Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
636/2015 din 08 octombrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX


DECIZIA CIVILĂ Nr. 636/2015

Ședința publică din data de 08 octombrie 2015

Tribunalul format din:

PREȘEDINTE : D____ E_______ L____

JUDECĂTOR: G_______ O____

GREFIER: M______ D_____ P______


S-a luat în examinare apelul declarat de apelanta P________ SRL împotriva Sentinței civile nr.858/03.02.2015, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul A__________ Națională pentru Protecția Consumatorilor Bistrița-Năsăud, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul intimatului, c.j. B_______ L_____, lipsă fiind apelanta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța judecă apelul în ședință publică conform disp. art. XII din Legea 2/2013, aplicabile cu privire la cercetarea procesului.

În procedura verificării din oficiu a competenței, raportat la art. 131 alin. 1 și art. 95 pct. 2 NCPC, instanța apreciază că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial a judeca prezenta cauză, cu trimitere la art. 34 alin. 2 din OG nr. 2/2001.

Intimatul a formulat și depus la dosar întâmpinare (filele 16-17), prin care și-a exprimat poziția procesuală, iar apelanta nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Reprezentantul intimatului depune la dosar delegație de reprezentare, solicită respingerea apelului formulat, arată că nu are cereri de formulat în probațiune.

Având în vedere faptul că nu s-au solicitat probe de nici una dintre părți, tribunalul apreciază că nu se impune estimarea duratei cercetării procesului față de disp. art. 238 C.pr.civ., constatându-se de asemenea faptul că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipa părților.

Tribunalul, constatând că nu mai sunt alte cereri și incidente de soluționat, conform art. 244 NCPC, se socotește lămurit și declară cercetarea procesului încheiată, fixând termen pentru dezbaterea apelului în această ședință, potrivit disp. art. 392 NCPC și acordă cuvântul în dezbatere.

Reprezentantul intimatului, c.j. B_______ L_____, solicită respingerea apelului ca nefondat, pentru motivele arătate pe larg în cuprinsul întâmpinării formulate.

Instanța se declară lămurită, astfel încât în temeiul disp. art. 394 NCPC, închide dezbaterile și reține apelul în dezbatere.


T R I B U N A L U L


Deliberând constată;

Prin sentința civilă nr.858/2015 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX a fost admisă excepția tardivității formulării plângerii contravenționale. S-a respins ca tardivă plângerea contravențională formulată de petenta ____________________. împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției __________ xxxxxxx, nr. 209/1017 încheiat la data de 10.09.2014 de către intimata A__________ Națională pentru Protecția Consumatorilor.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin Procesul-verbal de constatare a contravenției __________ xxxxxxx, nr. 209/1017 întocmit la data de 10.09.2014 de către intimata A__________ Națională pentru Protecția Consumatorilor, petenta ____________________. a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 5000 lei pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 20 alin. (5) din O.G. nr. 21/1992(f. 5-6).

Astfel cum rezultă din dovada de comunicare depusă la fila 42, Procesul-verbal a fost comunicat petentei la data de 16.09.2014.

În drept, potrivit art. 62 din O.G. nr. 21/1992 raportat la art. 31 din O.G. nr. 2/2001, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.

Iar în conformitate cu art. 181 alin. (1), pct. 2 C.proc.civ., când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește.

Potrivit art. 247 C.proc.civ., excepțiile absolute pot fi invocate de parte sau de instanță în orice stare a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel.

În speță, instanța a reținut că termenul de 15 zile prevăzut de lege pentru formularea plângerii contravenționale a început să curgă la data de 16.09.2014 și s-a împlinit la data de 03.10.2014.

Întrucât, plângerea contravențională a fost introdusă pe rolul Judecătoriei Bistrița la data de 07.10.2014, la 4 zile după împlinirea termenului imperativ în care aceasta trebuia formulată, instanța, a admis excepția tardivității formulării plângerii contravenționale și a respins cererea în consecință.

