Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
16/2016 din 21 ianuarie 2016
Sursa:
Rolii.ro

Cod ECLI ECLI:RO:TBBNS:2016:007.xxxxxx

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

DECIZIA CIVILĂ Nr. 16/2016

Ședința publică din data de 21 ianuarie 2016

Tribunalul format din:

PREȘEDINTE : B____ L__________ T___

JUDECĂTOR: M_____ A___ P______

GREFIER: M______ D_____


S-a luat în examinare apelul declarat de apelantul I____________ JUDEȚEAN DE POLIȚIE BISTRIȚA-NĂSĂUD împotriva Sentinței civile nr. 4708/2015 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX și în contradictoriu cu intimatul GROȘTIOR L___, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă niciuna dintre părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Tribunalul, efectuând verificările impuse de art. 131 alin. 1 Cod pr. civilă, constată că este competent general, material și teritorial să soluționeze prezentul apel, potrivit art. 95 pct. 2 Cod pr. civilă cu raportare la art. 34 din OG nr. 2/2001. De asemenea, constată că apelul a fost declarat în termenul legal și scutit de plata taxei judiciare de timbru.

Totodată, nemaifiind cereri și incidente de soluționat, tribunalul constată cercetarea procesului încheiată și stabilește termen pentru dezbaterea apelului în continuare.

Deschide dezbaterile asupra apelului și, având în vedere lipsa părților și solicitarea de judecare a cauzei în lipsă, închide dezbaterile și reține apelul în pronunțare.


T R I B U N A L U L

Deliberând, constată :

Prin sentința civilă nr. 4708/2015 pronunțată de judecătoria Bistrița în dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX s-a admis în parte plângerea contravențională formulată de petentul Groștior L___, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție Județean Bistrița-Năsăud. Totodată, s-a modificat procesul-verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx încheiat de intimat la data de 03.12.2014 în sensul că s-a înlocuit sancțiunea amenzii în cuantum de 2000 lei cu sancțiunea avertisment, menținând celelalte dispoziții din procesul-verbal de contravenție menționat.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx, încheiat de I____________ Județean de Poliție Bistrița-Năsăud la data de 03.12.2014, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 2000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută la art. 19 alin. 1 lit. b din Legea nr. 171/2010, întrucât a transportat material lemnos pentru foc fără a deține aviz de însoțire sau alte documente justificative.

Analizând din punct de vedere formal procesul-verbal de contravenție atacat instanța a reținut că acesta cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute de art. l7 din OG 2/200l sub sancțiunea nulității absolute.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de contravenție instanța a constatat că petentul a recunoscut în cuprinsul plângerii contravenționale și la momentul constatării contravenției faptul că a transportat material lemnos fără a deține aviz de însoțire sau alte documente justificative. Totodată, starea de fapt reținută în cuprinsul procesului-verbal de contravenție a fost constată personal de agentul constatator, fapt ce conferă procesului-verbal de contravenție prezumția relativă de legalitate și temeinicie, admisă și de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002, cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999), temeinicia procesului-verbal de contravenție fiind confirmată și de martorii audiați în cauză

Având în vedere aceste considerente, instanța a reținut că procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în mod întemeiat, petentul săvârșind contravenția prevăzută de art. 19 alin. 1 lit. b din Legea nr. 171/2010

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii instanța a apreciat că aplicarea sancțiunii avertismentului este suficientă pentru a se atrage atenția petentului ca în viitor să nu mai săvârșească fapte similare, având în cantitatea mică de material lemnos transportată, recunoașterea faptei de către petent, precum și faptul că petentul se află la prima abatere de acest gen. Prin urmare instanța a admis în parte plângerea contravențională și a dispus modificarea procesului-verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx încheiat de intimat la data de 03.12.2014 în sensul înlocuirii sancțiunii amenzii în cuantum de 2000 lei cu sancțiunea avertisment, menținând celelalte dispoziții din procesul-verbal de contravenție menționat.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel în termen legal I____________ de Poliție Județean Bistrița-Năsăud pe care o apreciază ca fiind netemeinică și dată cu aplicarea greșită a prevederilor legale.

