Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B____
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 1456/2014
Ședința publică de la 17 octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE G_______ A_____
Judecător E____ I_____
Judecător M_____ I___
Grefier E____ D_________
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurenta D_______ M______ A___ cu domiciliul în municipiul B____, cartier Micro 5, ________________, etaj 3, ____________________,, în contradictoriu cu intimata I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN B____, cu sediul în municipiul B____ _________________________-10, județul B____, împotriva sentinței civile nr. 10711pronunțată de Judecătoria B____ în data de 19.06.2014, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat L__ A___ pentru recurentă, lipsă fiind intimata.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată, stadiul procesual recurs, după care:
Avocat L__ A___ depune la dosar împuternicire avocațială de reprezentare juridică pentru recurentă.
Nemaifiind alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea cererii de recurs.
Avocat L__ A___ pentru recurentă, având cuvântul, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței pronunțate de prima instanță și pe fond admiterea plângerii, anularea procesului verbal de constatare a contravenției. În subsidiar solicită înlocuirea sancțiunilor aplicate cu avertisment.
Susține în continuare că, instanța de fond a interpretat în mod greșit probatoriul administrat în cauză și a întemeiat motivarea sentinței exclusiv pe înregistrarea video. În continuare a arătat pe larg în motivele de recurs împrejurarea în care s-a produs evenimentul și a solicitat să fie avut în vedere că petenta are permis de două zeci și șapte de ani și nu a mai fost sancționată.
Instanța de judecată rămâne în pronunțare asupra cererii de recurs.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului contravențional de față:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoria B____ sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, petenta D_______ M______ A___ a solicitat anularea procesului-verbal de constatare si sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx din data de 09.05.2012 emis de intimatul I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN B____.
In motivarea plângerii petenta a arătat că cele reținute în procesul-verbal nu corespund realității, întrucât pietonul în cauză nu se afla pe sensul său de mers, acesta angajîndu - se în traversare dinspre restaurantul Miorița și nu depășise încă linia mediană ce separă cele două sensuri de circulație.
De asemenea se invocă aspecte de nelegalitate ale procesului verbal care a fost întocmit cu nerespectarea art. 16 din OG 2/2001.
În drept petenta își întemeiază acțiunea pe dispozițiile OUG 195/2002 și OG 2/2001.
In susținerea plângerii petenta a anexat, în copie, dovada actul de identitate, procesul verbal contestat.
Prin sentința civilă nr. xxxxx/19.06.2014, Judecătoria B____ a respins plângerii contravenționale formulată de petentă în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție Județean B____ și menținerea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx din data de 09.05.2012 emis de intimatul IPJ B____, petenta a fost sancționată cu amendă in suma de 280 lei și reținerea permisului de conducere în vederea suspendării pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.135 lit.h si sancționate de art.100 alin.2 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
In sarcina petentei s-a reținut că la data de 09.05.2012, orele 15.48, a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, din direcția _____________________ ________________________ la efectuarea virajului la dreapta pe srt. T: V___________ nu a acordat prioritate de trecere unui pieton aflat în traversare, pe sensul de deplasare al vehiculului, pe trecerea pentru pietoni semnalizată prin indicatoare rutiere și marcaj pietonal.
Procesul verbal a fost întocmit în prezenta petentei care a refuzat să semneze.
Instanța de fond a reținut că procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute prevăzute de art. 17 din OG 2/2001.
În ceea ce priveste temeinicia procesului-verbal, judecătoria a reținut că în materie contravenționala sunt aplicabile garanțiile procesuale recunoscute și garantate de art.6 din Convenția europeană a drepturilor omului, care face parte din dreptul intern în baza art.11 și are prioritate în temeiul art.20 alin. 2 din Constitutia Romaniei.
Singura proba certă, de natură a fundamenta concluzia existenței faptei contravenționale descrise în cuprinsul procesului verbal, și, pe cale de consecință temeinicia acestuia, pe care organul constatator are datoria legală să o preconstituie și, în cazul contestării conformității cu realitatea a situației de fapt reținute de agentul constatator, sa o înfățișeze organului judiciar, o reprezintă înregistrarea electronica care sa releve date cu privire la fapta sancționată, înregistrare care a fost depusa la dosar .
Din înregistrarea video depusa la dosarul cauzei se distinge cum autovehiculul condus de petentă nu a acordat prioritate de trecere pietonului aflat în traversare, astfel în cauza, situația de fapt rămâne pe deplin stabilită, așa cum a fost reținuta de agentul constatator.
In ceea ce privește sancțiunea aplicată, s-a reținut ca agentul constatator a realizat o corecta individualizare aplicând sancțiunea in limitele legale si valorificând în mod judicios criteriile enumerate în cuprinsul art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petenta, apreciind sentința pronunțată, nelegală și netemeinică, reluând în motivele de recurs aceleași aspecte invocate și în fața instanței de fond.
Astfel se susține că procesul verbal nu a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale iar contravenția pretinsă nu există, conformația intersecției străzilor I__ B_____ cu T: V___________ este atipică prin faptul că cel puțin 1/3 din marcajul pietonal se continuă după colțul străzii, nefiind în nici o modalitate împiedicată circulația în siguranță a pietonilor.
Instanța făcând aplicațiunea dispozițiilor legale, verificând sentința recurată, sub toate aspectele de fapt și de drept, constată că aceasta nu este afectată de nulități de ordine publică, motiv pentru care în baza art. 312 C.pr.civ.., urmează să respingă recursul, formulat de către recurentă, ca nefundat pentru următoarele considerente.
Prima instanță a avut în vedere, a analizat și a motivat toate susținerile petentei care au fost reluate și prin motivele de recurs, reținând în mod corect că petenta se face vinovată de contravenția reținută în sarcina sa și că sancțiunile aplicate au fost în mod corect individualizate.
Nici în fața primei instanțe și nici în fața instanței de recurs petenta nu a făcut dovada existentei unei alte situații de fapt decât cea consemnată în cuprinsul procesului verbal de contravenție și care rezultă din toate probele administrate în fața primei instanțe.
Așa fiind în temeiul considerentelor de fapt și de drept expuse urmează ca recursul petentei să fie respins a nefundat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta D_______ M______ A___ cu domiciliul în municipiul B____, cartier Micro 5, ________________, etaj 3, ____________________,, în contradictoriu cu intimata I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN B____, cu sediul în municipiul B____ _________________________-10, județul B____, împotriva sentinței civile nr. 10711pronunțată de Judecătoria B____ în data de 19.06.2014, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 17 Octombrie 2014
Președinte, G_______ A_____ |
Judecător, E____ I_____ |
Judecător, M_____ I___ |
|
Grefier, E____ D_________ |
|
Red.AG
Tehnored.DE
2ex/26.11.2014
Dosar fond: XXXXXXXXXXXXXX
Instanța de fond:Judecătoria B____
Jud.fond:M_______ S_____