Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX - plângere contravențională –
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
D E C I Z I A NR. 1451
Ședința publică din 14 octombrie 2015
Instanța constituită din:
Președinte : Z______ C_____
Judecător: C_____ A___
Grefier : I_____ A___ O___
Pe rol, judecarea apelului formulat de intimata A__________ Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, împotriva sentinței civile nr. 2409 din data de 20 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Fălticeni în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, intimat fiind petenta ______________________. – prin administrator R______ L____.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat Z____ D______ D_____ pentru societatea intimată, lipsă fiind reprezentantul apelantei.
Procedura de citare nu este legal îndeplinită cu intimatul întrucât dovada de înmânare nu a fost restituită la dosar, însă prin prezența apărătorului viciul de procedură este acoperit.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța constată că s-au depus la dosar o ________ înscrisuri din partea intimatei.
Totodată avocat Z____ D______ D_____ pentru societatea intimată depune împuternicire avocațială și în completare alte înscrisuri, arătând că înțelege să renunțe la proba cu martori solicitată prin întâmpinare.
Instanța încuviințează pentru intimată proba cu înscrisuri și nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, acordă cuvântul în combaterea apelului.
Avocat Z____ D______ D_____ pentru societatea intimată, solicită respingerea apelului formulat în cauză, apreciind că soluția pronunțată de instanță este legală. Solicită a se avea în vedere că s-a reținut ca și contravenție faptul că pentru o perioadă de timp 28.03.2013 – 15.05.2013 societatea nu a avut asigurată structura minimă de personal conform atestatului.
Din punctul său de vedere înlocuirea sancțiunii amenzii de 40.000 lei cu avertismentul a fost în mod just înlocuită de instanța de fond, motivat de faptul că din anul 2009 societatea este atestată și până în prezent nu a mai fost sancționată contravențional pentru fapte de acest gen. Solicită a se avea în vedre că în acea perioadă de timp din cei doi electricieni ai societății, respectiv R______ C_______ a avut o problemă medicală, timp în care contractul de muncă nu a încetat ci a fost suspendat pentru ca acesta să-și poată rezolva problemele.
Trebuie avut în vedere faptul că R______ C_______, în prezent fost angajat al societății, are o problemă medicală foarte gravă, a fost încadrat cu invaliditate de gradul 1, nu mai poate merge, nu se mai poate mișca, astfel cum rezultă și din toate documentele de la dosar.
Astfel cum a arătat și la fond și prin întâmpinarea depusă față de motivele de apel, societatea este una mică, are un nr. minim de angajați, iar R___ C_______ este fiul administratorului și menținerea acestei sancțiuni ar conduce societatea implicit spre faliment. Atrage atenția asupra faptului că a fost un caz fortuit, nemenținerea pentru o perioadă foarte scurtă de timp a structurii de 2 electricieni.
Solicită a se avea în vedere că potrivit dispozițiilor din Codul muncii, contractul de muncă nu a fost încetat în baza art. 55, ci suspendat tocmai pentru aceste motive medicale. Față de toate aceste motive solicită respingerea apelului și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise,
După deliberare,
T R I B U N A L U L,
Asupra apelului de față, constată:
P___ plângerea adresată Judecătoriei Fălticeni si înregistrată la data de 27.06.2014 sub nr. XXXXXXXXXXXXX, petenta ______________________. – prin administrator R______ L____ a solicitat în contradictoriu cu intimata A__________ NAȚIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIE, ca prin hotărârea ce se va pronunța:
- în principal, admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului verbal de contravenție cu nr. de mai sus, cu consecința exonerării de la plata sancțiunii amenzii stabilite prin acesta;
- în subsidiar, admiterea plângerii contravenționale și înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.
In motivare petenta a arătat că la data de 18.06.2014, la sediul ANRE - Oficiul Teritorial Iași, a fost întocmit de către agentul constatator împuternicit de către intimată procesul verbal de contravenție nr. xxxxx/18.06.2014, prin care a fost sancționată pentru neîndeplinirea obligației legale de a menține structura minimă de personal angajat, calificat și autorizat, conform prevederilor art. 18 lit. a din Regulamentul pentru atestarea operatorilor economici care proiectează, execută, verifică și exploatează instalații electrice, aprobat prin Ordinul Președintelui ANRE 24/03.09.2007.
S-a reținut că, prin dispoziția nr. 2/27.03.2013, a fost suspendat contractul de muncă nr. 11/01.01.2012 al electricianului calificat R______ C_______, astfel nemaifiind asigurată structura minimă de personal, conform atestatului deținut de societate, în perioada 28.03.xxxxxxxxxxxxx13.
