Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX - anulare proces – verbal de contravenție -

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B_______

Secția a II-a civilă, de C_________ Administrativ și Fiscal

Ședința publică din 03 decembrie 2015

Completul constituit din:

Președinte – U________ M______

Judecător – R_____ M______

Grefier – U________ G_______

D E C I Z I A nr. 1155 A

Pe rol judecarea cererilor de apel formulate de apelanta - intimată Agenția Națională de Administrare Fiscală București cu sediul în _____________________, sector 5, București și apelanta – petentă S.C. G______ P___ SERVICE SRL prin reprezentant legal V______ M____ cu sediul în municipiul B_______, _____________________. 39, ________________________________, împotriva sentinței civile nr. 1407/06.02.2014, pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei B_______, având ca obiect „plângere contravențională”.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă V______ M____ reprezentant legal al apelantei petent S.C. G______ P___ SERVICE SRL, lipsă fiind reprezentantul apelantei - intimate.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că, în cadrul procedurii premergătoare fixării primului termen de judecată apelanta – petentă S.C. G______ P___ SERVICE SRL a depus la dosar întâmpinare care a fost comunicată apelanta - intimată Agenția Națională de Administrare Fiscală București la data de 22.10.2015.

V______ M____ reprezentant legal al apelantei petent S.C. G______ P___ SERVICE SRL arată că nu mai are alte cereri sau probe de formulat în cauză.

Văzând că nu mai sunt cereri de formulat, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 392 din Noul Cod de procedură civilă deschide dezbaterile asupra apelurilor formulate și acordă părții prezente cuvântul asupra acestora.

V______ M____ reprezentant legal al apelantei petent S.C. G______ P___ SERVICE SRL solicită admiterea apelului formulat în sensul casării sentinței primei instanței și în rejudecare solicită admiterea plângerii contravenționale și înlocuirea amenzii aplicate cu avertisment. Depune la dosar concluzii scrise și înscrisuri în susținerea apelului formulat.

În temeiul art. 394 Noul Cod procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și reține apelurile spre soluționare.

T R I B U N A L U L,

Deliberând, asupra apelurilor de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1407 din 06.02.2014, pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX Judecătoria B_______ a admis, în parte, plângerea contravențională formulată de către petenta S.C. G______ P___ SERVICE S.R.L. în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală și pe cale de consecință a modificat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției __________, nr. xxxxxxx din data de 06.08.2014, în sensul că a înlocuit sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 1.000 de lei, aplicată pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 41, pct. 2, lit. c din Legea nr. 82/1991 și sancționată conform art. 42, alin. 1 din același act normativ, cu sancțiunea contravențională a avertismentului. Totodată, instanța de fond a menținut restul dispozițiilor din procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției __________, nr. xxxxxxx din data de 06.08.2014.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor __________, nr. xxxxxxx din data de 06.08.2014, emis de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă fiscală (DRAF) 1 Suceava, societatea petentă a fost sancționată cu amendă în cuantum de 4.000 de lei pentru săvârșirea faptei contravenționale prevăzute de art. 73, pct. 22 din OG nr. 99/2000 și sancționată conform art. 74 din același act normativ și cu amendă în cuantum de 1000 de lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 41, pct. 2, lit. c din Legea nr. 82/1991 și sancționate conform art. 42, alin. 1 din același act normativ.

În cuprinsul actului constatator s-a reținut că în perioada 01.03.xxxxxxxxxxxxx14, _______________________ SRL B_______ a exercitat activitate de comerț cu ridicata și comerț cu amănuntul în cadrul aceleiași structuri de vânzare (suprafață de vânzare), situate în B_______, ____________________, contrar prevederilor OG nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață. De asemenea, s-a menționat în cuprinsul procesului-verbal de contravenție că pentru activitatea de comerț cu ridicata, societatea a emis facturi fiscale și chitanțe către clienți, iar pentru activitatea de comerț cu amănuntul, agentul economic a emis bonuri fiscale de la aparatul de marcat electronic fiscal cu seria BTxxxxxxxxxx.

În același proces-verbal de constatare a contravenției, s-a mai reținut că în perioada 01.03.xxxxxxxxxxxxx14, societatea petentă a emis chitanțe de încasare către clienți, fără a menționa pe acestea adresa completă a partenerilor, precum și numărul de ordine din Registrul Comerțului și CUI. În plus, a fost făcută precizarea că facturile fiscale emise în aceeași perioadă nu cuprind adresa completă a sediului social al clienților societăți, precum și contul bancar, respectiv banca la care este deschis.

Totodată, în temeiul art. 73, pct. 22 din OG nr. 99/2000, agenții constatatori au dispus interzicerea exercitării activității de comerț cu amănuntul în cadrul structurii de vânzare din ____________________, B_______ până la organizarea de gestiuni și spații de vânzare pentru activitatea de comerț cu ridicata și comerț cu amănuntul.

