R O M Â N I A
TRIBUNALUL M____
SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA Nr. 299/2014
Ședința publică de la 08 Iulie 2014
Completul constituit din:
Președinte R_____ I_____ T____
Judecător A______ M____ A______
Grefier J____ H___
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului formulat de apelantul INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ M____, cu sediul în Tg M____, ___________________.2, jud.M____, împotriva sentinței civile nr.8216/19.12.2013 pronunțată de Judecătoria tg M____ în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 20 iunie 2014, când s-a amânat pronunțarea pe data de data de 04 iulie 2014, apoi pentru data de azi, încheieri ce fac parte din prezenta deciziei.
T R I B U N A L U L,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 8216 din 19 decembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Târgu M____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, instanța a admis plângerea contravențională formulată de petenta _______________________, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă și a înlocuit amenda în cuantum de 3.500 lei aplicată petentei prin procesul-verbal de constatare a contravenției ________ nr.xxxxxxx cu măsura sancționatorie a avertismentului, atrăgându-i atenția ca în viitor să nu mai săvârșească fapte contravenționale.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că procesul-verbal a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale și că petenta recunoaște că a săvârșit fapta contravențională pentru care a fost sancționată cu amenda în cuantum de 3.500 lei.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicate, instanța văzând că petenta este la prima faptă contravențională de acest gen și împrejurările în care s-a comis respectiv din eroare, în sensul că la momentul la care s-a operat în REVISAL actul adițional la contractului de muncă al angajatei, la rubrica ,,data început” a activității salariatului, în loc să se păstreze data inițială de 04.01.2012, s-a trecut eronat 01.06.2012 precum și faptul că nu s-au produs repercusiuni asupra drepturile angajatului și ale statului, a apreciat că scopul educativ – preventiv al sancțiunii este atins prin aplicarea unei măsuri sancționatorii a avertismentului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termenul legal intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă M____, solicitând admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate, astfel încât să fie respinsă plângerea contravențională și menținerea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxxxx/29.08.2013 și a amenzii contravenționale aplicate prin acesta.
În motivarea apelului a arătat că soluția înlocuirii amenzii cu avertisment este lipsită de temei, întrucât prin anexa nr.1 a procesului verbal de control ________ nr.xxxxxxx/29.08.2013(anexă de constatare și de măsuri dispuse în domeniul relațiilor de muncă), inspectorul de muncă a dispus 4 măsuri pentru a determina _______________________ ca să corecteze deficiențele constatate cu ocazia controlului. În aceste condiții, se poate observa că fapta pentru care inspectorul de muncă a aplicat o sancțiune cu amendă minimă de 3.500 lei, nu a fost singura deficiență pe care acesta a constata-o cu ocazia controlului pe care l-a efectuat la _______________________. De asemenea mai arată că nu a fost prima dată când inspectorii de muncă au constatat faptul că _______________________ a încălcat prevederi legale din domeniul relațiilor de muncă. Mai mult, nu este prima dată când inspectorii de muncă au constatat faptul că _______________________ a completat registrul general de evidență a salariaților cu date eronate.Se poate observa că, cu ocazia a trei controale diferite, inspectorii de muncă au constatat de fiecare dată faptul că ________________________ a nesocotit prevederi legale din domeniul relațiilor de muncă. Consecințele negative ale faptei de a completa registrul general de evidență a salariaților cu date eronate sau incomplete , nu pot fi minimalizate.Singura evidență accesibilă inspectorilor de muncă, instituțiilor publice, instanțelor judecătorești și executorilor judecătorești este registrul general de evidență a salariaților. Ținând cont de aspectele menționate mai sus, este foarte important pentru a nu induce în eroare utilizatorii(inspectori de muncă, instanțe judecătorești, organe de cercetare penală , organe de urmărire penală, organe fiscale etc.) datelor din registrul general de evidență a salariaților, ca angajatorii să nu transmită date eronate.
La cererea de apel au fost anexate, în probațiune, copiile proceselor-verbale de control și a anexelor acestora, la care s-a făcut referire în cerere.
În apel nu s-a depus întâmpinare.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma motivelor de apel, tribunalul constată că apelul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Tribunalul reține mai întâi că în calea de atac a apelului, instanța de apel exercită un control al hotărârii instanței de fond în limitele prevăzute de art. 477 alin. 2 din Codul de procedură civilă. Față de aceste limite, constată că apelanta a criticat hotărârea doar în ceea ce privește individualizarea sancțiunii principale.
Individualizarea sancțiunii se realizează în conformitate cu prevederile art. 5 alin. 5, conform cărora „sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite” și ale art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, care stabilește criteriile pentru individualizare și anume „ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal”.
Deși săvârșirea faptei contravenționale sancționate prin procesul verbal de constatare a contravențiilor ________ nr. xxxxxxx din data de 29.08.2013, la fel ca și consecințele negative ale înregistrării de date eronate în registrul general de evidență a salariaților nu pot fi contestate, tribunalul apreciază că sancțiunea a fost corect individualizată de instanța de fond. Tribunalul are în vedere împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta și care sunt de natură a atenua pericolul social al acesteia. În acest sens, față de probele administrate, se poate considera că fapta este rezultatul unei erori care s-a produs la momentul înregistrării actului adițional la contractul de muncă, având în vedere că anterior acestui moment contractul de muncă fusese corect înregistrat, toate datele corespunzând celor reale. Chiar dacă în activitatea petentei au mai fost constatate abateri și cu ocazia altor controale, față de circumstanțele particulare în care a fost comisă fapta analizată, se poate reține că pericolul social concret al acesteia este redus.
Ținând seama de cele expuse, tribunalul apreciază că scopul preventiv și educativ al sancțiunii poate fi atins și prin aplicarea sancțiunii avertismentului, instanța de fond făcând o justă aplicare a dispozițiilor legale amintite mai sus. Prin reindividualizarea sancțiunii instanța nu a negat caracterul contravențional al faptei, ci a apreciat doar că o sancțiune mai ușoară este mai adecvată în cauză.
Ca urmare, în temeiul art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, tribunalul va respinge apelul, ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge apelul formulat de I__ M____, cu sediul în Tg M____, ___________________.2, jud.M____, împotriva sentinței civile nr.8216/19.12.2013 pronunțată de Judecătoria tg M____ în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi 08 Iulie 2014.
Președinte, R_____ I_____ T____ |
|
Judecător, A______ M____ A______ |
|
Grefier, J____ H___ |
|
Red.A.M.A/jud.fond S.P/teh.H.J/4 ex./11.12.2014