R O M Â N I A
JUDECĂTORIA D___, JUDEȚUL HUNEDOARA
D___, _____________________. 35
Tel:0254 xxxxxx/ Fax: 0254 xxxxxx /e-mail xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
operator de date cu caracter personal nr. 4259
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2638/2014
Ședința publică din: 30.09.2014
Instanța constituită din:
P_________: A__ E____ B_____
GREFIER: G____ O_____
Pe rol se află judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul S.C. D____ _____________.R.L. în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. S.A., Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat reprezentantul petentei – avocat Zeiler C_______, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care :
Reprezentantul petentei depune la dosar împuternicire avocațială.
Instanța, constatând că nu mai sunt cereri prealabile, acordă cuvântul pentru formularea probatoriului.
Reprezentantul petentei arată că nu mai are probe se propus, considerând că sunt suficiente probele de la dosar, respectiv cele administrate în primul ciclu procesual.
Instanța, în baza disp. art. 167 Cod proc.civ. încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar și proba testimonială cu martorul care a fost audiat, constată cercetarea judecătorească încheiată și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul petentului solicită admiterea plângerii astfel cum a fost formulată, anularea procesului verbal de contravenție și exonerarea petentului de la plata amenzii contravenționale, iar în subsidiar înlocuirea amenzii cu sancțiunea „avertisment”. De asemenea, arată că petentul nu se face vinovat de cele reținute în procesul-verbal de contravenție, autovehiculul nu circula la data respectivă din cauza unor defecțiuni tehnice, ci a fost transportat pe o platformă, la dosar existând probe în acest sens. Reprezentantul petentului solicită cheltuieli de judecată, precum și admiterea cererii de decontare a cheltuielilor de transport formulată de martor, a căror dovezi sunt depuse a dosarul cauzei - filele 23,24.
INSTANȚA
Prin plângerea formulată și înregistrată la această instanță sub nr. XXXXXXXXXXXXXX din data de 20 decembrie 2012, petenta S.C. D____ _____________.R.L. a solicitat în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. S.A., Centru de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN, ca prin hotărârea ce se va pronunța, în principal, să se dispună anularea procesului-verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 27 noiembrie 2012 și exonerarea sa de la executarea sancțiunilor aplicate, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunilor aplicate cu avertisment.
În motivarea plângerii, în esență, petentul a arătat că a fost sancționat contravențional întrucât ar fi circulat fără a deține rovinietă valabilă, cu toate că la data constatării pretinsei fapte contravenționale autovehiculul era defect fiind transportat pe o platforma catre localitatea A___.
In subsidiar a solicitat inlocuirea sanctiunii amenzii cu avertisment.
În drept au fost invocate dispozițiile OG 2/2001 și OG 15/2002.
Petenta a anexat plângerii copia procesului-verbal de contravenție contestat, procesul verbal de indeplinire a procedurilor de comunicare a procesului verbal contestat și certificatul de inmatriculare al autoturismului.
Intimata nu a formulat întâmpinare însă a depus la dosar planșele foto menționate în cuprinsul actelor sancționatoare precum și actele care au stat la baza încheierii proceselor-verbale de contravenție.
Plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, conform art. 36 din OG 2/2001.
În cauză au fost încuviințate și s-au administrat probe cu înscrisuri, proba testimoniala și planșe foto.
Prin sentința civilă nr. 2067/2013 a Judecătoriei D___, instanța a admis plângerea contravențională și a anulat procesul verbal atacat reținându-se că a intervenit prescripția răspunderii contravenționale pentru întocmirea procesului verbal la mai mult de 30 de zile de la data constatării faptei. Urmare recursului formulat de intimat, sentința a fost casată cu trimitere spre rejudecare prin Decizia civilă nr. 155/R/2013, fiind reînregistrată pe rolul acestei instanțe, reținându-se în considerentele deciziei că în speță nu a intervenit prescripția răspunderii contravenționale.
Analizând plângerea de față prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și a apărărilor formulate, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 27 noiembrie 2012, petenta a fost sancționata contravențional cu amendă în cuantum de 750,00 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG 15/2002 și sancționată de art. 8 alin. 2 din același act normativ – reținându-se în sarcina acesteia că în data de 06 noiembrie 2012, ora 14,14 autovehiculul înmatriculat sub nr. XXXXXXXXX, proprietatea sa, ar fi circulat pe DN 7 km 411+865m Săcămaș, fără a deține rovinietă valabilă.
