Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul CĂLĂRAŞI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
897/2015 din 15 septembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A


TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI

SECȚIA CIVILĂ


DECIZIA CIVILĂ Nr. 897/2015

Ședința publică de la 15 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE - R_____ R___

Judecător - G_______ T_____

Grefier - C_______ P___


Pe rol judecarea cauzei civile privind apelul declarat de apelantul I____________ de J_______ Județean Călărași împotriva sentinței civile nr.261 din 25 februarie 2015 pronunțată de Judecătoria Oltenița în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat consilier juridic D___ M____ pentru apelantul I____________ de J_______ Județean Călărași, lipsă fiind petentul V_____ S_____ V_____.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Consilier juridic D___ M____, pentru apelantul I____________ de J_______ Județean Călărași, depune la dosar delegația și, având cuvântul, arată că nu are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului pentru susțineri în fond.

Tribunalul, apreciind cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pentru susțineri în fond.

Consilier juridic D___ M____, pentru apelantul I____________ de J_______ Județean Călărași, având cuvântul, solicită, pentru motivele invocate în cererea de apel, admiterea apelului așa cum a fost formulat. Iar pe fond, rejudecând cauza, solicită a se dispune anularea hotărârii pronunțată de Judecătoria Oltenița și respingerea plângerii contravenționale.

Solicită a se avea în vedere că petentul nu a făcut dovada unei alte situații de fapt decât cea reținută în procesul verbal și, mai mult, martorul propus de către acesta, deși a fost citat cu mandat de aducere, nu s-a prezentat în fața instanței.

TRIBUNALUL


Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele;

Prin plângerea înregistrată la Judecătoria Oltenița, la data de 02.09.2014, sub nr. XXXXXXXXXXXXX petentul V_____ S_____ V_____, domiciliat în _________________________________________, CNP xxxxxxxxxxxxx, a solicitat anularea procesului verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx/08.08.2014, întocmit de intimata I____________ DE J_______ JUDEȚEAN CĂLĂRAȘI, cu sediul în Mun. Călărași, _________________________________. 3, Județul Călărași.

În motivarea plângerii petentul a arătat că:

La data de 06.08.2014 se afla împreuna cu alți prieteni în zona Piața Luica. La scurt timp după ce a ajuns acolo, un echipaj de politie a venit la grupul din care făcea parte și i-a legitimat pe fiecare dintre ei, sub pretextul că deranjau ordinea publică. Nu cunoaște exact motivul pentru care a fost sancționat, în condițiile în care, atât timp cât au stat în acea zonă, nu a deranjat pe nimeni, nu a adresat niciun cuvânt urât vreunei persoane. Precizează că nu consumă băuturi alcoolice și nu-i stă în obicei să deranjeze pe cei din jur, nici verbal și nici fizic.

După două zile de la acest incident, la data de 08.08.2014, i s-a completat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. xxxxxxx/08.08.2014, prin care a fost sancționat potrivit dispozițiilor art.3 lit.b din Legea nr.61/1991, cu amenda contravențională în cuantum de 200 lei.

Pe lângă faptul că procesul-verbal de contravenție a fost întocmit după 2 zile de la data incidentului, în condiții știute și relatate doar de agentul constatator, al cărui nume nu-l cunoaște și nici descifra din cuprinsul procesului-verbal, menționează că este minor și nu realizează niciun venit, astfel încât să-și permită achitarea amenzii în cuantum de 200 lei.

Cu privire la amenda aplicată unui minor, cum este cazul de fată, art.16 pct.5 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, prevede în mod expres că: «în cazul în care contravenientul este minor, procesul-verbal va cuprinde și numele, prenumele și domiciliul părinților sau ale altor reprezentanți ori ocrotitori legali ai acestuia.»

Critică modul de completare a procesului verbal de contravenție nr. xxxxxxx/08.08.2014, precizând că, în conformitate cu prevederile 16 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001: „Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea."

Aceste prevederi obligatorii sunt foarte clare în ceea ce privește conținutul procesului-verbal, respectiv agenții constatatori trebuie să descrie fapta contravențională cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea „tuturor împrejurărilor” ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite.

În realitate, agentul constatator a redat, la rubrica alocată descrierii faptei, exclusiv temeiul de drept care cuprinde contravenția, respectiv art. 2 pct. 25 din Legea nr.61/1991 republicată. Or, respectivul text de lege prevede situația tip care constituie contravenție și care nu este de natură a suplini lipsa descrierii faptei și a împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube, precum și la aplicarea amenzii în detrimentul avertismentului.

Mai mult, conform art. 5 alin. 5 din O.U.G. nr. 2/2001:„Sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite."

Conform art. 7 alin. 2 și 3 din O.U.G. nr. 2/2001: „(2) Avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă; (3) Avertismentul se poate aplica și în castul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune."

Conform art. 21 alin. 3 din O.U.G. nr. 2/2001: „(3) Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal."

Prin urmare, față de circumstanțele săvârșirii faptei, aplicarea unei sancțiuni cu amenda vădește o rigurozitate exagerată din partea agenților constatatori, motiv pentru care procesul-verbal este vădit netemeinic și nelegal, cel puțin în ceea ce privește sancțiunea aplicată.

