Cod ECLI ECLI:RO:TBMHD:2016:017.xxxxxx
Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL M________
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 24/2016
Ședința publică de la 19 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE M_____ B____
Judecător A____ B____
Grefier A____ C_______ N__
Pe rol judecarea apelului formulat de apelanta DIRECȚIA DE POLIȚIE LOCALĂ DROBETA T____ S______ împotriva sentinței nr. 2559/14.09.2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta T____ S______ în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul petent B_______ D_____ D____, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție nr. xxxxxx din data de 12.01.2015
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin cererea de apel apelanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care;
Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat și excepții de invocat instanța reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului constată următoarele:
Prin sentința nr. 2559/14.09.2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta T____ S______ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX a fost admisă plângerea formulată de petentul B_______ D_____ D____ în sensul că s-a dispus anularea procesului verbal de contravenție ________ nr.xxxxxx/12.01.2015 încheiat de intimată și exonerarea petentului de la plata amenzii.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxxx s-a reținut că, la data de 12. 01. 2015, orele 09:42, petentul a oprit voluntar autoturismul marca Opel, cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, pe ___________________ Casa Județeană de Pensii, pe trotuarul pietonal, stânjenind circulația pietonilor și circulația rutieră prin modul cum era oprit autoturismul.
Petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în sumă de 195 lei în baza art.108 alin. 1 lit. a pct. 8 din O.U.G. 195/2002, raportat la art. 99 alin. 2 din același act normativ.
Conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța investită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază, de regulă, de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești.
O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție.
Instanța constată că în cauză poate fi aplicată prezumția de legalitate a procesului verbal de contravenție, întrucât exista o proporționalitate între mijloacele folosite, scopul urmărit și în același timp se asigură posibilitatea petentului de a-și dovedi susținerile și de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, prin contestarea procesului-verbal de contravenție în instanță.
Analizând legalitatea procesului-verbal, instanța a constatat că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prev. de art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001 cuprinzând toate mențiunile obligatorii indicate de aceste texte legale. Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat in conformitate cu art. 13 alin. 3 din OG nr. 2/2001, în sensul ca a fost încheiat în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
În ceea ce privește temeinicia, instanța a reținut că procesul-verbal face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul lui până la proba contrară, probă ce incumbă petentului potrivit art. 249 C. pr. civ., întrucât cel ce face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească.
Instanța a dat posibilitatea petentului să-și propună probe in dovedirea susținerilor făcute în plângere.
Din cuprinsul procesului – verbal de contravenție și din raportul agentului constatator, instanța reține că petentul a refuzat să semneze procesul verbal de contravenție, deși a fost prezent la momentul încheierii acestuia. Față de refuzul petentului de a semna procesul verbal de contravenție agentul constatator, în aplicarea dispozițiilor art. 19 alin. 1 din O.G. 2/2001, a făcut această mențiune care a fost confirmată de un martor asistent. Deși instanța a dispus emiterea unui mandat de aducere împotriva martorului asistent, acesta nu a putut fi audiat, fiind plecat în Germania.
Pentru stabilirea existenței faptei contravenționale instanța va avea în vedere dispozițiile legale incidente în speță și toate probele administrate, respectiv înscrisurile depuse, planșele foto efectuate de agentul constatator, dar și declarațiile martorilor audiați în cauză.
Potrivit dispozițiilor art. 108 alin. 1 lit. a pct. 8 din O.U.G. 195/2002: „Săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a uneia sau mai multor contravenții atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează:
a) 2 puncte de penalizare pentru săvârșirea următoarelor fapte:
8. oprirea neregulamentară.”
La art. 63 din O.U.G. 195/2002 este definită noțiunea de „oprire” :
„(1) Se consideră oprire imobilizarea voluntară a unui vehicul pe drumul public, pe o durată de cel mult 5 minute. Peste această durată, imobilizarea se consideră staționare.
(2) Nu se consideră oprire:
a) imobilizarea vehiculului atât timp cât este necesară pentru îmbarcarea sau debarcarea unor persoane, dacă prin această manevră nu a fost perturbată circulația pe drumul public respectiv.”
În Regulamentul de aplicare al O.U.G. 195/2002, la art. 142, sunt reglementate cazurile în care este interzisă oprirea, respectiv:
„Se interzice oprirea voluntară a vehiculelor:
n) pe trotuar, dacă nu se asigură spațiu de cel puțin 1 m pentru circulația pietonilor.”
