2015 pronunțată de Judecătoria Reșița în contradictoriu cu intimatul A_____ G_______, intervenientul P________ I_____ și societățile de asigurare S.C. U____ S.A. și S.C. E______ S.A., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă domnul avocat O___ Radulea I____ pentru intervenientul intimat P________ I_____ și martorul S______ C________, lipsă fiind celelalte părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că prezenta cauză a fost amânată în vederea audierii martorului S______ C________.
Nemaifiind chestiuni prealabile instanța în temeiul disp. art. 196 C.proc.civ. procedează la audierea martorului prezent, S______ C________, declarația acestuia luată sub stare de jurământ fiind consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei.
La interpelarea instanței reprezentantul intimatului P________ I_____ arată că nu are alte cereri, motiv pentru care instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra fondului.
Reprezentantul intimatului solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței atacate și respingerea plângerii arătând că procesul verbal de contravenție a fost legal întocmit, iar concluziile expertizei nu sunt fundamentate. Nu solicită cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Reșița, la data de 10.01.2014, petentul A_____ G_______ a chemat în judecată pe intimatul I____________ de Poliție al Județului C____-S______ solicitând instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea procesului-verbal ________ nr. xxxxxxx din 29.12.2013, cu consecința exonerării de la plata sumei de 480 de lei cu titlu de amenda contravenționala, a anularii celor 6 puncte de penalizare si a suspendării exercitării de a conduce.
Prin sentința civilă nr.390/9.03.2015 Judecătoria Reșița a admis plângerea, a anulat procesul verbal de contravenție, obligând intimatul I____________ de Poliției al Județului C____ S______ la plata către petent a sumei de 820 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu expert, 20 lei taxă judiciară de timbru și 200 lei onorariu avocat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin procesul verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx/29.12.2013, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 480 lei si cu măsura complementara a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 135 lit. f din Reg. de aplic. OUG 195/2002, reținându-se în sarcina sa că, la data de 29.12.2013, orele 18,00, pe DN 58 - localitatea Măureni, venind de pe o proprietate alăturată, a condus auto marca Dacia cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX si nu a acordat prioritate de trecere autoturismului marca BMW, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX.
Potrivit dispozițiilor art. 135 alin. 1 lit. f) din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 (aprobat prin H.G. nr. 1391/2006), fapta conducătorului auto de a nu acorda prioritate de trecere când se pune în mișcare sau la pătrunderea pe drumul public venind de pe o proprietate alăturată acestuia față de vehiculul care circulă pe drumul public, indiferent de direcția de deplasare constituie contravenție și se sancționează cu 6-8 puncte amendă și suspendarea exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 60 de zile, conform prevederilor art. 101 alin. 3 lit. a) din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Potrivit dispozițiilor art. 34 din O.G. 2/2001, care reprezintă actul normativ care constituie cadrul juridic general în materia contravențiilor și care se aplică doar în situația inexistenței unei dispoziții speciale, instanța învestită cu soluționarea plângerii verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Sub aspectul legalității, instanța a reținut că procesul verbal de contravenție a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând toate elementele indicate de dispozițiile art. 17 alin. 1 din O.G. 2/2001 care atrag nulitatea absolută expresă a actului.
Sub aspectul temeiniciei, instanța a constatat că deși O.G nr. 2/2001 nu prevede nici o dispoziție cu privire la forța probantă a procesului verbal de contravenție, există o prezumție de legalitate și realitate a acestuia având în vedere faptul că este vorba de un act administrativ.
Prezumția de veridicitate si autenticitate este însă una relativă, fiind permisa de Convenția Europeana a Drepturilor Omului, in măsura in care contravenientului i se asigura accesul la justiție si dreptul la un proces echitabil (cauza A_____ vs. România, 4 octombrie 2007).
