R O M Â N I A
JUDECĂTORIA D___, JUDEȚUL HUNEDOARA
D___, ______________________ nr. 35
Tel: 0254 xxxxxx/ Fax: 0254 xxxxxx, e-mail: xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
operator de date cu caracter personal nr. 4259
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ nr. 2404/2015
Ședința publică din 25 septembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A_______ G________ FLUCUȘ
GREFIER: I____ I______
Pe rol se află soluționarea plângerii contravenționale formulată de petentul J____ C______ E______ în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN HUNEDOARA, având ca obiect - anulare proces-verbal de contravenție.
Dezbaterile în fond și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 18.09.2015 care este parte integrantă din prezenta hotărâre, termen la care instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 25.09.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei cereri, constată următoarele:
Prin plângerea formulată la data de 23.07.2015, înregistrată pe rolul instanței sub nr. dosar XXXXXXXXXXXXX, petentul J____ C______ E______ a solicitat anularea procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din 19.07.2015 încheiat de IPJ Hunedoara și restituirea, în consecință, a permisului de conducere.
În motivare, petentul a arătat că a fost oprit de un agent de poliție la data de 19.07.2015, ora 4.00, în timp ce se deplasa cu autoturismul propriu pe ______________________ D___ și a fost testat cu aparatul alcooltest, care a înregistrat o alcoolemie de 0,14 mg/ alcool pur în aerul expirat. A susținut că nu a solicitat recoltarea de probe biologice, a fost cooperant și nu a săvârșit nicio abatere pe parcursul celor doi ani de la obținerea permisului de conducere.
A mai învederat instanței că sancțiunea aplicată, raportat la fapta săvârșită, este exagerat de mare, întrucât i-a fost ridicat permisul de conducere pentru 90 de zile, i-a fost aplicată o amendă de 945 lei și i-au fost aplicate 9 puncte de penalizare.
În drept, cererea este întemeiată pe dispozițiile OUG 195/2002.
Petentul a arătat că solicită judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 223 C.pr.civ.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul IPJ Hunedoara a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, arătând că procesul verbal este legal și temeinic, iar amenda se încadrează în limitele legale.
A arătat că petentul a fost sancționat pentru faptul că la 19.07.2015 a fost depistat în trafic conducând autoturismul Peugeot cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe _____________________ D___, iar la testarea cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,14 mg/l alcool pur în sânge.
Intimatul a arătat că procesul verbal a fost încheiat de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, învestit cu autoritate publică, astfel că trebuie să i se recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt.
În privința legalității procesului verbal, acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute de OG 2/2001.
În probațiune, intimatul a solicitat proba cu înscrisuri, depunând la dosarul cauzei copia rezultatului testării cu aparatul Drager, copia buletinului de calibrare a aparatului Drager, copia procesului verbal atacat, precum și raportul agentului constatator.
Petentul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat instanței să respingă susținerile intimatului. A învederat că nu a negat consumul de alcool, nu a opus rezistență și nu a avut un comportament inadecvat, însă raportat la valoarea redusă a alcoolemiei, sancțiunea aplicată este disproporționată.
Cererea a fost legal timbrată, conform art. 19 din OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru (f. 3).
La termenul de judecată din 18.09.2015 instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, respectiv raportul agentului constatator (f. 14), buletin de calibrare (f. 13), rezultat testare alcooltest (f. 12).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx din data de 19.07.2015, petentul J____ C______ E______ a fost sancționat contravențional, reținându-se în sarcina sa că la 19.07.2015, ora 04.10, a condus autovehiculul marca Peugeot cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, iar la testarea etilotest s-a constatat o alcoolemie de 0,14 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În drept, potrivit art. 34 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța competentă să soluționeze plângerea împotriva procesului verbal de constatare și aplicare a sancțiunii verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, precum și dacă procesul verbal este legal și temeinic.
În privința termenului în care a fost introdusă plângerea, instanța are în vedere prevederile art. 31 din OG 2/2001, potrivit căruia plângerea poate fi formulată în termen de 15 zile de înmânarea sau comunicarea procesului verbal.
În cauză, procesul verbal de constatare a contravenției a fost întocmit la data de 19.07.2015 și comunicat petentului la aceeași dată, sub semnătură de primire, iar plângerea a fost introdusă pe rolul instanței la data de 23.07.2015, așadar în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 OG 2/2001.
În privința legalității procesului verbal, instanța are în vedere prevederile art. 17 din OG 2/2001, potrivit căruia lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal, nulitatea constatându-se și din oficiu.