În motivare se arată că prin procesul verbal atacat, intimatul - petent a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea contravenției prevăzută și sancționată de art. 19 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, reținându-se în sarcina acestuia că în data de 03.12.2014, în jurul orelor 15.40, a fost depistat în localitatea Slătinița, în apropierea lacului, în timp ce transporta cu un atelaj tractat de doi cai, cantitatea de 1,3 m3 material lemnos pentru foc, fără să posede aviz de însoțire sau alte documente justificative.

Agenții constatatori au încheiat procesul-verbal de constatare a contravenției silvice atacat și au aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 2000 lei. De asemenea, în conformitate cu prevederile legale, agenții constatatori au dispus confiscarea materialului lemnos pentru care nu s-a făcut dovada provenienței legale.

Intimatul-petent a fost prezent la încheierea procesului verbal și 1-a semnat cu mențiunea că recunoaște că nu are aviz de însoțire.

Instanța sesizată prin plângerea intimatului, judecând, a admis plângerea contravențională formulată de intimat și a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii de 2000 lei cu avertismentul.

Apelantul apreciază că hotărârea instanței de fond este netemeinică și dată cu aplicarea greșită a prevederilor legale.

În concret, apreciază că instanța de judecată a interpretat greșit prevederile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Potrivit textului de lege indicat „ Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal".

În cazul de față, intimatul a fost depistat transportând cantitatea de 1,3 m material lemnos pentru foc, fără să fi solicitat și obținut aprobările necesare. Prin urmare, este evident că materialul lemnos respectiv a fost exploatat fără drept din fondul forestier. Faptul că intimatul a transportat o cantitate relativ mică de material lemnos nu înseamnă că pericolul social pe care astfel de fapte îl prezintă este mai redus. Admiterea plângerii contravenționale formulată de intimat este, de fapt, o încurajare în a săvârși astfel de fapte, contravenienții putând ajunge la concluzia că, în cazul în care vor fi depistați riscă, cele mult, să li se confiște materialul lemnos respectiv. In situația în care materialul lemnos a fost exploatat fără drept, astfel că nu a fost plătită contravaloarea acestuia, înseamnă că o persoană care transportă cantități mai mici de material lemnos, nu riscă nimic. Apreciază că nu aceasta este voința legiuitorului.

Se mai arată că, este adevărat că instanța de judecată este investită cu plenitudine de competență, inclusiv în ce privește individualizarea corectă a sancțiunilor, însă rugăm ca situația de fapt să fie reanalizată și să se constatate că în cazul de față nu se impune reindividualizarea sancțiunii.

În acest sens, prevederile art. 5 alin. (5) din O.G. nr. 2/2001 rep. privind regimul juridic al contravențiilor obligă pe emitenții actelor normative să stabilească sancțiunile în așa fel încât acestea să fie proporționale cu gradul de pericol social al faptelor săvârșite. În cazul contravenției reținută în sarcina petentului, legiuitorul a fost acela care a stabilit că o astfel de fapt prezintă un grad destul de ridicat de pericol de vreme ce este sancționat cu amenda într-un cuantum atât de ridicat (de la 2.000 lei până la 5.000 lei). Prin urmare, simpla apreciere că fapta nu prezintă gravitate este nejustificată prin prisma prevederilor legale.

Apreciază că legiuitorul a stabilit amenzi în cuantum atât de ridicat tocmai pentru că a apreciat că pericolul concret pe care astfel de fapte contravenționale îl prezintă este unul ridicat, astfel că se impun măsuri proporționale pentru stoparea acestora.

Se precizează că, aplicarea unor sancțiuni contravenționale nejustificat de blânde pentru astfel de fapte, așa cum este avertismentul, nu se justifică, în situația în care, la nivel național, se fac eforturi susținute și concentrate pentru a descuraja exploatarea iară drept a materialului lemnos.

