Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul SUCEAVA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
623/2012 din 09 mai 2012
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX recurs – pl. contrav


RO M Â N I A

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia nr. 623

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 09.05.2012

PREȘEDINTE M______ A___ F_________

JUDECĂTOR B____ C_________

JUDECĂTOR T______ K______

GREFIER T_________ C_______


Pe rol, judecarea recursului formulat de către intimata DIRECȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE Iași, cu sediul în Iași, _________________.10C, județul Iași, împotriva sentințe civile nr. 4789 din 31.10.2011 pronunțată de Judecătoria Suceava, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, intimat fiind petenta A____ T______, domiciliat în Suceava, _________________, ____________, _____________________.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare lipsesc părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, instanța ia act că s-a depus la dosar prin serviciul registratură întâmpinare din partea intimatului – petent și constatând recursul în stare de judecată a reținut recursul spre soluționare.

Declarând dezbaterile închise,

După deliberare,


TRIBUNALUL

Asupra recursului de față, constată:

Prin sentința civilă nr. 4789 din 21.10.2011 Judecătoria Suceava a admis plângerea contravențională formulată de către petentul A____ T______, în contradictoriu cu intimata Autoritatea Națională a Vămilor – Direcția R________ pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași, a anulat procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor _________/20 nr. xxxxxxx emis de către intimata Autoritatea Națională a Vămilor – Direcția R________ pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași la data de 26.05.2011 a dispus restituirea de îndată a bunurilor reținute petentului și a sumei de 3000 lei achitată de către petent, conform chitanței ___________/2009 nr. xxxxxxx din 26.05.2011.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că:

Prin procesului verbal _________/20 nr. xxxxxxx din data de 26.05.2011 emis de intimata Direcția R________ Pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași, petentul a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.1 alin.1 lit. e din Legea nr. 12/1990 aplicându-se o sancțiune cu amendă, în cuantum de 6000 lei și confiscarea mărfii (discuri abrazive de tăiat de diferite mărimi, duze, stropitori, bandă izolatoare, motofierăstrău).

În sarcina petentului, s-a reținut că în data de 26.05.2011, în urma unui control tematic efectuat la punctul de lucru al II A____ Ghe. T______ – tarabă, s-a constatat că societatea deținea și oferea spre comercializare discuri abrazive de diferite mărimi, duze stropitor, bandă izolatoare, motofierăstrău, fără documente de proveniență.

Conform dispozițiilor art. 34 din OG nr. 2/2001 instanța analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție și hotărăște asupra sancțiunii aplicate.


Instanța a constatat că este competentă conform art.32 alin.2 din O.G. nr.2/2001, locul săvârșirii faptei fiind localitatea Suceava, iar plângerea a fost depusă în termen legal, prevăzut de art. 31 alin.1 din O.G. nr. 2/2001.

Sub aspectul legalității, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, s-a constatat că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor contestat, _________/20 nr. xxxxxxx din data de 26.05.2011, că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, respectiv a prevederilor art. 17 din același act normativ, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu. Instanța apreciază că faptele reținute în sarcina petentei au fost descrise suficient pentru a permite corecta încadrare juridică și aplicarea sancțiunii corespunzătoare.

S-a mai constatat că prin plângerea formulată, petentul nu a invocat nici un motiv de nulitate absolută sau relativă a procesului verbal de contravenție.

Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, în concordanță cu art. 34 din O.G. 2/2001.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța a avut obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A_____ v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

Având în vedere aceste principii, instanța a reținut că procesul verbal de contravenție beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeana a Drepturilor Omului, cât timp petentului i se asigură de către instanță condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil.

Cu privire la fapta contravențională reținută în sarcina petentului, respectiv că în data de 26.05.2011, în urma unui control tematic efectuat la punctul de lucru al II A____ Ghe. T______ – tarabă, s-a constatat că societatea deținea și oferea spre comercializare discuri abrazive de diferite mărimi, duze stropitor, bandă izolatoare, motofierăstrău, fără documente de proveniență, se constată următoarele:

Fapta contravențională a fost încadrată în dispozițiile art. 1 din legea nr.12/1990, care prevăd că: Constituie activități comerciale ilicite și atrag răspunderea contravențională sau penală, după caz, față de cei care le-au săvârșit, următoarele fapte:

e) efectuarea de acte sau fapte de comerț cu bunuri a căror proveniență nu este dovedită, în condițiile legii. Documentele de proveniență vor însoți mărfurile, indiferent de locul în care acestea se află, pe timpul transportului, al depozitării sau al comercializării. Prin documente de proveniență se înțelege, după caz, factura fiscală, factura, avizul de însoțire a mărfii, documentele vamale, factura externă sau orice alte documente stabilite prin lege;

Fapta a fost sancționată prin procesul verbal de contravenție potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea 12/1990 care prevăd (1) Constituie contravenții faptele prevăzute la art. 1 lit. a) - k) și se sancționează după cum urmează:.. e) faptele prevăzute la lit. c) și f), în cazul în care au fost săvârșite de persoane juridice, cu amendă de la 3.000 lei la 18.000 lei, petentului aplicându-i-se o amendă în cuantum de 6000 lei.

Petentul a susținut prin plângerea formulată că pentru această marfa respectivă deține chitanța nr. 187/25.01.2011, act pe care nu l-a putut prezenta, întrucât deși îl avea asupra sa, nu l-a găsit în momentul respectiv, însă l-a găsit când a ajuns acasă. Totodată a arătat că i s-au aplicat sancțiunile în mod ilegal, din moment ce deținea documentul de justificare a mărfii.

