Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX anulare proces verbal de contravenție

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B_______

Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Ședința publică din data de 14.09.2015

PREȘEDINTE: T________ C_______
JUDECĂTOR: S_______ D____
JUDECĂTOR: U________ M______
GREFIER: C____ I_____

DECIZIA NR. 173

Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta __________________.L., în contradictoriu cu intimata G____ F_________ B_______, împotriva Sentinței nr. 4316 din 04.05.2015 pronunțată de Judecătoria B_______ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal realizat în ședință publică, se prezintă avocat M____ A__ M____ în substituirea d-ne avocat D______ R_____, pentru recurent, conform delegației de substituire depuse la dosar, lipsind reprezentantul intimatului.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care instanța constată depuse la dosar, prin serviciul registratură, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei, întâmpinare și mandatul de reprezentare nr. xxxxx/10.08.2015 emise de DGRFP Iași.

Se constată că, în cauză, calea de atac este cea a recursului.

Constată instanța că, urmare a desființării Gărzii Financiare B_______, prin OUG nr. 74/2013, drepturile/obligațiile și calitatea procesuală a acesteia au fost preluate de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, care a și formulat întâmpinare în cauză, acordând totodată un mandat de reprezentare AJFP B_______.

Prin urmare, calitatea de intimat aparține în cauză Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași, prin AJFP B_______.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, în afară de înscrisurile depuse la dosar pe care le încuviințează, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul recurentului solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, schimbarea în tot a sentinței recurate, în sensul constatării nulității procesului verbal _______ nr. xxxxxxx/18.04.2012, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.

T R I B U N A L U L,

Prin Sentința nr. 4316 din 04.05.2015, pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, Judecătoria B_______ a respins plângerea contravențională formulată de petenta ____________________., în contradictoriu cu intimata G____ F_________ B_______ B_______, ca neîntemeiată. Pentru a adopta această soluție, prima instanță a avut în vedere următoarele:

În data de 18.04.2012, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenție _______ nr. xxxxxxx/18.04.2012, petentaa fost sancționată cu avertisment și cu confiscarea unor obiecte de cult deținute spre comercializare, constând în lumânări, candele și alte asemenea, de diferite forme și dimensiuni.

Pentru a se aplica această sancțiune, s-a reținut că în data 11.04.2012, la controlul operativ și inopinat efectuat de către inspectorii Gărzii financiare B_______, la sediul petentei din B_______, _______________________. 21, Complex Comercial Jatex, precum și în standul acesteia din ________________________, Complex Comercial L______, stand 2, s-a constat că, petenta valorifica prin vânzare cu amănuntul, obiect de cult de natura lumânărilor și candelelor, fără a face dovada că a obținut acest drept în condițiile legale.

Analizând legalitatea procesului verbal de constatare a contravenției în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din OG nr.2/2001, prima instanță a reținut că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Analizând temeinicia aceluiași proces verbal, prima instanță a reținut că, potrivit art. 1 din Legea nr. 103/1992, Biserica Ortodoxă Română și celelalte culte religioase au, în exclusivitate, dreptul de producere și valorificare a obiectelor și veșmintelor de cult, precum și de tipărire a cărților de cult, a celor teologice sau cu conținut bisericesc, necesare practicării cultului. Prin obiecte de cult, în sensul prezentei legi, se înțeleg vasele liturgice, icoanele metalice sau litografiate, crucile, crucifixele, mobilierul bisericesc, cruciulițele și medalioanele cu imagini religioase specifice cultului, obiectele de colportaj religios și altele asemenea. Se asimilează obiectelor de cult și calendarele religioase, precum și produsele necesare exercitării activității de cult, cum ar fi tămîia și lumînările, cu excepția celor decorative și a celor pentru nunți și botezuri. Prin veșminte de cult, în sensul prezentei legi se înțeleg și stofele și broderiile specifice, necesare realizării veșmintelor respective. De asemenea, se asimilează obiectelor de cult tipăriturile de cult, manualele și cursurile teologice necesare desfășurării activității din instituțiile de învățământ religios ale cultului respectiv. Prin art. 4 din același act normativ se arată că: „Încălcarea prevederilor art. 1 constituie contravenție, dacă fapta, potrivit legii, nu este infracțiune și se sancționează cu amendă de la 100.000 lei la 500.000 lei. Contravenția se constată și amenda se aplică de către organele de poliție, primării sau organele de control ale Ministerului Economiei și Finanțelor.

Totodată, prima instanță a reținut că, potrivit art. 2 din același text de lege, producerea sau valorificarea bunurilor prevăzute la art. 1 de către alte persoane, fizice sau juridice, decât cultele religioase se poate face numai cu autorizarea lor prealabilă, dată în condițiile stabilite de către fiecare cult, în considerarea propriei sale exclusivități.

Prima instanța a constatat că petenta a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 103/1992, excepție respinsă ca neîntemeiată prin Decizia nr. 282/08.05.2014 publicată în M.O. Partea I.