Din declarațiile martorilor audiați în cauză (filele 36, 37) rezultă că petentul dorea să traverseze ____________________ observa și în planșele foto) însă a fost nevoit să acorde prioritate unui pieton, astfel că a oprit autoturismul. Profitând de faptul că petentul a oprit autoturismul, cei doi pasageri, care sunt martorii audiați în cauză, au coborât, deoarece doreau să meargă la Casa Județeană de Pensii, iar petentul dorea să-și continue drumul pentru a găsi un loc de parcare.
În acest timp a apărut și agentul constatator, astfel că autoturismul a rămas în poziția în care era la momentul la care a acordat prioritate pietonului.
Declarațiile celor doi martori se coroborează cu imaginile surprinse de agenții constatatori, în prima imagine putându-se observa și pietonul care se depărtase și era cu spatele. Pe de altă parte, chiar dacă s-ar admite că oprirea nu a fost generată de prezența pietonului, ar fi incidente dispozițiile art. 63 alin. 2 lit. a din O.U.G. 195/2002, imobilizarea autoturismului fiind făcută pentru debarcarea unor persoane, fără a se afecta circulația pe drumul public.
Ar fi foarte greu de crezut că petentul a parcat în acea poziție nefirească în condițiile în care, după cum se poate observa din prima planșă foto, pe alee mai există parcate și alte autoturisme și exista loc suficient să parcheze și petentul. De asemenea, se poate observa că autoturismul nu este amplasat pe trotuar, ci pe o alee care traversează trotuarul, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 142 alin. 1 lit. n din Regulament.
Din probele administrate rezultă o altă stare de fapt decât cea reținută în procesul verbal contestat în sensul că nu există fapta contravențională reținută în sarcina petentului, respectiv nu a oprit autoturismul pe „trotuarul pietonal”(neregulamentar) așa cum s-a menționat de către agentul constatator.
În raport de considerentele expuse, instanța a admis plângerea și a dispus anularea procesului – verbal de contravenție ________ nr. xxxxxx/12. 01. 2015, încheiat de reprezentanții intimatei, și exonerarea petentului de la plata amenzii.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel intimata DIRECȚIA DE POLIȚIE LOCALĂ DROBETA T____ S______ solicitând admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate și pe cale de consecință respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal de contravenție nr. xxxxxx din data de 12.01.2015 ca fiind temeinic și legal.
În motivare a arătat că prin sentința nr. 14.09.2015 instanța a admis plângerea contravențională formulată de petentul B_______ D_____ D____ împotriva procesului verbal de contravenție nr.xxxxxx din data de 12.01.2015, pe care l-a anulat, instanța de fond reținând faptul că procesul verbal de contravenție a fost întocmit cu respectarea condițiilor de legalitate impuse de prevederile OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Instanța de fond a pronunțat această hotărâre reținând declarațiile martorilor propuși de petent,ori fiind date prevederile art. 315 alin.1 pct.3 din C.p.c. unde se precizează că :”Nu pot fi martori… cei aflați în dușmănie sau în legături de interese cu vreuna dintre părți”, consideră că instanța nu ar fi trebuit să rețină aceste declarații întrucât acestea sunt subiective, având în vedere că martorii respectivi prestează o activitate remunerată în favoarea petentului, fapt, reținut de instanța de judecată la pronunțarea hotărârii în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX dosar ce a avut ca obiect plângerea contravențională ce a fost formulată de petent împotriva procesului verbal de contravenție nr. xxxxxx din data de 12.01.2015, petentul fiind sancționat pentru adresarea de injurii și expresii jignitoare la adresa polițiștilor locali, plângerea respectivă fiind respinsă definitiv de Tribunalul M________.
Mai mult, la dosarul cauzei este și declarația martorului asistent din procesul verbal de contravenție care a fost martor la momentul depistării săvârșirii de către petent a faptelor contravenționale pentru care acesta a fost sancționat de către polițiștii locali, care întărește susținerile agenților constatatori.
De asemenea, consideră că instanța de fond în mod eronat a reținut că declarațiile martorilor se coroborează cu fotografiile făcute de agentul constatator, instanța considerare toace fotografiile - pe care le redepune alăturat, de data aceasta in format A4- din care se poate observa starea de fapt, astfel:
- din prima fotografie se observă locul și modul în care mașina era oprită iar în interiorul și în fața acesteia nu se observă nici o persoană;
- din a doua și a treia fotografie se observă un pieton care a trecut prin fața mașinii, în interiorul acesteia neaflându-se nici o persoană.