Petenta a semnat de luare la cunoștință procesul - verbal, iar la rubrica „alte mențiuni”, au fost consemnate următoarele: ” Am obiecțiuni care vor fi depuse în termen legal”.

Față de cele consemnate în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, petenta a formulat plângere în termen legal, în conformitate cu dispozițiile art. 31 alin. 1 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, motivând că nu se face vinovată de contravențiile reținute în sarcina sa.

Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța de fond a reținut că acesta se bucură de prezumția de legalitate, până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001.

Conform dispozițiilor prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal.

Procedând la verificarea legalității procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat de către petentă, instanța de fond a constatat că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor O.G. nr. 2/2001, în cuprinsul actului constatator regăsindu-se toate elementele obligatorii prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, neexistând niciun motiv de nelegalitate care să poată fi invocat de instanță din oficiu.

În ceea ce privește susținerile petentei referitoare la neindicarea de către agenții constatatori a actului normativ în baza căruia a fost sancționată cu amendă în cuantum de 1000 de lei (Ordinul nr. 5312/27.11.2008, despre care intimata face vorbire în întâmpinare), instanța de fond a respins aceste apărăi pentru următoarele argumente:

Potrivit dispozițiilor art. 16 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, ” Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde in mod obligatoriu: data si locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea si instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația si locul de munca ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei si locului in care a fost săvârșita, precum si arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei si la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește si se sancționează contravenția (s.n.); indicarea societății de asigurări, in situația in care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării in termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, daca acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a caii de atac si organul la care se depune plângerea.”

În cazul nesocotirii cu prilejul încheierii procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției a dispozițiilor art. 16, alin. 1 din OG nr. 2/2001, sancțiunea care intervine este nulitatea relativă, neputând fi invocată din oficiu de către instanță, ci doar de către persoana vătămată în interesele sale prin nesocotirea normei juridice, care are îndatorirea de a face dovada existenței unei vătămări care nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea actului.

Astfel, procedând la verificarea legalității procesului-verbal contestat de către petentă, instanța de fond a constatat că, în cauză, petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 1000 de lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 41, pct. 2, lit. c din Legea nr. 82/1991 și sancționate conform art. 42, alin. 1 din același act normativ.

Potrivit art. 41, pct. 2, lit. c din Legea nr. 82/1991, ”Constituie contravenție următoarele fapte (...): 2. Nerespectarea reglementărilor emise de Ministerul Finanțelor Publice, respectiv de instituțiile cu atribuții de reglementare în domeniul contabilității prevăzute la art. 4, alin. 3. cu privire la: (...) c) întocmirea și utilizarea documentelor justificative și contabile pentru toate operațiunile efectuate.”

Raportând textul de lege indicat de către agenții constatatori la descrierea faptei contravenționale din cuprinsul procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța de fond a apreciat că încadrarea juridică a faptei contravenționale a fost corect efectuată.

Chiar dacă în cuprinsul procesului-verbal de constatare a contravențiilor nu este indicat și Ordinul nr. 3512 din 27.11.2008, există posibilitatea identificării de către instanță a normelor specifice emise de Ministerul Finanțelor Publice, la care norma indicată în actul constatator face trimitere directă (în speță, verificarea respectării reglementărilor din Ordinul nr. 3512 din 27.11.2008), atât timp cât fapta este suficient descrisă în cuprinsul procesului-verbal de contravenție, iar contestatorul nu probează nicio vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției.

În plus, agentul constatator nu a indicat greșit temeiul legal de sancționare a faptei contravenționale, aplicând în consecință o amendă ce se încadrează în limitele legale pentru săvârșirea contravenției constatate, fiind respectat prinicipiul legalității sancțiunii, prevăzut de art. 21, alin. 3 din OG nr. 2/2001, astfel încât nu se impune anularea procesului-verbal de contravenție contestat pentru motivul de nelegalitate invocat de petentă cu privire la fapta prevăzută de art. 41, pct. 2, lit. c din Legea nr. 82/1991 (fapta prevăzută la punctul 2 al procesului-verbal de constatare a contravențiilor).

Pentru considerentele expuse anterior, instanța de fond nu a reținut nici motivul de nelegalitate invocat de petentă privind indicarea în mod eronat de către agenții constatatori a dispozițiilor art. 41, pct. 2, lit. c, în sensul că faptele reținute în sarcina societății petente nu s-ar încadra în ipotezele textului de lege, având în vedere că, astfel cum s-a arătat mai sus, descrierea faptei contravenționale corespunde textului de lege indicat în actul constatator.

Pe cale de consecință, instanța de fond a apreciat că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției __________, nr. xxxxxxx, încheiat la data de 06.08.2014, respectă condiția legalității.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, prima instanță a reținut că procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.

