ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A___ Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR. XXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3233
Ședința publică din 19.06.2014
Președinte: A__-M____ A_________
Grefier: S____ B_______
S-a luat în examinare plângerea formulată de petentul D__ I___, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului A___, împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/25.04.2014.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta petentului av. S___-P___ I_____, lipsind petentul și reprezentantul intimatului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, în baza art. 32 din OG nr. 2/2001, instanța constată că este competentă să soluționeze prezenta cauză.
Reprezentanta petentului depune împuternicire avocațială și o precizare a plângerii contravenționale, arătând că nu este o modificare a plângerii ci doar sunt dezvoltate motivele acesteia.
Reprezentanta petentului arată că nu are probe decât înscrisurile și nici alte cereri.
Instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar în baza art. 258 alin. 1 C.pr.civ., iar în baza art. 244 C__ declară cercetarea judecătorească terminată și acordă cuvântul în fond.
Reprezentanta petentului solicită admiterea plângerii astfel cum a fost formulată și precizată, respectiv anularea procesului verbal și a măsurii complementare a suspendării dreptului de a conduce, apreciind totodată că avertismentul ar fi suficient. Fără cheltuieli de judecată.
I N S T A N Ț A
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 06.05.2014, petentul D__ I___ a chemat în judecată intimatul I____________ de Poliție al Județului A___, solicitând anularea procesului verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx/25.04.2014 și anularea sancțiunii reținerii permisului de conducere.
În motivare, petentul a arătat că prin procesul verbal atacat a fost sancționat cu reținerea permisului de conducere în vederea suspendării pe o perioadă de 30 de zile, apreciind că sancțiunea aplicată este netemeinică deoarece stare de fapt era alta.
Astfel, în data de 04.04.2014,orele 17:30 se deplasa pe ______________________________ unei comenzi ca taximetrist, iar la semaforul din fața Catedralei Catolice a fost tamponat în spate de un autoturism cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, care i-a distrus bara din spate și fusta mașinii, șoferul acestuia conducând neatent și nepăstrând distanța corespunzătoare, faptă recunoscută la poliție prin declarația dată în data de 25.04.2014, după ce a fost depistat de poliție.
După impact, șoferul mașinii i-a spus petentului că are asigurare la __________________ este de acord să repare mașina petentului pe asigurarea lui întrucât este de vină , sens în care i-a dat petentului copia de pe asigurare mergând împreună la un birou de copiat acte, dovedind că este un om de bună credință, întrucât nici unul dintre șoferi nu avea formulare de completare a asigurării amiabile, neimplicând poliția.
Pentru că la data și la ora respectivă era închis la asigurări, fiind vineri după amiaza, șoferii s-au înțeles să se prezinte în data de 07.04.2014, adică lunea, pentru a rezolva pe cale amiabilă această problemă, dar la acea dată șoferul mașinii implicate nu a mai răspuns la telefoanele date de petent, astfel că petentul s-a dus la poliție unde a depus plângere împotriva celuilalt șofer.
După ce poliția l-a găsit pe celălalt șofer, acesta a fost sancționat conform procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/25.04.2014 cu amendă în sumă de 340 lei și suspendarea permisului pentru 30 de zile, iar la rubrica alte mențiuni, acesta a fost de acord ca asigurarea lui să plătească daunele provocate la mașina petentului.
În drept au fost invocate OG nr.2/2001..
În susținerea plângerii, în cadrul probei cu înscrisuri, petentul a depus în copii: certificat profesional, carte de identitate, procese verbale, autorizație de reparări.
Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată, motivând că petentul se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa prin procesul verbal, declarațiile conducătorilor auto implicați în eveniment, avariile rezultate și constatate direct de agentul de poliție precum și verificările efectuate, rezultând că starea de fapt consemnată în procesul verbal corespunde realității, culpa aparținând petentului care nu a respectat prevederile art. 79 alin. 1 lit. b din OUG nr. 195/2002, acesta neprezentându-se la unitatea de poliție competentă, pe raza căreia s-a produs evenimentul, în termen de cel mult 24 de ore de la producerea acestuia, pentru întocmirea documentelor de constatare.
Fapta petentului a existat și este încadrată juridic corespunzător, procesul verbal fiind atât temeinic cât și legal întocmit, petentului nefiindu-i pricinuită vreo vătămare care potrivit art. 175 alin. 1 din Legea nr. 134/2010 să nu poată fi înlăturată în alt mod decât prin anularea actului, cuantum amenzii aplicate petentului încadrându-se în limitele prevăzute de art. 2 alin. 1 din Legea nr.12/1990.
În susținerea întâmpinării, intimatul a depus la dosar: referat, declarații.
Petentul a depus la dosar o precizare a plângerii, aducând ca argumente că procesul verbal atacat nu este temeinic întrucât nu a săvârșit contravenția referitoare la nerespectarea regulilor privind declararea evenimentului rutier în termen de 24 h.
Astfel, așa cum a arătat inițial, petentul s-a înțeles cu celălalt conducător auto pentru rezolvarea pe cale amiabilă a problemei prin completarea formularului de constatare amiabilă de accident.