- cea de-a patra fotografie este făcuta autoturismului chiar din fata si se poate observa fără dubiu ca in mașina nu se aibă nicio persoana, deci nici șoferul nu era la volanul acestuia.
În concluzie, justificarea petentului că a oprit în acel loc doar pentru a trece un pieton, moment în care au coborât și cei doi pasageri martorii petentului, este contrazisă de fotografiile făcute de agentul constatator din care se poate observa cu ușurință că petentul efectiv a oprit mașina în locul respectiv, într-o „poziție nefirească” așa cum a specificat și instanța de fond.
A precizat că cele patru fotografii au fost făcute de agentul constatator cu un aparat ce aparține instituției.
În ceea ce privește fapta săvârșita de petent.. aceea de oprire a autoturismului pe trotuar la art.72 alin.7 din OUG 195/2002 se precizează ca "Este interzisă ocuparea trotuarelor cu vehicule imobilizate, iar când aceasta este permisă, conform indicatoarelor sau marcajelor, lățimea trotuarului lăsat la dispoziția pietonilor trebuie să fie de cel puțin un metru".
De asemenea, trebuie avute in vedere si dispozițiile art.142 alin.2 din HG 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile conform cărora "Administratorul drumului public poate permite oprirea sau staționarea ori total, a unui vehicul pe trotuar, cu respectarea marcajului, iar in lipsa acestuia, nume romane liber cel puțin un culoar de minimum 1 m lățime înspre marginea opusa părții carosabile destinat circulației pietonilor.
Astfel, întrucât administratorul drumului public nu a permis prin semnalizare corespunzătoare (marcaj, indicator), oprirea sau staționarea autovehiculelor pe trotuar, consideră că nici petentul nu avea voie sa oprească autoturismul pe trotuar, chiar daca ar mai fi rămas spațiu pentru circulația pietonilor.
În fapt.. în data de 12.01.2015. la ora 09.42, un polițist din cadrul Direcției de Poliție Locală Drobeta T____ S______ a depistat pe petent ca a oprit voluntar autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX pe trotuarul __________________ pentru care 1-a sancționat pentru săvârșirea faptelor prevăzute de art.108. alin.l. lit. a. pct.8 si sancționate de art. 99 alin.2 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, articole ce prevăd următoarele:
(1)Constituie contravenții si se sancționează cu amenda prevăzuta in clasa I de sancțiune următoarele fapte săvârșite de către persoane fizice:
(2)Amenda contravenționala prevăzuta la alin. 1 se aplica si conducătorului de autovehicul sau tramvai care săvârșește o fapta pentru care se aplica 2 puncte de penalizare, conform art. 108 alin.1 lit.a
Art.108
(1) Săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a uneia sau mai multor contravenții atrage pe lângă sancțiunea amenzii, si aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează:
a) 2 puncte de penalizare pentru săvârșirea următoarelor fapte:
8.oprirea neregulamentară”
Față de cele constatate, agentul constatator, a întocmit petentului procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxx, prin care a aplicat, la nivelul minim prevăzut de lege. sancțiunea contravențională principala cu amendă si sancțiunea contravențională complementara de acordare a punctelor de penalizare .
În conformitate cu dispozițiile art. 411 pct.2 C .proc.civ. a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
A depus la dosar 4 planșe foto.
La data de 25.11.2015, prin serviciul registratură intimatul petent B_______ D_____ D____ a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
În motivare a arătat că solicită să se constatate nulitatea acțiunii, aceasta fiind făcută de o persoana care nu are calitatea de a reprezenta instituția, respectiv de directorul executiv adjunct, acesta nedepunând un act din care să rezulte că i-a fost delegată atribuția de a reprezenta instituția în raport cu terții.
În data de 12.01.2015, un echipaj al Poliției Locale a municipiului Dr. Tr. S______,i-a întocmit procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din 12.05.2015 prin care a fost sancționat cu amendă contravențională de 185 lei și pentru contravenție prevăzută și sancționat de art. 99 alin. 2 și art. 108 alin. 1 pct. 8 din OUG 195/2002 reținând că a oprit voluntar autoturismul înmatriculat cu nr. XXXXXXXXX pe trotuarul _________________ fața Casei județene de pensii, îngreunând circulația.
