Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2224/2015
Ședința publică de la 14.12 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L______ S_____
Judecător C____ M______ L____
Grefier C_________ G_______
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelantă _________________________ SA cu sediul în Ploiești , str. _________________________, jud. Prahova , împotriva Sentinței civile nr2882/03.03.2015, pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata – G____ NAȚIONALĂ DE MEDIU cu sediul în Ploiești _____________________, jud. Prahova.
Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 14.12.2015, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru studiul actelor și lucrărilor dosarului a amânat pronunțarea pentru data de 21.12.2015.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 11.06.2014 sub număr de dosar XXXXXXXXXXXXXX, repartizat in mod aleatoriu completului FF4, petenta S.C. Rafinaria A____ R_____ S.A., a contestat procesul-verbal ________, nr.xxxxx din data de 26.05.2014 în contradictoriu cu intimata G____ NAȚIONALA DE MEDIU.
În fapt, petenta și-a motivat plângerea susținând că nu se face vinovata de savarsirea faptelor contraventionale retinute in sarcina sa intrucat :
- procesul verbal de contraventie este lovit de nulitate absoluta pentru gresita incadrare a faptei contraventionale , agentul consemnand la rubrica ”descrierea faptei ”, textul de lege indicat gresit care incrimineaza fapta;
- anularea ca netemeinic a procesului verbal de contestare a contraventiei si exonerarea petentei de la plata amenzii de 100.000 lei, intrucat a solicitat celor trei entitati componente ale comisiei de control decalarea termenului prevazut pentru a putea pune in practica masura 2, impusă prin PV 140/13.03.2014, dar G____ NAȚIONALA DE MEDIU prin Comisariatul Judetean Prahova a aplicat prompt amenda maxima de 100.000 lei ;
-____________________________ inlocuirea amenzii cu avertisment;
. Pentru considerentele arătate, a învederat petenta că solicită admiterea plângerii contravenționale, anularea in tot a procesului-verbal de contravenție, sa anuleze sanctiunea contraventionala aplicata prin procesul verbal contestat, inlocuirea amenzii cu avertisment.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile OG nr. 2/2001.
A fost anexată plângerii copie de pe procesul-verbal ____________ ________, nr.xxxxx din data de 26.05.2014 (f 15).
În dovedire, petentul a solicitat încuviințarea probei cu inscrisurile aflate la dosar.
Plângerea împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost timbrata cu taxa judiciara de timbru in valoare de 20 lei, conform chitantei ________ nr.xxxxxx din 11.06.2014.(f 16).
Instanța, în urma verificării cerute de art. 34 din O.G. 2/2001, constată că plângerea a fost înregistrată ( la 11.06.2014,) în termenul legal de 15 zile de la data la care contestatorul a luat cunoștință de procesul- verbal contestat, respectiv data întocmirii procesului-verbal de contravenție (la 26.05.2014).
Intimatul a depus întâmpinare la data de 16.12.2014 prin care a arătat că procesul verbal ________, nr.xxxxx din data de 26.05.2014 a fost intocmit in mod temeinic si legal. Precizeaza ca prin raportul de inspectie SEVESCO nr.GNM-CJ Prahova 48/13.03.2014, inregistrat la petenta cu nr.140/13.03.2014 s-a stabilit in sarcina petentei obligatia constand in : ”Amenajarea corespunzatoare a amplasamentelor rezervoarelor de acid sulfuric, in sensul asigurarii securitatii si protectiei mediului atat in faza de stocare cat si in procesul de transvazare ”.
. În susținere, intimata a anexat raport de inspectie SEVESCO (f26), procesul-verbal ____________ ________, nr.xxxxx din data de 26.05.2014 (f 34), raspuns nr.541/05.05.2014 al petentei S.C. Rafinaria A____ R_____ S.A (f 35).
. În prezenta cauză a fost administrată proba cu înscrisurile de la dosar.
