Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 25/2016
Ședința publică de la 11 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE S____ I_____ Ț____
Judecător A____ A____
Grefier I____ B____
S-a luat în examinare pentru soluționare apelul formulat de petenta C_______ NAȚIONALĂ POȘTA ROMÂNA S.A. împotriva Sentinței civile nr. 481/02.03.2015, pronunțată de Judecătoria Câmpulung, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, intimat fiind I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ARGEȘ - PENTRU POLIȚIA CÂMPULUNG, având ca obiect „anulare proces verbal de contravenție p.v. ________ nr. xxxxxxx din16.09.2014”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că s-a depus la dosar răspuns la întâmpinare.
Tribunalul, față de actele de la dosar și împrejurarea că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, reține apelul spre soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față, deliberând:
Constată că, prin cererea înregistrată la data de 03.10.2014 sub nr. XXXXXXXXXXXXX pe rolul Judecătoriei Câmpulung, petenta C_______ Națională Poșta Română SA a solicitat pe calea plângerii contravenționale formulată în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului Argeș – Poliția Câmpulung, în principal admiterea plângerii așa cum a fost formulată și anularea procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din data de 16.09.2014, ca nelegal și netemeinic, cu consecința exonerării sale de plata amenzii aplicate în cuantum de 2000 lei, dispusă de agentul constatator și cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea plângerii a arătat petenta că, a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 2000 lei, agentul constatator reținând în sarcina acesteia încălcarea prevederilor 3 pct. 1 din H.G. nr. 301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor; urmare a constatărilor sale din data de 16.09.2014, în urma controlului efectuat de organul de poliție la Oficiul Poștal Câmpulung, județul Argeș, s-a constatat că sistemul de alarmă împotriva efracției nu este conectat la un dispecerat de monitorizare și intervenție, de la Oficiul Poștal din _________________________. 5, ________________ Argeș, având în vedere faptul că acesta nu este prevăzut cu pază fizică permanentă.
Invocă petenta excepția nulității absolute a procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din 16.09.2014, pentru încălcarea prevederilor art. 16 al. 1 și art. 19 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor; agentul constatator nu a precizat toate împrejurările care pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite.
A mai arătat petenta că din raportarea prevederilor art. 16 al. 1 la dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, rezultă că sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care fapta a fost săvârșită, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal.
Tot petenta, invocă excepția nulității procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din 16.09.2014, pentru nerespectarea de către agentul constatator a dispozițiilor art. 16 alin. 7 O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, având în vedere că nu i s-a adus la cunoștință petentei - contraveniente dreptul de a formula obiecțiuni, arătând faptul că agentul constatator are obligația de a consemna în procesul verbal obiecțiunile contravenientului cu privire la conținutul acestuia, precum și mijloacele de probă de care înțelege să se servească în cauză, situație în raport de care, se apreciază faptul că s-a produs o vătămare acesteia.
Prin raportare la prevederile art. 19 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 petenta invocă excepția nulității procesului verbal, pentru lipsa datelor de identificare ale martorului.
Circumscris excepției lipsei calității de subiect activ al contravenției reținută în sarcina sa, arată petenta că, au fost ignorate dispozițiile legale, subliniind faptul că, este o societate comercială pe acțiuni responsabilitatea asigurării pazei bunurilor și valorilor aparținând conducătorului unității ori reprezentantului legal al companiei, mai exact directorului general.
A invocat de asemenea petenta, excepția prematurității aplicării amenzii raportat la prelungirea termenului de 24 de luni, acordat prin H.G. nr. 301/2012 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003, conform prev. art. 7 alin. (1) din H.G. nr. 361/30.04.2014, în vederea conformării la noile condiții de asigurare a pazei și securității, respectiv dispozițiile art. 2 (1) din Legea 303/2003, republicată, cu atât mai mult cu cât au fost constatate fapte ce cad sub incidența noilor prevederi legislative.