Împotriva procesului a făcut plângere la Judecătoria Dr. Tr. S______ care, prin sentința apelată, i-a admis plângerea, acționând netemeinicia procesului verbal.
Astfel, în urma probelor administrate, s-a reținut că faptele săvârșite nu se încadrează în prevederile art. 99 și 108 din OUG 195/2002 și în prevederile an. 63 alin. 2 lit. A din același act normativ, care prevede :
..(2) NU se consideră oprire: a) imobilizarea autoturismului atâta timp cât este necesară pentru îmbarcarea sau debarcarea unor persoane, dacă prin această măsură nu a fost perturbată circulația pe drumul public respectiv."
Consideră că sentința pronunțată este bazată pe situația de fapt care rezultă din probele administrate, inclusiv din fotografiile prezentate de apelantă, motiv pentru care solicită respingerea apelului.
Nici motivul invocat de apelantă cum că sentința se bazează pe declarația unor martori care au legături de interese cu mine, nu se susține ce-l puțin în privința martorului Albadi R____, acesta nefiind în legătură de interese cu el, invocându-se în acest sens sentința pronunțată în dosarul XXXXXXXXXXXX, sentința care nu are autoritate de lucru judecată în prezentă cauză.
Nici susținerile apelantei că din pozele administrate în cauză nu reiese că în mașină era cineva, pentru a coborî, mașina fiind goală nu sunt relevante. Este normal ca martorii care au ieșit din mașină să nu mai fie în aceasta, deoarece scopul opririi mașinii a fost ca aceștia să coboare din mașină, iar coborând, cum mai puteau fi în mașină.
Nu era în mașină cum reiese din fotografia a 4-a din motive că în momentul efectuării fotografiilor de către un coleg al agentului constatator era jos și explica acestuia nevinovăția sa.
Dacă s-ar analiza fotografiile, în sens restrâns cum face apelantul, s-ar deduce că nici polițistul care a întocmit procesul verbal nu era la fața locului, nevăzându-se în fotografe.
În drept și-a întemeiat întâmpinarea pe prevederile art. 40, 205, 471 alin. 5șii 480 alin. 1 din C. pr. Civilă.
La data de 04.12.2016, prin serviciul registratură a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate și pe cale de consecință respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal de contravenție nr. 013 684 din data de 12.01.2015, ca fiind temeinic și legal.
În motivare a arătat că conform prevederilor art.15 alin.l lit.i) din H.G. nr. 1.332 din 23 decembrie 201O privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a poliției locale, șeful poliței locale reprezintă instituția în relațiile cu alte instituții ale statului;
-în ceea ce privește susținerea petentului referitoare la împrejurările opririi autoturismului la momentul respectiv, reiterează faptul că instanța de fond a pronunțat hotărârea apreciind că declarațiile martorilor audiați se coroborează cu fotografiile realizate de agentul constatator, ori consideră că în mod eronat s-a reținut acest aspect, instanța neluând în considerare toate fotografiile - pe care le-a redepus, de data aceasta fiecare fotografie în format A 4, alăturat cererii de apel - din care se poate observa adevărata stare de fapt, petentul oprind efectiv autoturismul în acel loc, sfidând regulile de circulație rutieră și pietonală;
-dacă motivul opririi ar fi fost cel invocat de petent, este evident faptul că acesta ar fi trebuit să se afle la volanul mașinii sale, întrucât pentru "a acorda prioritate unui pieton și pentru coborârea unor persoane " nu este necesar ca șoferul să coboare din autoturism, cu atât mai mult cu cat mașina era oprită într-o "poziție nefirească`", așa cum a apreciat instanța de fond:
-agentul constatator a precizat atât în procesul-verbal de contravenție cât și în raportul pe care 1-a întocmit, faptul că autoturismul a fost depistat oprit neregulamentar la ora 09.42. ora la care au fost efectuate și fotografiile, iar ulterior, după 3-4 minute, s-a prezentat la autoturism și conducătorul auto căruia i-au fost aduse la cunoștință prevederile legale încălcate, întocmindu-i-se procesul-verbal de contravenție la ora 09.48:
-mai mult, la dosarul cauzei este și declarația martorului asistent din procesul de contravenție care a fost și martor la momentul depistării săvârșirii de către petent faptelor contravenționale pentru care acesta a fost sancționat de către polițiștii locali, care întărește susținerile agenților constatatori;
A precizat ca în aceeași dată petentului i s-a întocmit și procesul-verbal de contravenție nr. xxxxxx, pentru adresarea de injurii și expresii jignitoare polițiștilor locali, plângerea contravențională ce a fost formulată de petent împotriva acestui proces-verbal fiind respinsa definitiv de Tribunalul M________ - dosarul nr. XXXXXXXXXXXX;
- în ceea ce privește martorii propuși de petent in prezenta cauza, aceștia au fost audiați de instanța și în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, instanța apreciind că declarațiile lor sunt subiective, având în vedere faptul că martorii respectivi prestează o activitate remunerată în favoarea petentului fiind incidente dispozițiile art.315 alin.l pct.3 din C.p.c. unde se precizează ca: "Nu pot fi martori .. cei aflați în dușmănie sau în legături de interese cu vreuna dintre părți";
- agentul constatator a aplicat, la nivelul minim prevăzut de lege, sancțiunea contravențională principala cu amendă si sancțiunea contravenționala complementara de acordare a punctelor de penalizare.
