TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX
Ședința publică din data de 19.09.2014
PREȘEDINTE – N_____ C____
ASISTENT JUDICIAR – P________ D___________
ASISTENT JUDICIAR – I____ M______ D______
GREFIER – L____ E____ A_____
Pe rol fiind judecarea acțiunii în constatare, formulată de reclamantul I_____ I___, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în Ploiești, ____________________, ______________, _______________, jud. Prahova, în contradictoriu cu pârâta ________________ SA, RO C__ xxxxxxx, ORC JXXXXXXXXX, cu sediul în Ploiești, Pța 1 Decembrie 1918 nr. 1, județul Prahova.
Cerere scutită de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că a fost depusă la dosar, prin intermediul serviciului registratură: cerere formulată de expert A____ C_____, prin care solicită amânarea cauzei pentru depunerea expertizei, întrucât reclamantul nu a achitat onorariul pentru expert.
Tribunalul, având în vedere susținerile expertului desemnat în cauză prin cererea depusă la dosar, în sensul că reclamantul nu a achitat onorariul pentru expert, precum și dovada de la dosar din care rezultă că reclamantul a fost citat cu mențiunea de a face dovada achitării onorariului de expert, sub sancțiunea decăderii din probă, decade pe reclamantul I_____ I___ din proba cu expertiza specialitatea organizarea muncii-salarizare.
Tribunalul, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra fondului cauzei.
TRIBUNALUL:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. XXXXXXXXXXXXX, reclamantul I_____ I___ a chemat în judecată pe pârâta S.C. U______ 1 M__ S.A., solicitând instanței, ca prin hotărârea ce va pronunța, să constate că se încadrează în grupa a II a de muncă, în procent de 100% pentru perioada lucrată la pârâtă, cuprinsă între 09.10.xxxxxxxxxxxxx69, respectiv perioada 21.07.xxxxxxxxxxxxx75, desfășurându-și activitatea în condiții grele de muncă pentru care solicită grupa de muncă, potrivit Ordinului nr. 50/1990 și Codul Muncii, solicitând și obligarea pârâtei să emită o adeverința în acest sens.
În motivarea acțiunii, reclamantul a învederat instanței faptul că în perioadele indicate în acțiune a fost angajatul pârâtei, în meseria de strungar, activitate ce se încadrează în grupa a II a de muncă, potrivit Ordinului nr. 50/1990, art. 3, pct. 23, 30 și 34, Anexa II.
A mai precizat reclamantul că începând cu anul 1964 a lucrat ca strungar în cadrul societății pârâte și până la data de 01.03.1975 fără să-i fie recunoscute condițiile grupei a II-a de muncă, iar unitatea pârâtă nu i-a operat în cartea de muncă aceste condiții de grupă.
Consideră reclamantul că activitatea desfășurată de el a fost prestată în permanentă în condiții grele și periculoase ce au fost recunoscute altor colegi de muncă ce au recurs la aceasta procedura litigioasă, prin care să se stabilească prin intermediul unei expertize de specialitate că se încadrează în grupa a II a de muncă, conform dispozițiilor Ord. 50/1990, astfel că solicită să i se recunoască grupa de muncă în care și-a desfășurat activitatea.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.3 pct.23, 30 și 34 Anexa 2 la Ordinul 50/1990
În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosarul cauzei înscrisuri (f. 7-10 și 14-21).
La data de 18.04.2014, pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat admiterea acțiunii, având în vedere că meseriile în care reclamantul este încadrat nu se regăsesc în procesul-verbal nr.3540/1990 în care au fost precizate și enumerate limitativ locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă, iar în prezent societatea nu are temei legal pentru a nominaliza noi categorii de salariați ori pentru a încadra activități desfășurate anterior datei de 01.04.2001.
În drept pârâta a invocat disp. art. 205 NCPC, Ordinul nr. 50/1990 și Ordinul nr. 125/1990.
