R O M Â N I A
CURTEA DE APEL C________
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr. XXXXXXXXX
SENTINȚA PENALĂ NR. 48/P
Ședința publică din data de 18 martie 2014
Completul de judecată compus din:
Președinte – M_____ D_____ M____
Grefier – C______ C____
Cu participarea Ministerului Public prin procuror P___ V______ din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C________
S-a luat în examinare cererea de strămutare a judecății cauzei ce formează obiectul dosarului nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Medgidia, formulată de petentul V_____ L____ C_________ – domiciliat în C________ ________________________ nr. 72.
În conformitate cu disp.art.358 Cod pr.penală, la apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.
Nemaifiind alte cereri, excepții sau alte chestiuni prealabile de formulat, curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri
Reprezentantul parchetului având cuvântul, formulează concluzii de respingere a cererii de strămutare, apreciind că în cauză nu există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor instanței ar putea fi afectată datorită împrejurărilor cauzei, calității părților, ori atunci când există sau nu există un pericol de tulburare a ordinii publice, sunt doar simple afirmații fără o trimitere concretă la aspecte ce pot fi verificate din partea petentului.
C U R T E A,
Asupra cererii penale de față:
Prin cererea înregistrată sub nr. XXXXXXXXX pe rolul Curții de Apel C________ petentul V_____ L____ C_________ a formulat cerere de strămutare a judecății cauzei ce formează obiectul dosarului nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Medgidia.
În motivarea cererii se arată că în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Medgidia are calitatea de parte vătămată numita R______ Emdi, fiica numitei R______ N_____, care este grefier la Tribunalul C________. Petentul apreciază că este nedreptățit prin acuzațiile ce îi sunt aduse, iar în raport de calitatea părții vătămate nu ar putea beneficia de o judecată imparțială
La dosarul cauzei au fost înaintate de către Tribunalul C________, conform art. 72 alin. 6 C. pr. pen., informațiile privind cauza ce face obiectul cererii de strămutare apreciindu-se că nu există dovezi că imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei ori calității părților; au fost informate părțile din dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Medgidia despre formularea cererii de strămutare, conform dispozițiilor art. 73 alin. 2 C. pr. pen.
Analizând actele și lucrările dosarului curtea constată următoarele:
Petentul V_____ L____ C_________ are calitatea de inculpat în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Medgidia, fiind trimis in judecata prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia nr. 2305/P/2012, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art.184 alin.1 și 3 Cod penal.
Petiționarul V_____ L____ C_________ solicită în cererea sa, strămutarea dosarului nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Medgidia, în care are calitatea de inculpat, fiind trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 2305/P/2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 184 alin. 1 si 3 C.pen..
Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Medgidia sub nr. XXXXXXXXXXXXX, fiind repartizat aleatoriu la completul P.4, cu prim termen de judecată la data de 17.05.2013, termen la care inculpatul a solicitat amânarea cauzei pentru a-și angaja un apărător și admiterea cererii de prelungirea dreptului de a conduce autovehicule, instanța acordând termen la data de 14.06.2014 pentru garantarea dreptului la apărare. A amânat pronunțarea pentru cererea formulată privind prelungirea dreptului de a circula iar la data de 20.05.2013 a admis această cerere formulată de inculpat.
La termenul din 14.06. 2013 s-a dispus începerea cercetării judecătorești si s-a administrat probe în sensul constituirii de parte civilă si audierii inculpatului si pentru continuarea cercetării judecătorești s-a acordat termen la data de 20.09.2013, termen la care s-au audiat martorii din lucrări si s-au propus probe în apărare în sensul audierii de martori în susținerea acțiunii civile, iar asigurătorul a solicitat efectuarea unui raport de expertiză tehnică judiciară.
Următorul termen pentru administrarea probatoriilor a fost acordat la data de 18.10.2013 când s-au audiat martorii propuși în apărare de parte civilă, s-au stabilit obiectivele raportului de expertiză si pentru efectuarea acestuia dar si pentru continuarea cercetării judecătorești si audierea de martori s-a acordat termen la data 22.11.2013, când, pentru a se lua la cunoștință de concluziile raportului de expertiză s-a amânat cauza la data de 17.01.2014.