Analizând excepția nulității cererii de apel invocată de intimatul petent prin întâmpinare se reține că este neîntemeiată având în vedere că potrivit dispozițiilor art.29 din Regulamentul de organizare și funcționare a Direcției Generale de Poliție Locală aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr.2 din 05.01.2011 publicată pe site-ul Primăriei Drobeta T____ S______, adjunctul sefului poliției locale poate reprezenta poliția locală în relațiile cu celelalte instituții ale statului, iar pe de altă parte, exercită prerogativele șefului poliției locale în lipsa acestuia.
Prin urmare, față de cele arătate anterior se reține că adjunctul șefului poliției locale are calitatea de a reprezenta instituția în prezenta cauză astfel încât excepția va fi respinsă ca neîntemeiată.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și în raport de dispozițiile art. 476 -479 N.C.pr.civ. instanța reține că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxxx intimatul petent a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 195 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art.108 alin.1 lit.a pct.8 din OUG nr.195/2002.
În procesul-verbal s-a reținut că, la data de 12. 01. 2015, orele 09:42, petentul a oprit voluntar autoturismul marca Opel, cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, pe ___________________ Casa Județeană de Pensii, pe trotuarul pietonal, stânjenind circulația pietonilor și circulația rutieră prin modul cum era oprit autoturismul.
Potrivit art.108 alin.1 din OUG nr.195/2002, săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a uneia sau mai multor contravenții atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează: lit. a 2 puncte de penalizare pentru săvârșirea următoarelor fapte: pct.8 oprirea neregulamentară.
Potrivit art.142 alin.2 lit. n din același Regulament se interzice oprirea voluntară a vehiculelor pe trotuar, dacă nu se asigură spațiu de cel puțin 1 m pentru circulația pietonilor.
Art.63 din OUG nr.195/2002 prevede că: „(1) Se consideră oprire imobilizarea voluntară a unui vehicul pe drumul public, pe o durată de cel mult 5 minute. Peste această durată, imobilizarea se consideră staționare.
(2) Nu se consideră oprire:
a) imobilizarea vehiculului atât timp cât este necesară pentru îmbarcarea sau debarcarea unor persoane, dacă prin această manevră nu a fost perturbată circulația pe drumul public respectiv”.
În primul rând se reține că, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa (a se vedea cauza Salabiaku c. Franței) a amintit faptul că prezumțiile de fapt sau de drept operează în legile represive din toate sistemele juridice, și că ea nu interzice în principiu asemenea prezumții, în măsura în care statul respectă limite rezonabile având în vedere importanța scopului urmărit, dar și dreptul la apărare.
Prin urmare, constatând că procesul-verbal de contravenție a fost legal întocmit, cuprinzând toate elementele prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, se apreciază că reținerea prezumției de legalitate a acestuia nu este de natură a încălca prezumția de nevinovăție consacrată de art.6 parag.2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, se reține că, pentru a se stabili temeinicia procesului-verbal de contravenție trebuie avută în vedere atât prezumția de legalitate a procesului-verbal cât și celelalte probe administrate în cauză.