În legătură cu netemeinicia procesului verbal, se arată de către petentă că, în data de 16.09.2014 la Oficiul Poștal din Câmpulung _________________________________ prezentat agentul constatator D__ G_____, având funcția de agent inspector principal în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Argeș - Poliția Municipiului Câmpulung și a încheiat procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx reținând, în mod eronat, în sarcina Companiei Naționale Poșta Română SA, ca abatere contravențională, fapta prevăzută la art. 3 pct. 1 din h. g. 301/2012 raportat la art. 4 alin. 1lit. b din H.G. nr. 301/2012, respectiv că „nu a conectat sistemul de alarmare la un dispecerat de monitorizare și intervenție de la Oficiul din Câmpulung, __________________________ C 4, județul Argeș, având în vedere că acesta nu este prevăzut cu pază fizică permanentă”.
Pornind de la definiția contravenției, din conținutul dispozițiilor art. 1 O.G. nr. 2/2001, petenta, învederează că în cauză nu există fapta, ca element material al abaterii contravenționale, Oficiul Poștal Câmpulung, județul Argeș, este o subunitate poștală dotată cu sisteme mecanice și electronice de securitate, deoarece în temeiul dispozițiilor art. 4 raportat la art. 52 și la art. 57 din Legea nr. 333/2003, care nominalizează conducătorul unității ca subiect activ al abaterii contravenționale, în speță, lipsește calitatea Companiei Naționale Poșta Română SA de subiect activ al contravenției, astfel organul de poliție a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii.
De asemenea, pornind de la definiția legală prevăzută de dispozițiile art.1 din O.G. nr. 2/2001, petenta învederează instanței faptul că nu există vinovăția ca element subiectiv al abaterii contravenționale, în absența căreia nu se poate aplica sancțiunea prevăzută de lege, astfel că în cauză nefiind întrunite elementele răspunderii contravenționale, petenta solicită anularea procesului - verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 16.09.2014 și exonerarea sa de plata amenzii aplicate în cuantum de 2.000 lei, sau în caz de temeinicie a măsurii dispuse, instanța să dispună înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului, în temeiul disp. art. 7 alin. 3 din O. G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 333/2003 - art. 4, H.G. nr. 301/2012 pentru aprobarea normelor metodologice de punere în aplicare a Legii nr. 333/2003, modificată prin HG nr. 1017/2013, respectiv O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor modificată și completată, cu indicarea art. 223 alin. (3) NCPC în ceea ce privește modalitatea de soluționare a cauzei.
În susținerea plângerii, au fost depuse la dosar de petentă, în copii, următoarele documente: procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din 16.09.2014 (fila 10), un extras din hotărârea nr. 72 din data de 10.06.2014 emisă de C_______ Națională Poșta Română S.A. (fila 11) și ordinul de plată nr. 4171 din data de 25.09.2014 privind achitarea taxei judiciare de timbru în valoare de 20 lei (fila 12).
La data de 14.11.2014 intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare (fila 17), prin care a solicitat menținerea procesului verbal contestat și a sancțiunii aplicate prin acesta, arătând că a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale.
În motivare, a arătat intimatul că, la data de 16.09.2014, cadrele Compartimentului Sisteme de Securitate din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung, în urma unui control au constatat că la punctele de lucru de pe raza municipiului Câmpulung, ce aparțin Companiei Naționale Poșta Română SA, începând cu data de 02.01.2014 s-a reziliat contractul avut cu privire la sistemul de alarmare împotriva efracției conectat la dispeceratul de monitorizare a alarmelor, motiv pentru care a mai fost sancționată contravențional cu amendă și cu ocazia altor verificări, însă în continuare nu s-a luat măsura respectării legislației în vigoare.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 alin. 2 NCPC, Legea nr. 180/2002, respectiv Legea nr. 333/2003 – republicată și H.G. nr. 301/2012.
Intimatul a atașat întâmpinării referatul nr. xxxxxx din data de 11.11.2014 (fila 18 dosar) și procesul verbal încheiat la data de 16 septembrie 2014.
