Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1527/2013
Ședința publică de la 06 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A______ M_____ P______
Judecător C_______ D_________
Judecător M______ C____-E___
Grefier M______ L___
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de petenta ____________________ SRL împotriva sentinței civile nr. 9700/15.11.2012, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, intimat fiind I____________ T_________ DE MUNCA ARGES
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima și a doua strigare a cauzei , au lipsit părțile .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar s-a depus prin serviciul registratură, la data de 05.06.2013, întâmpinarea formulată de intimatul I.T.M. Argeș.
Tribunalul constată că prin întâmpinare ( fila 12 ) s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă. Totodată, în raport de actele și lucrările dosarului , constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestuia .
INSTANȚA
Asupra recursului civil de față,
Constată ca prin plângerea înregistrată la data 26.03.2012 petenta ____________________ SRL - prin reprezentant S______ D____ R_______ a solicitat instanței în contradictoriu cu intimatul I____________ T_________ DE MUNCA ARGES, anularea procesului verbal de contravenție A nr. xxxxxx/12.03.2012, exonerarea sa de plata amenzii iar în subsidiar înlocuirea sancțiunilor cu avertismentul.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că la data de 12.03.2012 s-a prezentat la sediul intimatei un inspector de muncă si a încheiat un proces verbal de control/ de constatare a contraventiilor, în care s-au consemnat constatările efectuate și s-au dispus masuri, în afara cadrului prevăzut de art. 6 și 19 din Lg. nr. 108/1999. Obiectivul controlului a fost identificarea cazurilor de muncă nedeclarată precum și respectarea unor prevederi legale în domeniul relațiilor de muncă. Perioada verificata era decembrie 2011-martie 2012.
Intimatul a aplicat sancțiunea avertismentului, apreciind că au fost încălcate prevederile art. 260 alin1 lit. p din Codul Muncii Republicat motivat de faptul că nu s-a putut face dovada înmânării unui exemplar al contractului individual de muncă al salariatei R___ A________ A____, deși petenta a făcut acest lucru. Se mai arată că a transmis on line la data de 29.02.2012 încheierea contractului individual de muncă pentru salariata R___ A________ A____, data începerii activității pentru aceasta fiind de 1 martie 2012. La data de 29.02.2012 au fost transmise informațiile și a fost primit un mesaj de eroare a transmiterii motiv pentru care s-a corectat codul C__ și au fost transmise informațiile pe data de 08.03.2012. Nu poate fi imputat petentei că în baza de date a ITM Argeș nu se regăsesc toate informațiile transmise de petenta către Inspecția Muncii București.
S-a invocat de către petenta nelegalitatea procesului verbal, deoarece nu s-a precizat data și locul săvârșirii faptelor contravenționale, fiind incalcate art.16- 17 din O.G. nr. 2/2001.
Intimata prin întâmpinare a solicitat respingerea plângerii ca nefondată, arătând că au fost aplicate corect trei sancțiuni contravenționale petentei pentru neconformități față de prevederile legislației din domeniul relațiilor de muncă ( o amendă și două avertismente).
Prin sentința civilă nr.9700/15.11.2012 a Judecătoriei Pitești a fost respinsă plângerea ca nefondată reținându-se următoarele:
La data de 08.03.2012, reprezentantul intimatei a efectuat un control la punctul de lucru al petentei situat în mun. Pitești, ____________________. D6-parter, control care a avut ca obiectiv identificarea cazurilor de muncă fără forme legale de angajare precum și modul de respectare a legislației în domeniul relațiilor de muncă. Controlul s-a finalizat în data de 12.03.2012 la sediul intimatei încheindu-se procesul verbal de contravenție nr. xxxxxxx/12.03.2012.
Urmare a controlului efectuat, a fost identificata numita R___ A________ A____ care a declarat în fișa de identificare solicitată la momentul efectuării controlului că desfășoară activitate din data de 01.03.2012 și are semnat un contract individual de muncă. Prin înștiințarea nr. 7010/08.03.2012 reprezentantul societății petente a fost invitat la sediul ITM cu documentele necesare actului de control.