În cauză, se constată că, martorii audiați în cauză, S_________ D______ și Al-B___ R____ au declarat că intimatul petent a oprit pentru a acorda prioritate unui pieton, moment în care aceștia au coborât din autoturism, după care au venit doi agenți de poliție, unul dintre aceștia solicitându-i petentului să prezinte permisul de conducere, iar celălat efectua fotografii ale autoturismului din toate unghiurile.
Mai mult, martorii au relatat că între intimatul petent și agentul constatator ce s-a deplasat la mașina acestuia imediat după ce petentul a oprit au avut loc discuții în timp ce celălat agent efectua fotografii.
Instața reține însă că, declarațiile martorilor sunt contrazise de planșele foto depuse la dosar în condițiile în care în acestea nu se observă nici intimatul petent și nici celălalt agent constatator. Ori, dacă agentul constatator s-ar fi deplasat la mașina petentului și ar fi vut o conversație cu acesta în condițiile în care petentul nu a coborât din mașină deoarece oprise strict pentru a acorda prioritate pietonului și pentru debarcarea celor doi martori acestă situația de fapt trebuia să fie relevată și de planșele foto depuse al dosar.
Prin urmare, se apreciază că nu pot fi reținute declarațiile martorilor în condițiile în care acestea nu se coroborează cu celelate probe administrate în cauză, iar pe de altă parte pot fi considerate ca subiective având în vedere că, așa cum s-a reținut și în decizia nr.742/03.11.2015 a Tribunalului M________, prin calitatea lor de angajați ai intimatului -petent , martorii sunt interesați în crearea unei situații favorabile acestuia din urmă în scopul înlăturării răspunderii contravenționale.
Referitor la susținerea intimatului petent în sensul că la momentul efectuării fotografiilor coborâse din mașină și îi explica agentului constator că e nevinovat și că nici acesta nu se observă în planșele foto, tribunalul reține că planșele foto sunt întocmite la ora 09,42, oră la care se constată săvârșirea contravenției, iar procesul-verbal este întocmit la ora 09,48. Prin urmare, nu pot fi reținute susținerile intimatului petent că, coborâse din mașină pentru a discuta cu agentul constatator, aceste aspecte nefiind dovedite și în contradicție cu starea de fapt rezultată din probe.
Astfel, din planșele foto depuse la dosar se reține că intimatul petent a oprit pe un trotuar, delimitat ca atare, fără a asigura un spațiu pentru circulația pietonilor, iar oprirea nu se încadrează în situația de la art.63 alin.2 lit.a din OUG nr.195/2002, așa cum eronat a reținut instanța de fond. În ceea ce privește susținerea instanței de fond în sensul că față de poziția nefirescă în care era oprit autoturismul și de faptul că era loc pentru parcare, este greu de crezut că petentul a parcat în acel loc, se apreciază că sunt simple presupuneri nesusținute de probele administrate în cauză.
În consecință, apreciind că intimatul petent a oprit autoturismul pe un trotuar delimitat corespunzător, chiar dacă acesta face legătura cu o cale de acces, instanța reține că acesta a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa.
Pentru aceste considerente și văzând și dispozițiile art.480 Cod procedură civilă, instanța apreciază că apelul este fondat și îl va admite, va schimba sentința și va respinge plângerea contravențională.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția nulității invocată de intimatul petent prin întâmpinare.
Admite apelul formulat de apelanta intimată DIRECȚIA DE POLIȚIE LOCALĂ DROBETA T____ S______ cu sediul în Drobeta T____ S______, _____________________, județul M________ împotriva sentinței nr. 2559/14.09.2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta T____ S______ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul petent B_______ D_____ D____ CNP: xxxxxxxxxxxxx domiciliat în Drobeta T____ S______, ___________________________, _____________, _______________________
Schimbă sentința nr. 2559/14.09.2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta T____ S______ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX .
Respinge plângerea formulată de intimatul petent B_______ D_____ D____ împotriva procesului verbal de contravenție nr.xxxxxx din 12.01.2015 emis de intimata DIRECȚIA DE POLIȚIE LOCALĂ T____ S______.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Ianuarie 2016, la sediul Tribunalului M________.
Președinte, M_____ B____ |
|
Judecător, A____ B____ |
|
Grefier, A____ C_______ N__ |
|
Red. MB/Tehnored. ACN
Ex.4/10.02.2016
Cod operator 2626
Jud.fond T. L. P_________