La data de 09.12.2014 petenta a depus la dosar răspuns la întâmpinare (filele 21-23), prin care a solicitat admiterea plângerii așa cum a fost formulată, instanța să dispună anularea actului sancționator și să fie exonerată de plata amenzii aplicate. Fapta reținută în sarcina sa nu a fost individualizată în funcție de importanța valorilor umane și materiale și a nivelului de risc evaluat; organul de poliție a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii; fapta a fost aplicată altei persoane decât cea prevăzută de lege ca fiind răspunzătoare, ceea ce atrage nulitatea procesului verbal de contravenție, agentul constatator nu stăpânește normele legislative care stau la baza întocmirii unui proces verbal de contravenție sau este rău intenționat.
Pentru toate considerentele mai sus expuse, petenta a solicitat anularea procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 16.09.2014 și exonerarea petentei de la plata amenzii, iar în caz de temeinicie a măsurii dispuse, instanța să dispună înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.
Prin sentința civilă nr. 481/02.03.2015, pronunțată de Judecătoria Câmpulung a fost respinsă plângerea.
În considerentele sentinței se rețin următoarele:
La data de 16.09.2014 petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 2.000 lei, reținându-se în sarcina sa fapta contravențională constând în aceea că: „nu a conectat sistemul de alarmare la un dispecerat de monitorizare și intervenție de la Oficiul din Câmpulung, __________________________ C 4, județul Argeș, având în vedere că acesta nu este prevăzut cu pază fizică permanentă”, faptă prevăzută de art. 3 pct. 1 din H.G. nr. 301/2012 și sancționată de art. 4 alin. 1 lit. b din H.G. 301/2012.
Împotriva procesului - verbal de contravenție petenta a formulat plângere, astfel că, procedând la verificarea legalității și temeiniciei procesului - verbal contestat potrivit art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 instanța reține, în ceea ce privește legalitatea, ca acesta îndeplinește condițiile de formă ale întocmirii lui. Astfel, procesul-verbal de constatare a contravenției cuprinde mențiunile prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, respectiv mențiunile privind numele, prenumele, calitatea agentului constatator, numele și domiciliul contravenientului, fapta săvârșită, data comiterii acesteia, semnătura agentului constatator, nefiind incident vreunul din motivele de nulitate absolută care se constată din oficiu de către instanța de judecată., în ceea ce privește motivul de nelegalitate constând din lipsa elementelor obligatorii instanța apreciind neîntemeiată critica petentului.
În ceea ce privește motivul de nelegalitate constând din încălcarea obligației de a aduce la cunoștință dreptul de a formula obiecțiuni cu privire la faptele consemnate în procesul verbal invocat de petentă, a reținut instanța că, deși art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001 prevede sancțiunea nulității procesului - verbal în situația neconsemnării obiecțiunilor petentei la rubrica "alte mențiuni", această nulitate este relativă, neputând fi invocată de instanță din oficiu, așa cum rezultă din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 17 teza a II-a din O.G. nr. 2/2001.
Fiind o nulitate relativă este condiționată de existența unei vătămări, care nu poate fi prezumată, astfel cum rezultă din interpretarea per a contrario a art. 178 alin. 2 C.proc.civ. (n.r. incident în speță față de prevederile art. 47 din O.G. nr. 2/2001, în conformitate cu care dispozițiile ordonanței se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă), existența vătămării fiind lăsată la aprecierea instanței.
Având in vedere faptul ca obiecțiunile pe care petenta le-ar fi putut consemna, într-o formulare sumară, impusă de spațiul afectat rubricii "alte mențiuni", au putut fi valorificate însă prin plângerea adresată instanței de judecată, instanța a apreciat că aceasta nu a dovedit vătămarea fără de care nulitatea relativă nu poate opera.
Pentru identitate de rațiune nici criticile vizând nulitatea procesului verbal de contravenție pentru lipsa datelor de identificare ale martorului nu vor putea fi primite.