Din documentele prezentate s-a constatat că angajatorul are încheiat cu numita R___ A________ A____ contractul individual de muncă nr. 2/29.02.2012, data începerii activității fiind 01.03.2012, durata fiind nedeterminată. Angajatorul a încălcat prevederile art. 16 alin 3 din Codul Muncii Republicat, în sensul că nu a făcut dovada că, anterior începerii activității, a înmânat salariatului un exemplar al contractului individual de muncă .
Angajatorul nu a respectat art. 9 alin 1 lit. a din Hotărârea nr. 500/2011 cu modificările și completările ulterioare privind registrul general de evidența a salariaților, în sensul că angajatorul a transmis pentru numita R___ A________ A____ registrul cu elementele contractului individual de muncă cu modificările și completările , ulterior primirii la muncă a acesteia și anume pe data de 08.03.2012 și nu cel târziu în ziua lucratoare anterioară începerii activității de către salariatul în cauză și anume 29.02.2012.
Fapta constituie contravenție conform prevederilor art. 9 alin 1 lit. c din HG nr. 500/2011 cu modificările și completările ulterioare coroborat cu prevederile art. 9 alin 2 lit. d din HG nr. 500/2011 cu modificările și completările ulterioare.
Față de aceste considerente instanța de fond a respins plângerea ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței civile de mai sus a declarat recurs petenta ____________________ SRL , care a arătat următoarele.
Prima instanță nu a analizat criticile de nelegalitate împotriva procesului verbal de contravenție, prin raportare la cerințele impuse de art.16 – 17 din OG nr.2/2001 . În procesul verbal nu sunt consemnate data și locul săvârșirii faptelor iar descrierea acestora nu este completă, aspecte ce atrag anularea actului constatator.
Instanța de fond nu a luat în considerare apărarea petentei și s-a rezumat în a prelua ceea ce inspectorul de muncă a consemnat în procesul verbal.
În privința faptei prevăzute de disp.art. 260 alin.1 lit.p din Legea nr. 53/2003 a fost aplicat avertismentul, însă petenta nu se face vinovată de săvârșirea contravenției, pentru că a înmânat un exemplar al contractului individual de muncă salariatei R___ A________ A____, îndeplinind astfel obligația prevăzută de lege.
În privința faptei prevăzute de disp.art. 9 alin.1 lit.a din HG nr.500/2011 nu au fost luate în considerare documentele aflate la dosar din care rezultă că petenta a transmis elementele contractului de muncă al salariatei R___ A________ on line către ITM în data de 29.09.2012 , adică anterior începerii activității, însă din cauza unei erori de transmitere ( neconcordanță la codul C__ ) informația nu a ajuns la destinație. S-a realizat corectarea și retransmiterea mesajului în data de 08.03.2012. Față de această faptă, petenta a solicitat ca în cazul în care instanța de recurs apreciază că sunt întrunite totuși elementele constitutive ale contravenției, să înlocuiască amenda cu avertismentul, luând în considerare circumstanțele prezentate.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că petenta nu a răsturnat prezumția de veridicitate a procesului verbal de contravenție.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor de la dosar, tribunalul apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Prin procesul verbal de contravenție _______ nr. xxxxxx/12.03.2012 s-a reținut că petenta nu a înmânat un exemplar al contractului individual de muncă anterior începerii activității, către salariata R___ A________, că nu a transmis elementele contractului individual de muncă ale acesteia , în termen legal , on line către ITM și de asemeneacă nu a transmis datele privind încetarea contractului individual de muncă al numitei B_____ A______ C_______. Sancționarea contravențională s-a făcut în baza art.260 alin.1 lit.p din C.muncii ( avertisment) , în baza art.9 alin.1 lit.a din HG nr.500/2011 (amendă în sumă de 10.000 lei), și în baza art. 9 alin. 1 lit.c din HG nr.500/2011 ( avertisment).