Din punct de vedere al legalității procesului verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Cu privire la temeinicia procesul verbal, instanța constată că potrivit dispozițiilor art. 8 al. 1 din O.G. nr. 15/2002 „Fapta de a circula fara a detine rovinieta valabila constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda”
În sprijinul temeiniciei acuzației ce se aduce petentului, intimata a depus la dosarul cauzei procesul verbal de constatare a contravenției și planșa foto cu înregistrarea autoturismului petentului, probe care, în lumina O.G. nr. 2/2001, pot face dovada situației de fapt și a încadrării în drept numai până la proba contrară, procesul verbal bucurându-se de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă. Instanța are, însă, obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
În acest sens, contravenientului trebuie să i se asigure accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, prin posibilitatea recunoscută acestuia de a utiliza orice mijloc de probă și de a invoca orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor.
În speță, petentul a înțeles să facă proba contrară celor reținute în procesul verbal, astfel că din proba testimonială administrată la solicitarea acestuia (f. 16) a rezultat că autovehiculul pentru care a fost întocmit procesul verbal de constatare a contravenției nu a circulat pe drumurile publice, ci acesta a fost deplasat pe platformă din loc. Bârsău la A___, martorul F______ D___ D______ fiind cel care a efectuat acest transport. Această declarație se coroborează și cu planșa fotografică depusă la fila 22, din care se poate observa că autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXX se afla urcat pe platformă.
Cum pentru asemenea situații legea nu impune obligația achitării contravalorii utilizării drumului național, căci cel care a utilizat la acel moment rețeaua de drumuri este autoutilitara cu care s-a efectuat transportul pe platformă, instanța constată că petentul a făcut dovada unei alte situații de fapt decât cea descrisă în procesul verbal de contravenție, astfel că nu se face vinovat de săvârșirea faptei ilicite reținută în sarcina sa, nefiind întrunite elementele constitutive ale contravenției.
Prin urmare, instanța va admite plângerea contravențională formulată și va dispune anularea procesului-verbal de contravenție ca netemeinic și nelegal, cu consecința exonerării petentului de la executarea sancțiunilor aplicate, respectiv plata amenzii contravenționale.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedura civilă, intimatul urmează a fi obligat la plata cheltuielilor de judecată suportate de către petent cu prilejul soluționării plângerii contravenționale, în cuantum de 200 lei constând în onorariu avocat (f. 24), întrucât cu un minim de diligență ar fi putut observa că autovehiculul verificat nu se deplasa pe rețeaua de drumuri, ci era trasportat pe platformă, și astfel nu s-ar fi ajuns la sancționarea petentului.
În ceea ce privește cererea formulată de martor de acordare a cheltuielilor de transport, în drept, potrivit dispozițiilor art. 200 C.proc.civ. „Martorul poate cere să i se plătească cheltuielile de drum și să fie despăgubit după starea sau îndeletnicirea sa și potrivit cu depărtarea domiciliului și timpul pierdut. (2) Încheierea instanței este executorie.” Deși martorul a depus la deosarul cauzei un bon fiscal de achiziție a carburantului pentru deplasarea la solicitarea instanței din data de 15.04.2013 în valoare de 200,05 lei, instanța apreciază că cererea de despăgubire nu este întemeiată pentru toată suma. Aceasta întrucât distanța rutieră A___ – D___, dus întors, este de 310 km, iar la un consum mediu de 7,5 litri la 100 km (conform art. 17 al. 3 din H.G. nr. 1860/2006, nefiind indicat un consum real), consumul este de 23,25 litri, costul acestora fiind de 137,40 lei la prețul de 5,91 lei/litru, după cum rezultă din bonul fiscal atașat.
Prin urmare, în baza dispozițiilor legale invocate, instanța va admite numai în parte cererea de despăgubire formulată de martor și va obliga intimatl la plata sumei de 137,40 lei cu titlu de cheltuieli de drum, hotărârea fiind executorie în ceea ce privește obligația de despăgubire a martorului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de petent S.C. D____ _______________, cu sediul în mun. D___, ____________________________________, ________________________, în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. S.A., Centru de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN, cu sediul în municipiul București, _____________________. 401A, sector 6 și, în consecință:
Anulează procesul-verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx/27.11.2012 și exonerează petentul de la executarea sancțiunii aplicate, respectiv plata amenzii contraventionale.
Obligă intimatul la plata către petent a sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Admite în parte cererea de decontare a cheltuielilor de transport formulată de martorul F______ D___ D______, domiciliat în A___, C__. A____ V_____, ______________, ________________, CNP xxxxxxxxxxxxx.
In baza art. 200 C.pr.civ. obligă intimatul la plata către martor a sumei de 137,40 lei cu titlu de cheltuieli de drum.
Executorie în ceea ce privește obligația de despăgubire a martorului.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 30.09.2014.
Președinte,Grefier,
A__ E____ B_____ O_____ G____
A.E.B./O.G.
5 ex./07.12.2014