În ceea ce privește excepția prematurității aplicării amenzii raportat la termenul de 24 de luni acordat prin art. 7 alin. (1) din HG nr.301/2012 varianta în vigoare la momentul constatării contravenției potrivit cu care ”(1) În termen de 24 luni de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, modul de funcționare a unităților prevăzute la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 333/2003, cu modificările și completările ulterioare, a societăților specializate de pază și protecție și a celor care desfășoară activități de proiectare (…), licențiate până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, precum și a dispeceratelor de monitorizare a sistemelor de alarmare, înființate până la aceeași dată, trebuie să fie potrivit cerințelor stabilite în normele metodologice aprobate prin prezenta hotărâre” a reținut instanța că, temei al sancțiunii fiind, prin raportare la obiectul constatării dar și la subiectul activ al faptei constatate neîndeplinirea obligației de a asigura paza unității, iar nu în concret de a stabili modalitățile de organizare și de executare a pazei unității (n.r. raportarea fiind făcută la art. 2 alin. (1), iar nu la art.3 din Legea nr.333/2003), instanța apreciază neîntemeiată apărarea petentei câtă vreme la data constatării , mai exact la data de 16.04.2014 era în vigoare norma sancționatorie astfel că în acord cu regula de interpretare potrivit cu care tempus regit actum în mod corect a fost făcută aplicarea acesteia.
În ceea ce privește critica petentului vizând insuficienta descriere a faptei, circumscrisă în mod eronat de către petent excepției nulității absolute a procesului verbal instanța, verificând sub acest aspect actul constatator apreciază că aceasta este neîntemeiată.
Astfel, instanța a apreciat că, existând identitatea perfectă între fapta contravenientului nu fi de a nu fi asigurat cu pază fizică permanentă și de a nu deține un sistem de alarmă împotriva efracției conectat la un dispecerat de monitorizare a alarmelor și intervenție, în mod evident pentru descrierea acesteia nu mai erau necesare alte mențiuni din partea agentului constatator, fiind lesne de observat că pentru a exprima fapta în concret, legiuitorul a circumstanțiat el însuși o situația de fapt calificată ca fiind contravenție.
În acest sens a fost reținută și poziția petentului la momentul încheierii procesului-verbal care semnând de luare la cunoștință, personal la rubrica consacrată, a menționat expres ”cele consemnate pot fi probate cu documentul întocmit la fața locului” , descrierea faptei fiind astfel dovedit o dată în plus ca fiind la acel moment conformă situației la fața locului și asumată întocmai de către contravenient.
În ceea ce privește critica petentului vizând netemeinicia procesului-verbal de constatare a contraventiei, instanta a apreciat necesar a face următoarea analiză premergătoare :
Având în vedere conținutul normei de sancționare în discuție știut fiind că nu întreaga materie a contraventiilor din dreptul intern reprezinta o "acuzatie în materie penala", in sensul autonom al Conventiei Europene a Drepturilor Omului, în analiza criticii de netemeinicie se impun a fi verificate trei criterii si anume: (a) calificarea faptei potrivit dreptului national, (b) natura faptei incriminate, (c) natura si gravitatea sancțiunii.
Referitor la primul criteriu, calificarea faptei potrivit dreptului national, a reținut instanța că, în dreptul intern desfășurarea activității în cadrul unei unități cu încălcarea obligației de a asigura paza prev. de Legea nr. 333/2003 republicată reprezintă o fapta contravenționala si nu penala. Insa in jurisprudența Curtii Europene a Drepturilor Omului calificarea faptei in dreptul național al statului in cauza are o valoare formala si relativa, reprezentand doar un punct de plecare in analiza efectuata de Curte (cauza Weber împotriva Elvetiei). Ratiunea pentru care calificarea realizata de dreptul intern nu este una absoluta este prezentata de Curte in cauza Ozturk impotriva Germaniei. Astfel, ar fi contrar obiectului si scopului art. 6, care garantează dreptul la un proces echitabil, daca statelor le-ar fi permis sa excludă din câmpul de aplicare al art. 6 o întreaga categorie de fapte, pe motivul ca acestea ar fi contraventii.
