ROMÂNIA
Tribunalul A___ operator - 3207/2504
Secția de contencios administrativ și fiscal
Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
DECIZIA CIVILĂ NR. 493
Ședința publică din data de 30 mai 2013
Președinte L____ J___
Judecător M______ M______
Judecător L______-M______ Ș___
Grefier D____ B______
S-a luat în examinare recursul declarat de petentul V____ G______, împotriva sentinței civile nr. 298 din 07.03.2013 pronunțată de Judecătoria Gurahonț în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul petentului recurent avocat T___ F_____-N______ din Baroul A___, lipsă fiind petentul recurent și intimatul.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termen și, este scutit de plata taxei judiciare de timbru conform prevederilor art. 17 din Legea nr. 146/1997 și art. 36 din OG nr. 2/2001, privind regimul contravențiilor.
S-a făcut referatul cauzei după care reprezentantul petentului recurent depune la dosar împuternicire avocațială.
Nemaifiind formulate alte cereri sau probe de administrat și, apreciind recursul în stare de soluționare instanța acordă cuvântul.
Reprezentantul petentului recurent solicită admiterea recursului, casarea sentinței primei instanțe, rejudecarea cauzei și admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului verbal, pentru motivele expuse pe larg în scris și reiterate oral, fără cheltuieli de judecată.
T R I B U N A L U L
Constată că prin sentinței civile nr. 298 din 07.03.2013 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX Judecătoria Gurahonț a respins plângerea petentului V____ G______ împotriva intimatului I____________ de Poliție Județean A___ pentru anularea procesului – verbal de contravenție ________, nr. xxxxxxx/05 august 2012 încheiat de Poliția orașului Sebiș din cadrul intimatului.
Pentru a pronunța sentința instanța a reținut că prin procesul – verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/05 august 2012 petentul a fost sancționat cu amendă în sumă de 420 lei, suspendarea permisului de conducere pe o perioadă de 60 de zile și 6 puncte de penalizare conform art. 101 alin. 3 din OUG nr. 195/2002 pentru săvârșirea faptei contravenționale prev. de art. 37 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 constând în aceea că în data de 05 august 2012, ora 17,00 pe DJ 792 B km 17 + 400 m a condus autoturismul KIA cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX din direcția Moneasa – Sebiș și nu a respectat obligația de a opri pe acostament sau cât mai aproape de acesta la trecerea autovehiculului poliției cu nr. MAI xxxxx care avea în funcțiune mijloacele speciale de avertizare luminoase de culoare roșie și sonore, nu a acordat prioritate, urmare a acestui fapt autovehiculul petentului a acroșat cu oglinda retrovizoare din partea stângă autoturismul poliției și i-a spart geamul din spate și i-a zgâriat ușor aripa din partea dreaptă.
În cauză au fost audiați martorii I___ O_____ - A_____, propus de petent și Zurbău O_______ – R_____ martor asistent consemnat în procesul – verbal de contravenție.
Potrivit dispozițiilor art. 37 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, având în vedere că autoturismul poliției se deplasa cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, petentul avea obligația să iasă imediat de pe carosabilul șoselei și să oprească pe acostamentul ei, obligație pe care nu a respectat-o.
Din motivarea petentului din plângere și depozițiile martorilor I___ O_____ – A_____ și Zurbău O_______ – R_____ rezultă că deși acesta a auzit semnalele sonore și văzut pe cele luminoase ale autoturismului poliției acesta nu a oprit pe acostamentul șoselei ci și-a continuat drumul, motivând că oprirea ar fi putut cauza coliziunea cu autoturismele care circulau în spatele autoturismului său. Mai mult, din declarația martorului Zurbău O_______ – R_____ rezultă că petentul și-a continuat deplasarea pe banda sa de circulație fără a se deplasa spre dreapta pentru a face loc autoturismului poliției, fapt care a determinat acroșarea autoturismului său de cel al poliției.
Susținerile petentului că vinovat de producerea accidentului se face conducătorul autoturismului poliției pentru că nu a semnalizat din timp acustic prezența pe șosea sunt infirmate chiar de martorul propus de el care a circulat cu autoturismul său în spatele autoturismului petentului și care arată că între autoturismul său și al petentului circulau alte două autoturisme și că în momentul în care autoturismul poliției a efectuat manevra de depășire a autoturismului său acesta avea semnalele acustice și girofarul în funcțiune.
Pentru aceste considerente, având în vedere dispozițiile OG nr. 2/2001, instanța a respins plângerea petentului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul recurent V____ G______ solicitând admiterea recursului, anularea procesului verbal de contravenție.