Sarcina probei în procedura soluționării plângerii contravenționale revine contravenientului, iar nu agentului constatator, împrejurare care nu încalcă dreptul la un proces echitabil sau prezumția de nevinovăție, întrucât plângerea contravențională presupune o judecată contradictorie cu toate garanțiile procesuale car decurg din aceasta. Prin exercitarea plângerii contravențional cel dintâi supune instanței legalitatea și temeinicia procesului-verbal, motivele de nelegalitate putând fi analizate de instanță din oficiu. Chiar în lipsa invocării unor astfel de motive, petentului i se recunoaște posibilitatea de a administra probe sub aspectul temeiniciei actului sancționator (al situației de fapt expuse), mențiunile inserate sub acest aspect având valoarea unei dovezi depline până la proba contrară numai în cazul în care procesul-verbal este susținut de dovezile în baza cărora s-a întocmit. Prin urmare, petentul ar trebui să facă dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal doar în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției contravenientului dincolo de orice îndoială rezonabilă.
În cauza de față, instanța a constatat că cele menționate în cuprinsului actului de sancționare nu corespund realității. Astfel, din raportul de expertiză în specialitatea auto, instanța a reținut că vina în producerea accidentului îi aparține intervenientului forțat P________ I_____, conducătorului autoturismului marca BMW, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX. Astfel, expertul a constatat că impactul dintre cele două autoturisme s-a produs datorită faptului că intervenientul forțat a încercat să depășească autoturismul petentului, însă, întrucât din sens opus veneau alte autovehicule, a încercat să intre pe sensul inițial de mers, moment în care a lovit cu partea dreaptă față a acestuia partea stânga spate a autoturismului petentului
Prin urmare, având în vedere aspectele menționate, instanța a reținut că agentul constatator nu a făcut dovada vinovăției petentului dincolo de orice îndoială rezonabilă.
În consecință, față de aspectele menționate, instanța a constatat că prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal de contravenție a fost răsturnată, astfel încât, în baza art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, a admis plângerea contravențională și a dispus anularea procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din 29.12.2013, cu consecința exonerării petentului de la plata amenzii în cuantum de 480 lei și a anularii măsurii complementare contravenționale de suspendare a exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 60 de zile.
În baza art. 453 alin. 1 C.proc.civ., instanța a obligat intimatul să plătească petentului suma de 820 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 600 lei reprezintă onorariu expert, suma de 20 lei taxă judiciară de timbru, iar suma de 200 lei onorariu avocat.
Având în vedere dispozițiile art. 50^2 din O.U.G. 51/2008, diferența de 50% onorariu expert de care a fost scutit petentul prin încheierea de ședință din data de 04.12.2014, a rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, I____________ de Poliție al Județului C____-S______, solicitând schimbarea sentinței civile apelate în sensul respingerii plângerii contravenționale.
În susținere apelantul arată că soluția primei instanțe este greșită, având în vedere că procesul verbal de contravenție a fost întocmit în urma coroborării declarațiilor conducătorilor autoturismelor implicate în producerea accidentului, iar din acestea a rezultat că agentul constatator a identificat mai întâi avariile autoturismelor, luând apoi declarații celor doi șoferi. Astfel agentul constatator, chiar dacă nu a fost de față, a întocmit procesul verbal de contravenție în urma cercetărilor efectuate.
În contradictoriu cu aceste constatări ale organului de poliție intră concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, raport ce nu poate fi concludent având în vedere că expertiza a fost efectuată la o distanță de timp apreciabilă de la data producerii accidentului și în lipsa uneia din autoturismele implicate.
Mai arată că este atributul exclusiv al instanței de judecată să aprecieze asupra probelor propuse și să stabilească adevărul în cauză, simplu fapt că expertul contrazice aspectele consemnate în procesul verbal și face încadrări juridice ale faptelor, nu înseamnă „de plano” că procesul verbal de contravenție nu este temeinic și legal.
Intimatul A_____ G_______ nu a formulat întâmpinare, însă s-a prezentat în instanța și a arătat că solicită menținerea sentinței primei instanțe.
