Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX Plângere contravențională
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B_______
Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal
Ședința publică din 30 septembrie 2013
Completul compus din:
Președinte – R_____ M______
Judecător – U________ M______
Judecător – S_______ D____
Grefier – F______ G.G______
DECIZIA nr. 485
Pe rol judecarea recursului formulat de recurentul I____________ de Poliție Județean B_______, în contradictoriu cu intimatul – petent C________ M_____ - I___, împotriva sentinței civile nr. 990 din 30.01.2013, pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei B_______, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru recurentul I.P.J. B_______, consilier-juridic G____ G______, lipsind intimatul – petent C________ M_____ - I___.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente asupra motivelor de recurs.
Consilier-juridic G____ G______ susține oral motivele de recurs depuse în scris la dosar, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței civile nr. 990/30.01.2013 a Judecătoriei B_______ în sensul respingerii plângerii și menținerii procesului-verbal. Apreciază că, la dosarul cauzei au fost depuse probe concludente, respectiv planșe foto și CD, prin care se poate aprecia faptul că pietonul a fost nevoit să treacă prin spatele mașinii condusă de petent, aspect constatat și în mod direct de agentul constatator la fața locului. Petentul nu a adus nici o altă contraprobă în dovedirea nevinovăției sale.
T R I B U N A L U L,
Asupra recursului de față,
Prin sentința civilă nr. 990 din 30.01.2013 Judecătoria B_______ a admis plângerea contravențională formulată de către petentul C________ M_____-I___ în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN B_______ cu sediul în B_______, ____________________.57, jud. B_______ și s-a dispus anularea procesului-verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx/11.05.2012 încheiat de reprezentanții Poliției Mun. B_______.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției ________ nr.xxxxxxx/11.05.2012 s-a reținut în sarcina petentului că, a condus în ziua de 11.05.2012 autoturismul Dacia cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX pe Calea Națională, iar la efectuarea virajului la dreapta pe _____________________ acordat prioritate unui pieton angajat regulamentar în traversarea străzii pe marcajul pietonal. Pentru fapta reținută petentului i-a fost aplicată sancțiunea amenzii și cea complementară a reținerii permisului de conducere, fapta constituind contravenția prevăzută de art.135 lit. h din HG nr.1391/2006.
La dosarul cauzei s-a depus, din partea intimatei, înregistrarea video a faptei. Vizionând CD-ul, prima instanță a constatat că, petentul a efectuat manevra de viraj la dreapta, în timp ce el a ajuns cu botul mașinii pe trecerea de pietoni, iar femeia cu geanta pe umăr ce venea din stânga sa, trece fără să se oprească prin spatele mașinii condusă de petent; bărbatul care se afla pe trotuarul din partea dreaptă se angajează în traversare după ce petentul trece de trecerea de pietoni.
Față de probatoriul administrat în cauză respectiv: raportul polițistului și înregistrarea faptei, instanța de fond a apreciat că, nu a avut loc o neacordare de prioritate întrucât la momentul la care petentul a ajuns pe trecerea de pietoni femeia chiar dacă se afla în traversare era pe celălalt sens de mers, își continuă traversarea nestingherită de mașina petentului, iar bărbatul din dreapta începe traversarea abia după ce trece petentul.
Cum traversarea pietonilor nu a fost în nici un fel stânjenită și nici siguranța lor nu a fost pusă în pericol instanța de fond a admis plângerea contravențională și a dispus anularea procesului verbal de constatare a contravențiilor ________ nr.xxxxxxx/11.05.2012 încheiat de reprezentanții Poliției mun. B_______.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs recurentul I____________ de Poliție Județean B_______, prin care a solicitat modificarea sentinței recurate în sensul respingerii plângerii și menținerii procesului verbal.
În motivarea cererii de recurs recurentul a arătat că instanța de fond a soluționat cauza neținând cont de situația de fapt existentă în momentul constatării contravenției.
Astfel, prima instanță nu a avut în vedere că fapta a fost observată direct de agentul constatator, care se afla în misiune de patrulare cu autoturismul de serviciu și probată cu materialul filmat pe CD anexat la dosar. Se mai arată în motivele de recurs că petentul a semnat procesul – verbal încheiat, a fost de acord cu constatarea făcută de agentul constatator și a avut ca obiecție momentul când pietonii au abordat trecerea.
