Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
13252/2013 din 11 decembrie 2013
Sursa:
Rolii.ro

Dosarul nr. XXXXXXXXXXXX

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. xxxxx

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 11.12.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – M______ F_____

GREFIER – S_____ O___ A____


Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe contestatorul B_____ I_____, în contradictoriu cu intimata M_________ ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR -D.G.P.M.B. - BRIGADA RUTIERĂ, având ca obiect „anulare proces-verbal de contravenție”.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța în baza art. 104 din Regulamentul de Ordine interioară al instanțelor judecătorești, dispune lăsarea cauzei la sfârșitul ședinței, față de lipsa părților.

La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Având în vedere că, deși i s-a pus în vedere, prin citație, contestatorul nu și-a îndeplinit obligația de a indica numele și adresa martorului încuviințat sau de a asigura prezența la termenul de judecată în vederea audierii, instanța apreciază că a intervenit decăderea contestatorului din administrarea probei cu martori, față de neîndeplinirea acestei obligații, instanța fiind în imposibilitatea de a administra această probă.

Instanța constatând că nu mai sunt alte probe de administrat, declară dezbaterile închise și reține cauza în vederea pronunțării.

INSTANȚA

Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. XXXXXXXXXXXX la data de 27.12.2012, contestatorul B_____ I_____ a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din 07.12.2012 încheiat de către intimata D.G.P.M.B. - Brigada Rutieră.

În motivarea plângerii contravenționale, contestatorul a arătat că la data de 07.12.2012 conducea autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX pe ______________________ dreptul stației RATB ”Opric I__” a fost nevoit a se deplasa pe linia de tramvai, întrucât carosabilul destinat deplasării autovehiculelor era blocat de o autoutilitară care se defectase.

Astfel, a susținut că atât acesta cât și alți participanți la trafic au fost nevoiți a depăși obstacolul prin deplasare pe partea stângă a sensului de mers, iar sancționarea a fost abuzivă față de faptul că depășirea a fost realizată ca urmare a necesității ivite la acel moment.

În drept, au fost invocate prevederile O.U.G. nr. 195/2002.

Plângerea formulată este scutită de taxă de timbru conform art. 15 lit. i Legea 146/1997 și art. 36 din O.G 2/2001.

Intimata D.G.P.M.B.- Brigada Rutieră, legal citată, a depus întâmpinare la data de 17.09.2013 prin care a solicitat respingerea plângerii (f. 10).

În motivare, a susținut că procesul-verbal este temeinic și legal, făcând dovada situației de fapt și de drept existente în cauză. S-a mai susținut că procesul verbal respectă condițiile de fond și formă prevăzute de O.G 2/2001, iar procesul-verbal beneficiază de prezumția de temeinicie în condițiile în care fapta a fost constatată în mod direct de agentul constatator potrivit art. 109 alin. 1 din OUG 195/2001 rep.

La termenul de judecată din data de 13.11.2013, instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri, iar pentru contestator și proba cu audierea unui martor, care nu a putut fi audiat din culpa contestatorului, care nu și-a îndeplinit obligațiilor impuse de instanță (de a indica adresa martorului sau de a-i asigura prezența în vederea audierii).

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din data de 07.12.2012 încheiat de un lucrător de poliție din cadrul intimatei Brigada Rutieră București, s-a reținut în sarcina contestatorului B_____ I_____ săvârșirea faptei prevăzute de art. 100 alin. 2 rap la art. 108 alin. 1 lit. b pct. 5 din O.U.G. 195/2002, fiind sancționat cu 4 puncte-amendă în valoare de 280 lei (f. 21).

În fapt, s-a reținut că la data de 07.12.2012, ora 10.30, pe _______________________________ condus autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX și a circulat pe partea stângă a refugiului pietonal ”R.A.T.B. – Opric I__” fără a respecta semnificația indicatorului ”Ocolire”, situat în capătul refugiului pietonal.

Procesul-verbal de contravenție a fost semnat de către contestator, însă la rubrica ”Alte mențiuni”, contestatorul a formulat obiecțiuni.

Din procesul-verbal nu rezultă că abaterea a fost filmată video.

Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente și cuprinde elementele obligatorii prevăzute de art. 17 din O.G nr. 2/2001, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Totodată, în decizia H______ și alții c. României, Curtea Europeană a precizat că prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să se sancționeze încălcările legislației în materia circulației rutiere, intrând în competența poliției. Ceea ce este important este ca sistemele de drept care aplică aceste prezumții, de fapt sau de drept, să conțină garanții care să constituie limite ale aplicării acestor prezumții, Curții revenindu-i doar rolul de a verifica respectarea acestor limite, în fiecare caz în parte.

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauzele CEDO A_____ c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, și N____ c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).

În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.

Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal de contravenție reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D__ fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, care nu a lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit instanței, instanța apreciază că aspectele constatate personal de acesta (o persoană specializată în acest domeniu și neutră), menționate în cuprinsul procesului-verbal de contravenție, sunt suficiente pentru a dovedi că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului. Prin urmare, simpla negare a petentului - care are interes în a prezenta o situație contrară care să îl exonereze de răspundere - în sensul că faptele nu corespund adevărului, nu este suficientă atât timp cât nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a pune la îndoială cele reținute de agentul constatator și a dovedi o situație contrară.

Astfel, instanța apreciază că fapta contestatorului de a nu respecta semnificația indicatorului ”Ocolire” instalat pe refugiul pietonal rezultă din constatările personale ale agentului de poliție inserate în procesul-verbal de contravenție, care a constatat nemijlocit săvârșirea acesteia.

Cu toate că prin plângerea formulată petentul a contestat situația de fapt reținută în procesul-verbal, invocând un blocaj al arterei de circulație, instanța reține că aceasta nu a dovedit netemeinicia observațiilor personale ale agentului constatator sau inexactitatea acestora, nu a prezentat o explicație rațională a motivului pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia și nici nu a făcut dovada existenței cauzei exoneratoare de răspundere invocate.

Întrucât din probele administrate nu rezultă o altă situație de fapt decât cea consemnată în procesul-verbal, instanța reține că fapta contestatorului, constând în nerespectarea semnificației indicatorului ”Ocolire” instalat pe refugiul pietonal, constituie contravenție conform art. 100 alin. 2 rap la art. 108 alin. 1 lit. b pct. 5 din O.U.G. 195/2002 și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni (4 sau 5 puncte amendă).

Analizând individualizarea sancțiunii aplicate în raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G nr. 2/2001, instanța reține că amenda contravențională aplicată în minimul prevăzut de lege este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului, întrucât prin fapta acestuia s-a pus în pericol siguranța traficului rutier.

Față de situația de fapt și de drept expusă, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, iar sancțiunea aplicată este corect individualizată, astfel încât urmează să respingă plângerea în temeiul art. 34 din O.G nr. 2/2001, ca neîntemeiată.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:


Respinge plângerea contravențională formulată de contestatorul B_____ I_____, cu domiciliul în București, __________________. 53A, ______________, _______________, împotriva procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din data de 07.12.2012 încheiat de intimata M_________ ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR - DIRECȚIA GENERALA DE POLIȚIE A MUNICPIULUI BUCUREȘTI – BRIGADA RUTIERĂ, cu sediul în București, ________________________. 9-15, sector 3, ca neîntemeiată.

Cu drept de recurs în termen de 15 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 11.12.2013.


PREȘEDINTE GREFIER

M______ F. S_____ O.A.







Red./Dact. Jud. M.F./4 ex./


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025