Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 08 Februarie 2013
PREȘEDINTE – A________ C_______
JUDECĂTOR – T______ P________
JUDECĂTOR – M____ M______
GREFER – I_____ G_______
DECIZIA CIVILĂ Nr. 281/2013
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de către reclamanta _______________________ împotriva sentinței civile nr. xxxxx/19.12.2011 pronunțată de Judecătoria Iași, intimați fiind B__ M______ L__________, S____ V_______, având ca obiect plângere împotriva refuzului executorului judecătoresc
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 01.02.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,
T R I B U N A L U L
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. xxxxx din 19 decembrie 2011, Judecătoria Iași a hotărât următoarele :
Respinge plângerea promovată de petenta S.C. M___ C_________ S.R.L., prin reprezentant legal, în contradictoriu cu intimații B.E.J. M______ L__________ și S____ V_______.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele :
Conform înscrisurilor aflate în dosarul de executare nr. 590/2010 al B.E.J. M______ L__________, la data de 28.06.2010 a fost înregistrată pe rolul respectivului birou, cererea formulată de S.C. M___ Collections S.R.L., prin care a solicitat executarea silită a sentinței civile nr. 8438/2007 a Judecătoriei C________.
Prin încheierea din data de 20.07.2010, Judecătoria Iași a încuviințat executarea silita a titlului executoriu, iar ulterior intimatul a emis somația de plata si procesul verbal privind cheltuielile de executare.
La data de 04.11.2010 a fost înființata poprirea asupra veniturilor pe care debitorul le obține de la ______________________-se răspuns ca debitorul nu mai este salariat al unitarii respective.
Apreciind că în cauză nu este vorba despre un refuz din partea executorului judecătoresc si ca in dosarul de executare au fost îndeplinite mai multe acte de urmărire și de executare, în vederea aflării eventualelor venituri sau bunuri ce aparțin debitorului in vederea recuperării debitului, instanța, va respinge plângerea, apreciind-o ca nefiind fondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petenta S.C. M___ C_________ S.R.L criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie , pentru următoarele considerente:
Hotărârea primei instanțe este pronunțată cu încălcarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare.
Din considerentele hotărârii recurate, rezultă că la dosarul cauzei a fost atașat dosarul de executare nr. 590/2010, cu toate acestea nu i-a fost comunicat nici un înscris. Având în vedere că în speță, organul de executare are calitatea de pârât/intimat, iar înscrisurile depuse de acesta, respectiv dosarul de executare, reprezintă însăși probele de care acesta înțelege să se folosească în apărare, instanța avea obligația de a îndatora pârâtul la depunerea unui exemplar de pe înscrisurile respective, în vederea comunicării.
Susține recurenta că instanța nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra criticilor privind necomunicarea actelor de executare îndeplinite în dosarul de executare nr. 590/2010.
Faptul că au fost efectuate acte de urmărire sau executare, nu este de natură a exonera executorul judecătoresc de obligația impusă de art. 50 alin. 2 din legea nr. 188/2000 de a comunica creditorului, în calitate de persoană direct interesată, un exemplar al proceselor verbale întocmite.
Singurele înscrisuri comunicate vreodată de executor în legătură cu dosarul nr. 590/2010 a fost adresa de înaintare a facturii emisă pentru cheltuielile de executare.
Mai arată recurenta că exceptând poprirea înființată la societatea indicată drept terț poprit prin cererea de executare, pârâtul nu a întreprins absolut nici un demers pentru a afla noul loc de muncă ori pentru a identifica bunurile mobile și/sau imobile urmăribile ale debitorului sau alte venituri urmăribile ale acestuia.
Poprirea a fost înființată după 5 luni de la formularea cererii de executare
Din întâmpinarea depusă de pârât rezultă că debitorul figurează cu un imobil în patrimoniu, pe care îl deține în coproprietate împreună cu soția sa.
Cu toate acestea, pârâtul nu a întreprins nici un demers în vederea urmăririi silite imobiliare. Nu s-a comunicat identificarea unui bun imobil în patrimoniul debitorului, pentru ca să se demareze procedurile de partaj judiciar. Nu a emis somație imobiliară. Nimic din tot ceea ce legea instituie în sarcina organului de executare drept atribuții legate de activitatea de punere în executare a titlurilor executorii.
Luând cunoștință de existența imobilului bun comun, prin adresa remisă la 14.12.2011 susține recurenta că a solicitat organului de executare mai multe informații legate de acest aspect, elementele de identificare, cuantumul taxelor necesare pentru notarea somației în cartea funciară, etc. Până la acest moment nu a primit un răspuns la această solicitare.