În ceea ce privește prima faptă reținută în cuprinsul procesului-verbal, instanța de fond a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 73, pct. 22 și ale art. 74 din OG nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 73, pct. 22 din OG nr. 99/2000, ”Constituie contravenții, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiuni, și se sancționează după cum urmează: (...) 22) exercitarea de activități de comerț cu ridicata și comerț cu amănuntul în aceeași structură de vânzare, respectiv suprafață de vânzare, cu amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei și cu interzicerea uneia dintre cele două activități.”

Totodată, în conformitate cu art. 74 din același act normativ, ”Sancțiunile prevăzute la art. 73 se pot aplica și persoanelor juridice, caz în care limitele minime și maxime ale amenzilor se dublează.”

În ceea ce privește cea de-a doua faptă reținută în cuprinsul procesului-verbal, instanța de fond a apreciat, astfel cum a arătat și cu ocazia analizei legalității procesului-verbal, că sunt incidente dispozițiile art. 41, pct. 2, lit. c din Legea nr. 82/1991, ale art. 42, alin. 1 și ale art. 6, alin. 1 din același act normativ, alături de reglementările prevăzute în Anexa 2- Norme specifice de întocmire și utilizare a documentelor financiar-contabile- nomenclatorul documentelor financiar-contabile – Grupa a IV-a- Mijloace bănești și decontări din Ordinul nr. 3512 din data de 27.11.2008 privind documentele financiar-contabile și la pct. 15, lit. A din Anexa nr. 1- Norme Metodologice de întocmire și utilizare a documentelor financiar-contabile al Ordinului nr. 3512 din 27 noiembrie 2008 privind documentele financiar-contabile, coroborat cu art. 155, alin. 19 din Legea nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 41, pct. 2, lit. c din Legea nr. 82/1991, ”Constituie contravenție următoarele fapte (...): 2. Nerespectarea reglementărilor emise de Ministerul Finanțelor Publice, respectiv de instituțiile cu atribuții de reglementare în domeniul contabilității prevăzute la art. 4, alin. 3. cu privire la: (...) c) întocmirea și utilizarea documentelor justificative și contabile pentru toate operațiunile efectuate.”

În acest sens, dispozițiile art. 6, alin. 1 din același act normativ statuează următoarele: ”Orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ.”

Totodată, potrivit art. 42, alin. 1,” Contravențiile prevăzute la art. 41 se sancționează cu amenda, după cum urmează: (...) cele prevăzute la pct. 2 lit. a), b) si c), cu amenda de la 300 lei la 4.000 lei.”

De asemenea, Ordinul nr. 3512 din data de 27.11.2008 privind documentele financiar-contabile, Anexa 2- Norme specifice de întocmire și utilizare a documentelor financiar-contabile- nomenclatorul documentelor financiar-contabile – Grupa a IV-a- Mijloace bănești, prevede conținutul minimal al chitanței: denumirea unității, codul de identificare fiscală, numărul de înregistrare la oficiul registrului comerțului, sediul (localitatea, _________________________________, numărul și data (ziua, luna, anul) întocmirii formularului; - numele și prenumele persoanei fizice care depune sume și ce reprezintă acestea sau, după caz, denumirea unității; codul de identificare fiscală; numărul de înregistrare la oficiul registrului comerțului; sediul (localitatea, _______________________________ juridice (s.n.); suma în cifre și litere, semnătura casierului.

Nu în ultimul rând, la pct. 15, lit. A din Anexa nr. 1- Norme Metodologice de întocmire și utilizare a documentelor financiar-contabile a Ordinului nr. 3512 din 27 noiembrie 2008 privind documentele financiar-contabile, se precizează că factura de întocmește și se utilizează în conformitate cu prevederile Codului fiscal.

Instanța de fond a constatat faptul că petenta, legal citată, s-a prezentat la termenul din data de 06.02.2015 și a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar, probă a cărei administrare a și obținut-o.

Cu privire la probațiune, prima instanță a apreciat că în O.G. nr. 2/2001 nu se arată în mod expres care este forța probatorie a procesului-verbal de constatare a contravenției, dar în practica judiciară internă, plecând în principal de la prevederile art. 47 din O.G. nr. 2/2001, care trimit la prevederile Codului de procedură civilă și având în vedere că procesul-verbal legal întocmit face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, s-a statuat că sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul-verbal.

Din materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut că petenta nu a reușit să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal de contravenție. Astfel, simpla negare a petentei, în sensul că faptele nu corespund adevărului, nu este suficientă, atât timp cât aceasta nu aduce probe sau nu prezintă o explicație rațională pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unor situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia ori nu invocă alte împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.

În privința faptei prevăzute de art. 73, pct. 22 din OG nr. 99/2000 și sancționate conform art. 74 din același act normativ, din procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor contestat, coroborat cu susținerile petentei din cererea de chemare în judecată și din răspunsul la întâmpinare, care nu neagă faptul că a exercitat activitate de comerț cu ridicata și comerț cu amănuntul în cadrul aceleiași structuri de vânzare (suprafață de vânzare), situate în B_______, ____________________, ci doar invocă circumstanțe de natură a conduce la individualizarea sancțiunii contravenționale, rezultă cu claritate nerespectarea de către societatea petentă a obligației de a nu exercita activități de comerț cu ridicata și comerț cu amănuntul în aceeași structură de vânzare, respectiv suprafață de vânzare.