De asemenea, agenții constatatori au fost informați de pădurar că intimatul-petent a mai fost avertizat de câteva ori cu privire la fapte asemănătoare, astfel încât consideră că aplicarea sancțiunii avertismentului nu este suficientă pentru îndeplinirea scopului preventiv prevăzut de legiuitor.

Așadar, apreciază că faptele săvârșite de intimat nu sunt de o gravitate redusă, așa cum greșit a susținut instanța de fond, acest aspect rezultând inclusiv din limitele ridicate ale sancțiunilor stabilite de legiuitor. Raportat la amploarea și frecvența acestor contravenții, la repercusiunile economice negative pe care astfel de fapte le au asupra bugetului de stat, la situația suprafețelor împădurite care sunt într-o continuă micșorare, precum și la perioada îndelungată de timp necesară refacerii acestora, apreciem că sancțiunea amenzii doar pentru una dintre fapte este proporțională cu pericolul social concret al contravențiilor reținute în sarcina intimatului.

Pe cale de consecință, solicită modificarea sentinței atacate în sensul respingerii ca nefondată a plângerii contravenționale.

În drept, se invocă art. 95 alin. (2), art. 456, art. 459, art. 466 - 471 C.proc.civ., art. 23 alin. (2) și art. 34 alin. (2) din OG nr. 2/2001.

Tribunalul, examinând în baza prev. art. 476-479 Cod procedură civilă hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, constată că aceasta este temeinică și legală, nefiind dat nici un motiv de anulare sau schimbare a hotărârii, pentru următoarele considerente:

Prin procesul verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx, încheiat de I____________ Județean de Poliție Bistrița-Năsăud la data de 03.12.2014, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 2000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută la art. 19 alin. 1 lit. b din Legea nr. 171/2010, întrucât a transportat material lemnos pentru foc fără a deține aviz de însoțire sau alte documente justificative.

Prima instanța a apreciat corect ca se impune reindividualizarea sancțiunii aplicata de apelanta, raportat la circumstanțele concrete in care a fost săvârșită fapta contravențională.

Tribunalul reține că, în virtutea plenitudinii de competență cu care este investită, instanța este îndrituită nu doar să analizeze legalitatea și temeinicia sancțiunii contravenționale aplicate petentei de către agentul constatator, dar și, în cazul în care împrejurările concrete de fapt și de drept ale speței o impun, să procedeze la reindividualizarea sancțiunii, pentru ca aceasta să corespundă gradului de pericol social concret al faptei, prin aplicarea criteriilor de individualizare prevăzute de art. 21 alin.3 din OG nr. 2/2001.

Sancțiunea contravențională nu reprezintă un scop în sine, ci, alături de scopul punitiv, se constituie într-un mijloc de formare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, de prevenire a săvârșirii faptelor ilicite și de educare a persoanelor vinovate.

Or, scopul sancțiunii contravenționale se poate realiza și prin aplicarea unei măsuri de atenționare, în condițiile în care, ca și în cazul în speță, contravenientul se află la prima abatere, dovedește faptul că a conștientizat pericolul încălcării normelor legale, manifestă o atitudine care denotă conștientizarea faptei ce a stat la baza sancționării sale, precum și intenția de a se conforma în viitor acestor reglementări, având în vedere cantitatea mică de material lemnos transportată astfel că, în baza art. 480 alin. 1 C.pr.civ., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN BISTRIȚA-NĂSĂUD, cu sediul în Bistrița, _________________________. 1-3, județul Bistrița-Năsăud, CUI xxxxxxx în contradictoriu cu intimatul GROȘTIOR L___, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în loc. Slătinița, nr. 159, jud. Bistrița-Năsăud, împotriva Sentinței civile nr. 4708/2015 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi, 21.01.2016.


PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

B____ L__________ T___ M_____ A___ P______ M______ D_____








RED/DACT

BLT/ACC

19.02.2016

JUD.FOND Jîrghiuță A_______

4 EX.





Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025