Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul ARGEŞ
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
136/2016 din 14 ianuarie 2016
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 136/2016

Ședința publică de la 14 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE C_______ D_________

Judecător A______ M_____ P______

Grefier M______ L___


S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul declarat de intimatul C________ L____ AL MUNICIPIULUI P______ POLITIA LOCALA P______ împotriva sentinței civile nr. 4406/21.05.2015, pronunțată de judecătoria Pitești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, intimat fiind petentul U________ R_____, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că la dosar s-au depus, prin e-mail, concluzii scrise din partea intimatului petent prin care se solicită proba cu înscrisuri, respectiv înscrisurile depuse la dosar.

Tribunalul reține că prin concluziile scrise depuse la dosar de intimatul petent se solicită proba cu înscrisurile deja existente la dosar. Totodată, reține că o astfel de solicitare este lipsită de interes în condițiile în care probele administrate în primă instanță rămân câștigate cauzei, iar în apel intimatul petent nu a depus alte înscrisuri.

Tribunalul reține că este investit cu judecarea cauzei în lipsă ( fila 5), situație în raport de care rămâne în pronunțare asupra apelului .


INSTANȚA

Asupra apelului civil de față, deliberând:

Constată că, prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.07.2014 sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, petenta U________ R_____ a contestat procesul-verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx/24.06.2014, solicitând anularea acestuia iar in subsidiar inlocuirea sanctiunii contraventionale a amenzii cu sanctiunea contraventionala a avertismentului.

În motivarea plângeri s-a arătat că procesul verbal de contravenție este nul deoarece în același plic, tot la aceeași dată, petenta a primit un alt proces verbal de contravenție întocmit de același agent constatator- _________ nr.xxxxxxx/24.06.2014, de asemenea contestat .Considera că s-au încălcat prevederile art.20 din O.G.nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, potrivit căruia, dacă s-au săvârșit mai multe contravenții constatate de același agent constatator, se încheie un singur proces verbal.

S-a mai mentionat că autoturismul, în acel moment, nu era condus de petenta, ci de către o altă persoana.

In drep s-au invocat O.U.G. nr. 195/2002, H.G. nr. 1391/2006, O.G. nr. 2/2001.

În dovedirea plângerii petenta a solicitat proba cu înscrisuri si martori.

Intimatul a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a arătat că procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale.

În cauză s-au administrat proba testimonială și proba cu înscrisuri.

Prin sentința civilă nr. 4406/21.05.2015, pronunțată de judecătoria Pitești a fost admisă plângerea, a fost anulat procesul verbal si exonerată petenta de plata amenzii



În considerentele sentinței se rețin următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx/24.06.2014, petenta a fost sancționata contravențional cu amendă în cuantum de 400 lei pentru săvârșirea faptei contravenționale prevăzută de art. 2 pct.31 din Legea nr. 61/1991 și sancționată de art. 3 alin.1 lit a din acelasi act normativ, constând în aceea că, la data de 24.06.2014, pe __________________________ a fost depistata circuland cu auto XXXXXXXXX nerespectand semnificatia indicatorului rutier accesul interzis si a refuzat sa dea relatii pentru stabilirea identitatii sale, de a se legitima.

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Potrivit dispozițiilor legale în materie, singurele mențiuni ale procesului verbal de contravenție, prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute sunt cele enumerate la art. 17 din OG nr.2/2001, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator. Analizând înscrisul contestat, instanța constată că acesta cuprinde toate mențiunile respective.

F___ de sustinerile petentei, cu privire la nulitatea absoluta a actului contestat, potrivit disp. art. 10 din OG 2/2001 instanta a constatat ca nu este obligatorie incheierea unui singur proces verbal.

Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A_____ v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N____ c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).

Având în vedere aceste principii, instanța a reținut declarația martorei S_______ R_____ I____, din care rezultă că in realitate a imprumutat masina petentei, ea fiind cea care nu a respectat semnificatia indicatorului rutier accesul interzis si nu s-a putut legitima intrucat nu avea asupra sa actele de identitate.

In lipsa unor alte probe care să susțină acuzația și situația descrisă în procesul-verbal de contravenție, având în vedere că probele administrate se coroborează cu susținerile petentei, instanța a constatat că nu a fost înlăturată prezumția de nevinovăție de care aceasta se bucură.

