Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul BUCUREŞTI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
682/2016 din 04 februarie 2016
Sursa:
Rolii.ro

DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXXX

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREȘTI

SECȚIA A II-A C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR: 682

Ședință publică din data de 04.02.2016

Tribunalul constituit din:

Președinte : G_______-P____ V________

Judecător : G__________ P______

Grefier : S_______ M_____ F_______

Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulate de apelanta J__________ R_____ UNITATEA MILITARĂ 0465 BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr. xxxxx/11.12.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul G____ M____ A_____, cauza având ca obiect anulare proces - verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă apelanta prin consilier juridic, cu delegatie la dosar si intimatul personal legitimat cu C.I., datele de identificare fiind consemnate în caietul grefierului de ședință.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă părților prezente cuvântul pe apelul declarat.

Apelanta, prin avocat, având cuvântul solicită instanței admiterea apelului, astfel cum a fost formulat, casarea sentintei civile nr. xxxxx/11.12.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București si mentinerea procesului-verbal de contraventie ca fiind legal si temeinic. Se sustine că proba video este concludentă pentru stabilirea temeiniciei procesului verbal de contraventie.

Intimatul, având cuvântul solicită instanței respingerea apelului.

Tribunalul reține apelul în pronunțare.


TRIBUNALUL,


Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. xxxxx/11.11.2014 Judecătoria Sectorului 2 București a admis plângerea formulată de petentul G____ M____ A_____ în contradictoriu cu intimata J__________ R_____ – UM 0465, anulând procesul - verbal de contestat.

În esență, prima instanță a reținut incidența cazului fortuit și că petentul se afla într-o imposibilitate obiectivă de a prezenta actele de identitate.

Împotriva acestei sentințe, la data a formulat apel organul constatator solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței iar pe fond menținerea procesului verbal.

În esență, a arătat următoarele aspecte: procesul verbal este temeinic și legal;

Analizând prezentul apel prin prisma motivelor invocate tribunalul reține caracterul său fondat, pentru următoarele motive

Prin procesul verbal de contravenție nr. xxxxxxx/18.04.2014, încheiat de un agent constatator al intimatei, s-a reținut săvârșirea de către contestator a contravenției prevăzute de art. 20 lit.f din Legea nr.4/2008, constând în aceea că la data de 17.04.2014, orele 22.45, pententul la terminarea meciului de fotbal dintre echipele Dinamo-Steaua a fost depistat pe suprafața de joc, ulterior stabilindu-se că a fost împins de către alți suporteri steliști din peluza sud. Fiind condus la ambulanța aflată la tunel pentru acordarea eventualelor îngrijiri medicale a refuzat în mod repetat să dea relații pentru stabilirea identității sale, deși avea asupra sa actul de identitate pe care l-a prezentat ulterior personalului medical de la spitalul Floreasca. Pentru acest motiv s-a aplicat petentului amenda în cuantum de 125 lei și i s-a interzis accesul la toate meciurile de fotbal pe o perioadă de 6 luni.

Analizând actul de sancționare sub aspectul legalității sale, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității. Instanța mai retine, de asemenea, și împrejurarea că faptelor li s-a dat o corectă încadrare juridică.

Petentul nu a invocat nici un alt motiv de nulitate virtuală aferent condițiilor de formă ale actului administrativ astfel cum sunt acestea enumerate în art. 16 din OG 2/2001.

Prin urmare, sub aspectul analizei legalității procesului verbal de contravenție, tribunalul constată că prima instanță a apreciat în mod corect faptul că actul administrativ este legal întocmit.

În ceea ce privește temeinicia actului administrativ, tribunalul reține că procesul verbal de contravenție, fiind întocmit în urma constatării nemijlocite a unei situații de fapt de către un agent constatator, învestit cu exercitarea prerogativelor de putere publică, se bucură de prezumția de veridicitate inerentă oricărui act administrativ. Jurisprudența CEDO în materie contravențională (cauza I___ P__ c. României, decizie de inadmisibilitate din 28 iunie 2011, H______ și alți 16 reclamanți împotriva României, decizie de inadmisibilitate din 13 martie 2012) a statuat că prevederile convenționale nu înlătură prezumția de legalitate și veridicitate a procesului-verbal din procedura contravențională română, ci impun un echilibrul între prezumția de nevinovăție specifică materiei penale și prezumția de legalitate și validitate a procesului-verbal de contravenție.

Curtea a mai apreciat că invocarea de către instanțe a acestei din urmă prezumții, cu consecința obligării reclamantului la răsturnarea sa, nu putea avea un caracter neașteptat pentru acesta, având în vedere dispozițiile naționale incidente în materia contravențională (a se vedea cauza A_____ împotriva României, paragrafele 58 și 59).

Mai mult, s-a reiterat și faptul că prezumțiile de fapt și de drept sunt comune tuturor sistemelor judiciare, Convenția neinterzicându-le în principiu. Ceea ce Convenția impune însă, din perspectiva paragrafului 2 al art. 6 din Convenție, este tocmai ca o anumită proporție între acestea și prezumția de nevinovăție instituită în favoarea acuzatului, să fie respectată, fiind necesar a se ține cont în analiza proporționalității, pe de o parte, de miza concretă a procesului pentru individ și, pe de altă parte, de dreptul său la apărare.

Fapta a fost constatată nemijlocit de către organul constatator operând prezumția de veridicitate care nu a fost pusă la îndoială sau răsturnată în nici un mod de către petent.

Din vizionarea înregistrării vido depusă la dosarul cauzei rezultă că petentul se afla în ambulanță, era coerent, a refuzat în mod repetat să dea relații pentru stabilirea identității sale și nu există vreun motiv medical care să îl împiedice și să determine incidența cazului fortuit.

Pentru motivele de fapt și de drept anterior prezentate, apelul urmează a fi admis, modificată sentința apelată în sensul respingerii plângerii ca neîntemeiată.


PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:


Admite apelul, formulat de apelanta J__________ R_____ UNITATEA MILITARĂ 0465 BUCUREȘTI, cu sediul in sector 1, București, ________________________-11, împotriva sentinței civile nr. xxxxx/11.12.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul G____ M____ A_____, cu domiciliul in sector 3, București, _________________________. 29, ______________. 1, _____________, cauza având ca obiect anulare proces - verbal de contravenție.

Modifica sentinta, in sensul ca respinge plangerea ca neintemeiata.

Definitiva.

Pronuntata in sedinta publica, azi 04.02.2016


Președinte, Judecător, Grefier,

G_______-P____ V________ G__________ P______ S_______ M_____ F_______






Red. G.P .

4 Ex.

Judecătoria Sectorului 2 București

Jud. fd. I____ A______ P______



Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025