Menționează că a formulat plângere contravențională împotriva acestui proces verbal de constatare și sancționare a contravenției, deoarece apreciază sancțiunea ca fiind netemeinică și nelegală din următoarele motive:
Angajatul pe post de electrician calificat, R______ C_______, care este și fiul reprezentantului petentei, s-a îmbolnăvit în perioada respectivă, motiv pentru care i-a fost aprobat un concediu fără plată pentru investigații suplimentare, iar, din moment ce în acea perioadă executa doar lucrări de proiectare, a apreciat că nu este iminent necesară angajarea unei alte persoane pe postul său. Ulterior, fiul acestuia a fost diagnosticat cu ENCEFALO POLINEUROPATIE, boală care îl ține imobilizat la pat și în prezent. După această dată, personalul a fost reîntregit, fiind angajat un alt electrician calificat și astfel, fiind întrunite toate condițiile pentru deținerea în continuare a atestatului de tip B pentru proiectare și executare de instalații electrice, care de altfel a fost reînnoit la 26.05.2014 pentru încă 5 ani, și asta după constatarea contravenției pe care o contestă, fapt care dovedește că din 30.07.2009 când a fost emisă prima decizie de atestare a activității și până în prezent, nu a săvârșit abateri și a îndeplinit în mod constant condițiile de valabilitate impuse de autoritățile competente pentru desfășurarea în mod legal a activității.
Art. 93, alin. 1, pct. 4 din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, în baza căruia a fost sancționată, prevede: "(1) Constituie contravenții următoarele fapte: (...) 4. nerespectarea condițiilor de valabilitate asociate licențelor/atestatelor/autorizațiilor emise de ANRE” condiția de valabilitate nerespectată încadrându-se la lit. b) a art. 56 din Regulamentul pentru atestarea operatorilor economici care proiectează, execută, verifică și exploatează instalații electrice, aprobat prin Ordinul Președintelui ANRE nr. 23/17.04.2013: "Pe perioada de valabilitate a Atestatului, titularul de atestat are următoarele obligații esențiale: (...) b) Să mențină numărul minim corespunzător de personal angajat, calificat și autorizat, conform tipului de Atestat deținut, stabilit prin prezentul Regulament."
Susține că electricianul calificat R______ C_______ s-a aflat în perioada 28.03.xxxxxxxxxxxxxxx13 în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, care, conform art. 50 alin. 2 din Codul Muncii, suspendă de drept contractul individual de muncă. Același act normativ prevede la art. 49 alin. 2 că "Suspendarea contractului individual de muncă are ca efect suspendarea prestării muncii de către salariat și a plății drepturilor de natură salariale de către angajator.”
În consecință, având în vedere că obligația pe care se presupune că a încălcat-o este nerespectarea numărului minim de personal angajat, iar petenta a arătat, și chiar intimata a reținut în cuprinsul procesului verbal, că acel contract individual de muncă a fost doar suspendat, și nu a încetat în oricare din condițiile prevăzute de art. 55 din Codul Muncii, solicită a se constata că în perioada respectivă, R______ C_______ avea calitatea de angajat, neexistând un temei legal pentru aplicarea sancțiunii contravenționale, motiv pentru care solicită anularea procesului verbal prin admiterea prezentei plângeri.
Potrivit disp. art. 13 din OG 2/2001, „Aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie in termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei.”
Susține că fapta contravențională s-ar fi săvârșit la data de 27.03.2013, când prin dispoziția nr. 2/27.03.2013, a fost suspendat contractul de muncă nr. 11/01.01.2012 al electricianului calificat R______ C_______, iar sancțiunea contravențională s-a aplicat la data de 18.06.2014, fiind, din punctul său de vedere, împlinit termenul de prescripție prevăzut de disp. art. 13 din OG 2/2001.
In subsidiar, potrivit prevederilor art. 6 din OG 2/2001, „avertismentul se poate aplica oricărei persoane fizice sau juridice”, iar potrivit art. 7 alin. 3, „avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.
Totodată, precizăm că sancțiunea poate fi redusă, în conformitate cu prevederile OG 2/2001, în sensul că noi apreciem că „avertismentul" este proporțional cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, de împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, de modul și mijloacele folosite.
Precizează că ______________________. este o societate mică, de tip familial și, așa cum a arătat, în perioada menționată în procesul verbal de contravenție nu a executat lucrări la E-ON, ci numai proiectare. De altfel, fapta reținută nu a produs nicio pagubă și nu denotă pericol social, iar față de împrejurarea că atât R______ C_______ care se află în incapacitate de a muncă, cât și familia acestuia se află în grija și întreținerea reprezentatului legal al societății și cuantumul amenzii stabilite este foarte ridicat, solicită a se avea în vedere faptul că, deși ordonanța cadru nu precizează care sunt soluțiile pe care instanța de judecată le poate da prin hotărârea ce o pronunță, ghidându-se după Codul de Procedură Civilă, se poate pronunța una din soluțiile de admitere în parte a plângerii și modificarea sancțiunii prin reducere ori înlocuirea sancțiunii contravenționale cu „avertisment".
