Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul CĂLĂRAŞI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
938/2015 din 22 septembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 938/2015

Ședința publică de la 22 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE - G_______ T_____

Judecător - R_____ R___

Grefier - C_______ E____ C____

Pe rol soluționarea apelului civil formulat de Inspectoratul de Poliție a Județului Călărași, împotriva sentinței civile nr.1277/2015, pronunțată de Judecătoriei Călărași, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, având ca obiect anulare proces-verbal contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului, apreciază cauza în stare de judecată și, în urma deliberării avute, pronunță următoarea soluție.

INSTANȚA

Asupra apelului civil de față;

Prin plângerea introdusă la Judecătoria Călărași la data de 11.02.2015 și înregistrată sub nr. XXXXXXXXXXXXX, petentul P______ G_____ G______, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în ____________________________. Prahova, a solicitat instanței ca, prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, să se dispună anularea procesului-verbal de contravenție ________, nr. xxxxxxx, dresat la data de 11.02.2015, de I__ Călărași, cu sediul în Călărași, ________________________, jud. Călărași.

În motivarea plângerii sale petentul a arătat că, la data de 11.02.2015, în timp ce se deplasa cu autoturismul în mun. Călărași, a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 390 lei, cu 4 puncte penalizare și cu măsura complementară de suspendarea a dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, reținându-se în sarcina sa că, la trecerea de pietoni semnalizată corespunzător, din zona Magnolia, nu a acordat prioritate de trecere unor pietoni angajat în traversarea străzii, faptă prev. de art. 135 lit. h din HG 1390/2006 și sancționată de art. 100 al. 3 din OUG 195/2002 R, arătând în esență că nu se face vinovat de săvârșirea contravenției, situația de fapt fiind cu totul alta, că la momentul trecerii sale pe banda 2 a sensului de mers nu existau pietoni angajați în traversare pe trecerea de pietoni, ci se aflau la 1-2 m de aceasta.

În dovedirea plângerii sale petentul a propus probele cu înscrisuri și martori, sens în care a depus la dosarul cauzei originalul procesului-verbal contestat, copia dovezii de reținere a permisului de conducere ________ nr. xxxxxxx și a CI, fără a menționa numele martorilor propuși și domiciliul acestora.

Cererea a fost motivată în drept pe disp. art. 16. din 2/2001.

Plângerea a fost legal timbrată.

Intimatul a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii petentului și menținerea procesului-verbal, ca legal și temeinic întocmit, întrucât acesta nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat în traversare în mod regulamentar.

În susținerea întâmpinării a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri și cu înregistrarea video a faptei contravenționale, sens în care a depus la dosar fișa de abateri contravenționale a petentului și CD-ul cu înregistrarea video.

Instanța a admis și administrat pentru petent și intimat proba cu înscrisuri și înregistrarea video depus de intimat.

Instanța, analizând actele și lucrările dosarului, a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 11.02.2015, petentul P______ G_____ G______ a fost sancționat cu amendă în cuantum de 390 lei, cu 4 puncte penalizare și cu suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, întocmindu-se procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx dresat de I__ Călărași, pe motiv că nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea carosabilului prin loc marcat corespunzător, faptă prevăzută de art. 135 lit. h din HG 1391/2006 și sancționată de art. 100 al. 3 din OUG 195/2002.

Soluționând cauza, Judecătoria Călărași, prin sentința civilă nr.1277/29.04.2015, a admis plângerea contravențională formulată de petentul P______ G_____ G______, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în ____________________________. Prahova, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Călărași, cu sediul în mun. Călărași, ________________________, jud. Călărași, Cod Unic de Înregistrare xxxxxxx.

A anulat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr.xxxxxxx/11.02.2014.

Pentru a soluționa astfel, instanța de fond a constatat că, în conformitate cu art. 16 alin.1 din OG 2/2001, procesul-verbal trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, descrierea faptei contravenționale, cu indicarea tuturor elementelor care individualizează fapta săvârșită, în vederea efectuării controlului legalității și temeiniciei actului constatator.

Din cele înscrise de agentul constatator rezultă că săvârșirea faptei contravenționale a fost înregistrată vide , astfel că instanța a dispus ca intimatul să transmită această înregistrare, fiind o probă esențială și obiectivă în soluționarea plângerii.

Vizionând înregistrarea video depusă de intimat instanța a constatat că, la trecerea de pietoni, traversează mai multe persoane, trecând mai multe autovehicule pe ambele benzi de circulație atât anterior trecerii pietonilor, cât și ulterior, fără a putea însă identifica autoturismul condus de petent în baza datelor înscrise în procesul-verbal de agentul constatator, deoarece nu se poate distinge marca și numerele de înmatriculare ale acestora, înregistrarea fiind defectuoasă sub acest aspect.

Cum din culpa intimatului nu s-a putut efectua controlul legalității constatărilor făcute de agentul constatator și sancțiunii aplicate, precum și faptul că intimatul nu a făcut dovada situației de fapt reținută în actul constatator, deși a menționat că a făcut dovada respectivă, prin aplicarea principiului „in dubio pro reo”, instanța a apreciat că plângerea formulată este întemeiată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel Inspectoratul de Poliție al Județului Călărași, cu sediul în Călărași, ________________________, jud. Călărași, solicitând să se constate și să se rețină de către instanța de control judiciar, împrejurarea că, din probe rezultă că contestatorul din prezenta cauză a comis contravenția dedusă judecății, înregistrarea video fiind elocventă, în acest sens.

La dosar nu s-a depus întâmpinare, în această fază procesuală, deși intimatul a fost legal citat, în acest sens.

Tribunalul, analizând actele dosarului din perspectiva motivelor de apel cu care I__ Călărași a investit instanța de control judiciar, urmează a constata și a reține legalitatea și temeinicia sentinței civile contestate, motivat de lipsa dovezii săvârșirii faptei sancționate, prin intermediul înregistrării manevrei pe suport magnetic, calificarea contravenției fiind corectă, aceasta fiind acuzație în materie penală, fiind necesară dovedirea ei de către agentul constatator, amenda contravențională urmărind, potrivit CEDO, un scop preventiv și represiv. De asemenea, motivarea sentinței apelate confirmă situația de fapt expusă de către intimat, iar susținerile agentului constatator din actul a cărui anulare s-a cerut, nu pot constitui, prin ele însele, singura probă în susținerea actului constatator și sancționator, în lipsa dovezii incriminatoare înregistrate pe suport magnetic a contravenției deduse judecății.

Prin urmare, față de aceste considerente și constatând că instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică, în baza art. 480 al. 1 c.pr.pciv., tribunalul urmează a respinge apelul declarat de Inspectoratul de Poliție a Județului Călărași, împotriva sentinței civile nr.1277/2015 a Judecătoriei Călărași.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

In baza art.480 alin.1 c.p.civ.

Respinge apelul declarat de Inspectoratul de Poliție a Județului Călărași, împotriva sentinței civile nr.1277/2015 a Judecătoriei Călărași

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 22 Septembrie 2015.

Președinte,

G_______ T_____

Judecător,

R_____ R___

Grefier,

C_______ E____ C____

Red TG/Dact C.C.

Azi 30 Septembrie 2015/ 4 ex

J. fond C____ C______

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025