În privința temeiniciei actului contestat, prima instanță a reținut că agentul constatator, învestit cu atribute de autoritate publică, în limitele competenței sale, poate încheia procese verbale exclusiv cu privire la fapte pe care le percepe personal, forța juridică a procesului verbal, de act autentic, derivând tocmai din acest atribut. În speță este vorba despre o contravenție constatată pe loc, prin propriile simțuri, de către agentul constatator, iar constatările personale ale agentului constatator cu privire la care nu se ridică dubii serioase de lipsă de obiectivitate, sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.

Petenta nu a făcut dovada unei situații de fapt contrare celei reținute în procesul verbal de contravenției, astfel ca prezumția conform căreia situația reținută în procesul verbal corespunde realității nu a fost răsturnată.

Prima instanță a respins apărările petentei precum că autorizația emisă de P______ română unită cu R___ greco catolică B_____, prin care s-a autorizat S.C. Roxsilv Comserv S.R.L. Bacău în sensul comercializării obiectelor, satisface condițiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 103, cu motivarea că, la controlul efectuat de către inspectorii gărzii financiare, petenta nu a putut face dovada deținerii unei autorizații de comercializare a obiectelor de cult, aparținând unui cult religios care justifica un drept exclusiv de producere și valorificare a produselor confiscate. Simpla prezentare a autorizării unei terțe persoane juridice, intermediare față de cultul greco catolic, care a dat autorizarea, nu este legală în condițiile art. 2 din lege, fiind și mult prea generală pentru a putea să se satisfacă, pe de altă parte, controlul fiscal legal, necesar evitării unor situații asemănătoare cu fapta reținută în prezenta plângere.

Așadar, prima instanță a reținut că probele existente la dosar constituie motive suficiente pentru a constata vinovăția petentei și a conchide că procesul-verbal îndeplinește condiția de temeinicie.

Prima instanță a mai apreciat că individualizarea sancțiunii s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art.21 alin.3 din OG nr. 2/2001, conform cărora sancțiunea contravențională aplicată trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului, astfel încât nu se justifică anularea procesului verbal și implicit a măsurii complementare a confiscării.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs petenta-recurentă __________________.L, solicitând schimbarea în tot a soluției primei instanțe, în sensul constatării nulității procesului-verbal de contravenție.

A arătat recurenta, în primul rând, că fapta reținută în sarcina sa nu există, având în vedere că legea incriminează doar activitatea de producere și de valorificare a obiectelor de cult (valorificarea fiind urmarea firească a procesului de producție), iar nu și activitatea de comercializare desfășurată în urma pătrunderii pe piață a produselor. Practic, susține recurenta, subiectul activ al contravenției poate fi doar producătorul, ni și clientul acestui producător.

A mai arătat recurenta că bunurile au fost recepționate în modalitatea în care au fost livrate de furnizor, respectiv ca lumânări decorative. Pentru aceste obiecte nu este necesară vreo autorizare.

În cele din urmă, s-a arătat că fapta nu a fost săvârșită cu vinovăție, față de aceeași modalitate de recepție a bunurilor, ca obiecte decorative. Mai mult decât atât, furnizorul a transmis ulterior și autorizațiile nr. 17/26.01.2009 și nr. 68/15.02.2012. În mod greșit a apreciat prima instanță că aceste autorizații nu sunt valabile/relevante în cauză.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului. A prezentat intimata dispozițiile Legii nr. 103/1992 și a învederat că, prin raportare la aceste dispoziții, constatările și soluția primei instanțe sunt corecte și legale.

Analizând recursul, prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, Tribunalul constată că este neîntemeiat și îl va respinge ca atare, pentru argumentele ce succed.

Relativ la susținerea că obligația de autorizare ar incumba exclusiv producătorilor de obiecte de cult, Tribunalul reține că Legea nr. 103/1992 nu definește termenul de valorificare, situație în care acestuia trebuie să i se atribuie sensul comun, acela de fructificare/exploatare, iar nu un sens special și restrictiv pe care recurenta l-a identificat prin raportare la prevederile unui act normativ fără incidență în cauză (Legea nr. 469/2003 privind producerea și valorificarea legumelor…). În consecință, termenul de valorificare din Legea nr. 103/1992 poate avea și semnificația de comercializare, cu atât mai mult cu cât, potrivit aceluiași sens comun, comercializarea reprezintă punerea în circulație a bunurilor, în calitate de obiecte de comerț, respectiv însăși activitatea subsidiară a producătorului de bunuri de consum. Altfel spus, în regulă generală, există suprapunere între termenii de valorificare și de comercializare.