În ședința publică din 24.02.2015 instanța a încuviințat în temeiul dispozițiilor art. 255 C.proc.civ, ulterior punerii în discuție pentru respectarea principiului contradictorialității (principiu fundamental al procesului civil, exprimat prin adagiul audiatur __________________>, pentru petent si intimata proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei .
Reclamanta a fost sancționată contravențional cu amendă contravențională în cuantum de 100.000 lei intrucat la o actiune de control, prin raportul de inspectie SEVESCO nr.GNM-CJ Prahova 48/13.03.2014, inregistrat la petenta cu nr.140/13.03.2014 s-a stabilit in sarcina petentei obligatia constand in : ”Amenajarea corespunzatoare a amplasamentelor rezervoarelor de acid sulfuric, in sensul asigurarii securitatii si protectiei mediului atat in faza de stocare cat si in procesul de transvazare, iar aceasta nu a indeplini masura in termenul acordat, fiind incidente dispozitiile art.96 alin. 3 pct.9 din OUG 195/2005 privind protectia mediului.
. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ Nr. 195/2005 privind protecția mediului art.96 alin. 3 pct.9.
(3) Constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 7.500 lei (RON) la 15.000 lei (RON), pentru persoane fizice, și de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON), pentru persoane juridice, încălcarea următoarelor prevederi legale:
9. obligațiile persoanelor fizice și juridice de a realiza în totalitate și la termen măsurile impuse, în conformitate cu actele de reglementare și prevederile legale, de persoanele împuternicite cu verificarea, inspecția și controlul în domeniul protecției mediului;
Art.94 alin 1 lit g (1) Protecția mediului constituie o obligație a tuturor persoanelor fizice și juridice, în care scop:
g) realizează, în totalitate și la termen, măsurile impuse prin actele de constatare încheiate de persoanele împuternicite cu activități de verificare, inspecție și control;
.Cu privire la pericolul social al faptei, instanța reține că potrivit dispoz. art.21 alin. (3) din O.G 2/2001, “sancțiunea se aplică în limitele stabilite de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama și de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire ale acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal”.
Instanța a reținut ca potrivit art. 1, din Protocolul adițional nr. 1, „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor”.
Cu privire la legalitatea procesului verbal instanța a reținut că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. 2/2001 cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute exprese. Dupa cum se poate observa din analiza procesului verbal de contraventie ________, nr.xxxxx din data de 26.05.2014 acesta cuprinde toate elementele prevazute de art.17 din OG 2/2001, descrierea faptei este facuta in rubric destinata pentru acest lucru, iar temeiul de drept corect invocat fiind cel ce corespunde situatiei de fapt.
Cu privire la temeinicia procesului verbal contestat instanta a constatat ca acesta este temeinic si legal intocmit din urmatoarele considerente :
Prin raportul de inspectie SEVESCO nr.GNM-CJ Prahova 48/13.03.2014, inregistrat la petenta cu nr.140/13.03.2014 s-a stabilit in sarcina petentei obligatia constand in : ”Amenajarea corespunzatoare a amplasamentelor rezervoarelor de acid sulfuric, in sensul asigurarii securitatii si protectiei mediului atat in faza de stocare cat si in procesul de transvazare ”(pag 32).
. Termenul fixat pentru indeplinirea masurii a fost stabilit pentru 30.04.2014.
. Prin adresa de raspuns nr.541/05.05.2014 al petentei S.C. Rafinaria A____ R_____ S.A (f 35) se precizeaza ” S.C. Rafinaria A____ R_____ S.A. a cerut oferte de pret pentru transvazarea / eliminarea acidului, urmand ca in cel ami scurt timp sa realizeze masura. De aceea va rugam sa ne aprobati decalarea termenului de realizare pana la data de 30.06.2014.”
