Acţiune în constatare - Decizia 4267/2012 din 02 noiembrie 2012 dată de Curtea de Apel ALBA IULIA

Date speţă

Instanţă:
Curtea de Apel ALBA IULIA

Materie juridică:
Litigii de muncă

Stadiu procesual:
Recurs

Obiect dosar:
Acţiune în constatare

Număr hotarâre:
4267/2012 din 02 noiembrie 2012

Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL A___ I____

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 4267/2012

Ședința publică de la 2 noiembrie 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE C____ M____ C_______- judecător

M_____ M____ C______- judecător

M_____ C_______ P__- judecător

E__ M_____ H_____- grefier

Pe rol se află pronunțarea asupra recursurilor declarat de reclamantul I__ I____ și pârâta _____________________ împotriva sentinței civile nr. 472/LM/2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar sus indicat, având ca obiect drepturi bănești.

Mersul dezbaterilor a avut loc la termenul de judecată din data de 19.10.2012 și a fost consemnat în încheierea de amânare inițială a pronunțării întocmită la acea dată, care împreună cu cea de amânare ulterioară a pronunțării din 26.10.2012, fac corp comun cu prezenta decizie.

Având în vedere actele și lucrările dosarului, cauza rămâne în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față,

Prin acțiunea în conflict individual de muncă înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub nr. XXXXXXXXXXXX, reclamantul I__ I____ a chemat în judecată pe pârâta S.C. I____ S.A., solicitând următoarele:

- să se constate că în perioada 02.12.xxxxxxxxxxxxx96, a desfășurat activitate în calitate de fizician în cadrul unității pârâte, în condițiile grupei a II-a de muncă, cu timp efectiv de lucru 100%, în conformitate cu prevederile Anexei 2, pct. 92 și 93 din Ordinul 50/1990;

- să fie obligată pârâta să îi elibereze reclamantului adeverința prevăzută de O.U.G. 4/2005 cu menționarea întregii perioade lucrate în grupa a II-a de muncă.

În fapt, reclamantul a arătat în esență că a fost angajat la pârâta S.C. I____ S.A., în perioada 02.12.1981 – 16.09.1996, în calitate de fizician, asimilată funcției de inginer, și șef de laborator, desfășurând efectiv activitate în cadrul Centralei Atomoelectrice Cernavodă, ______________________ de A__ Grea Halinga, județul M________, activitate ce a constat în control al activității centralelor nucleare, respectiv activitatea desfășurată în laboratoarele de examinări nedistructive, radiații penetrante, ultrasunete și lichide penetrante.

Această activitate se încadrează în grupa a II-a de muncă, în conformitate cu prevederile Anexei 2, pct. 92 și 93 din Ordinul 50/1990, însă în carnetul de muncă nu a fost menționată nici o perioadă ca fiind lucrată în grupă superioară de muncă.

Deși a solicitat pârâtei să îi elibereze o adeverință cu menționarea întregii perioade lucrate în grupa a II-a de muncă, conform O.U.G. nr. 4/2005, reclamantului i s-a comunicat adeverința nr. 4069/13.05.2010, care nu cuprinde întreaga perioadă lucrată în grupa a II-a de muncă.

Mai mult, această adeverință nu s-a putut valorifica la pensie, întrucât nu conține temeiul legal corect.

Din carnetul de muncă al reclamantului rezultă că acesta a lucrat în calitate de fizician și șef de laborator în perioada 02.12.xxxxxxxxxxxxx96, fără a se modifica felul sau locul muncii, deci este necesar a se recunoaște grupa a II-a de muncă pentru întreaga această perioadă, cu atât mai mult cu cât toți foștii subalterni ai reclamantului au avut recunoscută grupa a II-a de muncă în această perioadă.

În drept au fost invocate prev. art. 281 din Codul muncii.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta S.C. I____ S.A. a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii formulate .

În motivare s-a arătat că reclamantul a fost angajat la pârâta S.C. I____ S.A., în perioada 02.12.1981 – 16.09.1996, având meseria de fizician.

La cererea reclamantului, i-a eliberat deja adeverința nr. 4069/13.05.2010, corect întocmită, care atestă faptul că în perioada 01.03.xxxxxxxxxxxxxxx92 a desfășurat activitate în grupa a II-a de muncă.

Funcția ocupată de reclamant nu a fost nominalizată de conducerea unității pentru grupa a II-a de muncă, astfel că reclamantul nu a beneficiat de grupa a II-a de muncă, iar până în martie 1986 reclamantul a contribuit pentru grupa a III-a de muncă.