Instanța nu a primit susținerea petentei potrivit căreia procesul-verbal i-a fost comunicat la data de 22.09.2014, câtă vreme în dovada de comunicare, semnată și ștampilată de către petentă, este indicată data de 16.09.2014. De asemenea, faptul că în cuprinsul adresei emise de către intimata A__________ Națională pentru Protecția Consumatorilor și comunicate petentei o dată cu Procesul-verbal de constatare a contravenției este înscrisă în colțul din dreapta-sus data de 22.09.2014 nu este de natură să conducă la concluzia că procesul-verbal i-a fost comunicat petentei la această dată având în vedere faptul că această mențiune apare doar pe exemplarul depus de către petentă la fila 16, nu și pe cel depus de către intimată la fila 42.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel, în termen legal, apelanta ________________, solicitând admiterea apelului, să se constate faptul că plângerea contravențională a fost formulată în termenul legal, urmând a se dispune trimiterea spre rejudecare instanței de fond în vederea administrării probatoriului.

În motivare s-a arătat că sentința atacată este neîntemeiată, ținând cont de faptul că motivele pe care se sprijină sunt străine de natura pricinii, iar instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecații, a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, astfel că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a legii.

Prin sentința civilă nr.858/2015 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul cu nr. XXXXXXXXXXXX, instanța a admis excepția tardivității invocată din oficiu, respingând și plângerea contravenționala ca tardiv formulată.

Astfel cum se poate observa procesul verbal atacat a fost încheiat la data de 10.09.2014, din același act sancționator reiese faptul că acest proces verbal a fost încheiat în lipsa petentului sau a reprezentantului, fiindu-i comunicat prin poștă ulterior, respectiv în data de 22.09.2014.

Raportat la aceasta dată se arată faptul că plângerea contravențională formulată a fost înregistrată la Judecătoria Bistrița la data de 07.10.2014, fiind formulată în termenul legal de 15 zile.

La data de 10.09.2014 un agent constatator al ANPC s-a deplasat la punctul de lucru al Societății P________ Plus SRL din Complexul Comercial Topaz, stand 59, situat in Bistrița, _______________________. 17, jud. BN.

In urma controlului efectuat a fost aplicată o sancțiune de 1000 lei motivându-se faptul că pe diferite tipuri de caiete aflate la comercializare nu era inscripționată compoziția acestora, fapta contravențională fiind prevăzută de art.50 al.1 lit. d din OG 21/1992.

Apelanta invocă nulitatea procesului verbal de contravenție, având în vedere faptul că societatea unde s-a efectuat controlul nu este aceeași cu societatea sancționată, respectiv, s-a întocmit un proces verbal de contravenție pentru ________________ însă societatea la care s-a efectuat controlul și a cărui punct de lucru este în Complex Comercial Topaz este _____________________.

Astfel, potrivit art. 17 din OG 2/2001 "....lipsa denumirii și a datelor de identificare a contravenientului atrage nulitatea procesului verbal". Deși în această situație s-a specificat numele și datele de identificare ale unei societăți, aceasta nu este societatea unde a fost efectuat controlul, astfel că societatea sancționată nu poate achita o sancțiune pentru o contravenție pe care nu a săvârșit-o.

Astfel din conținutul procesului verbal societatea sancționată este P________ SRL, cu sediul in _______________________ B, cartier Unirea, jud. BN cu punctual de lucru din complexul comercial Topaz, situat in Bistrița, _______________________.17, stand 59, ori din actele pe care atașate se observă că acest punct de lucru unde s-a efectuat controlul aparține Soc. P________ Plus SRL, societate cu alte date de identificare.

Se consideră că agentul constatator a provocat o vătămare societății căreia i-a aplicat amenda având în vedere faptul că aceasta nu se face vinovată de contravenția reținută în procesul verbal, această societatea neavând un punct de lucru în locația în care s-a deplasat spre a efectua un control agentul constatator.

Pentru motivele arătate se solicită admiterea apelului să se constate faptul că plângerea contravențională a fost formulată în termenul legal urmând a se dispune trimiterea spre rejudecare instanței de fond în vederea administrării probatoriului.

In drept, s-au invocat disp. art. 466 si urm. Cod procedură civilă, OG 2/2001, OG 21/1992 republicată și actualizată.