Referitor la al doilea criteriu, natura faptei incriminate, a reținut instanța că, fiind, în acord cu aprecierea Curții și cel mai important (cauza Jussila impotriva Finlandei), analiza presupune verificarea alternativa a mai multor aspecte, din care :
-un prim aspect analizat il constituie sfera de aplicare a normei încălcate prin săvârșirea faptei. In ipoteza in care textul normativ se adresează tuturor unităților, iar nu unui grup având un statut special (de exemplu, ministerele și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, regiile autonome, companiile și societățile naționale, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de natura capitalului social, precum și alte organizații), atunci acesta este de aplicabilitate generala si art. 6 sub aspect "penal" devine incident (hotararea Bendenoun împotriva Frantei). Evident, aceasta nu exclude stabilirea unor condiții privind săvârșirea faptei, calitatea persoanei (de exemplu, unitatea însăși, conducătorul unității) sau alte aspecte ale răspunderii juridice, in măsura in care norma își păstrează caracterul de generala aplicare. Verificând existenta acestui element in cauza, instanța constata ca Legea nr. 333/2003 republicată este un act normativ cu aplicabilitate generala, emis în scopul asigurării siguranței obiectivelor, bunurilor și valorilor împotriva oricăror acțiuni ilicite care lezează dreptul de proprietate, existența materială a acestora, precum și a protejării persoanelor împotriva oricăror acte ostile care le pot periclita viața, integritatea fizică sau sănătatea, iar rațiunea urmărita de legiuitorul roman in incriminarea faptei săvârșite de petenta o constituie necesitatea organizării activității privind asigurarea siguranței bunurilor ori valorilor deținute cu orice titlu și protejarea acestora.
-un al doilea aspect analizat il constituie caracterul represiv (punitiv) si disuasiv, iar nu reparator al măsurii luate. In cauza, sancțiunea aplicata are acest caracter, întrucât nu este menita sa acopere un prejudiciu material produs statului, ci are rolul de a sancționa o anumita conduita apreciata de legiuitor ca prezentând pericol social pentru siguranța bunurilor și valorilor deținute cu orice titlu .
In ceea ce privește cel de-al treilea criteriu, natura si gravitatea sancțiunii, se are in vedere maximul pedepsei prevăzut de lege pentru fapta incriminata, deci sancțiunea la care făptuitorul s-ar fi putut expune, iar nu neapărat cea efectiv aplicata (cauzele Campbell si Fell impotriva Marii Britanii sau Demicoli impotriva Maltei). În dreptul intern, după abrogarea prevederilor privind transformarea amenzii contravenționale în închisoare, art. 5 alin. 2 si art. 8 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 din privind regimul juridic al contravențiilor prevăd ca sancțiunile contravenționale principale sunt avertismentul, amenda contravenționala si prestarea unei activități in folosul comunității, iar amenda contravențională are caracter administrativ. Fiind distincta de eventualele prejudicii produse prin săvârșirea faptei, amenda contravenționala este o sancțiune pecuniara principala, un mijloc de constrângere având un caracter preventiv si sancționator care în cauză fiind stabilită în cuantum de 1.000,00 lei reflectă un nivel ridicat de severitate al sancțiunii aplicate petentei.
Ultimele doua criterii formulate de Curtea europeana pentru identificarea noțiunii autonome de "acuzatie in materie penala" sunt alternative, nu cumulative, îndeplinirea oricăruia dintre ele ducând la concluzia ca art. 6 sub aspectul laturii penale este aplicabil. Ca excepție insa, abordarea cumulativa nu este exclusa atunci când analiza separata a celor doua criterii nu a fost suficienta pentru excluderea oricărui dubiu cu privire la natura faptei ce face obiectul cauzei (hotararea Bendenoun împotriva Frantei).