În motivare a arătat că au fost încălcate dispozițiile procedurale ale Codului de procedură civilă, care reglementează modul și termenul de depunere a întâmpinării, intimatul I____________ de Poliție Județean A___ depunând întâmpinarea cu tardivitate iar în aceste condiții nu mai putea fi luată în seamă, sub aspectul stării de fapt, cele consemnate în procesul verbal nu sunt conforme realității fapt ce rezultă din declarația martorului I___ O_____. Martorul indicat în procesul verbal și audiat la inițativa instanței nu a fost prezent la momentul accidentului, iar cele relatate de acesta sunt aspecte eronate, acesta nefiind martor ocular al accidentului.
Prin întâmpinare intimatul I____________ de Poliție Județean A___ a solicitat respingerea recursului ca netemeinic și nefundamentat și menținerea în totalitate a sentinței primei instanțe, arătând în motivare că instanța de fond în mod temeinic și legal a apreciat că recurentul se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa prin procesul verbal iar din depozițiile martorilor audiați rezultă că petentul nu a oprit pe acostamentul șoselei și și-a continuat drumul, fără a se deplasa spre dreapta pentru a face loc autoturismului poliției.
Examinând recursul petentului, prin prisma motivelor invocate și din oficiu privind motivele de ordine publică, în temeiul art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, se constată că hotărârea primei instanței este temeinică și legală, urmând a se respinge recursul în condițiile prevăzute de art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, ca neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Actele și lucrările dosarului confirmă starea de fapt reținută de prima instanță în sensul că petentul nu și-a îndeplinit obligația de a ieși imediat de pe carosabilul șoselei și de a opri pe acostament, când autoturismul poliției s-a deplasat cu semnalele acustice și luminoase, încălcând astfel dispozițiille art. 37 alin. 1 din OUG nr. 195/2002.
Din examinarea probatorului testimonial respectiv depozițiile martorilor I___ O_____ – A_____ și Zurbău O_______ – R_____ rezultă că deși acesta a auzit semnalele sonore și văzut pe cele luminoase ale autoturismului poliției acesta nu a oprit pe acostamentul șoselei ci și-a continuat drumul. Mai mult, din declarația martorului Zurbău O_______ – R_____ rezultă că petentul și-a continuat deplasarea pe banda sa de circulație fără a se deplasa spre dreapta pentru a face loc autoturismului poliției, fapt care a determinat acroșarea autoturismului său de cel al poliției.
Prima instanță în mod corect a înlăturat susținerile petentului potrivit cărora vinovat de producerea accidentului se face conducătorul autoturismului poliției pentru că nu a semnalizat din timp acustic prezența pe șosea, reținând în acest sens declarațiile martorilor. Conform declarației martorului propus de petent respectiv a numitului I___ O_____ A_____ care a circulat cu autoturismul în spatele autoturismului petentului, se reține că în momentul în care autoturismul poliției a efectuat manevra de depășire a autoturismului său acesta avea semnalele acustice și girofarul în funcțiune.
Apoi, Tribunalul apreciază nefondate criticile petentului recurent potrivit cărora judecătorul fondului a încălcat dispozițiile procedurale privind modul și termenul de depunere a întâmpinării, situație în care, apreciază petentul nu mai putea fi luată în seamă cele consemnate în cuprinsul procesulu-verbal .
Tribunalul reține că judecătorul fondului și-a întemeiat hotărârea pe baza probelor testimoniale în cauză iar prin audierea martorului asistent, împrejurare de asemenea criticată de petent, instanța nu a încălcat vreo dispoziție legal-procedurală, ci dimpotrivă a procedat în conformitate cu dispozițiile art.34 din OG nr. 2/2002 rap. la dispozițiile art. 187 Cod pr.civilă .
Pentru aceste considerente, apreciind legală și temeinică hotărârea instanței de fond și având în vedere dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă, instanța va respinge recursul petentului V____ G______ împotriva sentinței civile nr. 298 din 07.03.2013 pronunțată de Judecătoria Gurahonț în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX.
Văzând că nu s-au cerut cheltuieli de judecată;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de petentul V____ G______ împotriva sentinței civile nr. 298 din 07.03.2013 pronunțată de Judecătoria Gurahonț în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30.05.2013.
Președinte Judecător Judecător
L____ J___ M______ M______ L______-M______ Ș___
Pentru judecător L____
J___ aflată în concediu
de odihnă, semnează
Președinte șef secție,
E______ I______
Grefier
D____ B______
Red.L.M.Ș./01.07.2013
dact.B.D./2 ex.
Nu se comunică.
Prima instanță – T___ G_______