În acest context, instanța de fond a mai reținut că susținerile societății petente privind faptul că până la data efectuării controlului exista un spațiu delimitat, însă acest spațiu nu era îngrădit în totalitate sau cele referitoare la organizarea unor controale anterioare de către inspectorii ANAF, în cadrul cărora nu i s-a atras atenția cu privire la această conduită nu pot fi primite de instanță, de vreme ce, pe de o parte, nu reprezintă situații care să înlăture caracterul contravențional al faptei, în conformitate cu dispozițiile art. 11 din OG nr. 2/2001, iar, pe de altă parte, societatea petentă nici nu a adus dovezi în acest sens.

În privința contravenției prevăzute de art. 41, pct. 2, lit. c din Legea nr. 82/1991 și sancționate conform art. 42, alin. 1 din același act normativ, instanța de fond a reținut că petenta a indicat drept motive de netemeinicie faptul că chitanțele emise sunt însoțite în mod obligatoriu de facturi, iar pe facturi există atât codul unic de înregistrare, cât și numărul de ordine din Registrul Comerțului, lipsurile fiind acoperite, dar și faptul că, în privința lipsei conturilor bancare pentru unii clienți, există situații în care aceștia fie au mai multe conturi bancare, fie nu dețin niciunul.

Referitor la aspectele învederate de către petentă, instanța de fond a considerat că acestea nu constituie situații care să înlăture caracterul contravențional al faptei, în conformitate cu dispozițiile art. 11 din OG nr. 2/2001, mai ales în contextul în care nu a făcut dovada acestor împrejurări. De altfel, faptul că chitanțele sunt însoțite mereu de facturi, în care sunt trecute elementele identificate ca fiind lipsă de către inspectorii ANAF nu înlătură obligația societății petente de a respecta întocmai normele legale referitoare la conținutul minim pe care trebuie să îl cuprindă fiecare document financiar-contabil în parte.

În plus, petenta nu a formulat apărări în ceea ce privește omisiunea de a insera în facturi adresa completă (sediul social) al clienților.

Astfel, ținând cont și de prezumția de temeinicie a procesului-verbal de contravenție, dar și de faptul că petenta nu a dovedit împrejurările invocate, instanța de fond a constatat că acțiunile petentei întrunesc elementele constitutive ale contravenției în discuție (constând în nerespectarea reglementărilor emise de Ministerul Finanțelor Publice cu privire la întocmirea și utilizarea documentelor justificative și contabile pentru toate operațiunile efectuate).

Mai mult, referitor la procesul-verbal, instanța de fond a reținut că, în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt și a încadrării juridice.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța trebuie să analizeze, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o ”acuzație în materie penală”, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative, care pot fi abordate și cumulativ, atunci când analiza lor separată nu permite a se ajunge la o concluzie clară, respectiv: natura faptei, caracterul penal al textului ce definește contravenția, conform legislației interne și natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate.

În speță, se constată că normele în baza cărora au fost constatate faptele au caracter general, iar amenzile aplicate petentei, în cuantum total de 5000 de lei, nu au scop reparator, ci scop de prevenire și pedepsire.

Calificarea faptelor ca ”acuzații în materie penală” are drept consecință directă, în privința probațiunii, incidența prezumției de nevinovăție de care se bucură petenta și, pe cale de consecință, obligația organelor statului de a convinge instanța în privința vinovăției ”acuzatului”, dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Față de cele expuse mai sus, instanța de fond a concluzionat că acuzațiile aduse petentei reprezintă acuzații penale în sensul Convenției, iar aceasta beneficiază și în procedura contravențională de prezumția de nevinovăție, care a fost instituită cu scopul de a proteja indivizii fața de posibilele abuzuri din partea autorităților, motiv pentru care sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator, iar nu petentei.

În acest sens, este de remarcat că în jurisprudența Curții se reține în mod constant că prezumțiile nu sunt, în principiu, contrare Convenției.

Având în vedere aceste principii, instanța de fond a reținut că procesul-verbal de contravenție beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât timp petentei i se asigură de către instanță condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil. Prin urmare, atât timp cât contravenientului i se oferă posibilitatea reală, efectivă de a proba contrariul, prezumția de nevinovăție, astfel cum este conturată în jurisprudența CEDO nu este încălcată.

În speță, petenta a avut posibilitatea de a-și proba susținerile și de a-și formula apărările, acesteia fiindu-i comunicate întâmpinarea depusă de intimată, având totodată posibilitatea de a solicita administrarea de probe și obținând încuviințarea de către instanță a probei cu înscrisuri pentru clarificarea situației de fapt.

Pe cale de consecință, instanța de fond a reținut că petentei i-a fost oferit cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina acesteia responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale.

