Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B____
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 730/2015
Ședința publică de la 04 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE Crenguța P______
Judecător M______ C_______
Grefier C_______ P______
Pe rol fiind soluționarea apelului contravențional declarat de petentul I___ I__ domiciliat în ________________________ în contradictoriu cu intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI SI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. - CESTRIN, cu sediul în București _________________.401 A sect 6 București împotriva sentinței civile nr.xxxxx/29.10.2014 pronunțată de Judecătoria Buzau în dosarul civil nr.XXXXXXXXXXXXX
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că procedura este legal îndeplinită după care :
Tribunalul constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată :
1.) Obiectul plângerii
Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei B____ la data de 01.04.2014 sub nr. XXXXXXXXXXXXX petentul I___ I__ a formulat, în contradictoriu cu intimata C_______ Națională De Autostrăzi Și Drumuri Naționale Din România SA - CESTRIN, plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție seriaR12 nr. xxxxxxx/15.05.2012, solicitând anularea procesului verbal contestat.
2.) Motivarea plângerii
2.1. ) – În motivarea plângerii sale, petentul a solicitat în principal anularea procesului verbal contestat prin care a fost sancționat pentru că a circulat pe drumurile publice fără a deține rovinietă valabilă, iar in subsidiar a solicitat inlocuirea sanctiunii contraventionale a amenzii cu aceea a avertismentului. In motivarea cererii formulate acesta a arătat ca a fost sancționat de mai multe ori pentru aceeași faptă contravențională achitând una din amenzile ce i-au fost aplicate
In subsidiar petentul a solicitat înlocuirea sancțiunii aplicate cu aceea a avertismentului deoarece fapta săvârșită prezintă un grad redus de pericol social in condițiile in care îsi achita in mod regulat obligatiile de plata ce ii incumba, inclusiv pe aceea de plata a rovinietei. De altfel petentul a procedat la plata altor amenzi și despăgubiri stabilite în sarcina prin alte procese verbale prin care a fost sancționat pentru aceeași faptă.
Totodată petentul a formulat și o cerere de repunere în termenul de formulare a plângerii contravenționale cu motivarea că a aflat despre existența procesului verbal de contravenție doar în momentul obținerii de informații în acest sens de la CNADNR și Administrația financiară B____.
2.2. ) – În drept, petentul a invocat prevederile OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor
3.) - Întâmpinarea (filele 18-19 dosar fond)
Intimata a formulat întâmpinare conform prevederilor art.205 C.proc.civ, la data de 07.07.2014, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiata a plângerii contravenționale formulate cu consecința menținerii integrale a procesului verbal contestat ca fiind pe deplin temeinic si legal.
In susținerea apărărilor formulate intimata a arătat ca procesul verbal contestat a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 9 al. 2 si 3 din O.G. 15/2002 in lipsa contravenientului si a unui martor asistent, contravenția fiind constatat cu ajutorul mijloacelor tehnice specifice ale sistemului SIEGMCR. Procesul verbal a fost generat si semnat electronic de catre agentul constatator Steluța T____ in baza certificatului calificat emis de Cert SIGN S.A. fapta contravențională fiind pe deplin probata prin planșa foto anexata.
In probațiune intimata a depus: planșa foto, certificat calificat, dovada de comunicare.
In temeiul art. 258 NCPC instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar atât de petent cât și de intimată.
4. Soluția instanței fondului
4.1.) – Prin sentința nr. xxxxx din 29.10.2014 pronunțată de Judecătoria B____ s-a respins cererea de repunere in termen formulată de către petent, a fost admisă excepția tardivității formulării plângerii contravenționale invocată de către instanță din oficiu și a fost respinsă ca tardivă plângerea contravențională formulată de către petentul I___ I__ împotriva procesului-verbal de constatare si sancționare a contravenției _________ nr. xxxxxxx/15.05.2012 întocmit de intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – CESTRIN; s-a luat act ca nu se solicita cheltuieli de judecata.
4.2.) – Hotărând astfel, instanța fondului a reținut în fapt și în drept :
Extras din sentință : Considerente
„La data de 15.05.2012 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul COMPANIEI NAȚIONALE DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE – CESTRIN, procesul verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx prin care s-a reținut săvârșirea de către contestator a contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002, constând în aceea ca la data de 28.04.2012, ora 09:57, autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, aparținând petentului, a circulat pe DN 2 - km 115+80 m, pe raza localității Mărăcineni, fără a deține rovinietă valabilă.