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța, observând și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei, Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, c. Maszni c. României, hotărârea din 21.09.2006, A_____ c. României), a recunoscut petentei prezumția de nevinovăție, plecând în analizarea plângerii sale de la acest principiu.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției este un înscris oficial, autentic și beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie în măsura în care a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de lege. Această prezumție este însă una relativă de adevăr, făcând dovadă asupra stării de fapt reținute până la proba contrară. O astfel de prezumție nu încalcă dreptul la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum a constatat și Curtea EDO (Salabiaku c. Franței, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, no xxxxx/96, § 16, 20 mart. 2001; A_____ c. României, no xxxxx/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penala (cum este calificată și materia contravențională prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare.
În prezenta cauză, atât miza litigiului, dată de sancțiunea aplicată contestatorului cât și asigurarea posibilității petentului de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.
Instanța a reținut că trebuie făcută distincție între procesele-verbale care cuprind constatări personale ale agentului constatator, în cazul cărora sarcina probei revine contestatorilor, aceștia fiind obligați să răstoarne prezumția de autenticitate și temeinice a procesului-verbal și procesele-verbale întocmite cu ajutorul unor mijloace tehnice, caz în care proba revine celui care a întocmit procesul-verbal respective.
Petentului îi revenea astfel sarcina probei, având în vedere că procesul-verbal de contravenție cuprinde constatări personale ale agentului constatator care l-a încheiat, bazat pe inscrisurile depuse chiar de petenta având astfel forță probantă prin el însuși și constituind o probă de vinovăție până la momentul la care se face proba contrară.
Instanța a reținut că, ulterior ratificării Convenției Europene a Drepturilor Omului de către România, libertatea de legiferare a statului român a fost limitată. Astfel, actele normative aflate în vigoare trebuie să asigure respectarea drepturilor omului garantate de Convenție. De asemenea, interpretarea și aplicarea legilor existente trebuie să asigure respectarea acestor drepturi.
Prin urmare statele parte la Convenție au dreptul de a impune sancțiuni pecuniare (amenzi) drept sancțiune pentru încălcarea anumitor dispoziții legale. Marja de apreciere a statelor nu este însă absolută.
. Astfel, cum rezultă din jurisprudența Curții, (spre exemplu cauza Chassagnou și alții c. Franței) ingerințele statului în dreptul de proprietate al persoanelor, pentru a fi compatibile cu art. 1, alin. (2), din Protocolul adițional nr. 1, trebuie să fie prevăzute de lege, să aibă un scop legitim și să asigure o proporție echitabilă între scopul urmărit și mijloacele utilizate.
Instanta constata ca plangerea nu este intemeiata, procesul verbal de contraventie fiind temeinic si legal intocmit. Potrivit art.94 alin 1 lit g (1) din OUG 195/2005 Protecția mediului constituie o obligație a tuturor persoanelor fizice și juridice, în care scop:
g) realizează, în totalitate și la termen, măsurile impuse prin actele de constatare încheiate de persoanele împuternicite cu activități de verificare, inspecție și control;
Din inscrisurile aflate la dosarul acuzei rezulta că prin raportul de inspectie SEVESCO nr.GNM-CJ Prahova 48/13.03.2014, inregistrat la petenta cu nr.140/13.03.2014 s-a stabilit in sarcina petentei obligatia constand in : ”Amenajarea corespunzatoare a amplasamentelor rezervoarelor de acid sulfuric, in sensul asigurarii securitatii si protectiei mediului atat in faza de stocare cat si in procesul de transvazare ”(pag 32). Termenul fixat pentru indeplinirea masurii a fost stabilit pentru 30.04.2014. Intimata a constatat ca petenta nu si-a indeplinit obligatia stabilita, fapt recunoscut chiar de petenta, prin adresa de raspuns nr.541/05.05.2014 (f 35) prin care precizeaza că nu si-a indeplinit obligatia : ” S.C. Rafinaria A____ R_____ S.A. a cerut oferte de pret pentru transvazarea / eliminarea acidului, urmand ca in cel ami scurt timp sa realizeze masura. De aceea va rugam sa ne aprobati decalarea termenului de realizare pana la data de 30.06.2014.”