Mai mult, instanța a constatat că petenta a făcut dovada faptului că nu a savarsit fapta retinuta in sarcina sa.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimatul C________ L____ AL MUNICIPIULUI P______ POLITIA LOCALA P______ , criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând următoarele motive:

Sentința este netemeinică și nelegală, deoarece intimata petentă nu a respectat semnificația indicatorului rutier „Accesul interzis” și a refuzat să furnizeze date privind identitatea sa.

Intimatei petentei i s-a adus la cunoștință faptul că va fi condusă la sediul poliției locale pentru identificare, iar în cele din urmă aceasta a prezentat o carte de alegător cu fotografie și CNP, după care în baza CNP-ului și a fotografiei s-a făcut identificarea ei prin dispeceratul instituției, care a comunicat că persoana în cauză este U________ R_____.

Acest aspect a fost confirmat și de polițistul local C______ M____, ajuns la fața locului, în urma solicitării agentului constatator, ambii agenți constatând că petenta era la volanul autoturismului înregistrat sub nr.XXXXXXXXX, iar nu martora S_______ R_____ I____.

Aceste aspecte se regăsesc și în nota întocmită de dispecerat, în cuprinsul căreia sunt menționate evenimentele care au avut loc la data de 24.06.2014, între orele 7-19.

Depoziția martorei S_______ R_____ I____ este lipsită de sinceritate și în plus această martoră este nepoata de frate a intimatei petente, aspecte care trebuiau avute în vedere de instanță conform art.315 alin.1 pct.1 Cod de procedură civilă, în sensul de a se ține seama de legătura de interese între intimata petentă și martora propusă.

De altfel, prin sentința civilă nr.1770/24.02.2015, Judecătoria Pitești a reținut atitudinea nesinceră și interesată a martorei, în cauza care a avut ca obiect plângerea formulată împotriva unui alt proces verbal de contravenție, _________ nr.xxxxxxx/24.06.2014.

Intimata petentă U________ R_____ a depus la dosarul cauzei certificatul de înmatriculare al autoturismului cu nr.XXXXXXXXX, prin care vrea să demonstreze că autoturismul nu este înmatriculat pe numele ei, ci pe numele unei societăți comerciale.

Acest înscris este irelevant din moment ce la volanul autoturismului se afla intimata petentă.

În drept, apelul a fost întemeiat pe disp.art.466 -482 Cod de procedură civilă.

Intimata petentă U________ R_____ a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, pe motiv că apelanta nu aduce nicio probă concludentă în susținerea acuzației, în timp ce, cu martora propusă, intimata petentă a dovedit că autoturismul era condus de către această martoră și prin urmare, fapta nu a fost săvârșită de intimata petentă.

Apelanta nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Examinând actele dosarului și sentința apelată, tribunalul va reține:

Prin procesul-verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx/24.06.2014, intimata petenta a fost sancționata contravențional cu amendă în cuantum de 400 lei pentru săvârșirea faptei contravenționale prevăzută de art. 2 pct.31 din Legea nr. 61/1991 și sancționată de art. 3 alin.1 lit a din acelasi act normativ, constând în aceea că, la data de 24.06.2014, pe __________________________ a fost depistata circuland cu auto XXXXXXXXX nerespectand semnificatia indicatorului rutier accesul interzis si a refuzat sa dea relatii pentru stabilirea identitatii sale, de a se legitima.

Potrivit art.2 pct.31 din Legea 61/1991, constituie contravenție refuzul unei persoane de a da relații pentru stabilirea identității sale, de a se legitima cu actul de identitate sau de a se prezenta la sediul poliției, la cererea ori la invitația justificată a organelor de urmărire penală sau de menținere a ordinii publice, aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Prin art.111 din HG 1391/2006 se interzice circulația participanților la trafic pe sectoarele de drum public la începutul cărora sunt instalate indicatoare ce interzic accesul.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudența sa că și faptele contravenționale privind regimul de circulație rutieră, intră în sfera acuzațiilor în materie penală, la care se referă primul paragraf al art.6 din Convenție, întrucât norma juridică sancționatoare are caracter general, iar sancțiunile urmăresc un scop represiv și preventiv.

În consecință, intimatului contravenient îi sunt recunoscute și garanțiile specifice în materie penală, între care se regăsește prezumția de nevinovăție.

Prin art.34 alin.1 din OG 2/2001, legiuitorul a conferit situației de fapt descrise în procesul verbal de contravenție o prezumție relativă de adevăr, care poate fi înlăturată prin proba contrară.

Prevederile art.34 alin.1 din OG 2/2001 și art.6 din CEDO nu sunt contradictorii, în sensul că prezumția de nevinovăție subzistă în toate cazurile , diferența constând în cui îi revine sarcina probei.