Pentru perioada anterioară datei de 02.12.1986, I____ nu deține în arhiva sa documente care să certifice încadrarea reclamantului în grupa a II-a de muncă, astfel că nu există temei legal pentru eliberarea unei asemenea adeverințe.

În temeiul Adresei MIEt nr. xxxxxx/25.02.1986, începând cu martie 1986 reclamantul a fost asimilat ca încadrare cu funcția de inginer.

Având în vedere că funcția de inginer figura printre funcțiile nominalizate de I____ ca funcție încadrată în grupa a II-a de muncă, începând cu martie 1986 reclamantul a beneficiat de grupa a II-a de muncă.

Pentru perioada ulterioară datei de 01.04.1992, în conformitate cu Hotărârea Consiliului de Administrație din data de 22.10.1993, toate șantierele I____, inclusiv cele pe care a lucrat reclamantul, au fost încadrate în „condiții normale de lucru”, astfel că nu există temei legal pentru eliberarea unei asemenea adeverințe.

Prin sentința civilă 472/2012 Tribunalul Hunedoara a admis în parte acțiunea reclamantului și a constat că activitatea desfășurată de acesta în perioada 1.03.1986 – 1.04.1992 se încadrează în grupa a II –a de muncă, timp efectiv de lucru de 100%, conform anexei 2, pct. 92 și 93 din Ordinul 50/199. A obligat pârâta să-i elibereze reclamantului adeverința prevăzută de OUG 4/2005 și a respins în rest acțiunea, obligând pârâta la plata sumei de 600 lei, cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarele:

Prin Ordinul nr. 50/1990 se precizează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cu condiții deosebite de muncă, care se încadrează în grupele I și II de muncă, în vederea pensionării, iar Ordinul nr. 125/1990 precizează aceleași activități, pentru perioada lucrată după data de 01.03.1990, metodologia pe baza căreia unitățile efectuează încadrarea în grupa I și II de muncă, fiind și pentru Ordinul nr. 125/1990, tot cea prevăzută în Ordinul nr. 50/1990, cu completările făcute prin Ordinul nr. 100/1990.

Potrivit pct. 3 din Ordinul nr. 50/1990, beneficiază de încadrarea în grupa I și II de muncă, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele 1 și 2.

Conform pct. 6 din același act normativ, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unității, împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă, concrete, în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxele existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitarea fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare, etc.), iar potrivit pct. 7 al actului normativ mai sus menționat, încadrarea în grupele I și II de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat, la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I, personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 50 %, iar pentru grupa a II-a cel puțin 70 % din programul de lucru.

Potrivit pct. 15 din Ordinul nr. 50/1990 dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de muncă și activitățile ce se încadrează în grupe I și II de muncă, în vederea pensionării, se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă, conform metodologiei de completare stabilite de Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale.

Reclamantul a fost angajat la pârâta S.C. I____ S.A., în perioada 02.12.1981 – 16.09.1996, având meseria de fizician, astfel cum rezultă și din carnetul de muncă, poz. 10 - 47.

La cererea reclamantului, pârâta i-a eliberat acestuia adeverința nr. 4069/13.05.2010, care atestă faptul că în perioada 01.03.xxxxxxxxxxxxxxx92 a desfășurat activitate în grupa a II-a de muncă. Această adeverință nu este corect întocmită, întrucât nu conține temeiul legal corect, fiind trecut ca temei HG nr. 1223/1990, în loc de Anexa 2, pct. 92 și 93 din Ordinul 50/1990; pct. 3 din Ordinul nr. 50/1990.

În temeiul Adresei MIEt nr. xxxxxx/25.02.1986, începând cu martie 1986 în mod corect reclamantul a fost asimilat ca încadrare cu funcția de inginer.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs ambele părți.

Reclamantul a solicitat modificarea sentinței și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, în sensul de a se constata că și perioada anterioară anului 1986 și ulterioară anului 1992 se încadrează în grupa a II- a de muncă.

În expunerea de motive s-a arătat că instanța nu poate reține că în arhiva pârâtei nu se găsesc documente care să ateste că a lucrat în grupa a II- a de muncă, deoarece aceasta înseamnă să se rețină propria culpă a pârâtei, el având funcția de inginer și anterior anului 1986, respectiv nu numai de la emiterea adresei de către MIEt. În ceea ce privește activitatea ulterioară anului 1992, în mod greșit s-a reținut Hotărârea Consiliului de Administrație din data de 22.10.1993, întrucât din cuprinsul hotărârii rezultă o altă situație de fapt decât cea reținută de instanța de fond.

Recursul reclamantului a fost întemeiat în drept pe art. 299 cod pr. civilă.