Intimatul-intervenient forțat P________ I_____ nu a depus întâmpinare, însă prin concluziile asupra fondului, apărătorul acestuia a solicitat admiterea apelului.
Societățile de asigurare S.C. U____ S.A. și S.C. E______ S.A., legal citate nu au formulat întâmpinare și nu au fost reprezentate în cauză.
Examinând sentința civilă apelată potrivit dispozițiilor art.479 Cod procedură civilă și motivelor de apel invocate, sub aspectul temeiniciei și legalității, se constată că apelul este neîntemeiat, din următoarele considerente:
Prin procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/29.12.2013, întocmit de I____________ de Poliție al Județului C____-S______, intimatul A_____ G_______ a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 480 lei și cu măsura complementara a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 135 lit. f din Reg. de aplic. OUG 195/2002. La rubrica descrierea faptelor s-a reținut că la data de 29.12.2013, ora 18,00, intimatul a condus autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe DN 58 - localitatea Măureni și nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism marca BMW, care circula regulamentar.
Referitor la legalitatea actului constatator al contravenției, tribunalul observă că prima instanță a apreciat corect că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art.16 și 19 din O.G. nr.2/2001, nefiind incidente dispozițiile art.17 din același act normativ, care reglementează cazurile de nulitate.
În ceea ce privește temeinicia actului constatator, tribunalul consideră că prima instanță a reținut corect împrejurarea că prezumția de temeinicie a acestuia a fost răsturnată de intimatul A_____ G_______, în urma administrării probelor cu ocazia cercetării judecătorești.
Într-adevăr în speță probele administrate nu au convins tribunalul în privința vinovăției intimatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Îndoiala cu privire la săvârșirea faptei de către intimat rezultă nu doar din concluziile raportului de expertiză potrivit cărora avariile nu puteau fi produse în varianta susținută de intervenientul P________ I_____ ci și din depozițiile martorilor M________ Wilhelm Tell și B______ E____ Aniko potrivit cărora autoturismul condus de către intervenient se deplasa cu viteză, intrând în depășirea unei coloane de mașini.
Prin urmare, având în vedre probele administrate în fața primei instanțe la propunerea intimatului și în lipsa altor mijloace de probă care să confirme situația de fapt reținută în procesul-verbal de contravenție, aplicarea prezumției de temeinicie a procesului-verbal de contravenție în prezenta cauză ar fi contrară garanțiilor prevăzute de art. 6 CEDO, motiv pentru care tribunalul apreciază că sentința apelată este temeinică și legală, neexistând nici un motiv de schimbare sau de anulare a acesteia.
Față de considerentele de fapt și de drept enunțate mai sus, în temeiul art.480 alin.1 Cod procedură civilă, Tribunalul, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta I____________ de Poliție al Județului C____-S______, împotriva sentinței civile nr.390/09.03.2015 pronunțate de Judecătoria Reșița în dosarul nr.XXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimații A_____ G_______, P________ I_____, S.C. U____ S.A. și S.C. E______ S.A.
În temeiul art.453 Cod procedură civilă, va lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelantul I____________ de Poliție al Județului C____-S______, cu sediul în Reșița, __________________, nr.40, jud. C____-S______, împotriva sentinței civile nr.390/09.03.2015 pronunțate de Judecătoria Reșița în dosarul nr.XXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimații A_____ G_______, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în com. Măureni, ________________________, jud. C____-S______, P________ I_____ cu domiciliul în M______ Nouă, ______________. 8, jud. C____-S______, S.C. U____ S.A., cu sediul în București, _________________________. 25, sector 1 și S.C. E______ S.A., cu sediul în București, șoș. București Nord, nr. 10, Global City Business Park, clădirea 023, _________________, având ca obiect plângere contravențională.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.10.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A________ O___ S____ VEGHEȘ A__ T______
GREFIER,
I____ L____ M______