Având în vedere că petenta nu a adus probe pertinente pentru a-și dovedi susținerile, instanța de fond a considerat că nu poate reține o altă situație decât cea menționată de agentul constatator în procesul- verbal de contravenție, astfel încât plângerea a fost apreciată ca neîntemeiată.

În ceea ce privește sancțiunea contravențională aplicată petentei pentru fapta prevăzută de art. 73, pct. 22 din OG nr. 99/2000, instanța de fond a ținut seama de principiul proporționalității în stabilirea și aplicarea unei sancțiuni contravenționale, raportat la criteriile prevăzute de textul de lege: împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă, precum circumstanțele personale ale contravenientului și celelalte date înscrise în procesul-verbal, apreciază că agentul constatator a proporționalizat corect sancțiunea aplicată.

În ceea ce privește amenda aplicată, în cuantum de 4000 lei, instanța de fond a constatat că nivelul acesteia corespunde pericolului social al faptei și conduitei petentei, aceasta fiind aplicată în cuantum minim, mai ales prin raportare la implicațiile pe care nerespectarea reglementărilor în acest domeniu le poate avea asupra regulilor generale de comercializare și de organizare a gestiunii produselor din diferitele structuri de vânzare.

Totodată, instanța de fond a mai reținut că, deși petenta a învederat că, imediat după data controlului, a efectuat îngrădirea în totalitate a spațiului destinat comerțului cu amănuntul, acesta nu a furnizat în fața instanței dovezi privind îndeplinirea acestei obligații cu celeritate, astfel încât simpla afirmație a petentei nu poate constitui motiv de reindividualizare a sancțiunii.

În ceea ce privește sancțiunea complementară a interzicerii exercitării activității de comerț cu amănuntul în cadrul structurii de vânzare din ____________________, B_______ până la organizarea de gestiuni și spații de vânzare pentru activitatea de comerț cu ridicata și comerț cu amănuntul, instanța de fond a constatat că aceasta se aplică automat, potrivit art. 72, pct. 22 din OG nr. 99/2000, aceasta fiind atât oportună, cât și legală, dat fiind scopul instituirii normei juridice.

În ceea ce privește sancțiunea amenzii în cuantum de 1.000 lei aplicată petentei pentru fapta prevăzută de art. 41, pct. 2, lit. c din Legea nr. 82/1991, instanța de fond a avut în vedere faptul că sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite (art.5 alin.5 OG 2/2001) iar avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă (art.7 alin.2 din OG 2/2001). De asemenea, potrivit art. 21 alin.3 O.G. nr.2/2001, la stabilirea sancțiunii trebuie să se țină seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.

Astfel, ținând seama de principiul proporționalității în stabilirea și aplicarea unei sancțiuni contravenționale, raportat la împrejurările săvârșirii faptei și la gradul de pericol social al acesteia și având în vedere că elementele obligatorii prevăzute de legislația în vigoare care au fost omise cu ocazia întocmirii chitanțelor și a facturilor nu conduc la urmări care să imprime faptelor o gravitate deosebită, instanța a considerat că aplicarea sancțiunii avertismentului este suficientă pentru îndeplinirea scopului preventiv și educativ al sancțiunii contravenționale.

Instanța de fond a atras atenția petentei cu privire la respectarea pe viitor a tuturor obligațiilor legale ce îi revin, în caz contrar, față de antecedența sa contravențională, sancțiunile care i se vor aplica vor fi mult mai aspre și nu va mai beneficia de clemență pentru înlăturarea sancțiunilor pecuniare.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a formulat apel petenta S.C. G______ P___ SERVICE SRL, reprezentată legal prin administrator V______ M____, întemeiat pe dispozițiile art. 466 Cod procedură civilă, prin care a solicitat casarea sentinței apelate pentru netemeinicie, în sensul admiterii plângerii contravenționale și înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea „Avertisment”, pentru următoarele motive:

Consideră apelanta – petentă că sentința primei instanțe este netemeinică întrucât pentru fapta 1 reținută prin procesul verbal de contravenție, respectiv exercitarea activității de comerț cu ridicata și comerț cu amănuntul în cadrul aceleiași structuri de vânzare (suprafață de vânzare), contrar prevederilor OG 99/2000, privind comercializarea produselor serviciilor de piață, s-a reținut că nu a furnizat în fața instanței dovezi privind îndeplinirea acestei obligații cu celeritate.

S-a mai reținut de către prima instanță faptul că, simpla afirmație făcută de petentă, precum că ar fi procedat la îngrădirea în totalitate a spațiului chiar în data la care a fost efectuat controlul, nu poate constitui motiv de reindividualizare a sancțiunii, câtă vreme nu a produs dovezi în acest sens.

Apelanta solicită instanței de control judiciar să aibă în vedere că o dovadă în acest sens nu putea să se producă decât printr-o cercetare la fața locului, aspect reglementat de art.145 și următoarele din Noul Cod de procedură civilă și că nu a îndrăznit să propună un asemenea mijloc de probă însă dacă instanța s-a considerat nelămurită, avea posibilitatea să dispună din oficiu această probă.