Întrucât ambii șoferi au ajuns la o înțelegere, petentul a considerat că nu se face vinovat de nerespectarea dispozițiilor art. 79 alin. 1 lit. b din OUG nr. 195/2002, iar sancțiunile aplicate prin procesul verbal sunt neîntemeiate.
În ce privește sancțiunea complementară a suspendării dreptului de conduce pentru o perioadă de 30 de zile, petentul a apreciat că transformarea acestei sancțiuni în avertisment, astfel cum prevede art. 5 alin. 2 coroborat cu art. 7 alin. 1 din OG nr. 2/2001.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile depuse de părți.
Plângerea a fost legal timbrată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Petentul a fost sancționat contravențional cu avertisment și cu sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 zile prin procesul-verbal de contravenție nr. xxxxxxx/25.04.2014 (f. 8), întocmit de intimat, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100 alin. 3 lit. g) din O.U.G. nr. 195/2002. Astfel, s-a reținut în procesul-verbal că la data de 04.04.2014, ora 17:28, petentul a fost implicat într-o tamponare cu pagube materiale și nu s-a prezentat pentru a declara accidentul rutier.
Conform art. 100 alin. 3 lit. g) din O.U.G. nr. 195/2002 constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile neprezentarea la unitatea de poliție competentă pe raza căreia s-a produs un accident de circulație din care au rezultat numai pagube materiale, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 79 alin. (2).
Potrivit art. 79 din aceeași ordonanță, (1) Conducătorii de vehicule implicați într-un accident de circulație în urma căruia au rezultat numai avarierea vehiculelor și/sau alte pagube materiale sunt obligați să se prezinte la unitatea de poliție competentă pe raza căreia s-a produs accidentul în termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului pentru întocmirea documentelor de constatare.
(2) Se exceptează de la obligațiile prevăzute la alin. (1) lit. b):
a) conducătorii vehiculelor care încheie o constatare amiabilă de accident, în condițiile legii.
Verificând din oficiu legalitatea procesului-verbal de contravenție, în raport cu mențiunile a căror lipsă atrage nulitatea absolută a acestuia, conform art. 17 din O.G. nr. 2/2001 instanța constată că în cauză nu există lipsuri ori mențiuni necorespunzătoare, astfel că, sub acest aspect, procesul-verbal este legal încheiat. De altfel, petentul nu a invocat niciun motiv de nelegalitate a procedului verbal, apărările sale vizând temeinicia procesului-verbal.
Astfel, a arătat că s-a înțeles cu celălalt conducător auto implicat în accident, să se prezinte la asigurător deoarece niciunul din cei doi nu avea asupra sa formularul de constatare amiabilă, însă întrucât era vineri după-masa, în afara programului de lucru al asigurătorului, au căzut de acord să se prezinte luni dimineața. Celălalt conducător auto nu s-a mai prezentat și nici nu a mai răspuns telefoanelor petentului astfel că acesta s-a prezentat la poliție pentru a declara accidentul.
Având în vedere declarația dată de petent la momentul când s-a prezentat la poliție – la data de 07.04.2014 (adică în lunea imediat următoare după producerea accidentului), declarație în care a arătat aceleași aspecte invocate și prin plângerea contravențională precum și declarația dată de celălalt conducător auto, F_____ C______ – G_______, declarație dată abia la data de 25.04.2014, instanța consideră că susținerile petentului privitor la faptul că F_____ C______ – G_______ nu i-a mai răspuns la telefon și nu s-a prezentat la asigurător după producerea accidentului sunt dovedite.
Față de acestea instanța reține că petentul nu a săvârșit fapta cu vinovăție. Intenția acestuia a fost de a întocmi o constatare amiabilă după cum rezultă din declarația dată la poliție chiar după accident însă celălalt conducător auto nu s-a prezentat la asigurător pentru a încheia constatarea amiabilă. Prin urmare, nu este culpa petentului că nu a încheiat constatarea amiabilă atât timp cât aceasta se încheie între cele două părți implicate în accident. Or, având în vedere faptul că nu există un termen în care trebuie încheiată constatarea amiabilă iar petentul s-a prezentat la poliție chiar în ziua în care și-a dat seama că nu se poate încheia constatarea amiabilă datorită refuzului celuilalt conducător auto de a se prezenta la asigurător, instanța consideră că petentul nu se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa.
Ca atare, va admite plângerea formulată de petent și va anula procesul-verbal de contravenție atacat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de petentul D__ I___ (CNP xxxxxxxxxxxxx), cu domiciliul procesual ales în Chișineu Criș, ____________________, nr. 31, la Cabinet de avocat S___-P___ I_____, împotriva procesului-verbal nr. xxxxxxx/25.04.2014 întocmit de intimatul I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN A___, cu sediul în A___, ___________________-21.
Anulează procesul-verbal de contravenție.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria A___.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.06.2014.
Președinte,Grefier,
A__-M____ A_________ S____ B_______
Red/dact
AMA/SB – 22.07.2014
4 ex/2 comunicări
- D__ I___ – Chișineu Criș, ____________________, nr. 31
- IPJ A___ – A___, ___________________-21