Instanta a constatat ca petenta nu si-a indeplit obligatia pana la termenul stabilit, prin raportul de inspectie si control si in mod corect a fost sanctionata. Mai mult decat atat in raportul de inspectie SEVESCO nr.GNM-CJ Prahova 48/13.03.2014, inregistrat la petenta cu nr.140/13.03.2014, (la pag 32) rezulta ca aceasta s-a facut verificarea indeplinirii unei masuri preluata din raportul de inspectie nr.1477/07.11.2013, petenta avand timp la dispozitie pentru punerea in aplicare a masurii mult mai mare decat invedereaza, constandu-se ca obiectivul este nerealizat, dar in termenul de realizare ,
Instanța a constatat că în cauza de față, cu privire la pericolul social al faptei, au fost respectate condițiile impuse de jurisprudența CEDO sancțiunea amenzii contravenționale este proporționala cu fapta săvârșită, din raportul de inspectie SEVESCO nr.GNM-CJ Prahova 48/13.03.2014, inregistrat la petenta cu nr.140/13.03.2014 rezultand ca este afectata protectia antiacida a suportilor de beton, constructia fiind in faza in care elementele de rezistenta vitala nu mai sunt protejate si degradarea se dezvoltya in ritm accelerat, pe care este montat rezervorul VI, iar cele doua vase prezinta in continuare coroziune exteriora, existand pericolul sa se intample permanent accidente si poluare accidentala, raportat si la cantitatea foarte mare detinuta de petenta 17,931 tone acid sulfuric.
Prin Sentința civilă nr. 2882/03.03.2015, Judecătoria Ploiești a respins plângerea formulată de către petenta S.C. Rafinaria A____ R_____ S.A. în contradictoriu cu parata G____ NAȚIONALA DE MEDIU, împotriva procesului verbal de contraventie ________, nr.xxxxx din data de 26.05.2014, ca neîntemeiata.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel , apelanta _________________________ SA, înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova – Secția a II-a Civilă, de C_________ Administrativ și Fiscal, la data de.21.05.2015, solicitând admiterea apelului ca temeinic și legal iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate cu cea a avertismentului.
În motivarea apelului a arătat că motivarea este stereotipică , lacunară și lapidară , cu multiple citate din practica judiciară CEDO, instanța făcând abstracție de materialul probatoriu administrat în cauză, rezumându-se a-și construi întreaga motivare pe considerații generale privind prezumția de legalitate a procesului verbal contestat.
A arăta că din punct de vedere formal , procesul verbal de contravenție contestat pare să îndeplinească cerințele legii , deși ,în opinia petentei, arată că fapta contravențională nu este corect descrisă și încadrată jueidic , în speță fiind incident motivul de nulitate relativă prev. de art. 17 din OG 2/2001, motivând că instanța de fond nu trebuia să considere că agentul constatator face dovada deplină a susținerilor sale.
A mai arăta că potrivit dispozițiilor art. 31-36 din OG nr. 2/2001, reiese faptul că persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă si să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evidențelor , iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Pe fondul cauzei a apreciat că instanța de fond nu s-a aplicat cu suficiență atenție asupra înscrisurilor depuse la dosarul cauzei și nici asupra amplei motivări formulată în cuprinsul concluziilor scrise.
De asemenea susține că prin raportul de încercare nr. 265/16.02.2014 , se face dovada că s-a redus cantitatea de produs periculos pe amplasament și societatea petentă iese de sub incidența normelor seveso, fapt care l-a consemnat și în raportul de inspecție SEVESO.
A mai arătat că apelanta petentă a apreciat că agentul constatator nu a dovedit cu nicium mijloc de probă cele reținute în procesul verbal de contravenție că potrivt disp. Art. 21 alin 3 din OG 2/2001 sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite , ori în cazul de față cuantumul amenzii este nejustificat în raport cu gradul de pericol social concret.