In dovedire a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri si martori.
A depus la dosar înscrisuri (f .9-16; 47-81).
Intimata A__________ NAȚIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI a depus la dosar întâmpinare (f.23-32) , solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se respingă ca neîntemeiată, plângerea contravențională formulată de petentă și, pe cale de consecință, să se emnțină sancțiunea amenzii contravenționale aplicată acesteia de către intimata ANRE prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. xxxxx/18.06.2014.
In motivare a arătat că intimata ca autoritate de reglementare, emite acte administrative de autoritate în baza unei delegări conferite de lege în mod expres.
A invocat disp. art. 1 din O.U.G. nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea ANRE aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 160/20121, art. 9 alin, (1) lit. j) din același act normativ, art. 18 lit a) din Regulamentul pentru atestarea operatorilor economici care proiectează, execută, verifică și exploatează instalații electrice din sistemul electroenergetic, aprobat prin Ordinul Președintelui ANRE nr. 24/2007, publicat în Monitorul Oficial nr. 604/03.07.2007, cu modificările și completările ulterioare, art. 56 lit B) din același Regulament.
Privitor la dispozițiile legale ce reglementează activitatea agenților constatatori ai intimatei, sunt relevante următoarele aspecte, în conformitate cu dispozițiile art. 7 din Regulamentul de constatare, notificare și sancționare a baterilor de la reglementările emise în domeniul energiei aprobat prin Ordinul președintelui ANRE nr. 62/2013 activitatea de control a ANRE se desfășoară prin acțiuni de control, care pot fi, după caz, de următoarele tipuri: inspecție, verificare, supraveghere.
Acțiunile de control de tip inspecție sau de tip verificare se desfășoară în baza unui mandat de control emis de ANRE cu respectarea formei prevăzută în anexa Regulamentului mai sus referit. În conformitate cu dispozițiile art. 8 din Regulament, acțiunea de control de tip inspecție are drept scop verificarea modului în care persoanele prevăzute la art. 2 respectă prevederile legislației în vigoare incidente domeniului energiei și acoperă în totalitate sau în mare parte, prin tematica sa, atribuțiile și responsabilitățile esențiale conferite acestora prin actele normative în vigoare.
Activitatea de control are ca obiectiv prevenirea și limitarea abaterilor de la legislația specifică domeniului energiei, precum și protejarea drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor fizice/juridice participante la activitățile din domeniul energiei.
De asemenea, pe timpul desfășurării acțiunii de control, persoanelor controlate le incumbă îndeplinirea obligațiilor statuate prin art. 17 alin, (2) din Regulament.
In considerarea acestor prevederi legale, prin Mandatul de control nr. xxxxx/05.06.2014, agentul constatator al ANRE dl. P______ L____ E_____ a fost împuternicit de intimată să efectueze, un control la ____________________ și să aplice, dacă se impune, sancțiunile prevăzute de lege.
Susține că potrivit art. 11 din Regulament agentul constatator este persoana împuternicită de ANRE în vederea constatării contravențiilor și aplicării sancțiunilor prevăzute de legislația în vigoare.
Conform art, 20 din Regulament agentul constatator este persoana împuternicită de ANRE vederea constatării contravențiilor și aplicării sancțiunilor prevăzute de legislația în vigoare,
Menționează că fapta săvârșită constituie contravenții, prevăzute și sancționate prin dispozițiile art. 93 alin. (1) pct.4 din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012.
In aceste circumstanțe în temeiul prevederilor Regulamentului, agentul constatator al ANRE a încheiat procesul verbal nr. xxxxx/18.06.2014, prin care petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum minim de 40.000 lei pentru fapta contravențională săvârșită.
Raportat la data săvârșirii contravenției că potrivit art. 93 alin.7 din Legea energiei electrice si a gazelor naturale nr.123/2012. publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485/16.07.2012, termenul de prescriere a aplicării amenzii contravenționale, prevăzut la art. 13 alin. 1, din O.G. 2/2001 este stabilit la 2 ani de la data săvârșirii faptei.
Susține că procesul verbal nr. xxxxx/18.06.2014 este legal si temeinic, conținând toate elementele cerute de art. 16 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările si completările ulterioare.
A invocat disp. art. 16 alin, (1) din O.G, nr. 2/2001.