Ca atare, având în vedere criteriile analizate mai sus, instanța a apreciat ca faptele imputate petentei in prezenta cauza reprezintă o "acuzatie in materie penala".
Consecințele calificării faptei imputate petentei de către instanța in prezenta cauza drept acuzație în materie penala sunt acelea ca petenta se bucura de prezumția de nevinovăție, iar sarcina probei incumba autorităților statului, cu mențiunea că niciuna dintre aceste garanții procesuale nu are un caracter absolut, deoarece limitele pana la care funcționează prezumția de nevinovăție si conținutul obligației autorităților de a suporta sarcina probei se raportează la specificul fiecărui caz in parte. In materia faptelor scoase din sfera dreptului penal si incluse in sfera abaterilor contravenționale, instanța de fata constata ca legiuitorul european a admis faptul ca limitele de apreciere sub aspectul respectării prezumției de nevinovăție sunt mult mai largi. Prezumția de nevinovăție nu este una absoluta, ca de altfel nici obligația acuzării de a suporta întreaga sarcina a probei. D__ fiind ca analiza se plasează într-un domeniu in care numărul faptelor sancționate este extrem de mare, Curtea Europeana a reținut ca aplicarea cu cea mai mare rigoare a principiilor enunțate ar duce la lăsarea nepedepsite a multor contravenții si ar pune in sarcina autorităților ce aplica astfel de sancțiuni o povara excesiva si nejustificata, orientare jurisprudențiala dovedita prin decizii de inadmisibilitate de tipul Falk împotriva Olandei. O cauza semnificativa in jurisprudența Curții este Salabiaku împotriva Franței, in care instanța europeana analizează limitele prezumției de nevinovăție prin raportare la instituirea de către legislațiile naționale a unor prezumții de drept ori prin folosirea de către judecătorii naționali a prezumțiilor simple de fapt. In aceasta cauza instanța europeana a amintit faptul ca prezumțiile de fapt sau de drept operează in legile represive din toate sistemele juridice si ca ea nu interzice in principiu asemenea prezumții. Cu toate acestea, exigentele unui proces echitabil impun statelor contractante ca, in materie penala, sa nu depășească cu privire la instituirea prezumțiilor de fapt sau de drept anumite limite si le foloseasca _________________________, ținând cont de gravitatea faptei si cu respectarea dreptului la aparare al acuzatului. De asemenea, Curtea a stabilit ca sarcina ei nu este aceea de a verifica compatibilitatea in abstracto a unei prezumții legale sau simple cu prevederile Conventiei, ci de a determina daca aceasta a fost aplicata in concret reclamantului într-o maniera compatibila cu respectarea prezumției de nevinovăție (pentru ultimul aspect cauza Bouamar impotriva Frantei). Prin urmare, Curtea statuează ca instituirea unor prezumții care operează împotriva persoanei sancționate si care au rolul de a inversa sarcina probei, nu sunt incompatibile de plano cu respectarea prezumției de nevinovăție.
A conferi forța probanta unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerata o modalitate de "stabilire legala a vinovatiei" in sensul art. 6 din Conventia europeana. Interpretarea contrara ar fi de natura sa perturbe in mod grav funcționarea autorităților statului, făcând extrem de dificila sancționarea unor fapte antisociale minore ca gravitate raportat la faptele penale, dar extrem de numeroase. Or, in ceea ce privește forța probanta atribuita de lege procesului-verbal de contravenție, instanța europeana a menționat in mod constant ca administrarea probelor este supusa in primul rând regulilor din dreptul intern si ca revine cu prioritate jurisdicțiilor naționale sa aprecieze elementele furnizate de ele. Sarcina Curtii este aceea de a verifica daca procedura in ansamblul sau, care cuprinde si modalitatea de administrare a probelor, a avut un caracter echitabil (cauza Ferrantelli si Santangelo impotriva Italiei ori Saidi impotriva Frantei).
