Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL P______
SECTIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1150
Ședința publică de la 21 Septembrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - I______ C_______
JUDECĂTOR - G_______ N_____
GREFIER - D______ D_______
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de petentul T___________ A___ N______ domiciliat în mun. Ploiești ________________ Afumați nr.41 jud. P______, împotriva sentinței civile nr.505/9.02.2015 pronunțata de Judecătoria Câmpina,in contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE P______, cu sediul în mun. Ploiești ___________________.60 jud. P______.
La apelul nominal făcut in ședința publica au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinita.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care :
Instanța față de actele si lucrările dosarului considera cauza in stare de judecată și o retine spre soluționare.
T R I B U N A L U L
Asupra apelului de față :
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr. XXXXXXXXXXXXXX petentul T___________ A___ N______ a solicitat anularea procesului verbal de contravenție ________ nr. .xxxxxxx încheiat la data de04.06.2014 de IPJ P______ prin care a fost sancționat cu 340 lei amendă contravențională pentru fapta prev. de art.120/1/b din OUG 195/2002 rep. constând în aceea că a condus autoturismul marca SKODA cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX din direcția Târgoviște spre Ploiești ,iar în afara localității Brătășanca a efectuat manevra de depășire a auto VW cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX condus de M____ V_____ care circula în aceeași direcție de mers , încălcând marcajul longitudinal simplu continuu ce separa sensurile de mers.
In motivarea plângerii, petentul a arătat că a fost oprit de agentul de poliție căruia i-a recunoscut că a efectuat manevra de depășire dar fără a încălca vreo prevedere legală , el a mers în spatele autoturismului VW până când normele de circulație și marcajul drumului a fost discontinuu .
A mai arătat petentul, că a fost oprit la cca 1 km distanță de către poliția căreia i-a solicitat o probă video fără însă a o primi , iar la locul presupusei efectuări a contravenției nu există niciun indicator.
In drept, plângerea nu a fost motivată .
In dovedirea plângerii, petentul a depus la dosar procesul verbal de contravenție , dovada , cartea de identitate și planșa foto.
Intimatul a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, întrucât fapta a fost constatată personal de agentul constatator
Au fost depuse la dosar în copie, Raportul întocmit la data de 25.06.2014, cazier auto.
Prin sentința civilă nr.xxxxx din 22.10.2014, Judecătoria Ploiești a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpina în a cărei rază teritorială a fost săvârșită contravenția.
La această instanță cauza a fost înregistrată sub același număr, și au fost admise pentru petent proba cu înscrisuri și martori iar pentru intimat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
La termenul de judecata petentul nu s-a mai prezentat pentru administrarea probatoriului și nici martorul citat.
Prin sentinta civilă nr. 505/9.02.2015 Judecătoria Câmpina a respins plângerea formulată de petentul T___________ A___ N______ împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx/ 04.06.2014 în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE P______, ca neîntemeiată si a mentinut procesul verbal de contravenție ca temeinic și legal.
Pentru a pronunța aceasta sentință prima instanța a retinut că petentul a fost sancționat contravențional întrucât a condus autoturismul marca SKODA cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX din direcția Târgoviște spre Ploiești ,iar în afara localității Brătășanca și a efectuat manevra de depășire a auto VW cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX condus de M____ V_____ care circula în aceeași direcție de mers , încălcând marcajul longitudinal simplu continuu ce separa sensurile de mers, iar depășirea s-a efectuat pe podul care traversa râul P______.
Fapta reținută în sarcina petentului, a fost constatată de intimat în mod nemijlocit , aspect ce constituie o prezumție simplă de adevăr în ceea ce privește actul administrativ constatator până la proba contrară.
Cum în cazul de față, petentul nu a dovedit o altă stare de fapt decât cea reținută în sarcina sa , dealtfel nici nu s-a mai prezentat la termenul de judecata (și nici martorul) acesta nu a răsturnat prezumția de legalitate a procesului verbal de contravenție , aspect față de care în temeiul disp. art. 34 din OG 2/2001 Republicată instanta de fond a respins plângerea ca neîntemeiată și menținut procesul verbal de contravenție ca temeinic și legal.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel petentul T___________ A___ N______, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate și pe fond admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului-verbal de contravenție contestat.
În motivarea cererii de apel, susține apelantul că instanța de fond a respins în mod eronat plângerea, fără a ține cont că probele adminsitrate îi demonstrau nevinovăția și nu a ținut cont de faptul că potrivit Convenției Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de contravenție este asimilată celei de infracțiune, sarcina probei revenind organului constatator.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.466 și urm. C. pr. civ.
Nu s-au solicitat probe noi în susținerea cererii de apel.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat motivat de faptul vă instanța de fond a formulat o hotărâre legală și temeinică iar procesul-verbal de contravenție a fost legal și temeinic întocmit.
Analizând sentința apelată prin prisma motivelor de apel invocate și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul reține:
Prin procesul verbal de contravenție ________ nr. .xxxxxxx încheiat la data de 04.06.2014 de IPJ P______ petentul apelant a fost sancționat contravențional întrucât a condus autoturismul marca SKODA cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX din direcția Târgoviște spre Ploiești ,iar în afara localității Brătășanca a efectuat manevra de depășire a auto VW cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX condus de M____ V_____ care circula în aceeași direcție de mers , încălcând marcajul longitudinal simplu continuu ce separa sensurile de mers, iar depășirea s-a efectuat pe podul care traversa râul P______.
Deși apelantul susține că probele adminsitrate îi dovedesc nevinovăția, tribunlul constată contrariul. Astfel, din raportul gentului constator rezultă situația de fapt reținută în procesul-verbal de contravenție, iar fotografiile depuse la dosar de petent sunt irelevante, evidențiind o altă porțiune de drum decât podul de peste răul P______ unde a fost reținută săvârșirea contravenției.
Abaterea contravențională a fost constatată în condițiile art. 109 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, în mod direct de către polițistul rutier, polițistul este învestit cu exercițiul autorității de stat, iar actele întocmite de el sunt înzestrate cu încrederea că autoritatea (reprezentată în acest caz de agentul de poliție), consemnează exact faptele pe care le constată, fără a adăuga denaturări ale realității, cu atât mai mult cu cât, în ipoteza menționării intenționate sau chiar neglijente a unor împrejurări nereale, agentul este expus unor sancțiuni de natură disciplinară și/sau penală.
Petentul apelant a beneficiat de toate garanțiile oferite de un proces- echitabil, acesta având posibilitatea de a propune administrarea de probe care să îi dovedeaască nevinovăția.
Cum, însă petentul nu a înțeles să solicite administrarea de probe în acest sens, în mod corect instanța de fond a dat eficiență probatoriului adminsitrat și a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională.
Față de considerentele mai sus analizate, constatând că sentința instanței de fond este legală și temeinică, va respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul petent T___________ A___ N______ in contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE P______.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge apelul formulat de petentul T___________ A___ N______ domiciliat în mun. Ploiești ________________ Afumați nr.41 jud. P______, împotriva sentinței civile nr.505/9.02.2015 pronunțata de Judecătoria Câmpina,in contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE P______, cu sediul în mun. Ploiești ___________________.60 jud. P______, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 21.09.2015..
Președinte, Judecător,
I______ C_______ G_______ N_____
Grefier,
D______ D_______
Operator date cu caracter personal nr. 5595
Red. NG/ Tehnored. jud.NG/ Gref. DD./ 2 ex./05.10.2015
J.F. D_____ E_______ – Judecătoria Campina
d.f. XXXXXXXXXXXXXX