Potrivit art. 1 din O.G. 2/2001, constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, iar din punct de vedere social, aceasta este o faptă prin care se cauzează o vătămare unui subiect de drept sau se pune în pericol ordinea socială.

Având în vedere motivele expuse, a solicitat să se constate că fapta ce i-a fost imputată nu prezintă o gravitate de natură să justifice aplicarea sancțiunii amenzii, fiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de art. 7 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, referitoare la aplicarea sancțiunii cu avertismentul.

În plus, a apreciat că aplicarea sancțiunii avertismentului este suficientă pentru a asigura respectarea scopului sancționării, respectiv scopul de a preveni și corija eventuale abateri ale subsemnatului.

Concluzionând, fată de aspectele mai sus menționate, petentul solicită înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. xxxxxxx/08.08.2014 cu sancțiunea avertismentului și, pe cale de consecință, anularea parțială, în privința sancțiunii aplicate, a procesului-verbal menționat, ca fiind netemeinic și nelegal.

În drept, petentul și-a întemeiat plângerea pe dispozițiile Codului de procedura civilă, Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și Legea nr.61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

În dovedirea plângerii, a solicitat proba cu înscrisuri și proba cu martori, nominalizându-l pe C_____ D_____, în calitate de martor și, în conformitate cu dispozițiile art. 411 alin. 1 pct. 2, teza a II-a C.proc.civ., a solicitat judecarea cauzei în lipsă. A depus copia procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. xxxxxxx/08.08.2014 și copia cărții sale de identitate ________, nr. xxxxxx, eliberată de S.P.C.L.E.P. Oltenița, la data de 13.10.2011.

Intimata a depus întâmpinare, prin intermediul căreia a arătat următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/08.08.2014, petentul V_____ S_____-V_____ a fost sancționat cu 200 lei amendă pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 2, pct. 25 din Legea nr. 61/1991 (republicată) pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de anulare scoală, a ordinii și liniștii publice, constând în aceea că, la data de 06.08.2014, în jurul orei 23:00, aflându-se în zona Piața Luica a deranjat ordinea și liniștea publică prin proferarea de injurii, prin țipete și larmă.

Întrucât în cauza de față au fost incidente prevederile art. 25 și 26 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, s-a procedat la comunicarea actului sancționator la domiciliul petentului, cu respectarea art. 27 din O.G. nr. 2/2001 - „Comunicarea procesului- verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire..”

Cu privire la fapta reținută în sarcina petentului, intimatul arată că, în drept, s-au reținut dispozițiile art. 2 pct. 25 care prevăd că tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă, constituie contravenție și se sancționează conform art. 3 alin. (1) lit. b din Legea nr. 61/1991 cu amendă de la 200 la 1.000 lei. Potrivit art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, „Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal Nulitatea se constata și din oficiu";

Având în vedere aceste prevederi legale, consideră că legiuitorul a prevăzut în mod expres și limitativ cazurile de nulitate absolută ale procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, iar procesul-verbal contestat nu prezintă nicio asemenea cauză.

În conformitate cu prevederile art. 13 din O.G. nr. 2/2001 aplicarea sancțiunii pentru contravenții se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei.

Momentul începerii curgerii termenului de prescripție este ușor de stabilit în cazul contravențiilor care se consumă printr-un act al persoanei ce o săvârșește, așa cum este și în speța de față. Din acel moment începe să curgă termenul de prescripție. Dacă în acest termen de 6 luni contravenientului nu i se aplică sancțiunea contravențională pentru fapta comisă, aceasta se prescrie și deci nu mai poate fi tras la răspundere juridică, ori în cazul nostru sancțiunea a fost aplicată la 2 zile după ce s-a comis fapta.

Art. 11 alin. (3) prevede că „pentru contravențiile săvârșite de minorii care au împlinit 14 ani, minimul și maximul amenzii stabilite în actul normativ pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate”.

Astfel, pentru fapta săvârșită de petent este prevăzută sancțiunea contravențională a amenzii cu prinsă între 200 la 1.000 lei. Având în vedere că petentul este minor, pentru fapta săvârșită, acesta poate fi sancționată cu amendă cuprinsă între 100 și 500 lei. Rezultă că, amenda de 200 lei ce a fost aplicată petentului se încadrează între limitele stabilite de lege.

D__ fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de către agentul constatator, care nu a lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit instanței, intimata susține că fapta constatată personal de către agentul constatator este suficientă pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.

Prin urmare, simpla negare a petentului, în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu corespunde adevărului, nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe pentru a răsturna prezumția simplă, de fapt născută împotriva sa.

Cu privire strict la sancțiunea contravențională, apreciază că aceasta a fost corect individualizată, având în vedere situația de fapt reținută în procesul-verbal de contravenție. Totodată, consideră că aceasta a fost aplicată în limitele prevăzute de actul normativ și este proporțională cu gradul de pericol social al faptelor săvârșite.

În drept, intimata și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 205-208 din Codul de procedură civilă, în susținerea argumentelor, înțelegând să se folosească de proba cu înscrisuri. În baza art. 223 Cod procedură civilă a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului său.