Pretinsele acte de urmărire și executare efectuate de pârât în cei aproape doi ani de la depunerea cererii de executare, nu pot fi apreciate ca fiind suficiente pentru executarea obligației stabilită prin titlu executoriu, prin raportare la prevederile art. 3731 alin. 6 Cod procedură civilă.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, raportat la susținerile părților și dispozițiile legale aplicabile, tribunalul reține următoarele:
Creditoarea S.C. M___ C_________ S.R.L. a formulat plângere împotriva
intimatei B.E.J. M______ L__________ în baza art. 53 din Legea nr. 188/2000. Potrivit disp. art. 53 din Legea nr. 188/2000, în îndeplinirea atribuțiilor lor executorii judecătorești întocmesc procese-verbale, dacă prin lege nu se dispune altfel. Un exemplar al proceselor-verbale întocmite rămâne la executor, iar celelalte exemplare se comunică instanței de executare și celor interesați,iar la cerere, în termen de cel mult 5 zile, executorul va elibera copii de pe actele întocmite în îndeplinirea atribuțiilor sale oricărei persoane care justifică un interes.
Plângerea împotriva refuzului nejustificat de întocmire a unui act sau de a efectua o executare silită este reglementată în art. 56 din Legea nr. 188/2000. potrivit acestor dispoziții legale, refuzul executorului judecătoresc de a îndeplini un act sau de a efectua o executare silită se motivează, dacă părțile stăruie în cererea de îndeplinire a actului, în termen de cel mult 5 zile de la data refuzului, iar în cazul refuzului nejustificat de întocmire a unui act partea interesată poate introduce plângere în termen de 5 zile de la data la care a luat cunoștință de acest refuz la judecătoria în a cărei rază teritorială își are sediul biroul executorului judecătoresc.
În speță, recurenta S.C. M___ C_________ S.R.L. a formulat cerere de executare silită împotriva debitorului S____ V_______ la recurenta B.E.J. M______ L__________.
Se reține din actele dosarului de executare nr. 590/2010 că executorul judecătoresc a solicitat încuviințarea executării silite, a întocmit procesul verbal privind suma de urmărit și de stabilire a cheltuielilor de executare la data de 03.08.xxxxx, a emis somația adresată debitorului la data de 03.08.2010, precum și adresă către autoritățile locale în vedere identificării bunurilor debitorului și ordin de înființare a popririi la data de 04.11.2010.
Creditoarea S.C. M___ C_________ S.R.L. a precizat că acțiunea formulată are caracterul unei plângeri întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 188/2000 , dar nu a arătat care este actul de executare , asupra căruia a insistat , iar executorul judecătoresc nu l-a efectuat și nu și-a justificat refuzul.
Nu se poate reține încălcarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare , astfel cum s-a invocat în cererea de recurs, întrucât contestatoarea a fost citată pentru termenele acordate, având posibilitatea de a se prezenta în fața instanței și de a lua cunoștință de lucrările dosarului.
Se mai reține că art. 50 alin. 2 din Legea 188/2000, menționat în cererea de recurs, nu prevede comunicarea către creditor a proceselor verbale întocmite.
Împotriva executării silite , precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare , conform disp . art. 399 din Codul de procedură civilă. Prin urmare, pentru cei vătămați prin executarea silită Codul de procedură civilă reglementează contestația la executare și nu plângerea prevăzută de Legea nr. 188/2000, întrucât aceasta se referă doar la obligația executorului de a-și motiva refuzul în 5 zile.
Cu privire la criticile creditoarei privind neefectuarea nici unui demers pentru realizarea obligației stabilite prin titlul executoriu, înființarea popririi după 5 luni de la formularea cererii de executare, necomunicarea actelor de executare, neîntreprinderea vreunui demers în vederea urmăririi silite imobiliare, tribunalul constată că acestea exced caracterului de plângere împotriva refuzului judecătoresc reglementat prin Legea nr. 188/2000 încadrându-se în instituția contestației la executare.
În mod corect a reținut prima instanță că susținerile formulate de S.C. M___ C_________ S.R.L. în acțiunea introductivă de instanță sunt neîntemeiate deoarece recurenta B.E.J. M______ L__________ a făcut dovada că a depus diligențe pentru identificarea veniturilor și bunurilor mobile și imobile pe care le deține debitorul.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.312 Cod proc civilă, instanța va respinge recursul formulat de S.C. M___ C_________ S.R.L.ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul promovat de S.C. M___ C_________ S.R.L. C________ împotriva sentinței civile nr.xxxxx/19.12.2011 pronunțată de Judecătoria Iași, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 08.02.2013.
Președinte, C_______ A________ |
Judecător, P________ T______ |
Judecător, M______ M____ |
|
Grefier, G_______ I_____ |
|
Red. T.P.
Tehn. A.G.
2 ex./08.04.2013
Jud. fond: A_______ M_______