Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL D___
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 6147/2014
Ședința publică de la 04 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C_____ D______ P________
Asistent judiciar C_____ D__
Asistent judiciar A______ V______
Grefier S_____ B___
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de reclamantul T_______ R______ în contradictoriu cu pârâta ____________________, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat B_______ A________ pentru reclamant, consilier juridic P___ pentru pârâtă și martorul Ș_____ V_____.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinarea depusă de _________________ la termenul din 09.09.2014.
Se prezintă avocat B_______ A________ pentru reclamant care precizează că perioada vizată în acțiune este 3.10.xxxxxxxxxxxxx01 în procent de 100%. Depune la dosar o precizare a acțiunii formulate inițial, în sensul că perioada pentru care solicită eliberarea unei adeverințe este 03.10.xxxxxxxxxxxxx80, 31.12.1988 – 01.04.2001.
S-a comunicat un exemplar din precizarea depusă de către apărătorul reclamantului, reprezentantei pârâte, care nu a solicitat termen pentru observarea acesteia.
S-a procedat la audierea martorului Ș_____ V_____, sub prestare de jurământ, cele declarate fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cererii de formulat , instanța declară încheiată cercetarea procesului și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Avocat B_______ A________ pentru reclamant depune practică judiciară și solicită admiterea acțiunii așa cum a fost precizată, să se constate că activitatea desfășurată de către reclamant în perioadele 3.10.1974-1.01.1980, 31.12.1988-1.04.2001 se încadrează în grupa a II-a de muncă conform Anexei II pct.41 din Ord.50/1990 în procent de 100% și obligarea pârâtei să elibereze reclamantului o adeverință în acest sens. Arat că reclamantul în perioada 31.12.xxxxxxxxxxxxx01 și-a desfășurat activitatea de grupa a II-a de muncă . Mai solicită să se aibă în vedere practica Înaltei Curți de Casație și Justiție – Decizia nr.25/20.09.xxxxx, CEDO, dar și Decizia nr.87 a Curții Constituționale, conform cărora nu există nici o rațiune să se mențină un regim discriminatoriu în materia grupelor superioare de muncă pentru persoanele care au activat în aceleași funcții, indiferent de perioadă.Fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta pârâtei solicită respingerea acțiunii precizate ca netemeinică și nelegală.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr XXXXXXXXXXXX, reclamantul T_______ R______ în contradictoriu cu pârâtul S.C. M__ S.A. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să constate că activitatea desfășurată de acesta în perioada 03.10. 1974 – 01.04.2014 se încadrează în grupa II-a de muncă conform pct. 41 din Anexa II la Ordinul 50/1990 și totodată să oblige pe pârâtă să elibereze o adeverință în acest sens .
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în perioada menționată în acțiune a fost încadrat ca ,, sudor” la societatea pârâtă, lucrând în condiții grele de muncă : cu substanțe nocive, praf, pulberi metalice, care i-au afectat sănătatea .Reclamantul a mai susținut că pe parcursul programului de muncă a fost expus unui risc foarte ridicat din cauza agenților chimici periculoși și nocivi existenți în fumul produs urmare a operațiilor de sudare,a arcului electric care îi afecta ochii, a lipsei ventilației,a frigului pe timpul iernii și a căldurii excesive vara.
De asemenea ,reclamantul T_______ R______ a arătat că pârâta i-a recunoscut prin adeverințele pe care i le-a emis că activitatea desfășurată se încadra în procent de 100% în grupa II-a de muncă . A mai arătat că practica judecătorească este constantă în acordarea acestei grupe de muncă altor salariați , astfel încât instanțele ar trebui să dea soluții unitare așa încât se să asigure interpretarea unitară a legii .
În drept, a invocat disp. Ordinului 50/1990 și C. muncii
La data de 08.09.2014 pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii .Astfel ,pârâta a arătat că reclamantul s-a angajat la data de 03.10.1974 în meseria de sudor lucrând în cadrul secțiilor a II-a și a VII-a până la data de 01.09.1988 când conform fișei de transfer și-a schimbat felul muncii în meseria de lăcătuș .Ulterior ,la data de 01.11.1988 reclamantul a revenit în meseria de sudor,în care a lucrat până la data de 01.04.2014 .Pârâta a susținut că reclamantul nu poate beneficia de încadrarea în grupa II-a de muncă deoarece acesta nu figurează pe tabelul Deciziei nr.13/06.04.1993. S-a mai susținut de către pârâtă că, reclamantului i-au fost eliberate adeverințe pentru o parte din perioada vizată prin cererea de chemare în judecată în care i-a acordat grupa II-a de muncă .
În dovedirea acțiunii reclamantul a solicitat proba cu înscrisurile anexate cererii de chemare în judecată și proba testimonială cu martorul Ș_____ V_____ ,probe încuviințate și administrate de către instanță .
La termenul de azi reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că solicită acordarea grupa II-a de muncă pentru activitatea desfășurată în perioadele 03.10.xxxxxxxxxxxxx80 ;31.12.xxxxxxxxxxxxx01 ,deoarece pentru perioada 01.01.xxxxxxxxxxxxx88 ,pârâta i-a eliberat deja adeverințe prin care i-a recunoscut că activitatea desfășurată se încadrează în grupa II-a de muncă .
Analizând acțiunea precizată instanța constată că este întemeiată .
Conform mențiunilor din carnetul de munca al reclamantului T_______ R______ rezultă că in perioadele 03.10.xxxxxxxxxxxxx80,(poz.1-poz9) 1.12.xxxxxxxxxxxxx01(poz.14-poz.62) a lucrat ca sudor.