La acest termen de judecată s-a luat act de obiecțiunile la raportul de expertiză întocmit si pentru ca expertul să răspundă la obiecțiuni s-a acordat termen de judecată la data de 14.02.2014, când instanța a constatat terminată cercetarea judecătorească a ascultat concluziile părților si a amânat pronunțarea la data de 24.02.2014, iar prin sentința penală nr. 655 a dispus în baza art. 4 din codul penal achitarea inculpatului V____ L____ C_________ pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. 1 și 3 cod penal din 1969, întrucât fapta nu mai este prevăzută ca infracțiune de legea penală si în baza art. 25 cod procedură penală a lăsat nesoluționate acțiunile civile formulate de părțile civile R______ Amdi și Spitalul Județean C________, si s-a respins ca nefondată cererea părții civile R______ Amdi de acordare de cheltuieli judiciare.
Curtea reține că strămutarea este un remediu procesual prin intermediul căruia judecarea unei anumite cauze penale este luată din competența unei instanțe și dată spre soluționare unei alte instanțe din aceeași categorie și de același grad, în vederea înlăturării oricărei suspiciuni asupra obiectivității și imparțialității tuturor judecătorilor unei instanțe (suspiciune colectivă).
Potrivit art. 71 C. pr. pen., strămutarea judecății unei cauze de la o instanță la o altă instanță egală în grad, se dispune atunci când există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calității părților ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice.
În cazul unei cereri de strămutare, imparțialitatea instanței trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului că este imparțial, dar și din perspectiva celui interesat. La acest control, instanța investită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita judecătorului, unele împrejurări sau fapte ce se pot verifica pot pune în discuție imparțialitatea judecătorului interesat.
Curtea Europeană a hotărât că, în privința imparțialității obiective a judecătorului, aparențele au un rol decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudența instanței europene, în raport de împrejurările concrete ale cauzelor.
În cauză, petentul nu a dovedit și din oficiu nu s-a identificat vreun fapt sau împrejurare obiectivă care ar influența imparțialitatea judecătorilor instanței de fond, nefiind întrunite cerințele art. 71 C. pr. pen.
În opinia curții, lipsa de imparțialitate invocată de petent are doar o sursă subiectivă, care nu este susținută de vreo împrejurare obiectivă.
Petentul face referire la faptul că mama părții vătămate R______ Emdi este grefier la Tribunalul C________, însă din această calitate nu se poate trage concluzia că imparțialitatea judecătorului cauzei ar fi știrbită. Numita R______ N_____ este grefier la o altă instanță decât cea investită cu soluționarea cauzei, într-o altă localitatea decât cea unde se afla sediul instanței investită cu soluționarea cauzei, astfel că nu există niciun element că simpla calitate de grefier ar putea știrbi imparțialitatea judecătorului cauzei.
De altfel, chiar și în eventualitatea strămutării cauzei ar putea fi desemnată cu soluționarea cauzei tot o instanță de același grad din raza teritorială a Curții de Apel C________, așa încât împrejurarea invocată de petent și-ar păstra în continuare actualitatea, deoarece ar fi desemnată o instanță învecinată cu Tribunalul C________.
Subiectivitatea motivului invocat de petent este evidențiată în prezent chiar de soluția pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, anume soluția de achitare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 184 alin. 1,3 Cod penal din 1968. Inculpatul a primit o soluție favorabilă în primă instanță, așa încât nu se susține pretinsa lipsă de imparțialitate a judecătorului investit cu soluționarea cauzei.
Pentru aceste considerente, întrucât nu se identifică motive serioase privind existența unei suspiciuni rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată, curtea va respinge ca nefondată cererea de strămutare a judecății cauzei ce formează obiectul dosarului nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Medgidia, formulată de petentul V_____ L____ C_________.
În baza art. 275 alin. 2 C. pr. pen. petentul V_____ L____ C_________ va fi obligat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondată cererea de strămutare a judecății cauzei ce formează obiectul dosarului nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Medgidia, formulată de petentul V_____ L____ C_________– domiciliat în C________ ________________________ nr. 72.
În baza art. 275 alin. 2 C. pr. pen. obligă petentul V_____ L____ C_________ la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18.03.2014.
Președinte, Grefier,
M_____ D_____ M____ C______ C____
Tehnored.hot.jud. – M.D.M____
2 ex./18.03.2014