Față de motivele invocate în cererea de apel a solicitat admiterea apelului ca fiind temeinic și legal , schimbarea în tot a soluției apelate, și pe fond admiterea plângerii contravenționale , exonerarea petentei de la plate amenzii contravenționale aplicate în sumă de 100.000 lei ca nedatorată , iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate cu cea a avertismentului fără cheltuieli de judecată.
În drept și-a întemeiat acțiunea în baza disp. Art. 470-480 alin 2 C PR CIV, raportat la art. 21 din Constituție , cât și prin art. 6 pct. 1 din CEDO , art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului , precum și prin art. 14 pct. 1 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice.
La data de 25.06.2015, intimata a formulat întâmpinare la apelul formulat de apelanta _________________________ SA, solicitând respingerea apelului ca nefundat și menținerea sentinței atacate.
Verificand actele si lucrarile dosarului,in baza disp. art 479 si urm Ncpc,asupra apelului formulat,instanta retine urmatoarele:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției seriaAA nr xxxxx/26.05.2014, apelanta petentă a fost sancționată contravențional cu amendă contravențională în cuantum de 100.000 lei intrucat deși anterior , printr-o actiune de control, în raportul de inspectie SEVESCO nr.GNM-CJ Prahova 48/13.03.2014, inregistrat la petenta cu nr.140/13.03.2014 s-a stabilit in sarcina acesteia obligatia constand in : ”amenajarea corespunzatoare a amplasamentelor rezervoarelor de acid sulfuric, in sensul asigurarii securitatii si protectiei mediului atat in faza de stocare cat si in procesul de transvazare,, , aceasta nu a indeplinit masura in termenul acordat, fiind incidente dispozitiile art.96 alin. 3 pct.9 din OUG 195/2005 privind protectia mediului
In ceea ce priveste motivul de apel referitor la faptul că sentința pronunțată este rezultatul unei aprecieri greșite a textelor legale incidente și a probelor administrate ,instanta il va inlatura ca nefondat ,pentru următoarele argumente:
Verificând potrivit art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, Tribunalul reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu
În cauză, fapta contravențională a fost descrisă suficient de explicit de natură să permită o corespunzătoare încadrare în drept, astfel încât tribunalul va înlătura criticile apelantei referitoare la pretinsa omisiune a descrierii împrejurărilor în care a fost săvârșită fapta .
Referitor la procesul-verbal, Tribunalul retine ca instanța de fond a reținut în mod corect că, în genere,acestor înscrisuri întocmite de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, trebuie să li se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, În dezvoltarea acestui raționament, tribunalul retine ca in argumentele jurisprudențiale ale Curții Europene se arata în mod constant că prezumțiile nu sunt în principiu ,contrare Convenției.
Astfel, un exemplu in acest sens este Hotărârea pronunțată în cauza Salabiaku c. Franței, in care Curtea a reținut ca prezumțiile sunt permise de Convenție ,dar nu trebuie să depășească limitele rezonabile ,ținând seama de gravitatea mizei și prezervând drepturile apărării (paragraf 28).
Tribunalul, raportându-se la datele concrete ale spetei, va conferi valoare probatorie actului constatator, câtă vreme constatările acestuia nu au fost infirmate de niciuna dintre probele administrate in cauza. Astfel, deși petenta a contestat situația de fapt detaliata in actul constatator precizând în plângere ca nu se face vinovată de cele reținute în sarcina sa, cu motivarea că a solicitat decalarea termenelor , respectiv un termen suplimentar de 2 luni , în vederea îndeplinirii măsurii stabilite, așa cum rezultă din adresa nr. 541/05.05.2014, aceasta nu reprezintă în sine o proba concludenta de natura să înlăture mențiunile agentului constatator, câtă vreme apelanta petentă a recunoscut implicit că până la data sancționării sale , nu se conformase dispozițiilor anterioare stabilite în sarcina sa de intimată.