La termenul de judecată din data de 20.06.2014, având în vedere că prin cererea depusă la dosar (f. 32) reclamantul a solicitat încuviințarea probelor cu înscrisuri și expertiză de specialitatea organizarea muncii-salarizare, instanța i-a încuviințat acesteia, în dovedirea acțiunii, proba cu înscrisuri și cea cu expertiză specialitatea organizarea muncii-salarizare, reclamantului fiindu-i, totodată, adusă la cunoștință sancțiunea ce urma a fi aplicată în cazul neachitării onorariului de expert stabilit în sarcina sa de plată.
Cum reclamantul nu a înțeles să-și îndeplinească obligația de plată a onorariului stabilit prin încheierea de ședință din data de 20.06.2014, la termenul din data de 19.09.2014 acesta a fost decăzut din proba cu expertiză, în temeiul disp. art. 262 al. 3 c. pr. civ.
Prin urmare, susținerile reclamantului din cuprinsul cererii de chemare în judecată urmează a fi analizate strict prin raportare la înscrisurile existente la dosarul cauzei.
Astfel, tribunalul constată că reclamantul a fost angajatul pârâtei în perioadele 29.10.xxxxxxxxxxxxx69 și 21.07.xxxxxxxxxxxxx75 desfășurându-și activitatea în meseriile de muncitor, ajutor strungar și strungar strung paralel.
Referitor la situația reclamantului pentru care s-a constatat decăderea din dreptul la administrarea probei cu expertiză ca urmare a neachitării onorariului de expert, instanța constată că, de principiu, în cazul conflictelor de muncă sarcina probei incumbă societății angajatoare, conform art.287 din Codul Muncii, însă, în judecarea prezentei cauze, nu trebuie ignorat faptul că încadrarea locurilor de muncă din diferite unități în grupele I și II, respectiv condiții speciale și deosebite de muncă, trecerea de la o grupă la alta și scoaterea lor dintr-o anumită grupă precum și nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupă de muncă au caracterul unor acte de organizare internă a unităților, putând fi făcute numai după procedura instituită de lege, respectiv Ordinul nr.50/1990-aplicabil în perioadele la care se raportează acțiunea reclamantului.
În aceste circumstanțe, referitor la cererea acestuia de a se constata că în perioada menționată anterior a prestat activitate ce se încadrează în grupa I de muncă, se observă că din mențiunile efectuate de unitatea pârâtă în carnetul său de muncă pentru perioada precizată nu rezultă că reclamantul este îndreptățit să i se recunoască dreptul de a beneficia de grupă a II a de muncă, singura probă concludentă în acest sens fiind expertiza de specialitate pe care instanța a încuviințat-o, dar din administrarea căreia reclamantul a fost decăzut, urmare a neachitării onorariului de expert stabilit în sarcina sa de plată.
În legătură cu acest aspect, se cuvine făcută mențiunea că simpla referire la împrejurarea că unitatea pârâtă în mod nejustificat nu i-a acordat grupa a II a de muncă, atâta timp cât activitatea pe care a desfășurat-o a fost în permanență în condiții grele și periculoase de muncă, îndeplinind condițiile de acordare a grupei a II a de muncă, nu este de natură a concluziona că și reclamantul este îndreptățit în acest sens, în condițiile în care, astfel cum s-a precizat anterior, pentru lămurirea acestei situații de fapt era nevoie ca instanța să cunoască părerea unui specialist.
Prin urmare, în raport de aceste considerente, tribunalul va respinge acțiunea formulată de către reclamant, ca fiind neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul I_____ I___, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în Ploiești, ____________________, ______________, _______________, jud. Prahova, în contradictoriu cu pârâta ________________ SA, RO C__ xxxxxxx, ORC JXXXXXXXXX, cu sediul în Ploiești, Pța 1 Decembrie 1918 nr. 1, județul Prahova, ca neîntemeiată.
Ia act ca nu se solicita cheltuieli de judecata.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Tribunalul Prahova.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.09.2014.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI,
N_____ C____ P________ D___________ I____ M______ D______
GREFIER,
L____ E____ A_____
operator de date cu caracter personal 5595
red./tehnored. D.P.
4 ex./20.10.2014