Soluționând cauza, Judecătoria Oltenița, prin sentința civilă nr.261/2015 a admis plângerea contravențională formulată de petentul V_____ S_____ V_____, domiciliat în Mun. Oltenița, _________________________________________, CNP xxxxxxxxxxxxx.

A anulat Procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/08.08.2014, întocmit de intimata I____________ DE J_______ JUDEȚEAN CĂLĂRAȘI, cu sediul în Mun. Călărași, _________________________________. 3, Județul Călărași.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere actele și lucrările dosarului.

Împotriva sentinței a declarat apel în termenul prevăzut de art. 468 alin. 1 C.p.civ apelantul I____________ de J_______ Județean Călărași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele motive:

Se arată că în mod greșit instanța de fond a reținut că fapta contravențională nu a fost suficient descrisă, agentul constatator consemnând în actul atacat că intimatul contravenient a adresat injurii și a deranjat ordinea publică prin țipete și larmă, fapta fiind săvârșită la ora 23 și constituind contravenția prevăzută de art. 2, pct. 25 din Legea 61/1991.

Precizează apelantul că insuficienta descriere a faptei ar fi constituit un motiv de nulitate relativă dar că petentul nu a demonstrat existența unei vătămări ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului respectiv.

În ceea ce privește reținerea că nu este indicat locul faptei, se arată că această mențiune nu face parte dintre cele a căror lipsă este sancționată de lege cu nulitatea absolută conform art. 16 alin. 1 din O.G.2/2001și că în act este precizat locul faptei – Piața Luica.

Se arată că nu are relevanța conferită de instanța de fond faptul că procesul-verbal atacat a fost întocmit la două zile de data săvârșirii faptei, neoperând vreo prescripție și decădere.

Se critică hotărârea instanței de fond din perspectiva aprecierii greșite asupra sarcinii probei, cu precizarea că intimatul nu a combătut în nici un fel consemnările agentului constatator ci doar a negat săvârșirea faptei.

În apel apelantul a solicitat proba cu acte și a depus la dosar raportul de activitate al agentului constatator.

În cauză a depus întâmpinare intimatul-petent V_____ S_____ D____, solicitând respingerea apelului și menținerea sentinței nr 261/2015 a Judecătoriei Oltenița ca legală și temeinică, pentru motivele expuse în plângerea contravențională.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de probele administrate în cauză și de motivele de apel invocate, reține tribunalul următoarele:

Prin sentința civilă nr.261/2015 a admis plângerea contravențională formulată de petentul V_____ S_____ V_____ și a anulat procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/08.08.2014, întocmit de intimata I____________ DE J_______ JUDEȚEAN CĂLĂRAȘI.

În ceea ce privește prima critică formulată în apel, se constată că instanța de fond a apreciat în mod greșit că fapta reținută în sarcina intimatului nu a fost suficient descrisă, la capitolul 3 din actul atacat fiind descrisă succint dar suficient fapta - „A adresat injurii și a deranjat ordinea publică prin țipete și larmă. Nu a cooperat cu agentul constatator”.

Și cel de al doilea motiv de apel este fondat, din actul atacat rezultând că locul faptei este Piața Luica din ___________________________, acest aspect nefiind nici măcar contestat de intimat care, în plângerea contravențională, declară că se afla în Piața Luica - fila 3 dosar de fond.

Cât privește cel de al treilea motiv de apel, se constată că procesul - verbal contestat a fost încheiat în lipsa intimatului, fapt confirmat de un martor, respectându-se prevederile art. 19 alin. 1 din O.G. 2/200, situație în care este lipsită de semnificație consemnarea agentului constatator „refuză să semneze”.

Apreciază tribunalul, față de cele de mai sus, că nu se pot reține motive de nulitate absolută dintre cele prev. de art. 17 din O.G. 2/2001 iar nulitatea relativă a procesului-verbal nu a fost invocată de partea care ar putea reclama o vătămare a drepturilor, deci nu putea fi invocată din oficiu, motiv pentru care urmează ca, în baza art.480 al.2 C.pr.civ., să admită apelul declarat de apelantul I____________ de J_______ Județean Călărași împotriva sentinței civile nr.261/2015 pronunțată în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Oltenița, sentință pe care o schimbă în tot și, rejudecând în fond, va respinge plângerea contravențională formulată de petentul V_____ S_____ V_____ împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx, încheiat la data de 08.08.2014 de IJJ Călărași.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE


În baza art.480 al.2 C.pr.civ.

Admite apelul declarat de apelantul I____________ de J_______ Județean Călărași împotriva sentinței civile nr.261/2015 pronunțată în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Oltenița, sentință pe care o schimbă în tot și, rejudecând în fond:

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul V_____ S_____ V_____ împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx, încheiat la data de 08.08.2014 de IJJ Călărași.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 15 Septembrie 2015.

Președinte,

R_____ R___

Judecător,

G_______ T_____

Grefier,

C_______ P___



Red.R.R___

Dact.C.P., ex.4/13.10.2015

J.f.G____ C______ O_______

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025