În privința contravențiilor la circulația rutieră, în care contravenientul este pus într-o imposibilitate absolută să probeze contrariul celor reținute în procesul verbal, sarcina probei revine organului constatator.

Intimata petentă a putut proba contrariul celor reținute în procesul verbal de contravenție, aducând ca martor pe S_______ R_____ I____, despre care a afirmat că este persoana care a condus autoturismul înmatriculat sub nr.XXXXXXXXX, situație în care este și persoana răspunzătoare pentru săvârșirea celor două contravenții.

Tribunalul reține că în cauză a fost audiată și martorul B________ M_____ C______, care a semnat procesul verbal de contravenție în calitate de martor asistent și care a declarat în fața instanței că o cunoaște pe intimata petentă dintr-un proces anterior, care a avut ca obiect tot o plângere contravențională, martorul semnând și acel proces verbal de contravenție.

B________ M_____ C______ a relatat că agentul de poliție i-a solicitat să semneze procesul verbal, însă în momentul în care el a semnat, intimata petentă nu era de față. Prin urmare, depoziția acestui martor cu privire la identitatea persoanei contraveniente este irelevantă, deoarece martorul nu a fost de față la săvârșirea faptelor contravenționale.

Martora S_______ R_____ I____ a relatat că intimata petentă este mătușa sa și că în ziua respectivă a împrumutat de la aceasta autoturismul. În data de 24.06.2014, martora a fost cea care a intrat pe interzis, din cauză că nu a văzut indicatorul.

La solicitarea agentului de poliție, martora S_______ Rocana I____ a refuzat să-i înmâneze acestuia actele personale, pe motiv că nu le avea asupra sa. Martora a anunțat-o pe intimata petentă care a venit să stea de vorbă cu agentul de poliție. Între timp, martora s-a deplasat acasă pentru a se întoarce cu actele.

Tribunalul reține că depoziția acestei martore este subiectivă, părtinitoare, dorind să creeze confuzie cu privire la persoana care a săvârșit contravențiile imputate. Totodată declarația acestei martore nu se corelează cu celelalte probe administrate.

Distinct de procesul verbal contestat în prezenta cauză, pe numele intimatei petente U________ R_____ s-a întocmit un al doilea proces verbal de contravenție _________ nr.xxxxxxx/24.06.2014, pentru săvârșirea la aceeași dată, însă la oră diferită, a contravenției de nerespectare a semnificației indicatorului „Accesul interzis”.

Intimata petentă s-a apărat susținând că trebuia să i se întocmească un singur proces verbal de contravenție din moment ce , cele două procese verbale au fost întocmite de același agent constatator.

Această apărare este nefondată, din moment ce contravențiile au fost reținute și sancționate distinct, ca fiind săvârșite la intervale de timp diferite. În acest sens, art.10 din OG 2/2001, prevede că dacă aceeași persoană a săvârșit mai multe contravenții sancțiunea se aplică pentru fiecare contravenție.

Prin urmare, în mod temeinic și legal, agenții constatatori au întocmit 2 procese verbale de contravenție.

Din cuprinsul procesului verbal de contravenție, în care este indicat CNP-ul intimatei petente și din cuprinsul notei întocmite de reprezentanții Bazei de Date, Monitorizare și Dispecerat din cadrul Poliției Mun.Pitești, în care se precizează că a fost identificată intimata petentă cu CNP, rezultă fără dubii, că persoana care a săvârșit cele 2 contravenții examinate în prezenta cauză, este intimata petentă.

Inițial, intimata petentă a refuzat să prezinte orice act de identitate, sau să dea date care să înlesnească identificarea sa. Într-un final a prezentat cartea de alegător, în care figurează același CNP.

Pentru considerentele expuse, în baza art.480 Cod de procedură civilă, tribunalul va admite apelul și va schimba sentința, în sensul că va respinge plângerea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE


Admite apelul declarat de intimatul C________ L____ AL MUNICIPIULUI P______ POLITIA LOCALA P______ cu sediul în P______, __________________, jud.Argeș împotriva sentinței civile nr. 4406/21.05.2015, pronunțată de judecătoria Pitești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, intimată fiind petenta U________ R_____ domiciliată în P______, I C Bratianu, nr. 5, _____________, _________________

Schimbă sentința în sensul că respinge plângerea ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 14 Ianuarie 2016


Președinte,

C_______ D_________

Judecător,

A______ M_____ P______

Grefier,

M______ L___


red.C.D.

dact.C.E.C./6 exp.

jud.fond A.C_______

19.01.2016.

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025