Din probele administrate, recurentul consideră că, petentul nu a putut demonstra contrariul celor specificate de agentul constatator în procesul – verbal nr. de contravenție. De asemenea, se arată că instanța de fond nu a apreciat constatarea făcută de polițist ca fiind obiectivă cu luarea în calcul a prezumției de autenticitate și veridicitate a procesului – verbal, înscris ce are valoare probantă a unui act doveditor preconstituit care face dovada faptei săvârșite.
Se mai arată în motivele de recurs că, instanța de fond a deliberat pronunțându-se doar pe interpretarea dată materialului filmat. Ori, în mod greșit s-a apreciat neacordarea priorității pietonilor, din moment ce chiar instanța de fond a apreciat că ”femeia cu geantă pe umăr ce venea din stânga sa trece fără să se oprească prin spatele mașinii petentului”. În aceste condiții, susține recurentul în motivele de recurs că, se pune problema de ce au trecut prin spatele mașinii și nu prin fața ei așa cum era normal și consideră că tocmai datorită neacordării priorității, pietonii s-au ferit ei pentru a nu se produce un accident.
Se mai arată în motivele de recurs că, în conformitate cu prevederile art. 72 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 „pietonii au prioritate de trecere față de conducătorii de autovehicule numai atunci când sunt angajați în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate și semnalizate corespunzător…”. Astfel, recurentul consideră că, din imaginile filmate rezultă fără dubii că acei pietoni se aflau pe trecerea de pietoni și au fost ei însăși nevoiți să se ferească, trecând prin spatele mașinii conduse de petent. De asemenea, se arată în motivele de recurs că, din probatoriul administrat rezultă fără dubii vinovăția petentului, iar aplicarea sancțiunii este justificată, aceasta fiind temeinică și legală. Totodată, consideră că administrarea probei cu imagini video nu s-a făcut în condiții legale, instanța de fond neadministrând proba în prezența celor două părți implicate, I.P.J. B_______ și petent, așa cum ar fi fost normal, pentru a se pune în discuție eventualele observații sau obiecții.
Astfel, arată recurentul în motivele de recurs că proba cu imagini video este considerată insuficient administrată, la dosarul cauzei neexistând vreun proces – verbal întocmit cu ocazia vizionării acestuia. De altfel, soluționarea cauzei s-a făcut în numai două termene de judecată ( 14.12.2012 și 30.01.2013), în cercetarea fondului neexistând vreun termen dat pentru invitarea părților la vizionarea CD – ului. Tot în acest contest se arată că trebuie luat în considerare faptul că neacordarea priorității pe trecere de pietoni poate produce grave prejudicii unui trafic normal și corespunde unor necesități de ordin sancționator și preventiv în menținerea unui climat de normalitate în siguranța rutieră.
Analizând cererea de recurs în raport de motivele invocate care se încadrează pe dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă și de prevederile legale incidente în cauză, tribunalul reține următoarele:
Procesul verbal de contravenție, în calitatea lui de act administrativ de autoritate se bucură de o prezumție relativă de autenticitate și veridicitate, prezumție ce poate fi răsturnată doar prin dovada contrară făcută de cel care îl contestă.
În speță, deși situația de fapt reținută în conținutul procesului verbal de contravenție este rezultatul constatării directe a agentului constatator, prezumția de temeinicie a fost răsturnată prin probatoriul administrat la solicitarea petentului – vizionarea înregistrării video a faptei constatate.
Având în vedere că petentul a probat existența unei situații contrare, în sensul că nu a comis contravenția pentru care a fost sancționat (pietonii aflați în traversarea carosabilului aflându-se la momentul la care petentul a trecut peste trecerea de pietoni pe sensul opus), tribunalul apreciază că în mod corect prima instanță a dispus anularea procesului verbal.
Constatând că nu sunt date alte motive de recurs de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu, pentru considerentele arătate, tribunalul în temeiul art. 312 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 990/2013 a Judecătoriei B_______ pe care o va menține ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul I____________ de Poliție Județean B_______, cu sediul în municipiul B_______, ________________________. 57, județul B_______, în contradictoriu cu intimatul – petent C________ M_____ - I___, din municipiul B_______, ______________________, ___________. B, _____________, județul B_______, împotriva sentinței civile nr. 990/2013 a Judecătoriei B_______, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 30 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
R_____ M______ U________ M______ S_______ D____ F______ G. G______
Red. – UM
Tehnored. UG/24.10.2013
Judec. B_______ – jud. T______ C_____-N_______/2 ex.