Recurenta invocă nelegalitatea procesului verbal , act constatator care în opinia sa nu îndeplinește cerințele de formă ad validitatem, conform art.16 și 17 din OG nr.2/2001. Tribunalul constată că în procesul verbal nu sunt nominalizate ora și data săvârșirii contravențiilor , deoarece sunt reținute trei fapte pentru care latura obiectivă constă în omisiunea îndeplinirii unor obligații stabilite de lege. Se constată de asemenea, că în procesul verbal se consemnează data și locul încheierii acestuia, astfel că această dată corespunde cu data constatării abaterilor, care sunt descrise pe larg, ceea ce înseamnă că nu există nici un motiv care să atragă anularea procesului verbal de contravenție.
Potrivit art. 260 alin.1 lit.p din Legea nr.53/2003 se sancționează încălcarea prevederilor art. 16 alin. (3). Potrivit art.16 alin.3 din același act normativ, angajatorul este obligat ca, anterior începerii activității, să înmâneze salariatului un exemplar din contractul individual de muncă.
Petenta nu a săvârșit contravenția prevăzută de art.260 alin.1 lit.p din Legea nr.53/2003 , pentru că și-a îndeplinit obligația de a înmâna, în calitate de angajator, către salariata R___ A________ A____, un exemplar al contractului individual de muncă, sens în care este nota de relații personală a acestei angajate (f.60 d.fond).
Prima instanță a greșit atunci când a reținut săvârșirea acestei contravenții, astfel că se impune ca plângerea să fie admisă, cu consecința anulării în parte a procesului verbal .
Potrivit art.9 alin.1 lit.a din HG nr.500/2011 constituie contravenții următoarele fapte săvârșite de angajatori, persoane fizice sau juridice:
a) netransmiterea registrului cu elementele contractului individual de muncă prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. a) - g), cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității de către salariatul în cauză.
Din înscrisurile aflate din dosarul de fond, rezultă că petenta a încheiat contract individual de muncă cu numita R___ A________ la data de 29.02.2012 , urmând ca începerea activității să se realizeze în data de 01.03.2012. Transmiterea efectivă a registrului cu elementele contractului individual de muncă, s-a realizat în data de 8.03.2012 , sens în care sunt înscrisurile de la filele 39-42 d.fond, însă este adevărat că petenta a mai încercat să realizeze transmiterea acestei informații și în data de 2.03.2012, fără rezultat ( există mențiunea – contractul nu are versiunea de C__ actualizată, versiunea 6 – f.62 d.fond).
Aceasta înseamnă că petenta nu a dorit să eludeze dispozițiile legale stabilite în sarcina sa și că într-adevăr a existat o eroare de transmitere a informației, aceasta complinind neregularitatea și îndeplinindu-și obligația în mod corect, la data de 08.03.2012.
Din acest punct de vedere , tribunalul apreciază că amenda în sumă de 10.000 lei aplicată pentru săvârșirea acestei contravenții este mult prea aspră, impunându-se înlocuirea cu avertismentul, sancțiune suficientă pentru ca petenta să conștientizeze consecințele neîndeplinirii în termen a unei sarcini impuse de lege.
Astfel, pentru toate cele de mai sus, apreciind că recursul este fondat, tribunalul în baza art.312 alin.3 și 304 pct.9 C.pr.civilă rap.la art.304 ind.1 C.pr.civilă, îl va admite , va modifica sentința și va anula procesul verbal în ceea ce priveste contravenția prevăzută de art. 260 alin 1 lit.p din CM , aplicând avertismentul pentru contravenția. prev de art. 9 alin 1 lit. a din HG 500/2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de petenta ____________________ SRL împotriva sentinței civile nr. 9700/15.11.2012, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, intimat fiind I____________ T_________ DE MUNCA ARGES
Modifică sentința în sensul că admite în parte plângerea.
Anulează p.v. de contravenție _______ nr. xxxxxx/12.03.2012 în ceea ce priveste contravenția prevăzută de art. 260 alin 1 lit.p din CM (legea 53/2003) și aplică avertisment pentru contravenția prev de art. 9 alin 1 lit. a din HG 500/2011.
Menține în rest procesul verbal de contravenție.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 06.06.2013.
Președinte, A______ M_____ P______ |
Judecător, C_______ D_________ |
Judecător, M______ C____-E___ |
|
Grefier, M______ L___ |
|
Red. A.M.P
Dact. NE( 4 ex
21.06.2013
Jud.fond. E.B_________