În prezenta cauză, instanța reține că nu este incident niciunul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17, procesul verbal contestat cuprinzând datele referitoare la agentul constatator, la petent și la faptă, precum și semnătura agentului constatator. De altfel, în plângerea formulată, petentul nu a invocat vreun motiv de nulitate a procesului verbal contestat derivat din nerespectarea prevederilor art. 17 sau art. 16 din OG 2/2001, susținerile sale vizând strict caracterul disproporționat al sancțiunii aplicate, față de gravitatea redusă a faptei.
În privința temeiniciei faptei reținute în sarcina petentului prin procesul verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxxx, instanța constată că petentul a fost sancționat în baza art. 102 alin. (3) lit. a) din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.
În prezenta cauză, contravenția reținută în sarcina petentului a fost constatată în mod direct de agentul constatator, aflat la momentul săvârșirii faptei la fața locului, dar, totodată, și prin verificarea cu aparatul etilotest. Cu privire la acest aspect, instanța reține că intimatul a depus la dosarul cauzei copia buletinului de calibrare a aparatului Drager alcotest, acesta fiind declarat admis, astfel că instanța reține că petentul a circulat într-adevăr pe drumurile publice având o concentrație alcoolică de 0,14 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De altfel, petentul nici nu a negat această împrejurare, susținerile sale vizând lipsa de proporționalitate a sancțiunii aplicate. Totodată, instanța reține că în cursul dezbaterilor, petentul a învederat că fapta pentru care a fost sancționat nu mai este contravenție, conform ultimei modificări a Codului rutier, doar concentrațiile de peste 0,15 mg/l alcool pur în aerul expirat atrăgând răspunderea contravențională. Referitor la acest aspect, instanța constată că petentul se află în eroare, ultima modificare a OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice fiind făcută prin OG 21/2014, care, în forma adoptată de legiuitor, nu a vizat și art. 102 alin. (3) lit. a) din OUG 195/2002, astfel că este realizat conținutul constitutiv al contravenției constând în conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice de fiecare dată când se constată o concentrație alcoolică, fără ca legiuitorul să impună o limită minimă a acesteia.
În privința verificării sancțiunii aplicate, în temeiul art. 21 din OG 2/2001, instanța constată că potrivit acestui text, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Instanța constată că agentul constatator a individualizat sancțiunea prin raportare la art. 102 alin. (3) lit. a) din OUG 195/2002. Potrivit acestui text legal, fapta constând în conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile.
Clasa a IV-a de sancțiuni este definită de art. 98 alin. (4) lit. d) din OUG 195/2002 și vizează aplicarea de la 9 la 20 de puncte amendă.
Instanța constată așadar că sancțiunea stabilită petentului a fost aplicată în limitele minime prevăzute de OUG 195/2002, întrucât agentul constatator i-a aplicat acestuia 9 puncte amendă și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile.
Instanța apreciază că sancțiunea aplicată a fost corect individualizată prin aplicarea cuantumului minim al punctelor amendă și aplicarea obligatorie a sancțiunii complementare privind suspendarea dreptului de a conduce pentru 90 de zile, având în vedere că fapta a fost săvârșită la o oră la care circulația pe drumurile publice nu era intensă. Însă, față de caracterul extrem de grav al faptei de a conduce sub influența băuturilor alcoolice, care este în natură să pună în pericol nu doar pe conducătorul auto vinovat de comiterea acesteia, ci și pe ceilalți participanți la trafic, instanța apreciază că nu este oportună doar aplicarea unui avertisment, cu atât mai mult cu cât petentul ar putea fi înclinat, în felul acesta, să considere că fapta nu este gravă și să nu perceapă deci caracterul preventiv al sancționării sale.
Prin aplicarea sancțiunii astfel cum a fost stabilită de agentul constatator, instanța consideră că petentul va înțelege în mod adecvat gravitatea faptei comise și, ținând cont de circumstanțele sale personale, întrucât a arătat că este student, va evita în viitor repetarea comiterii a astfel de contravenții.
Față de toate aceste considerente, instanța urmează să respingă ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul J____ C______ E______ împotriva procesului verbal ________ nr. xxxxxxx.
Instanța ia act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul J____ C______ E______, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în D___, _______________________. 95, _____________, _____________, jud. Hunedoara, în contradictoriu cu intimatul IPJ Hunedoara, cu sediul în D___, _______________________. 130, jud. Hunedoara, având ca obiect procesul verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx/19.07.2015.
Ia act de faptul că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Judecătoria D___.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.09.2015.
Președinte, Grefier,
A_______ G________ Flucuș I____ I______
Red. 4 ex.,23.10.2015
GF/II