Transpunând aceste principii in speța, instanța a observat ca intimata își susține acuzarea nu numai prin procesul-verbal de constatare a contravenției contestat, ci si prin referatul privind aplicarea sancțiunii contravenționale. In analiza respectării principiului proporționalității, trebuie observat ca dispozițiile Legea nr. 333/2003 republicată au drept scop reglementarea si garantarea respectării regulilor de organizare a activității privind asigurarea siguranței bunurilor ori valorilor deținute cu orice titlu și protejarea acestora asigurării siguranței obiectivelor, bunurilor și valorilor împotriva oricăror acțiuni ilicite care lezează dreptul de proprietate, existența materială a acestora, precum și a protejării persoanelor împotriva oricăror acte ostile care le pot periclita viața, integritatea fizică sau sănătatea, iar respectarea regulilor impuse de acest act normativ are implicații majore asupra siguranței bunurilor ori valorilor deținute cu orice titlu și protejarea acestora si pentru instituirea unui climat de securitate sociala, astfel ca interesul societății in respectarea acestor reguli este de importanta capitala. In același timp insa, persoana sancționata in baza acestui act normativ are dreptul la un proces echitabil (art.31-36 din O.G.nr.2/2001), in cadrul căruia poate sa utilizeze orice mijloc de proba si sa invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării ca situația de fapt din procesul-verbal contestat nu corespunde realității.
Instanța a dat posibilitate petentei sa indice motivele de fapt si de drept ale plângerii sale, a administrat proba cu înscrisuri solicitată de către acesta.
Astfel, în raport de probatoriul cauzei si pentru considerentele mai sus expuse, instanța a apreciat ca in privința temeiniciei situației de fapt reținute in actul contestat, contrar susținerilor petentei nu s-a născut nici un dubiu rezonabil astfel că procesul-verbal de constatare a contraventiei contestat poate fi menținut.
Împotriva hotărârii instanței de fond a formulat apel petenta C_______ Națională Poșta Română S.A., solicitând modificarea sentinței și admiterea plângerii contravenționale, iar în subsidiar, înlocuirea amenzii cu avertisment.
În motivarea apelului s-a arătat, procesul-verbal de contravenție nu s-a întocmit în prezența unui reprezentant al său, fiind astfel în imposibilitatea de a formula obiecțiuni .
Instanța de fond a interpretat greșit legea, deoarece fapta a fost constatată la data de 16.09.2014, iar nu la data de 16.04.2014, fiind aplicabile disp. HG nr. 361/2014 astfel cum era în vigoare la data întocmirii procesului-verbal de contravenție.
Potrivit art.7 alin1 din HG nr. 361/2014 până la data de 01.01.2015 unitățile printre care și Poșta Română trebuie să ia măsurile necesare în vederea respectării obligațiilor impuse. Prin urmare, având în vedere prorogarea termenului în vederea îndeplinirii cerințelor de asigurarea a pazei și protecției este prematură aplicarea sancțiunii anterior datei de 01.01.2015.
Intimata prin întâmpinare a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea ca temeinică și legală sentința instanței de fond.
Analizând sentința apelată ,prin prisma motivelor invocate și a disp. art. 477 alin. 1 C.pr.civ., tribunalul constată că apelul este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Potrivit procesul-verbal de constatare a contravenției ________ nr.xxxxxxx/16.09.2014 petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 2.000 lei, reținându-se în sarcina sa fapta contravențională constând în aceea că: „nu a conectat sistemul de alarmare la un dispecerat de monitorizare și intervenție de la Oficiul din Câmpulung, __________________________ C 4, județul Argeș, având în vedere că acesta nu este prevăzut cu pază fizică permanentă”, faptă prevăzută de art. 3 pct. 1 din H.G. nr. 301/2012 și sancționată de art. 4 alin. 1 lit. b din H.G. 301/2012.