Sub acest aspect , tribunalul reține că împrejurarea amendării în precedent a petentei apelante pentru neîndeplinirea succesivă a aceleiași măsuri , nu este de natură să conducă la concluzia exonerării de răspundere contravenționale a petentei , pentru fapta săvârșită , ci dimpotrivă, reprezintă un aspect care confirmă gravitatea acesteia și o anumită perseverență contravențională .
În același sens, tribunalul constată că instanța de fond a analizat în mod corect incidența disp.94 alin 1 lit g (1) din OUG 195/2005, la speța dedusă judecății, sens în care va respinge apărările apelantei sub acest aspect ca neîntemeiate..
Astfel , potrivit art.94 alin 1 lit g (1) din OUG 195/2005 Protecția mediului constituie o obligație a tuturor persoanelor fizice și juridice, în care scop:
g) realizează, în totalitate și la termen, măsurile impuse prin actele de constatare încheiate de persoanele împuternicite cu activități de verificare, inspecție și control;
Astfel , în ceea ce privește teza nevinovăției petentei,motivat de faptul că în realitate aceasta a solicitat decalarea termenelor în mod evident nu este dovedită în cauză , urmând a fi înlăturată ca neîntemeiată . În cauză , singura probă de natură să înlăture răspunderea contravenționale a apelantei , ar fi fost aceea a îndeplinirii măsurilor ce au fost stabilite în sarcina apelantei , iar în mod evident o asemenea probă nu a fost produsă de apelantă
În același sens , cu privire la individualizarea sancțiunii aplicate , tribunalul reține că aceasta este corectă .
In acest sens , reține că sancțiunea amenzii contravenționale este proporționala cu fapta săvârșită, deoarece din cuprinsul raportuui l de inspectie SEVESCO nr.GNM-CJ Prahova 48/13.03.2014, inregistrat la petenta cu nr.140/13.03.2014 rezulta ca este afectata protectia antiacida a suportilor de beton, constructia fiind in faza in care elementele de rezistenta vitala nu mai sunt protejate si degradarea se dezvolta in ritm accelerat, iar cele doua vase prezinta in continuare coroziune exteriora, existand pericolul sa se intample permanent accidente si poluare accidentala, raportat si la cantitatea foarte mare de acid sulfuric detinuta de petenta, aceea de 17,931 tone.
Tribunalul apreciază că aplicarea prezumției de nevinovăție astfel cum se solicită în lumina jurisprudenței CEDO și a garanțiilor fundamentale prev.de art. 6 din Convenție, a fost respectată de instanță în prezenta cauză, deoarece petentei-apelanta i s-a acordat posibilitatea de a proba susținerile sale, , dar mențiunile agentului constatator nu pot fi înlăturate din oficiu de instanță ca un efect automat al prezumției de nevinovăție al acestuia, ci acestea trebuie analizate într-un context probatoriu de natură să respecte drepturile ambelor părți
Prin prisma acestor considerente, tribunalul în baza art.480 C pr civ va respinge apelul formulat împotriva Sentinței civile nr. 2882/03.03.2015, pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge apelul formulat de apelantă _________________________ SA cu sediul în Ploiești , str. _________________________, jud. Prahova , împotriva Sentinței civile nr2882/03.03.2015, pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata – G____ NAȚIONALĂ DE MEDIU cu sediul în Ploiești _____________________, jud. Prahova, neîntemeiat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 21.12.2015
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
L______ S_____ C____ M______ L____
Grefier,
C_________ G_______
Operator date cu caracter personal nr. 5595
Red. C____ M______ L____./4 ex./ 2015
J.F. T_____ N______ P____ – Judecătoria Ploiești
d.f. XXXXXXXXXXXXXX
C.G. 29 Decembrie 2015