Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr. 2949
R O M Â N I A
TRIBUNALUL G_____
SECTIE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 179
Ședința publică de la 07 Octombrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M_______ G____
Judecător C_______ L___
Judecător V_______ D_________
Grefier J___ D______
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurentul B______ B_____ G_____ în contradictoriu cu intimatul I.P.J. G_____, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție CP NR. xxxxxxx împotriva sentinței numărul xxxxx din data de 31.10.2013 a Judecătoriei G_____.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 30.09.2015, s-au consemnat în îăncheierea de ședință din aceeași dată, cand instanța, având nevoie3 de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei la data de 07.10.2015.
INSTANȚA
Asupra recursului de față
Prin sent. civ. xxxxx/31.10.2013 (ds XXXXXXXXXXXXX ) a Judecătoriei G_____ s-a dispus:
„Respinge plângerea formulată de petentul B______ B_____ - G_____, cu domiciliul in G_____, ______________________.108, _____________, jud. G_____, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. G_____, cu sediul in G_____, ___________________, jud. G_____.
Menține procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx din data de 30.01.2013.”
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
Pprin procesul – verbal ________ nr. xxxxxxx din data de 30.01.2013, petentul B______ B_____ Goerge a fost sancționat cu amenda contravențională în cuantum de 350 lei, pentru fapta prevăzută de art. 100 alin. 3 lit. b) din O.U.G. 195/2002 republicată, sancționată de art. 100 alin. 3 din același act normativ. I s-a aplicat petentului și sancțiunea complementară privind suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, prevăzută de art. 103 alin. 1 lit. a) pct. 3 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.
Agentul constatator a reținut, că în data de 30.01.2013, orele 1020, petentul a condus autoturismul marca Hyundai cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, pe ______________________ a acordat prioritate de trecere unui pieton ce traversa _________________________ său de mers, pe marcajul pietonal, trecerea de pietoni fiind semnalizată corespunzător cu indicator rutier specific.
Petentul a semnat procesul – verbal, cu mențiunea că pietonul era în dreptul taxi-ului care era în fața sa.
În drept, potrivit art. 100 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: b) neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului.
Analizând probele aflate la dosarul cauzei, instanța a respins plângerea petentului, pentru următoarele considerente.
Verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului - verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța a reținut că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de art. 16 și 19 din O.G. nr. 2/2001 și cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din același act normativ, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
De asemenea, instanța a constatat că pentru faptele descrise au fost stabilite în mod corect încadrarea în textele de lege indicate ca temei legal al constatării și sancționării contravenției.
În privința legalității, petentul a invocat neindicarea clară a locului săvârșirii contravenției.
Instanța a reținut, în legătură cu acest aspect, că din procesul – verbal rezultă locul săvârșirii contravenției, respectiv ____________________________.
Nu este necesar, așa cum susține petentul, să fie indicat și numărul străzii, întrucât contravenția este legală de circulația pe drumurile publice, în localități fiind suficient indicarea străzii. Chiar și în situația prezentată de petent, indicarea doar a străzii nu atrage după sine nulitatea absolută a procesului-verbal, așa cum invocă petentul, întrucât nu se încadrează în elementele strict și limitativ prevăzute de art. 17 din O.G. 2/2001, care se referă la lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului. Ea nu poate constitui decât cel mult un motiv de nulitate relativă, în situația în care petentul ar face dovada unei vătămări care nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea procesului - verbal. Adresându-se instanței, petentul a putut invoca în apărarea sa orice motiv de nulitate absolută sau relativă, astfel încât nu se impune anularea procesului – verbal pentru aceste aspecte.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța a reținut că, deși O.G. nr. 2/2001 privind contravențiile nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia art. 34, dar și ale art. 47, care trimit la prevederile Codului de procedură civilă și având în vedere dispozițiile art. 1171 Cod civil, se reține de regulă că procesul-verbal legal întocmit, pe baza observațiilor directe ale agentului constatator învestit cu exercițiul autorității de stat, face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, iar în temeiul art. 1169 Cod civil, sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul-verbal.
Din analiza jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în materie – care a devenit obligatorie pentru instanțele interne odată cu ratificarea Convenției Europene și care se aplică cu preeminență față de dispozițiile dreptului intern, potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția României (în special hotărârea din data de 4 octombrie 2007, pronunțată în cauza A_____ c. României), reiese că procesul-verbal se bucură de această prezumție cât timp faptele au fost constatate prin propriile simțuri de agentul constatator (ex propriis sensibus).
Cu privire la administrarea probelor care să susțină temeinicia procesului-verbal de constatare a contravenției, instanța a constatat că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, orice persoana are dreptul de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedeasca faptele imputate, contravenția fiind chiar asimilată unei acuzații penale (cauza A_____ c/Romaniei, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Esențial din punctul de vedere al Curții este ca atât pe parcursul judecății, cât și în etapa analizării probelor să nu se încalce prezumția de nevinovăție de care se bucură contravenientul. Cu alte cuvinte, petentul trebuie să aibă posibilitatea să propună și să administreze ce probe dorește, iar instanța să administreze probele atât în favoarea, cât și în defavoarea contravenientului, cu imparțialitate, motivând de ce a dat o credibilitate mai mare celor din urmă. Aceasta este în esență și concluzia la care ajunge Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza A_____ contra României.
Din interpretarea sistematică a prevederilor art. 16 și art. 34 din OG nr. 2/2001, reiese că procesul – verbal de contravenție nu numai că nu este lipsit de forță probantă, ci dimpotrivă, face dovada situației de fapt până la proba contrară, probă ce trebuie făcută de către petent și nicidecum de agentul constatator.