Susține apelanta că anterior acestui control au mai existat multe altele efectuate de către ANAF însă societatea nu a mai fost atenționată niciodată asupra faptului că este necesară îngrădirea in totalitate a spațiului în care se desfășoară sporadic activitatea de comercializare cu amănuntul a unor produse. În acest context, consideră apelanta că nu poate fi reținută reaua sa credință în ceea ce privește respectarea legislației în domeniu.

De asemenea, precizează apelanta – petentă că produsele comercializate cu amănuntul sunt doar cele ambalate și sigilate și nu din cele vrac, fapt de natură să nu constituie o gravitate ridicată a faptei.

Arată apelanta – petentă că este conștientă de faptul că nu poate invoca în apărarea sa necunoașterea legii însă consideră că scopul organelor de control este și acela de a informa și a consilia operatorii economici și nu doar acela de aplicare a sancțiunilor pecuniare.

Totodată apelanta – petentă solicită instanței de control judiciar să aibă în vedere că gravitatea faptei contravenționale este dată de elemente cum ar fi împrejurarea comiterii contravenției, urmările acesteia, persoana contravenientului, să existe proporționalitate între sancțiunea stabilită și gradul de pericol social al faptei săvârșite, proporționalitate a între fapta comisă și consecințele comiterii ei fiind una din condițiile impuse prin jurisprudența CEDO.

Consideră apelanta – petentă că nu a existat nici o urmare gravă a faptei contravenționale reținută de agenții constatatori la punctul 1 și că sancțiunea juridică, în general și contravenția, în special, nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate și ca urmare nu este nevoie în toate cazurile să se aplice numai sancțiunea amenzii, acesta fiind și scopul dispozițiilor arte 7 alin. 3 din OG 2/2001 aprobată prin Legea 180/2002, care prevăd că avertismentul poate fi aplicat și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.

Față de cele ce preced și dat fiind că scopul sancționator poate fi pe deplin atins prin aplicarea unui AVERTISMENT și pentru fapta 1, apelanta – petentă solicită ca instanța de control judiciar să dispună transformarea în avertisment a sancțiunii aplicate pentru fapta 1.

În susținerea apelului formulat apelanta - petentă S.C. GENRAL P___ SERVICE S.R.L, a depus la dosar înscrisuri.

Împotriva sentinței civile nr. 1407 din 06 februarie 2014 a Judecătoriei B_______, în termen legal a formulat apel și intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală București, întemeiat pe dispozițiile art. 466 și următoarele Cod procedură civilă solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a hotărârii atacate și respingerea acțiunii ca neîntemeiată, pentru următoarele motive:

Apelanta – intimată Agenția Națională de Administrare Fiscală București critică sentința primei instanțe întrucât instanța de fond, în mod greșit a considerat că, în ceea ce privește sancțiunea amenzii în cuantum de 1.000 lei aplicată petentei pentru fapta prevăzută de art. 41 pct. 2 lit. c din Legea nr. 82/1991, aceasta nu este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar raportat la dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.U.G. nr. 2/2001 a înlocuit-o cu avertisment.

Mai mult decât atât, apelanta – intimată consideră ca fiind o contradicție în convingerea instanței de fond, întrucât pe de o parte a constatat legalitatea și temeinicia procesului – verbal de contravenție atacat, ca mai apoi să înlocuiască sancțiunea amenzii în cuantum de 1.000 lei cu avertisment.

Astfel, arată apelanta – intimată că S.C. G______ P___ SERVICE S.R.L, a încasat sume în numerar de la clienți și a emis chitanțe de încasare către aceștia, fără a menționa pe documentele justificative adresa completă a sediului social al partenerilor, numărul de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului și codul de identificare fiscală.

Prin urmare, S.C. G______ P___ SERVICE S.R.L, procedând în acest fel a încălcat dispozițiile Legii nr. 82/1991 privind legea contabilității și ale Ordinului nr. 3512/27.11.2008 privind documentele financiar – contabile, unde la capitolul „Grupa a IV a Mijloacele bănești și deconturi” este specificat contul minimal al formularului CHITANȚĂ.

În acest sens, susține apelanta intimată Agenția Națională de Administrare Fiscală București că facturile emise de către societate nu cuprind adresa completă a sediului social al clienților, contul bancar și banca la care este deschis.

Cu privire la susținerile apelantei – petente potrivit cărora chitanțele emise sunt însoțite de facturi, iar lipsa conturilor bancare pentru unii clienți se datorează faptului că unii clienți au mai multe conturi și nu se pot trece în facturi, Agenția Națională de Administrare Fiscală București solicită respingerea acestor apărări ca neîntemeiate, dispozițiile legale fiind imperative în acest sens.