Mai arată că în perioada 28.03.xxxxxxxxxxxxx13 societatea nu si-a îndeplinit obligatia legală de a menține structura minimă de personal angajat, calificat si autorizat
Invederează instanței că legiuitorul a prevăzut în Legea energiei electrice si gazelor naturale nr. 123/2012 că „Aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârșirii faptei”
Pe cale de consecință, având în vedere cele expuse susține că procesul verbal nr. xxxxx/18.06.2014 cuprinde toate elementele obligatorii stipulate de O.G. nr. 12/2001, ca urmare nu există motive ce pot atrage nulitatea acestuia.
Doctrina și jurisprudența internă prin raportare la jurisprudența CEDO din care aminteste A_____ contra României, N____ contra României, I___ P__ contra României, A_____ contra României, N_______ G_______ contra României, constată existența prezumției de nevinovăție în cazul contravențiilor ce prin gravitatea lor concretă se circumscriu noțiunii autonome de acuzație în materie penală, practica majoritară a instanțelor noastre admițând faptul că, în procedura contravențională, există două prezumții care se neutralizează reciproc prezumția de legalitate a procesului-verbal coroborată cu faptul că sarcina probei revine reclamantului, pe de o parte, și prezumția de nevinovăție, pe de altă parte.
Intimata susține că a întocmit actul procesual contravențional cu respectarea prevederilor art. 16 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001.
In ceea ce privește susținerea petentei potrivit căreia „angajatul pe post de electrician calificat, R______ C_______, care este și fiul meu s-a îmbolnăvit în perioada respectivă, motiv pentru care i-a fost aprobat un concediu fără plată pentru investigații suplimentare, iar, din moment ce în acea perioadă executam doar lucrări de proiectare, am apreciat că nu este iminent necesară angajarea unei alte persoane pe postul său”, a arătat că la data controlului s-a constatat că operatorul economic în perioada 28.03.xxxxxxxxxxxxx13 nu și-a îndeplinit obligația legală de a menține structura de personal; nu are importanță motivul atâta vreme cât petenta avea o obligație legală și avea o autorizație valabilă; aprecierile personale ale petentei citate mai sus nu au relevanță deoarece petenta avea posibilitatea dacă într-adevâr nu avea nevoie de autorizatie să solicite ANRE suspendarea acesteia.
Intimata menționează că la individualizarea aplicării sancțiunii și a cuantumului amenzii s-a avut în vedere principiul proporționalității astfel că aceasta a fost sancționată luându-se în considerare gradul de pericol social al faptei săvârșite în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (2) lit. b) coroborat cu alin. (5) din O.G. nr. 2/2001, ținându-se seama de toate circumstanțele de fapt și de drept pe care le presupune fapta sa.
Referitor la solicitarea petentei de anulare în parte a procesului verbal contestat în sensul de înlocuire a sancțiunii amenzii cu avertisment motivat de faptul că „fapta nu prezintă gradul de pericol social care să justifice aplicarea amenzii" susține că modul de interpretare de către petenta al prevederilor art. 18 lit. a) din Regulamentul pentru atestarea operatorilor economici care proiectează, execută, verifică și exploatează instalații electrice din sistemul electroenergetic, aprobat prin Ordinul ANRE nr. 24/2007 care instituie obligațiile ce-i incumbă acesteia în calitate de operator este în mod voit părtinitor, aceasta eludând faptul că orice faptă contravențională prezintă un grad de pericol social abstract specific oricărei fapte contravenționale asemănătoare, precum și un grad de pericol social concret, raportat la împrejurările în care a fost săvârșită fapta, la modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, la scopul urmărit, la urmarea produsă, precum și la circumstanțele personale ale contravenientului și la celelalte date înscrise în procesul verbal. Gradul de pericol social abstract este apreciat si stabilit i de legiuitor, la momentul incriminării faptei contravenționale si se reflectă în special în modul de sancționare prevăzut de acesta, prin actul normativ de incriminare, în speță pendente, art. 93 alin. 1 pct.4 din Legea energiei electrice si a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările si completările ulterioare.
Având în vedere că prin acest act normativ sancțiunea amenzii pentru fapta contravențională săvârșită de petenta este cuprinsă între minim 40.000 lei și maxim 200.000 lei, fără posibilitatea de aplicare a avertismentului, intimata solicită instantei să constate că argumentele invocate de petentă în sprijinul cererii sale sunt neîntemeiate, interpretarea textului de lege este lacunară întrucât tocmai minimul ridicat al sancțiunii aplicate faptei contravenționale stabilit de legiuitor reflectă gradul de pericol social ridicat al acestei fapte.
In opinia sa, alegațiile petentei, nesnstinute de altfel nu pot înlătura gravitatea faptei săvârșite si, implicit, gradul de pericol social, astfel încât să conducă la înlocuirea sancțiunii contravenționale din amendă în avertisment
Agentul constatator al ANRE tocmai în considerarea faptului că amenda contravențională nu reprezintă un scop în sine, ci doar un mijloc prin care se protejează relațiile sociale și se formează un spirit de responsabilitate, a aplicat cuantumul minim al amenzii pentru fiecare contravenție, respectiv 40.000 lei.