Pârâta _____________ solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii cererii reclamantului de obligare la cheltuieli de judecată, arătând în esență că ea a fost de bună credință și a eliberat reclamantului adeverința nr. 4069/13.05.2010, iar eroarea referitoare la temeiul de drept corect a fost îndreptată imediat după comunicarea sentinței Tribunalului, astfel că nu se justifică obligarea sa la cheltuieli de judecată.

CURTEA, analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate constată că recursurile formulate sunt nefondate și urmează a fi respinse pentru următoarele considerente:

Cu privire la recursul reclamantului.

Reclamantul a solicitat instanței să constate că și activitatea desfășurată de el în perioada anterioară anului 1986, precum și în cea ulterioară anului 1992 se încadrează în grupa a II-a de muncă, activitatea de fizician pe care a desfășurat-o în cadrul instituției _____________________ fiind asimilată funcției de inginer, cererea fiind respinsă de instanța de fond.

Cererea reclamantului de acordare a grupei de muncă trebuie analizată în virtutea actului normativ care reglementează o astfel de procedură, respectiv Ordinul 50/1990, în vigoare până la data abrogării sale prin Legea 19/2000, act normativ pe care chiar reclamantul și-a întemeiat în drept acțiunea.

Acest Ordin enumeră, într-o manieră limitativă lista locurilor de muncă care se încadrează în grupa I de muncă și respectiv în grupa II de muncă, activitățile și categoriile profesionale regăsindu-se în Anexa 1 și Anexa 2 a Ordinului. Enumerarea este expresă și limitativă, activitățile și categoriile profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă, fiind precizate expres de legiuitor, iar această enumerare nu lasă loc niciunei asimilări între diversele meserii și locuri de muncă.

Pentru a beneficia însă de grupele speciale de muncă nu este suficient ca reclamantul să desfășoare o anumită activitate prevăzută în Anexa 1 sau 2, ci este imperios necesar să fie respectată procedura specială la care se referă acest act normativ și care trebuie parcursă, pentru ca persoana să beneficieze de grupa specială unde pretinde că se încadrează.

Sub acest aspect, trebuie să pornim de la prevederile art. 6 și 7 al Ordinului menționat în care se precizează că nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de conducerea unităților împreună cu sindicatele, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective, iar încadrarea în grupele de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat în locurile de muncă incluse în aceste grupe, pentru grupa I fiind condiționată de cel puțin 50%, iar pentru grupa II de minim 70% din programul de lucru, să fie lucrat efectiv în aceste locuri de muncă.

Din cele arătate mai sus, rezultă că încadrarea în grupele I și II de muncă se făcea cu respectarea unei proceduri stricte anume prevăzute de lege, și presupunea existența unui dialog și a unor negocieri între conducerea unităților și sindicatele libere din cadrul acestor unități, iar dovedirea perioadelor respective se putea face pe baza înregistrărilor din carnetul de muncă al fiecărei persoane.

Toate aceste prevederi legale învederează că încadrarea locurilor de muncă din diferite unități în grupele I și II, trecerea de la o grupă la alta și scoaterea lor dintr-o anumită grupă, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa de muncă au caracterul unor acte de organizare internă a unităților, instanța nefiind competentă să facă ea însăși încadrarea unui loc de muncă în grupele I și II de muncă.

În aplicarea acestor texte de lege, conducerea societății intimate în urma negocierii cu sindicatul a clauzelor contractului colectiv de muncă la nivel de unitate au stabilit locurile de muncă și personalul care beneficiază de grupele superioare de muncă, societatea pârâtă eliberând deja reclamantului o adeverință care certifică încadrarea reclamantului în grupa a II – a de muncă în perioada 1.03.1986 – 1.04.1992.

Prin urmare, pentru perioada anterioară anului 1986 instanța nu poate face ea însăși încadrarea reclamantului în grupa a II –a de muncă, întrucât ea nu este competentă să facă o astfel de încadrare, acest atribut aparținând comisiei paritare înființate în unitate, competență atribuită în mod exclusiv de art. 15 alin. 2 din Ordinul 50/1990.

În ceea ce privește perioada ulterioară anului 1992, toate șantierele I____, inclusiv cel pentru care a lucrat reclamantul, au fost încadrate în condiții normale de muncă, în conformitate cu Hotărârea Consiliului de Administrație din data de 22.10.1993, astfel încât solicitarea acestuia de a fi încadrat în grupă superioară de muncă, de către instanța de judecată, prin eludarea procedurii prevăzute de Ordinul 50/1990, este inadmisibilă.