Agenția Națională de Administrare Fiscală București consideră că în mod greșit instanța de fond a apreciat că se impune o reindividualizare a sancțiunii aplicate de către agenții constatatori, întrucât aceasta a fost corect individualizată prin raportare la pericolul social al faptei, care rezultă nu numai din modul în care a fost săvârșită fapta cu și din modul în care legiuitorul a stabilit limitele amenzii contravenționale.

Stabilirea unui minim special într-un cuantum ridicat duce la concluzia că fapta este considerată de legiuitor ca prezentând o gravitate ridicată și nu cum a reținut instanța de fond că, aplicarea sancțiunii avertismentului este suficientă pentru îndeplinirea scopului preventiv și educativ al sancțiunii contravenționale.

De asemenea, amenda nu este destinată acoperirii unui prejudiciu, cu are ca scop prevenirea săvârșirii altor fapte și sancționarea contravenientului. Agenția Națională de Administrare Fiscală București arată că agentul constatator a ținut seama de prevederile art. 21 din O.G. nr. 2/2001 și consideră că fapta a fost corect individualizată, gradul de pericol social fiind evaluat în mod corespunzător, astfel că sancțiunea aplicată societății este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. Pericolul social pe care astfel de fapte pot să-l genereze este evident și prin modul în care legiuitorul a înțeles să sancționeze acest gen de fapte contravenționale. Normele imperative încălcate au fost edictate de către legiuitor tocmai în scopul disciplinării agenților economici, în sensul conștientizării gradului de pericol social pe care faptele de acest gen îl au față de întreaga societate, iar nu numai față de un grup izolat de persoane, aspect care nu le conferă posibilitatea de a le respecta sau nu, fiind obligați la conformare, iar în caz contrar, fiind nevoiți să suporte sancțiunile care li se aplică.

Totodată Agenția Națională de Administrare Fiscală București solicită ca instanța de control judiciar să aibă în vedere că, motivarea hotărârii instanței de fond, este lapidară, fără a menționa, în mod expres care sunt elementele care au creat convingerea instanței că se impune înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului, pentru a putea combate motivele instanței.

Apelanta S.C. G______ P___ SERVICE S.R.L. în cadrul procedurii premergătoare fixării primului termen de judecată a formulat întâmpinare (filele 21 - 23 dosar) prin care a solicitat, în esență, respingerea apelului formulat de Agenția Națională de Administrare Fiscală București ca fiind nefondat.

Apelanta S.C. G______ P___ SERVICE S.R.L. consideră că în mod legal și corect, instanța de fond a apreciat că sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 7 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 aprobată prin 180/2002, care prevăd că avertismentul poate fi aplicat și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune. Procedând astfel, instanța de fond a avut în vedere faptul că gravitatea faptei contravenționale este dată de elemente cum ar fi împrejurarea comiterii contravenției, urmările acesteia, persoana contravenientului, să existe proporționalitate între sancțiunea stabilită și gradul de pericol social al faptei, proporționalitatea între fapta comisă și consecințele comiterii ei fiind una din condițiile impuse prin jurisprudența CEDO.

Arată apelanta S.C. G______ P___ SERVICE S.R.L. că apărările de fond referitoare la această faptă, au constat în aceea că, chitanțele emise sunt însoțite în mod obligatoriu de facturi, iar pe facturi atât CUI cât și numărul de ordine din Registrul Comerțului, lipsa fiind acoperită în această situație.

Cât despre lipsa conturilor bancare pentru unii clienți, se arată că a precizat, în apărare că, există situații în care unii dintre clienți au mai multe conturi, fapt ce face imposibilă cuprinderea tuturor în facturi din lipsă de spațiu și alte situații în care aceștia nu dețin cont bancar, de exemplu foarte multe Întreprinderi Individuale.

Verificând, conform disp. art. 479 alin. 1 Noul Cod procedură civilă, în limitele cererilor de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, tribunalul reține următoarele:

În ceea ce privește apelul formulat de Agenția Națională de Administrare Fiscală, care vizează aspecte ce țin de individualizarea sancțiunii contravenționale, se constată că prima instanță a apreciat corect gradul de pericol social al faptei prevăzută de art. 41 pct. 2 lit. c din Legea nr. 82/1991,în raport cu împrejurările în care aceasta a fost comisă și de criteriile de individualizare a sancțiunii prev. de art. 21 (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul contravențiilor, așa încât criticile formulate nu sunt fondate.

Astfel, în mod corect a apreciat prima instanță că, deși petenta se face vinovată de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa, față de împrejurările concrete în care fapta s-a săvârșit, că pericolul social al acesteia este redus.