La dosarul cauzei, petentul a depus a ________ înscrisuri filele 7 – 9, prin care face dovada de proveniență a mărfurilor pentru acre a fost sancționat. Astfel, petentul a depus chitanța nr. 187 din 25 ianuarie 2011, tradusă din limba ucraineană de către un traducător autorizat (f.9), din care rezultă că toate produsele deținute de acesta au o sursă legală de proveniență.

În această situație, instanța a constatat aplicabilitatea în cauză a Deciziei nr. I din 18 februarie 2002 a Curții Supreme de Justiție prin care s-a stabilit că, în cazul plângerilor îndreptate împotriva actelor de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute la art. 1 lit. e) din Legea nr. 12/1990, modificată prin Ordonanța Guvernului nr. 126 din 29 august 1998, prezentarea ulterioară, în fața instanțelor judecătorești, a actelor prin care se dovedește proveniența licită a bunurilor ce nu erau însoțite, în momentul constatării contravenției, de astfel de documente atrage anularea procesului-verbal de contravenție, exonerarea contravenientului de plata amenzii aplicate și restituirea mărfii confiscate.

Pentru aceste considerente, instanța a anulat procesul-verbal de contravenție _________/20 nr. xxxxxxx din data de 26.05.2011, emis de intimata Direcția R________ Pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași cu privire la fapta prevăzută de dispozițiile art.1 lit. e din Legea 12/1990 rep.

În ceea ce privește măsura complementară a confiscării, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării. Întrucât procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor _______ nr. xxxxxxx din 19.03.2011 a fost anulat din motive de legalitate, instanța apreciază că măsura confiscării urmează a avea același regim ca și sancțiunea principală, fiind afectată de nulitate. Pe cale de consecință, bunurile confiscate vor fi restituite de îndată către petent, conform dispozițiilor art. 41 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001.

Totodată a dispus restituirea sumei de 3000 lei achitată de către petent, conform chitanței ___________/2009 nr. xxxxxxx din 26.05.2011.

Față de cele constatate, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța a admis plângerea contravențională formulată împotriva procesului verbal de contravenție _______ nr. xxxxxxx din 19.03.2011, în contradictoriu cu intimata Direcția R________ Pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs intimata Direcția R________ pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași în termen legal, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii plângerii contravenționale și menținerii în totalitate a procesului verbal cât și a sancțiunilor ca fiind temeinic și legal.

În motivare a arătat că, instanța de fond în mod greșit a admis plângerea contravenționale a petentului, deoarece nu a fost luat în considerare pericolul social al faptei săvârșite de către petent.

Susține că, întrucât petentul nu este importator pentru efectuarea unor activități comerciale legale, cu bunuri extra – comunitare, trebuia să achiziționeze aceste bunuri de la un importator, sau prin circuitul economic se poate stabili de către autoritățile competente cu atribuții de control că produsele provin de la un importator, care a pus în liberă circulație, pe piața din România aceste bunuri extra – comunitare, cu plata taxelor vamale și a altor taxe.

Consideră că, instanța de fond nu a apreciat gravitatea faptei, pericolul social fiind generat de existența unei fapte de natură să aducă atingere valorilor sociale și pentru sancționarea căreia este necesar să se prevadă o pedeapsă.

În consecință, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul menținerii în totalitate a procesului verbal ca fiind temeinic și legal.

Legal citat, intimatul A____ T______ prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului, menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică.

În motivare a arătat că, instanța de fond a reținut corect că toate produsele pe care le deținerea avea chitanțe, însă nu le avea în acel moment.

Mai precizează că, țara din care a importat marfa respectivă nu este membră a comunității europene, nu este nicio legislație care să interzică importarea mărfurilor dintr-un stat extracomunitar.

Pentru aceste considerente solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică.

Recursul, ce se subsumează prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.p.c., nu este fondat.

Prin procesul verbal de contravenție contestat în cauză agentul constatator a procedat la sancționarea contravențională a Întreprinderii Individuale A____ T______ în temeiul art. 1 lit. e rap. la art. 2 lit. f din Legea nr. 12/1990 cu amendă de 6000 lei.

Or, art. 2 lit. f din Legea nr. 12/1990 privește amenda aplicabilă persoanelor juridice, deși întreprinderea individuală nu are personalitate juridică, fiind o formă organizată de desfășurare a activității economice de către persoane fizice, care răspund cu patrimoniul propriu pentru îndeplinirea obligațiilor izvorând din exercitarea activității.

Așadar, întrucât amenda aplicabilă agentului economic Întreprinderea Individuală A____ T______ era cea indicată la art. 2 lit. c din Legea nr. 12/1990, al cărui maxim special este de 1500 lei comparativ cu minimul special de 6000 lei aplicat prin procesul verbal, tribunalul constată că soluția primei instanțe este corectă, drept care, având în vedere încălcarea vădită a principiului legalității sancțiunii, consideră inutilă analizarea motivului subsecvent de anulare reținut de prima instanță.

În considerarea celor reținute și întrucât nu există motive de nelegalitate care pot fi invocate din oficiu, se constată că prima instanță a pronunțat o soluție corectă, drept care, în temeiul art. 312 alin. 1 C.p.c., tribunalul va respinge ca nefondat recursul astfel formulat.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E


Respinge recursul formulat de către intimata DIRECȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE Iași, cu sediul în Iași, _________________.10C, județul Iași, împotriva sentințe civile nr. 4789 din 31.10.2011 pronunțată de Judecătoria Suceava, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, intimat fiind petenta A____ T______, domiciliat în Suceava, _________________, ____________, _____________________, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 09.05.2012.



Președinte, Judecător, Judecător,

M______ A___ F_________ B____ C_________ T______ K______




Grefier,

T_________ C_______



Red. T.K.

Jud fond M_____ E_______

Tehnored. TC

Ex.2

Data 17.05.2012


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025