Acesta nu este document finalizat
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL V______
SECTIA A II-A CIVILA SI DE C_________ ADMINISTRATIV FISCAL
Ședința publică de la 27 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A__-M____ V___
Judecător A______ C_____
Grefier D______ C________
Pe rol judecarea apelului declarat de apelantul C_______ F_____- CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în T_____, ______________________.44, jud. G_____ împotriva sentinței civile nr. 446/7.04.2015 , pronunțată de Judecătoria A____ în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul IPJ V______.
Cauza a avut termen la 13.10.2015, părțile fiind lipsă, așa cum rezultă din încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta când instanța a amânat pronunțarea pentru depunere de concluzii scrise, în condițiile în care s-a respins cererea de amânare formulată de apelant, pentru lipsă de apărare
În temeiul disp. art. 222 alin. 2 N.C.pr.civilă-, ,se va amâna pronunțarea, urmând ca pronunțarea să se facă în condițiile art.396 alin.2 C.pr.civilă
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei A____ la data de 16.12.2014 sub nr.XXXXXXXXXXXXX, petentul C_______ F_____ a solicitat în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului V______ anularea procesului-verbal ________ nr.xxxxxxx/12.12.2014.
În motivarea în fapt a plângerii, petentul a arătat în esență că la data respectivă circula prin localitatea A____, pe banda a doua a străzii Republicii și a observat un pieton care staționa, însă acesta nu a schițat nici un gest de a traversa _____________________ deplasarea, dar a fost oprit de organele de poliție care l-au amendat și i-au reținut permisul de conducere în vederea suspendării.
În drept, au fost invocate dispozițiile OG nr.2/2001 și ale OUG nr.195/2002.
În dovedirea plângerii, a solicitat proba cu înscrisuri, pe care le-a depus la dosar.
Plângerea a fost timbrată cu taxă de timbru în sumă de 20 lei (f.5).
Fiind legal citat, intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și judecarea cauzei în lipsă. Totodată a depus înregistrarea video efectuată la momentul constatării contravenției și un set de înscrisuri.
În temeiul prevederilor art.258 alin.1 și 2 C.p.c., apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, instanța a încuviințat ambelor părți proba cu înscrisuri și proba cu înregistrarea video.
Prin sentința civilă nr. 446 din data de 07.04.2015 Judecătoria A____ a respins plângerea contravențională și a menținut procesul-verbal atacat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că procesul verbal cuprinde toate mențiunile prevăzute de art.17 din OG nr.2/2001.
Referitor la temeinicia procesului-verbal, instanța a constatat că fapta a fost constatată nemijlocit de organul constatator, precum și prin folosirea aparatului video din dotare. Din înregistrarea video depusă la dosar de intimată rezultă cu certitudine că petentul circula la volanul auto XXXXXXXXX pe banda a doua de mers și nu a acordat prioritate de trecere pietonilor care se angajaseră în traversarea străzii pe marcaj și care deja traversaseră prima bandă.
Instanța a arătat că apărarea petentului cum că nu a săvârșit contravenție și că pietonii s-au oprit pentru a-i facilita lui trecerea și a fluidiza circulația nu poate fi primită de instanța de judecată, fiind contrazisă de probele depuse de intimată. Mai mult, petentul a semnat procesul-verbal de contravenție și nu a formulat obiecțiuni în momentul întocmirii acestuia. Dispozițiile art.135 din HG nr.1391/2006 impun conducătorilor auto respectarea regulii priorității de trecere a pietonilor la traversarea prin locurile marcate în acest scop.
Fapta săvârșită de petent prezintă un grad mare de pericol social, astfel încât Judecătoria a menținut procesul-verbal.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel C_______ F_____ fără însă a arăta motivele pe care îți întemeiază cererea.
Intimatul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefundat.
Examinând hotărârea atacată și analizând cererea de apel în raport de probele administrate si de dispozițiile legale incidente, instanța retine:
Pentru început trebuie menționat că cererea de apel este nemotivată, astfel încât Tribunalul va analiza cererea de apel potrivit dispozițiilor art.476 alin.2 C.proc.civ., numai pe baza celor invocate la prima instanță.
Tribunalul constată că în mod corect Judecătoria a reținut că procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea mențiunilor obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, iar în ceea ce privește temeinicia, a apreciat în mod just că înregistrarea video prezentată de intimat este relevantă în cauză și dovedește vinovăția petentului.
Se constată că petentul contestă situația de fapt reținută de agentul constatator, menționând că nu a văzut nici un pieton care dorea să traverseze ___________________________________ de fapt edificatoare este înregistrarea video, din care reiese că petentul a trecut de marcajul care semnaliza trecerea pentru pietoni în momentul în care pietonul traversa pe sensul de mers a petentului.
Conform dispozițiilor art. 135 lit. h din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și sancționate de art. 100 alin. 3 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002 neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni (4 sau 5 puncte-amendă) și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.
In cauza, situația de fapt rămâne pe deplin stabilita, așa cum a fost reținuta de agentul constatator. În aceste condiții singurul criteriu de apreciere a existenței faptei este
acela dacă reclamantul a oprit pentru a permite trecerea pietonului aflat pe marcaj pietonal, pe sensul său de mers, faptă care a fost dovedită.
Astfel, instanța concluzionează că agentul constatator a realizat o corecta individualizare aplicând sancțiunile în limitele legale și valorificând în mod judicios criteriile enumerate în cuprinsul art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001.
Prin urmare, constatând că petentul a săvârșit fapta, față de considerentele mai sus expuse, instanța apreciază că apelul este nefondat, acesta urmând să fie respins, iar sentința apelată va fi menținută.
Prezenta decizie este definitivă, potrivit dispozițiilor art.634 alin.1 pct.4 C.proc.civ. raportat la prevederile art.483 alin.2 teza finală C.proc.civ. și ale art.34 alin.2 din OG nr.2/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelantul C_______ F_____- CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în T_____, ______________________.44, jud. G_____ împotriva sentinței civile nr. 446/7.04.2015 , pronunțată de Judecătoria A____ în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul IPJ V______ ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Octombrie 2015.
Președinte, A__-M____ V___ |
|
Judecător, A______ C_____ |
|
Grefier, D______ C________ |
|
Red.A.M.V___/2.11.2015
Dact.D.C./3.11.2015, 4 ex.
Fond:V.R____