Din proba testimonială administrată în cauză, coroborată cu înscrisurile depuse la dosar, reiese că în meseria de sudor în perioadele menționate reclamantul a realizat operațiuni de sudură, în condiții grele de muncă, cu noxe ,zgomot , fum gaze,frig iarna și căldură mare vara . A mai arătat martorul audiat Ș_____ V_____ că existau noxe si de la alte operații ce se efectuau în secție respectiv operații de vopsitorie .
Din declarația aceluiași martor (sudor), care a fost coleg de muncă cu reclamantul în cadrul aceluiași atelier, rezultă faptul că activitatea desfășurată în condițiilor descrise se exercită pe tot parcursul programului de lucru, iar aceste aspecte nu au fost combătute de către angajator, căruia îi revine sarcina probei, potrivit disp. art. 272 din C. muncii.
Din probele administrate a rezultat că încadrarea în grupe de muncă s-a făcut într-un mod inechitabil, de vreme ce doar unii dintre salariații care desfășurau aceeași muncă au beneficiat de această încadrare, însă și aceștia din urmă doar pe anumite perioade, deși unitatea pârâtă nu a făcut dovada că s-au schimbat condițiile de muncă.
Susținerea pârâtei referitoare la faptul că locul de muncă al reclamantei nu a fost nominalizat în grupa a II a de muncă nu prezintă relevanță și nu conferă acțiunii promovate de reclamantă un caracter inadmisibil, întrucât Ord. 50/1990 invocat de aceasta are deplină aplicabilitate pe perioada dedusă judecății, raporturile de muncă fiind guvernate de acest act normativ până la data abrogării lui (01.04.2001).
Activitatea desfășurată de reclamant ca sudor se încadrează deci în grupa a II-a de muncă potrivit Anexei II pct. 41 din Ordinul 50/1990.
Principiul de bază al încadrării în grupele de muncă este cel al analizei condițiilor de muncă, care trebuie să aibă în vedere condițiile concrete de muncă.
Ordinul nr. 50/1990 a suferit numeroase modificări și completări, iar pentru unele categorii de personal, angajatorii au acordat pe cale administrativă grupe superioare de muncă, chiar în absența unei enunțări exprese în ordin.
În acest sens, al principiului caracterului nelimitativ este și decizia nr. 258/20.09.2004 a Î.C.C.J. conform căreia nu se poate restrânge aplicarea Ord. 50/1990 numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții expres a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.
Tot un principiu, cel al nediscriminării a fost avut în vedere și prin decizia nr. 87/1999 a Curții Constituționale conform căreia nu există nici o rațiune să se mențină un regim discriminatoriu în materia grupelor superioare de muncă pentru persoanele care au activat în aceleași funcții indiferent de perioadă.
Instanța va avea în vedere și faptul că numeroși colegi ai reclamantului(inclusiv martorul audiat Ș_____ V_____) , care au avut meseria de sudor și care lucrau în aceleași condiții ca și aceasta au obținut recunoașterea grupei de muncă, prin intermediul unor hotărâri judecătorești irevocabile, pronunțate în contradictoriu cu pârâta din speța de față.
Mai mult ,având în vedere că reclamantului i-a fost recunoscută încadrarea în grupa II-a de muncă în procent de 100%, prin adeverințele xxxxxx/18.03.2014 și xxxxxx/18.03.2014(filele 6,7) emise de pârâtă pentru o parte din perioada lucrată ca sudor , se justifică reținerea, de către instanță că activitatea desfășurată de către reclamant în perioadele 03.10.xxxxxxxxxxxxx80, 31.12.xxxxxxxxxxxxx01 în care a efectuat același fel de operații și a lucrat în aceleași condiții se încadrează în grupa a II-a de muncă .
Tribunalul va face și aplicarea în acest sens a jurisprudenței CEDO, care în cauza B____ a decis că jurisprudența contradictorie a unei instanțe poate fi asimilată unui diferențieri de tratament care nu se bazează pe nici o justificare obiectiva si rezonabila. Prin urmare, s-a decis că o astfel de diferențiere constituie o încălcare a articolului 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, combinat cu articolul 1 din Protocolul nr. 1.
În consecință, instanța va admite cererea precizată și va constata că activitatea desfășurată de către reclamantul T_______ R______ în perioadele 03.10.xxxxxxxxxxxxx80, 31.12.xxxxxxxxxxxxx01 se încadrează în grupa a II-a de muncă, în procent de 100 % din programul de lucru, în temeiul dispozițiilor Ordinului nr. 50/1990, Anexa 2, pct. 41.
În temeiul art.40 alin.2 lit. h) din Codul muncii va obliga pârâta să elibereze o adeverință în acest sens .
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea precizată de reclamant T_______ R______ C.N.P.xxxxxxxxxxxxx domiciliat în C______, __________________________.22, ___________. 1, _________________, în contradictoriu cu pârâta _____________ sediul în C______, _____________________ C__ RO2315722.
Constată că activitatea desfășurată de către reclamant în perioadele 03.10.xxxxxxxxxxxxx80, 31.12.xxxxxxxxxxxxx01 se încadrează în grupa a II-a de muncă, în procent de 100 % din programul de lucru, în temeiul dispozițiilor Ordinului nr. 50/1990, Anexa 2, pct. 41.
Obligă pârâtul să elibereze reclamantului o adeverință în acest sens.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea de declarare a apelului se va depune la Tribunalul D___
Pronunțată în ședința publică de la 04 Noiembrie 2014.
Președinte, Asistenți judiciari, Grefier,
C_____ D______ P________ C_____ D__ A______ V______ S_____ B___
Red.jud. C.D. P________
Tehnored. 4 ex./10.11.2014