A invocat disp. art. 1 din O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare.
In concluzie, raportat la argumentele invocate în întâmpinare, act procesual prin care a prezentat un expozeu detaliat al circumstanțelor de facto și de jure relevante cauzei, intimata învederează că raționamentele petentei ______________________. sunt lipsite de pertinență și, mod neechivoc, nesusținute de probe concludente, de natură a consolida convingerea instanței privire la realitatea, legalitatea și temeinicia pretențiilor sale, context în care solicită ca, după analiză judicioasă a tuturor elementelor consubstanțiale pricinii, să se respingă ca neîntemeiată, plângerea contravențională formulată de petenta și, pe cale de consecință, să se mențină acțiunea amenzii contravenționale aplicată acesteia prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. xxxxx/18.06.2014.
In drept a invocat disp. art. 205 -208 Cod proc.civilă, Ordinul Președintelui ANRE nr. 24/2007; O.U.G. nr. 33/2007, OG 2/2001.
P___ sentința civilă nr. 2409 din data de 20.11.2014 pronunțată în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX Judecătoria Fălticeni a admis plângerea formulată de petenta în contradictoriu cu intimata A__________ Națională de Reglementare În Domeniul Energiei și a înlocuit sancțiunea amenzii de 20.000 lei stabilită prin procesul verbal de constatare si sancționare a contravențiilor nr. xxxxx/18.06.2014, cu sancțiunea „Avertisment”.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că:
P___ procesul verbal de contravenție nr. xxxxx/18.06.2014 s-a dispus sancționarea petentei cu suma de 40.000 lei pentru săvârșirea contraventiei prev. de art. 93 al. 1 pct. 4 din Legea nr. 123/2012 întrucât în perioada 28.03.xxxxxxxxxxxxx13 nu și-a îndeplinit obligația legală de a menține structura minimă de personal angajat, calificat si autorizat.
Analizând procesul verbal de contravenție sub aspectul legalității instanța constată că nu este incident nici un motiv de nulitate prev. de art. 16 si 17 din OG nr. 2/2001.
Sub aspectul temeiniciei instanța a reținut că potrivit art. 56 lit. b) din Ordinul nr. 23/ 2013, pe perioada de valabilitate a atestatului titularul are obligația de a menține numărul minim corespunzător de personal angajat calificat si autorizat conform tipului de Atestat deținut.
Astfel, societatea titulară a atestatului ANRE de tip B are obligația de a menține structura minimă de personal compusă din: un electrician autorizat gradul II A+B, unul gardul IIB, având diplomă de inginer, subinginer, tehnician sau maistru, 2 electricieni calificați.
În perioada 28.03.xxxxxxxxxxxxxx13 s-a constatat că societatea a suspendat contractul de muncă al unui electrician calificat, funcționând cu un singur electrician calificat.
Apărările petentei în sensul că în perioada 28.03.xxxxxxxxxxxxxx13 contractul de muncă al unui electrician calificat a fost suspendat și că, astfel s-a menținut calitatea de angajat al acestuia, nu pot fi reținute întrucât dispozițiile legale enunțate mai sus, instituie obligația petentei de a menține un nr. de doi electricieni pe perioada funcționării, chiar si în situația suspendării unui raport contractual cu un angajat.
Sub aspectul individualizării sancțiunii raportat la dispozițiile art. 21 al. 3 din OG 2/2001 instanța a reținut că în perioada 28.03.xxxxxxxxxxxxxx13 societatea a executat doar lucrări de proiectare, împrejurare atestată și de martora M______ C_______.
În aceste condiții se reține că fapta are un grad redus de pericol social astfel că în temeiul art. 21 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor a admis plângerea si a dispus înlocuirea sancțiunii de 40.000 lei cu sancțiunea „Avertisment”.
Împotriva sentinței civile sus menționate a declarat apel intimata A__________ Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței apelate în sensul respingerii plângerii contravenționale formulată de petentă, corelativ cu menținerea amenzii contravenționale aplicată, cu motivarea că sentința apelată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de drept substanțial prevăzute în Legea energiei electrice și gazelor naturale nr. 123/2012 corelativ cu încălcarea normelor procesuale privind motivarea hotărârilor și aplicarea legilor în spiritul și litera lor.
În dezvoltarea motivelor de apel a arătat că sentința atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii și încălcarea principiului proporționalității, apreciindu-se că „fapta are un grad redus de pericol social”, în contextul în care este evident că instanța de fond nu a înțeles în ce constă gravitatea faptei pentru care intimata-petentă a fost amendată, iar administrarea probatoriului s-a făcut cu superficialitate de către judecătorul fondului.