Intimata A__________ Națională pentru Protecția Consumatorilor - Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Nord-Vest Cluj a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului, în consecință să se constate legalitatea și temeinicia sentinței atacate.

În motivare s-a arătat că prin cererea de chemare în judecată formulate de apelanta-petenta P________ SRL, înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistrița la data de 07.10.2014, sub nr. XXXXXXXXXXXXX, a solicitat, în principal, anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor __________ nr. xxxxxxx, emis la data de 10.09.2014 de către A__________ Națională pentru Protecția Consumatorilor iar, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului.

La termenul din 27.01.2017, instanța de fond, analizând excepția tardivității formulării plângerii contravenționale invocată de intimată a constatat că din dovada de comunicare depusă la fila 42 din dosarul cauzei rezultă că procesul-verbal contestat a fost comunicat petentei la data de 16.09.2014. Față de scriptul aflat la fila 42 din dosarul cauzei instanța nu a putut primi susținerea petentei potrivit căreia procesul-verbal i-ar fi fost comunicat la data de 22.09.2014, câtă vreme în dovada de comunicare, semnată și ștampilată de către petentă, este indicată data de 16.09.2014, fapt care duce la concluzia că termenul de 15 zile prevăzut de lege pentru formularea plângerii contravenționale a început să curgă la data de 16.09.2014 și s-a împlinit la data de 03.10.2014.

Întrucât, plângerea contravențională a fost introdusă pe rolul Judecătoriei Bistrița la data de 07.10.2014, la 4 zile după împlinirea termenului imperativ în care aceasta trebuia formulată, instanța, a admis excepția tardivității formulării plângerii contravenționale și, pe cale de consecință a respins plângerea contravențională formulată de ________________, împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției __________, nr. xxxxxxx/14.09.2014.

În drept s-au invocat disp. art. 205-208, art. 181 alin. (1), pct. 2, art. 247 Cod procedură civilă O.G. nr. 21/1992 raportat la art. 31 din Ordonanța nr. 2/2001.

Analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate, conform dispozițiilor art. 476 -478 Cod procedură civilă, tribunalul constată că este nefondat pentru considerentele ce vor fi relevate:

Procesul-verbal de constatare a contravenției contestat în cauză a fost comunicat prin poștă, cu confirmare de primire, pe numele apelantei ________________, la adresa din Unirea, _______________________ B( indicată ca și sediu în chiar cuprinsul plângerii contravenționale), cu aplicarea ștampilei și a semnăturii directorului de vânzări la data de 16.09.2014, aspect evidențiat de confirmarea de primire depusă la fila 42 dosar fond, aceeași adresă figurând și în actul sancționator.

Cum mențiunile din cuprinsul recipisei de primire nu au fost în nici un fel combătute( primirea procesului verbal la data de 22.09.2014 fiind o simplă afirmație), tribunalul conchide că mențiunea privind confirmarea comunicării actului sancționator, sub semnătură și aplicarea ștampilei face dovada primirii la data de 16.09.2014, dată față de care termenul de 15 zile reglementat de art.31 din O.G. nr.2/2001 și calculat conform art.181 alin.1 pct.2 C.pr.civ., a fost depășit, în condițiile înregistrării plângerii contravenționale pe rolul instanței la data de 7.10.2014.

Raportat la considerentele de fapt și de drept relevate mai sus, tribunalul, în baza art. 480 din Codul de procedură civilă, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta P________ SRL împotriva Sentinței civile nr.858/03.02.2015, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimata A__________ Națională pentru Protecția Consumatorilor Bistrița-Năsăud.


PRENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta P________ SRL, CUI xxxxxxxx,cu sediul în mun. Bistrița, cartier Unirea, _________________________, jud. Bistrița-Năsăud împotriva Sentinței civile nr.858/03.02.2015, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul A__________ Națională pentru Protecția Consumatorilor Bistrița-Năsăud, cu sediul în Bistrița. ______________________, nr. 1, jud. Bistrița-Năsăud.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 8.10.2015.


PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

D____ E_______ L____ G_______ O____ M______ D_____ P______

Red/dact

LDE/HVA

29.10.2015

Jud. fond P_____ A

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025