Că dispozițiile Legii nr. 103/1992 trebuie interpretate în sensul arătat, iar nu potrivit dorinței petentei, rezultă și din aceea că înseși autorizațiile înfățișate de aceasta (filele 11, 12 fond) se referă la comercializarea obiectelor de cult și, mai mult, la toți colaboratorii direcți și indirecți ai societății autorizate. Or, în condițiile în care obligația de autorizare ar fi revenit doar producătorilor, care în opinia petentei valorifică iar nu comercializează obiectele produse, autorizațiile în discuție nu trebuiau emise pentru comercializare și nici pentru toți colaboratorii.

În privința susținerii că obiectele confiscate în speță nu necesitau autorizație și că petenta a avut conștiința comercializării unor obiecte decorative, acționând așadar în afara oricărei culpe, se rețin următoarele:

Avizele de însoțire a mărfii, întocmite de recurenta însăși, se referă pur și simplu la lumânări și candele, fără vreo precizare că acestea ar fi decorative (filele 22-25). Tot despre lumânări simple se face vorbire în documentul de inventariere de la fila 21, document pe care vânzătorul societății petente l-a semnat fără obiecțiuni. În cele din urmă, se observă că și factura emisă de unul dinte furnizorii petentei, __________________ (fila 43), include mai multe categorii de candele, dar fără caracter decorativ.

În condițiile date, nu se poate susține, obiectiv, că lumânările/candelele identificate de agentul constatator erau decorative și, prin urmare, excluse de la obligația deținerii autorizației prevăzute de Legea nr. 103/1992. Chiar dacă petenta deține și o factură emisă pentru „lumânări decorative”, de către furnizorul Roxsilv Comserv SRL, această împrejurare nu este aptă a dovedi, în mod automat, că acele obiecte și nu altele au fost găsite în timpul controlului. Pe de altă parte, rămâne neexplicat faptul că deși se presupune că Roxsilv Comserv SRL a livrat petentei doar obiecte decorative, s-a transmis acesteia din urmă și o autorizație menită a atesta respectarea Legii nr. 103/1992. Or, după cum însăși recurenta a învederat, autorizația în discuție s-ar fi dovedit necesară numai pentru obiectele de cult propriu-zise, nu și pentru cele decorative.

În cele din urmă, relativ la valoarea autorizațiilor prezentate, instanța reține că actele de autorizare de la filele 11, 12 au fost emise furnizorilor petentei, iar nu petentei însăși, aceasta deși potrivit art. 2 din lege, producerea sau valorificarea bunurilor prevăzute la art. 1 de către alte persoane, fizice sau juridice, decât cultele religioase, se poate face numai cu autorizarea lor prealabilă.

Din formularea legii rezultă că fiecare altă persoană fizică sau juridică ce valorifică bunuri de cult trebuie să obțină ea însăși un act de autorizare, aceasta neputând acționa legal în baza documentului care îl autorizează pe furnizorul său ori în baza unei mențiuni absolut nedeterminate de tipul toți colaboratorii.

Oricum, este de observat că autorizația dată furnizorului Karimi G___ SRL a fost emisă în 15.02.2012 (fila 11), după momentul achiziționării obiectelor de cult, de la această societate, de către petentă. Astfel, factura înfățișată de recurentă datează din 25.01.2012, situație în care nu se poate vorbi despre respectarea condiției deținerii unei autorizări prealabile.

În ceea ce privește autorizarea dată tuturor colaboratorilor Roxsilv Comserv SRL, este de notat că, inclusiv în situația în care s-ar admite eficiența acestui act și pentru petenta ________________, în cauză rămâne problematic faptul că, potrivit facturilor înfățișate în dosar, recurenta a achiziționat de la acest furnizor doar lumânări decorative, respectiv altceva decât s-a trecut ulterior pe avizele de însoțire a mărfii către punctele de desfacere și altceva decât s-a găsit la controlul Gărzii Financiare. Aceasta înseamnă că proveniența lumânărilor în concret comercializate rămâne incertă și că autorizația dată Roxsilv Comserv SRL nu privește, în mod necesar, acele bunuri.

În cele din urmă, se observă că petentei i s-a aplicat sancțiunea principală a avertismentului, astfel că pierderea patrimonială se limitează la valoarea obiectelor de cult neautorizate, pentru care s-a dispus confiscarea.

Cu argumentele prezentate, Tribunalul conchide că soluția și constatările primei instanțe sunt corecte, procesul-verbal de contravenție fiind întocmit în condiții de temeinicie,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Respinge recursul formulat de recurenta __________________.L., prin reprezentant B________ M., cu sediul în B_______, ______________________. 2, ____________, ____________________, în contradictoriu cu intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, prin AJFP B_______, cu sediul în B_______, Piața Revoluției nr. 5, împotriva Sentinței nr. 4316 din 04.05.2015 pronunțată de Judecătoria B_______, ca neîntemeiat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 14.09.2015.

Președinte, Judecători, Grefier,

T________ C_______ S_______ D____, U________ M______ C____ I_____

Red. T.C.

Tehnored. C.I./TC

2 ex., 08.10.2015

Jud. fond L____ C____