Pentru acest motiv, petentul a fost obligat la plata unei amenzi în cuantum de 250 lei și la achitarea unei despăgubiri în cuantum de 122,49 lei.
Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentului și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei SIEGMCR, în acest sens la dosar fiind depusă plansa fotografică ce atestă săvârsirea faptei.
Potrivit dispozitiilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, înainte de a proceda la analizarea legalității și temeiniciei procesului verbal contestat, instanța are obligația de a verifica dacă plângerea contravențională a fost formulată în termenul legal.
Analizand cu prioritate exceptia invocată de către instanță din oficiu conform prevederilor art. 248 C. Proc. Civ. instanta constata ca aceasta este intemeiata motiv pentru care o va admite pentru următoarele considerente. Potrivit prevederilor art. 31 din O.G 2/2011 impotriva procesului verbal de contraventie se poate formula plangere in termen de 15 zile de la data inmanarii sau comunicarii acestuia. In speta conform dovezii de comunicare de la fila nr. 16, procesul verbal contestat i-a fost comunicat petentului prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire la data de 24.05.2012. Acesta a formulat plangere contraventionala impotriva respectivului proces verbal abia la data de 01.04.2014, depasind termenul imperativ de 15 zile stipulat pentru formularea unei astfel de plângeri. Prin urmare plângerea astfel formulata este tardiva si va fi respinsa ca atare.
Instanța va respinge cererea de repunere în termenul de formulare a plângerii contravenționale înaintată e către petent odată cu cererea introductivă de instanță reținând că acesta a luat cunoștință de sancționarea sa contravențională prin procesul verbal contestat la data la care acesta i-a fost comunicat prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire și nu la un moment ulterior conform susținerilor sale. Prin urmare în speță nu există nicio împrejurare temeinic justificată care explice nesocotirea termenului legal instituit pentru formularea plângerii contravenționale de către petent și să determine necesitatea repunerii acestuia în termenul de exercitarea a respectivei căi de atac.
Pentru aceste considerente instanta va respinge cererea de repunere în termenul de formulare a plângerii contravenționale înaintată de către petent și va admite excepția tardivității formularii plangerii contraventionale invocata din oficiu și va respinge ca tardivă plângerea formulata de către petent.
Instanța ia act că niciuna dintre părți nu a solicitat cheltuieli de judecată”.
5. Apelul
5.1.) - Împotriva sentinței a declarat apel petentul în termen legal conform art. 468 Cod procedură civilă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie potrivit motivelor de apel depuse la dosar în temeiul art. 470.
5.2.) – În expunerea motivelor de apel, petentul a invocat în esență greșita soluționare a plângerii contravenționale de către instanța fondului, având în vedere că procesul-verbal de contravenție trebuia să-i fie comunicat sub luare de semnătură, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul său. A arătat că nu a avut cunoștință de existența acestui proces-verbal de contravenție.
6. Întâmpinarea depusă în apel
Intimata a depus întâmpinare în apel la data de 04.02.2015, prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea soluției instanței de fond ca legală și temeinică.
7. Răspunsul la întâmpinare
La data de 27.02.2015 petentul apelant a depus răspuns la întâmpinare (fila 18), prin care a reiterat faptul că nu a avut cunoștință de procesul-verbal de contravenție decât odată cu înștiințarea privind începerea executării silite și a invocat decizia ÎCCJ care a stabilit că procesele-verbale de contravenție sunt nule dacă nu sunt semnate de agentul constatator, de contravenient și lipsesc datele unui martor.
8. - Tribunalul : Analiză. Constatări. Considerente
Examinând sentința atacată în raport de actele și lucrările dosarului, de prevederile legale incidente cauzei, precum și din oficiu sub toate aspectele în fapt și în drept, tribunalul constată că apelul declarat este neîntemeiat. Astfel:
6.1.) – În baza probatoriului administrat instanța fondului a reținut în mod corect și motivat că la data de 15.05.2012 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul COMPANIEI NAȚIONALE DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE – CESTRIN, procesul verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx prin care s-a reținut săvârșirea de către contestator a contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002, constând în aceea ca la data de 28.04.2012, ora 09:57, autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, aparținând petentului I___ I__, a circulat pe DN 2 - km 115+80 m, pe raza localității Mărăcineni, fără a deține rovinietă valabilă.