Pe cale de consecință, procesul – verbal ca act administrativ se bucură de prezumția de valabilitate și temeinicie, prezumție ce este relativă și ce poate fi răsturnată prin administrarea probei contrare, sarcina revenindu-i reclamantului.
Instanța a apreciat că petentul nu a făcut dovada probei contrare în cauză, astfel încât nu a răsturnat prezumția de temeinicie a procesului-verbal întocmit de agentul constatator.
Instanța a observat că procesul-verbal a fost întocmit de către agentul de poliție ca urmare a constatării contravenției în mod direct (ex propriis sensibus).
Prezumția de veridicitate a procesului-verbal de contravenție contestat nu este însă înlaturată, atât timp cât, în cauză nu s-a administrat niciun mijloc de dovadă de către petent care să combată starea de fapt reținută în cuprinsul procesului – verbal.
Petentul a menționat în plângerea formulată că dorește să dovedească netemeinicia procesului – verbal cu un martor, fără însă a indica numele, prenumele și adresa acestuia, astfel încât instanța a fost în imposibilitate de a cita martorul, în vederea audierii, petentul nefiind prezent la termenul de judecată, deși a fost legal citat.
Față de aspectele prezentate, instanța a constatat că procesul – verbal a fost întocmit în mod temeinic.
Având în vedere aceste considerente, instanța a respins plângerea contravențională și a menținut procesul – verbal ________ nr. xxxxxxx din data de 30.01.2013.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs B______ B_____ – G_____. A invocat art. 483 – 502 V C__. A solicitat:
- Admiterea recursului
- Casarea sent. recurate
- În rejudecare, admiterea plângerii, anularea procesului verbal contestat cu consecința anulării sancțiunilor aplicate
- Judecarea cauzei și în lipsa părților (f. 14).
În motivarea cererii de recurs, recurentul a arătat că:
- Cf. art. 16 din OG 2/2001 procesul verbal este lovit de nulitate deoarece nu a fost clar indicat locul săvârșirii contravenției, simpla descriere generică a zonei (___________________________________
- Din motive temeinice nu s-a putut prezenta la termenul de judecată din 23.10.2013 la instanța de fond și din acest motiv nu a putut-o aduce în instanță pe soția sa care era cu el în mașină și ar fi putut să confirme că atunci când a ajuns la trecerea de pitoni în fața sa era un taximetru care a acordat prioritate pietonului aflat pe trecere iar ulterior, după ce pietonul a ajuns pe celălalt sens de mers taximetrul a trecut prin spatele pietonului iar petentul și-a continuat drumul în spatele taximetrului.
Intimatul I__ G_____ nu a formulat întâmpinare și nu a fost reprezentat în instanță.
În recurs nu s-au depus înscrisuri noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, precum și din oficiu conform art. 304 ind. 1 C.p.c., instanța de control judiciar a constatat că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Respectând disp. art. 34 al. 1 din OG 2/2001 și implicit principiul preeminenței dreptului, instanța de fond a examinat mai întâi legalitatea procesului verbal și ulterior temeinicia sa, constatând că procesul verbal a fost legal și temeinic întocmit .
Această soluție este corectă.
Din analiza practicii Curții Europene a Drepturilor Omului în materie (în special hotărârea din data de 4 octombrie 2007, pronunțată în cauza A_____ c. României), reiese că procesul-verbal se bucură de această prezumție cât timp faptele au fost constatate prin propriile simțuri de agentul constatator (ex propriis sensibus). În cauză, procesul verbal a fost încheiat pe baza constatărilor personale ale agentului constatator astfel încât petentului îi revine sarcina de a răsturna prezumția, propunând probe în sprijinirea afirmațiilor sale.
În speță, petentul nu a făcut proba contrarie a celor reținute prin procesul verbal. Simpla susținere că din „motive temeinice” nu s-a putut prezenta în fața instanței de fond nu este de natură a conduce la casarea sentinței recurate. De altfel prin obiecțiunile din procesul verbal („pietonul era în dreptul taxiului din fața mea, apoi am intrat eu”) petentul recunoaște săvârșirea faptei. Faptul că și un alt conducător auto aflat în fața lui nu a acordat prioritate aceluiași pieton nu este o cauză exoneratoare de răspundere pentru petent.
Critica privitoare la nulitatea procesului verbal este neîntemeiată. Contrar susținerii recurentului Tribunalul reține că în procesul verbal a fost indicat locul săvârșirii contravenției respectiv G_____, _______________________ corect prima instanță a răspuns acestei critici în sensul că eventuala lipsă a locului săvârșirii contravenției nu poate constitui decât cel mult un motiv de nulitate relativă, în situația în care petentul ar face dovada unei vătămări care nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea procesului - verbal. Adresându-se instanței, petentul a putut invoca în apărarea sa orice motiv de nulitate absolută sau relativă, astfel încât nu se impune anularea procesului – verbal pentru aceste aspecte.
Prin urmare, Tribunalul reține că în prezenta cauză nu este incident niciunul dintre motivele de recurs prev. de art. 304 C.p.c, urmând ca în baza art. 312 al. 1 C.p.c. să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul privind pe recurentul B______ B_____ G_____ domiciliat în G_____, ______________________. 108, ______________, județul G_____ în contradictoriu cu intimatul I.P.J. G_____ cu sediul în G_____, ____________________, județul G_____ având ca obiect anulare proces verbal de contravenție CP NR. xxxxxxx împotriva sentinței numărul xxxxx din data de 31.10.2013 a Judecătoriei G_____, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică , azi, 07.10.2015.
Președinte, M_______ G____ |
Judecător, C_______ L___ |
Judecător, V_______ D_________ |
|
Grefier, J___ D______ |
|
Red/M.G. 12 Octombrie 2015
Tehnored. JD/12.10.2015
2 ex/___________________