Acțiunile de control de tip inspecție sau de tip verificare se desfășoară în baza unui mandat de control emis de ANRE și au drept scop verificarea modului în care persoanele respectă prevederile legislației în vigoare incidente domeniului energiei și acoperă în totalitate sau în mare parte, prin tematica sa, atribuțiile și responsabilitățile esențiale conferite acestora prin actele normative în vigoare. Activitatea de control are ca obiectiv prevenirea și limitarea abaterilor de la legislația specifică domeniului energiei, precum și protejarea drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor fizice/juridice participante la activitățile din domeniul energiei.
În considerarea acestor prevederi legale, prin Mandatul de control nr. xxxxx/05.06.2014, agentu constataor al ANRE domnul P______ L____ E_____ a fost împuternicit de subscrisa ANRE să efectueze, un control de tip inspecție la ______________________. și să aplice, dacă se impune, sancțiunile prevăzute de lege.
Corelativ, este foarte important de precizat în context, raportat la data săvârșirii contravenției că potrivit art. 93 alin. (7) din Legea nr. 123/2012, termenul de prescriere a aplicării amenzii contravenționale, prevăzut la art. 13 alin. (1), din O.G. nr. 2/2001 este stabilit la 2 ani de la data săvârșirii faptei.
Apreciază că instanța de fond nu a ținut seama de faptul că la data controlului s-a constatat că operatorul economic în perioada de referință 28.03.xxxxxxxxxxxxx13 nu și-a îndeplinit obligația legală de a menține structura de personal; nu are importanță motivul atâta vreme cât petenta avea o obligație legală și avea o autorizație valabilă; aprecierile personale ale petentei nu au relevanță deoarece avea posibilitatea să solicite subscrisei ANRE suspendarea acesteia.
De asemenea, judecătorul fondului nu a avut în vedere că la individualizarea aplicării sancțiunii și a cuantumului amenzii agentul constatator al subscrisei a aplicat principiul proporționalității astfel că intimata-petentă a fost sancționată luându-se în considerare gradul de pericol social al faptei săvârșite în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (2) lit. b) coroborat cu alin. (5) din O.G. nr. 2/2001, ținându-se seama de toate circumstanțele de fapt și de drept pe care le presupune fapta sa.
Intimata-petentă nu putea invoca lipsa vinovăției sale la săvârșirea faptei întrucât ea avea obligația de a cunoaște și de a respecta dispozițiile legale care reglementează activitatea pe care o desfășoară.
Sub aspectul individualizării sancțiunii aplicate, agentul constatator a procedat în mod corect la individualizarea amenzii contravenționale, ținând cont de împrejurările concrete ale faptei și persoana contravenientului. Raportat la dispozițiile legale incidente învederează că sancțiunea contravențională a fost proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă și de circumstanțele personale ale contravenientului. In ceea ce privește gravitatea faptei, însuși legiuitorul a individualizat fapta, sancționând-o în mod expres cu amendă contravențională, deci i-a atribuit o gravitate ridicată.
Susține că agenții contatori au procedat în fapt și în drept la o individualizare justă a faptei contravenționale săvârșite de intimata-petentă pentru care legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea sancționării cu avertisment, în condițiile în care gradul de pericol social nu este în nici un caz redus, agenții constatatori ai ANRE, respectând întru totul principiul proporționalității, potrivit căruia orice măsură luată trebuie să fie adecvată, necesară și corespunzătoare scopului urmărit.
Considerentele hotărârii apelate sunt în vădită contradicție cu dispozițiile Legii nr. 123/2012, dar și cu prevederile O.G. nr. 2/2001.
La individualizarea sancțiunii, instanța de fond nu a ținut seama de un aspect extrem de important în întreaga economie a procesului de aplicare a legii speciale, și a realizat o inadecvată raportare la norma care guvernează sectorul energiei electrice.
Judecătorul fondului nu a ținut cont că intimata-petentă a încălcat fără dubii însuși actul normativ care îi prescrie activitatea, drept pentru care, în mod legal și corect, a fost sancționată contravențional cu amendă.
Pe cale de consecință, pentru toate motivele expuse pe larg în motivarea cererii solicită admiterea apelului, anularea sentinței civile apelate, iar pe fondul cauzei menținerea sancțiunii amenzii aplicată prin procesul – verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. xxxxx/18.06.2014.
În drept și-a întemeiat susținerile pe dispozițiile art. 460 – 480 Cod procedură civilă.
Intimatul, legal citat, a formulat întâmpinare la data de 10.06.2015 solicitând respingerea apelului și menținerea hotărârii apelate ca temeinică și legal, în cauză nefiind date motivele de apel invocate.