În privința susținerii apelantei că procesul-verbal de contravenție ar fi lovit de nulitate absolută prin întocmirea acestuia în lipsa sa sau a unui martor, tribunalul constată la art. 17 din OG nr.2/2001 sunt prevăzute lipsurile procesului-verbal de contravenție care sunt sancționate cu nulitatea absolută a actului sancționator, criticile apelatei necircumscriindu-se acestor dispoziții.
Cu privire la aceste critici procesul-verbal de contravenție ar fi putut atrage nulitatea actului sancționator, doar dacă apelanta ar fi făcut dovada vătămării produse prin întocmirea procesului-verbal de contravenție în lipsa sa sau a unui martor, vătămare pe care a indicat-o și nici nu a dovedit-o.
Potrivit art.34 din OG nr.2/2001 împotriva procesului-verbal de contravenție contravenientul poate formula plângere, în care poate combate mențiunile din procesul-verbal de contravenție. Dreptul la apărarea și la un proces echitabil nefiind afectat apelatei prin neinserarea observațiilor în cuprinsul procesului-verbal de contravenție, contravenientul putând prezenta în fața instanței toate probele de care înțelege să se folosească în dovedirea unei situații contrare celei menționate în procesul-verbal de contravenție.
Prin HG 361/2014 a fost modificată Norma metodologică de aplicare a Legii 333/2003 în sensul că: „Începând cu data de 1 ianuarie 2015, modul de funcționare a unităților prevăzute la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 333/2003, republicată, a societăților specializate de pază și protecție și a celor care desfășoară activități de proiectare, producere, instalare și întreținere a sistemelor de alarmare împotriva efracției, licențiate până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, precum și a dispeceratelor de monitorizare a sistemelor de alarmare, înființate până la aceeași dată, trebuie să fie potrivit cerințelor stabilite în normele metodologice aprobate prin prezenta hotărâre."
Această prevedere nu poate fi interpretată în sensul amânării aplicării chiar a obligațiilor instituite în sarcina apelantei prin prevederile Legii 333/2003, respectiv în sensul că până la acea dată operatorul economic nu are nici obligație în privința asigurării pazei la Oficiul poștal din Câmpulung, ci pur și simplu norma stabilește o dată limită de la care se impune ca orice măsură de securitate, să fie în concordanță cu analiza de risc.
Prin urmare, este neîntemeiată susținerea apelantei că sancționarea sa pentru asigurarea pazei obiectivului este prematură.
Petenta a fost sancționată pentru neasigurarea pazei obiectivului, în situația în care paza era asigurată cu pază fizică permanentă, nu se mai impunea asigurarea pazei prin conectarea la un sistem de alarmare legat la un dispecerat de monitorizare și intervenție, și în consecință sancționarea sa.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, tribunalul reține că potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
În speță, referitor la sancțiunea contravențională constând în amenda în cuantum de 2000 lei, tribunalul apreciază că agentul constatator a făcut o individualizare corecta a acesteia în conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, ținând cont de importanța valorilor ocrotite prin normele legale invocate în cauza și de starea de pericol creată prin săvârșirea faptei, respectiv pericolul pentru siguranța bunurilor și obiectelor de valoare.
Pentru aceste consecințe , tribunalul în temeiul art. 480 alin.1 C.pr.civ., va respinge apelul formulat de petenta C_______ NAȚIONALĂ POȘTA ROMÂNA S.A. ca neîntemeiat, menținând sentința instanței de fond ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca neîntemeiat apelul formulat de petenta C_______ NAȚIONALĂ POȘTA ROMÂNA S.A. cu sediul în București, ____________________, sector 2, împotriva Sentinței civile nr. 481/02.03.2015, pronunțată de Judecătoria Câmpulung, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, intimat fiind I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ARGEȘ - PENTRU POLIȚIA CÂMPULUNG cu sediul în Pitești, _____________________, județul Argeș
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11.01.2016.
Președinte, S____ I_____ Ț____ |
|
Judecător, A____ A____ |
|
Grefier, I____ B____ |
|
red.A.A.
dact.C.E.C./A.A.-28.01.2015/4 exp.