Potrivit disp. art. 5 alin. 5 din O.G. 2/2001, gradului de pericol social al contravenției săvârșite trebuie să-i corespundă în plan sancționator o măsură echivalentă. Reține tribunalul, în concret, că în cauză nu s-a făcut dovada persistenței intimatei într-un comportament contravențional (similar) și anterior sancționat, dovadă care să ateste ineficiența aplicării unei sancțiuni pur morale. Or, este știut că scopul principal al sancțiunii contravenționale este acela de a corija spiritul de responsabilitate socială al contravenientului, corijare care se impune a fi realizată în funcție de „rezistența” concretă la educare a destinatarului măsurii sancționatorii. Desigur, în condițiile în care intimata ar reitera comportamentul contravențional analizat în cauză, aplicarea unei sancțiuni mai severe s-ar impune cu necesitate.

Pentru considerentele arătate, tribunalul în temeiul art. 480 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat apelul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr. 1407 din 06.02.2014 a Judecătoriei B_______.

Cu privire la apelul formulat în cauză de petenta S.C. G______ P___ SERVICE S.R.L., tribunalul reține că și acesta vizează aspecte ce țin de individualizarea sancțiunii contravenționale, în cuantum de 4.000 lei aplicată pentru comiterea contravenției prevăzută de art. 73, pct. 22 din OG nr. 99/2000.

Sub aspectul individualizării sancțiunii aplicate pentru comiterea contravenției prevăzută de art. 73, pct. 22 din OG nr. 99/2000, se constată că prima instanță nu a apreciat corect gradul de pericol social al faptei în raport de art. 21 (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul contravențiilor.

Asupra sancțiunii aplicabile, instanța hotărăște în raport de elementele de individualizare ale acesteia, prevăzute de art. 21 alin. 3 din ordonanță, și anume limitele prevăzute de actul normativ gradul de pericol social al faptei săvârșite, de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Astfel, deși petenta se face vinovată de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa, față de împrejurările concrete în care fapta s-a săvârșit, tribunalul apreciază că pericolul social al acesteia este redus.

Potrivit disp. art. 5 alin. 5 din O.G. 2/2001, gradului de pericol social al contravenției săvârșite trebuie să-i corespundă în plan sancționator o măsură echivalentă.

Astfel, tribunalul apreciază că sancțiunea aplicată – cu amendă în cuantum de 4.000 lei - este disproporționată în raport de pericolul social concret al faptei săvârșite și de conduita ulterioară a petentei, care a înțeles să se conformeze dispozițiilor legale încălcate, în sensul că imediat după data controlului, a efectuat îngrădirea în totalitate a spațiului destinat comerțului cu amănuntul, prin montarea unei uși separatoare.

Față de cele reținute, tribunalul apreciază că prin prisma gradului de pericol social concret al faptei, prin modul concret în care aceasta a fost comisă și având în vedere conduita ulterioară a petentei, scopul sancțiunii contravenționale aplicate pentru comiterea contravenției prevăzută de art. 73, pct. 22 din OG nr. 99/2000 poate fi atins și prin aplicarea unei sancțiuni pur morale. Totodată, este necesar a fi observat și faptul că aplicarea amenzii contravenționale nu trebuie să reprezinte un scop în sine, legiuitorul urmărind ca prin sancțiune contravențională cetățenii să fie reeducați, să conștientizeze asupra răspunderii pe care o au, și nu în ultimul rând să se prevină săvârșirea în viitor a altor fapte de aceeași natură. Desigur, petenta urmează a avea în vedere că soluția de reindividualizare a sancțiunii nu înlătură culpa reținută în sarcina sa și că, în condițiile unei noi abateri de la prevederile legale încălcate, sancțiunea aplicabilă va fi cu necesitate cea a amenzii, întrucât manifestarea unui alt act de clemență nu s-ar mai justifica.

În consecință, urmează ca în baza art. 480 Cod de procedură civilă , Tribunalul să admită cererea de apel formulată de S.C. G______ P___ SERVICE S.R.L. și pe cale de consecință să schimbe în parte sentința apelată în sensul că va înlocui sancțiunea de 4.000 lei aplicată prin procesul – verbal __________ nr. xxxxxxx/06.08.2014 pentru contravenția prevăzută de art. 73 pct. 22 din O.G. nr. 99/2000 cu sancțiunea AVERTISMENT.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta Agenția Națională de Administrare Fiscală București cu sediul în _____________________, sector 5, București.

Admite apelul declarat de apelanta – petentă S.C. G______ P___ SERVICE SRL prin reprezentant legal V______ M____ cu sediul în municipiul B_______, _____________________. 39, ___________. 2, județul B_______ împotriva sentinței civile nr. 1407/06.02.2014 a Judecătoriei B_______.

Schimbă în parte sentința apelată în sensul că înlocuiește sancțiunea de 4.000 lei aplicată prin procesul – verbal __________ nr. xxxxxxx/06.08.2014 pentru contravenția prevăzută de art. 73 pct. 22 din O.G. nr. 99/2000 cu sancțiunea AVERTISMENT.

Menține restul dispozițiilor sentinței apelate.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 03 decembrie 2015.

Președinte, Judecător, Grefier,

U________ M______; R_____ M______; U________ G_______

Red. U.M./tehnored. U.G./4 ex./29.12.2015

Judecător fond - A__ M____ C____