A arătat că angajatul pe post de electrician calificat, R______ C_______, s-a îmbolnăvit în perioada respectivă, motiv pentru care i-a fost aprobat un concediu fără plată pentru investigații suplimentare. Ulterior, acesta a fost diagnosticat cu ENCEFALO POLINEUROPATIE, iar potrivit Deciziei Medicale nr. 1263/23.03.2015, emisă de Casa Națională de Pensii Suceava - Cabinetul de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă, acestuia i s-a stabilit cod de afecțiune 6.82, cu pierderea în totală a capacității de muncă, cu grad de invaliditate I.
După această dată, personalul a fost reîntregit, fiind angajat un alt electrician calificat și astfel, fiind întrunite toate condițiile pentru deținerea în continuare a atestatului de tip B pentru proiectare și executare de instalații electrice, care de altfel a fost reînnoit la 26.05.2014 pentru încă 5 ani, și asta după constatarea contravenției contestate, fapt ce dovedește că din 30.07.2009 când a fost emisă prima decizie de atestare a activității și până în prezent, nu am săvârșit abateri și am îndeplinit în mod constant condițiile de valabilitate impuse de autoritățile competente pentru desfășurarea în mod legal a activității.
Astfel, având în vedere că electricianul calificat R______ C_______ s-a aflat în perioada 28.03.xxxxxxxxxxxxxxx13 în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, care, conform art. 50 alin. 2 din Codul Muncii, suspendă de drept contractul individual de muncă, iar potrivit art. art. 49 alin. 2 din același act normativ „Suspendarea contractului individual de muncă are ca efect suspendarea prestării muncii de către salariat și a plății drepturilor de natură salariată de către angajator.”
În consecință, având în vedere că obligația presupusă a fi încălcată, este nerespectarea numărului minim de personal angajat, deși acel contract individual de muncă a fost doar suspendat, și nu a încetat în oricare din condițiile prevăzute de art. 55 din Codul Muncii, solicită instanței a se constata în perioada respectivă, R______ C_______ avea calitatea de angajat, neexistând un temei legal pentru menținerea sancțiunii contravenționale.
Referitor la înlocuirea sancțiunii amenzii cu "avertisment", arătăm că „avertismentul se poate aplica oricărei persoane fizice sau juridice", iar potrivit art. 7 alin. 3, „avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune". Totodată, precizăm că sancțiunea poate fi redusă, în conformitate cu prevederile OG 2/2001.
______________________. este o societate mică, de tip familial și, așa cum am arătat, în perioada menționată în procesul verbal de contravenție nu au fost executate lucrări la E-ON, ci numai proiectare. De altfel, fapta reținută nu a produs nicio pagubă și nu denotă pericol social, iar față de împrejurarea că atât R______ C_______ care se află în incapacitate de a muncă, cât și familia acestuia se află în grija și întreținerea reprezentatului legal al societății și cuantumul amenzii stabilite este foarte ridicat, solicită a se avea în vedere faptul că, instanța de fond în mod corect, apreciind în mod legal și temeinic asupra probelor administrate în cauză, a ținânut cont de gradul de pericol social redus al faptei, de faptul că angajatul societății și-a pierdut în totalitate capacitatea de muncă, iar acesta se află în grija reprezentantului societății petente, a dispus înlocuirea sancțiunii pecuniare aplicată prin procesul verbal de contravenție cu sancțiunea avertismentului.
Examinând sentința atacată, în limitele devoluțiunii stabilită prin motivele de apel formulate, și în raport de întregul complex probator, ca și de dispozițiile aplicabile și criticile aduse instanței de fond, Tribunalul expune următoarele:
P___ procesul verbal de contravenție nr. xxxxx/18.06.2014 s-a dispus sancționarea petentei intimate cu suma de 40.000 lei pentru săvârșirea contraventiei prev. de art. 93 al. 1 pct. 4 din Legea nr. 123/2012, întrucât în perioada 28.03.xxxxxxxxxxxxx13 nu și-a îndeplinit obligația legală de a menține structura minimă de personal angajat, calificat si autorizat.
P___ sentința civilă nr. 2409 din data de 20.11.2014 pronunțată în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX Judecătoria Fălticeni a admis plângerea formulată de petenta în contradictoriu cu intimata A__________ Națională de Reglementare În Domeniul Energiei și a înlocuit sancțiunea amenzii de stabilită prin procesul verbal de constatare si sancționare a contravențiilor nr. xxxxx/18.06.2014, cu sancțiunea „Avertisment”.
Tribunalul reține că apel împotriva acestei sentințe a formulat doar apelanta A__________ Națională de Reglementare în Domeniul Energiei și doar cu privire la dispoziția instanței de fond de înlocuire a măsurii sancțiunii amenzii contravenționale cu măsura avertismentului pentru fapta prevăzută de art. 93 al. 1 pct. 4 din Legea nr. 123/2012.