Astfel, trebuie reținut art. 15 din Ordinul 50/1990 care prevede expres că dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de muncă și activitățile ce se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării, se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de Ministrul Muncii și Ocrotirilor Sociale.

În același sens, art. 1 din Decretul nr. 92/1976 prevede următoarele: ”carnetul de muncă este actul oficial prin care se dovedește vechimea în muncă, vechimea neîntreruptă în muncă, vechimea neîntreruptă în aceeași unitate, vechimea în funcție, meserie sau specialitate, timpul lucrat în locuri de munca cu condiții deosebite, retribuția tarifară de încadrare și alte drepturi ce se includ în aceasta”.

În aceeași ordine de idei este de reținut Ordinul 590/2008 care a aprobat procedura privind modul de întocmire și eliberare a adeverințelor prin care se atestă activitatea desfășurată în locuri de muncă încadrate în grupele I și II, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001.

Astfel, conform pct. 1 din Anexa la Ordinul 590/2008, cererile prin care persoanele interesate solicită eliberarea unor astfel de adeverințe se depun la angajatori, iar aceștia din urmă întocmesc și eliberează adeverințele conform modelului prevăzut în anexă. Este la latitudinea angajatorului eliberarea unor astfel de adeverințe care trebuie să cuprindă în mod obligatoriu actul administrativ emis de unitate conform prevederilor Ordinului 50/1990 (proces-verbal, decizie, tabel, hotărâre a consiliului de administrație și a sindicatului), act prin care s-a făcut nominalizarea persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă, pontajele lunare, etc., precum și actul normativ (număr, dată, poziție, anexă) care anterior datei de 1 aprilie 2001 a constituit temei juridic pentru încadrarea în grupă superioară de muncă.

Un astfel de act este emis de angajator pentru perioada 1.03.1986 – 1.04.1992, el atestând că în această perioadă reclamantul și-a desfășurat activitatea în grupa a II – a de muncă, adeverința fiind emisă în conformitate cu procedura prevăzută de Ordinul 50/1990.

În prezentul dosar nu s-a făcut dovada existenței unor asemenea acte la care se referă Ordinul 590/2008 și pentru alte perioade decât cele recunoscute prin adeverință, motiv pentru care instanța nu se poate substitui angajatorului și nu poate admite cererea acestuia.

Pentru aceste considerente, se reține că activitatea prestată de reclamant în perioada anterioară anului 1986 și ulterioară anului 1992 în cadrul _____________________ nu se încadrează în grupa II de muncă, așa cum corect a reținut instanța de fond, motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. 1 cod pr. civilă, se va respinge recursul reclamantului, motivele de recurs formulate de acesta fiind nefondate.

Cu privire la recursul pârâtei.

Recurenta critică sentința instanței de fond doar sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată, arătând că nu se justifică acordarea acestora atâta timp cât adeverința eliberată reclamantului a fost corectată imediat ce s-a primit sentința instanței de fond, astfel că nu se poate reține nicio culpă în sarcina acesteia.

Curtea apreciază că în speță instanța de fond a făcut o corectă aplicare a art. 274 alin. 1 cod pr. civilă, în sensul că atâta timp cât acțiunea reclamantului a fost admisă, atunci pârâta a fost parte căzută în pretenții și trebuia obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Faptul că după ce a primit sentința pârâta a procedat la eliberarea unei noi adeverințe în care a rectificat eroarea materială constatată de instanța de fond, nu este de natură să exonereze petenta de la plata cheltuielilor de judecată întrucât acest lucru a avut loc după pronunțarea sentinței, deci la un moment ulterior pronunțării, astfel că instanța de fond nu putea în mod obiectiv să-l cunoască. Pe de altă parte, eliberarea unei noi adeverințe conform dispozițiilor sentinței era firească datorită caracterului executoriu al hotărârii judecătorești pronunțate în această materie, astfel că nu poate avea influență asupra cheltuielilor de judecată pe care părțile le-au suportat în cursul judecării procesului.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 indice 1 cod pr. civilă, Curtea va respinge ca nefondate recursurile de față, hotărârea Tribunalului Hunedoara fiind legală și temeinică și la adăpost de toate criticile formulate.

Pentru aceste motive,

În numele legii

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamantul I__ I____ și pârâta S.C. I____ S.A. București împotriva sentinței civile nr. 472/LM/28.03.2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr. XXXXXXXXXXXX.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 2.11.2012.

Președinte,

C____ M____ C_______

Judecător,

M_____ M____ C______(CM)

semn. cf. art. 261(2) C__

Președinte - A______ P_______

Judecător,

M_____ C_______ P__

Grefier,

E__ M_____ H_____