6.2.) - Conform art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
6.3.) – La art. 25 alin. 1 din ordonanță, se stabilește că procesul verbal se va înmâna sau, după caz, se va comunica, în copie, contravenientului, iar la art. 26 alin. 3 se dispune în sensul că în cazul în care contravenientul nu este prezent sau, deși prezent refuză să semneze procesul verbal, comunicarea acestuia, precum și a înștiințării de plată se face de către agentul constatator în termen de cel mult o lună de la data de încheierii.
6.4.) – Potrivit art. 27 din ordonanță, comunicarea procesului și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, operațiunea de afișare consemnându-se într-un proces verbal semnat de cel puțin un martor .
6.5.) – Norma legală instituită la art. 27 este imperativă și nesusceptibilă de interpretare, legiuitorul dispunând în sensul că procedura afișării procesului verbal la domiciliul/sediul contravenientului este utilizată numai în situația în care nu s-a reușit comunicarea actului prin poștă cu aviz de primire.
6.6.) – Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin decizia în interesul legii nr. 10/2013 că trebuie să se dea posibilitatea contravenientului să cunoască efectiv actul încheiat, precum și data comunicării acestuia, pentru a-și formula apărările (plângerea contravențională, excepția prescripției aplicării sancțiunii contravenționale). Mai apreciază că procedura afișării procesului-verbal de contravenție la domiciliul/sediul contravenientului va fi utilizată numai în situația în care nu s-a reușit, din diverse motive, comunicarea prin poștă, cu aviz de primire.
6.7.) – Totodată, Curtea a stabilit că simpla expediere a procesului-verbal, fără ca acesta să ajungă efectiv la destinatar, nu este conformă cu dispoziția legală cuprinsă în art. 27 teza I din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.180/2002, cu modificările și completările ulterioare, care obligă organul constatator să facă dovada că a comunicat procesul-verbal și că destinatarul a primit actul; pentru o comunicare valabilă, se impune deci ca organului constatator să-i parvină dovada de primire, care să facă dovada că destinatarul a luat efectiv cunoștință de procesul-verbal de contravenție.
6.8.) - Conform dovezii de comunicare de la fila 16 dosar fond, procesul verbal contestat i-a fost comunicat petentului prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire la data de 24.05.2012, când actul a fost primit de soția apelantului, care a semnat dovada. Apelantul a formulat plângere contravențională împotriva respectivului proces verbal abia la data de 01.04.2014, depășind termenul imperativ de 15 zile stipulat pentru formularea unei astfel de plângeri
6.9.) – Cum procedura de comunicare a procesului-verbal de contravenție contestat s-a realizat potrivit normei legale aplicabile astfel cum a fost interpretată prin decizia RIL a ÎCCJ, instanța de fond, în mod corect a apreciat că în aplicarea prevederilor art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001, plângerea contravențională a fost tardiv formulată.
7. Soluția tribunalului
Pentru considerentele în fapt și în drept ce preced , în baza art. 480 alin.1 din Codul procedură civilă se va respinge ca neîntemeiat apelul declarat de petentul I___ I__ împotriva sentinței nr. xxxxx din 29.10.2014 pronunțată de Judecătoria B____ în contradictoriu cu intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI SI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – CESTRIN.
Conform art. 34 alin. 2 teza I din O.G. nr. 2/2001 raportat la art. 483 alin. 2 teza a II-a cu referire la art. 634 alin. 1 pct. 4 din Codul de procedură civilă, hotărârile date în apel în materie contravențională sunt definitive.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul, contravențional declarat de petentul I___ I__ domiciliat în ________________________ în contradictoriu cu intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI SI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. - CESTRIN, cu sediul în București _________________.401 A sect 6 București împotriva sentinței civile nr.xxxxx/29.10.2014 pronunțată de Judecătoria Buzau în dosarul civil nr.XXXXXXXXXXXXX, ca neîntemeiat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Iunie 2015
Președinte, Crenguța P______ |
|
Judecător, M______ C_______ |
|
Grefier, C_______ P______ |
|
Red CPJudecătoria Buzau
Tehnodact CPDosar f XXXXXXXXXXXXX
4 ex/21.06.2015jud f A M C______