Tribunalul reține astfel că părțile au achiesat la celelalte dispoziții și considerente ale sentinței, motiv pentru care instanța va face aplicarea disp. art. 477 Cod procedură civilă, urmând a analiza apelul declarat în limitele motivelor invocate.
În mod corect prima instanță a constatat ca legal procesul verbal de contravenție pe baza materialului probator administrat în fața acestei instanțe.
Astfel , Tribunalul reține din probele administrate că procesul verbal de contravenție a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal de contravenție , Tribunalul retine că instanța de fond a constatat că sunt date condițiile faptei contravenționale reținute în sarcina petentei intimate , nici una din părți neexercitând apel pe situația de fapt reținută în procesul verbal de contravenție și de către instanța de fond .
Astfel raportat la criticile sentinței apelate, Tribunalul reține că părțile au achiesat tacit la situația de fapt reținută de instanța de fond.
Tribunalul reține că instanța de fond , constatând legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului, petentul arătându-se multumit de această soluție prin care totusi s-a constatat existența faptei contravenționale în sarcina sa, din moment ce nu a mai formulat cale de atac împotriva acestei sentințe.
Cât privește proporționalitatea sancțiunii, motiv al prezentului apel declarat de apelanta, Tribunalul reține în conformitate cu disp. art. 34 din OG nr. 2/2001 raportat la art. 38 alin. 3 din același act normativ – care permite instanței să aprecieze inclusiv sancțiunea care se impune a fi aplicată contravenientului în ipoteza în care prezumția de temeinicie a procesului-verbal nu a fost răsturnată – că măsura avertismentului este totuși suficientă pentru a i se atrage atenția petentei asupra obligațiilor ce-i revin în sectorul energiei electrice, astfel că în mod corect a apreciat instanța de fond asupra reindividualizării sancțiunii contravenționale .
Pe de altă parte, în mod corect instanța de fond a avut în vedere circumstanțele personale ale contravenientei, din cuprinsul dosarului reținându-se că este prima situație în care a fost sancționata contravențional, fiind la prima abatere de acest gen.
Mai mult, se constată faptul că situația contravențională a petentei a fost declanșată de o situație neprevăzută medicală a angajatului său R______ C______ ( situație dovedită cu acte medicale la dosarul cauzei).
Ori această situație neprevăzută are implicații directe asupra pericolului social concret al faptei petentei intimate.
Deosebit de aceasta, Tribunalul apreciază că petenta poate înțelege consecințele faptei contravenționale și prin aplicarea unui avertisment, scopul educativ al sancțiunilor contravenționale fiind îndeplinit astfel și prin aplicarea uni avertisment nu numai a unei amenzi contravenționale.
Faptul că textul legal ce stabilește sancțiunea pentru fapta comisă prevede limite ridicate ale amenzii, și nu prevede expres posiblitatea aplicării avertismentului nu înlătură de plano aplicarea sancțiunii cu avertisment, ci individualizarea sancțiunii trebuie să se realizeze conform dispozițiilor legale.
De asemenea, săvârșirea unui număr mare de contravenții în acestă materie de către alte persoane nu poate constitui un criteriu ce poate fi avut în vedere la stabilirea sancțiunii aplicabile contravenientului din prezenta cauză, ci numai circumstanțele persoanale ale acestuia, astfel cum prevede art. 21 alin.1 din O.G nr.2/2001 modif..
În plus, dacă legiuitorul ar fi apreciat că gradul de pericol social al acestor contravenții este atât de ridicat încât să nu poată fi aplicată sancțiunea avertismentului, ar fi prevăzut acest lucru în mod expres.
Ori în cauză dispozițiile Legea 53/2003 se completează cu dispozițiile O.G nr.2/2001 în materie contravențională.
D____ urmare, critica formulată de apelanta-intimata este nejustificată, drept pentru care, Tribunalul în raport de dispozițiile art. 480 alin. 1 ipoteza I C. pr. civ., va păstra hotărârea atacată, dispunând respingerea ca nefondat a apelului promovat de apelanta .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge apelul, declarat de intimata A__________ Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, cu sediul în mun. Bucuresti, ________________________. 3, Sector 2., împotriva sentinței civile nr. 2409 din data de 20 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Fălticeni în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, intimat fiind petenta ______________________. – prin administrator R______ L____, cu sediul în satul Baia, nr. 135, _______________________, cu sediul procesual ales la Cabinet de avocat Z____ D_____, mun. Fălticeni, __________________. 1, jud. Suceava, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 14 octombrie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
Z______ C_____ C_____ A___ I_____ A___ O___
Red. C.A.
Jud. fond. D____ E_______ G_______
Tehnored. I.A.
Ex. 2/04.11.2015