DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX
TRIBUNALUL IALOMIȚA
Ședința publică din data de 15.12.2015
Completul constituit din :
Președinte : D___ C______ T______
Judecător : T___ I__
Grefier : N_____ J_____
Pe rol, soluționarea apelului civil declarat de apelantul-contravenient P______ A_____ C_____, cu domiciliul în mun. B____, ______________________, etaj II, apt. 11, județul B____ împotriva sentinței civile nr. 1209 din 14.09.2015 pronunțată de Judecătoria Urziceni, în contradictoriu cu intimatul-pârât I____________ de Poliție al județului Ialomița, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru apelantul-contravenient P______ A_____ C_____ domnul avocat C______ M____, lipsind intimatul-pârât I____________ de Poliție al județului Ialomița.
Procedura fiind legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care :
Avocat C______ M____, pentru apelantul-contravenient, depune la dosarul cauzei un act prin care se face dovada faptului că apelantul este student.
Întrebat fiind, apărătorul ales al apelantului-contravenient arată că în cauză nu mai sunt alte cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat.
Instanța ia act, constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul apărătorului apelantului-contravenient, în susținerea apelului formulat.
Avocat C______ M____, pentru apelantul-contravenient, având cuvântul, arată că s-a declarat apel împotriva sentinței civile nr. 1209 din 14.09.2015 pronunțată de Judecătoria Urziceni, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în sensul că apelantului nu i-a fost respectat dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil, prin probele pe care le-a solicitat în dovedirea netemeiniciei acuzațiilor formulate de către I.P.J. Ialomița.
Pe situația de fapt se observă că probele administrate de I.P.J. Ialomița sunt nelegale, întrucât nu sunt respectate condițiile Normelor metrologice nr. 021/2005 privind modul de stabilire a contravenției și de constatare a acesteia cu aparatul radar.
Așa cum s-a menționat este de observat faptul că înregistrarea cu aparatul radar s-a făcut pe timp de noapte, ori acesta nu este dotat cu blitz, așa cum prevede norma, dacă se folosește aparatul de fotografiat, sau un reflector infraroșu, dacă e folosită o cameră video așa cum prevede Norma metrologică.
Ori, în cauză, fapta a fost constatată prin folosirea fazei lungi a mașinii de poliție și cu un reflector, această modalitate fiind ilegală și nu poate fi admisă de către instanță.
Așadar, instanța de fond dând eficiență numai probelor solicitate de I.P.J. Ialomița, nepunându-se în discuție probele solicitate de contravenient, mai ales privind individualizarea sancțiunilor, organul constatator trebuia să facă aplicarea fiecărui articol în parte, în care să menționeze atât punctele de penalizare, punctele de amendă și amenda respectivă, astfel încât instanța să poată cenzura corect.
Apelul a fost formulat pentru anularea sentinței și restituirea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. Dar, în situația dată, solicită respingerea cauzei și să se pronunțe o nouă hotărâre în sensul admiterii apelului și anulării procesului-verbal de contravenție, motivat de faptul că probele depuse la dosar au fost ilegal administrate.
În subsidiar, solicită înlocuirea sancțiunii aplicată contravenientului cu sancțiunea „avertismentului”, fără cheltuieli de judecată.
Dezbaterile declarându-se închise, apelul a rămas în pronunțare.
După deliberare.
T R I B U N A L U L
Cu privire la cauza civilă de față :
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Urziceni la 13.10.2015 contravenientul P______ A_____ C_____ a formulat apel împotriva sentinței civile nr.1209/14.09.2015 pronunțată de Judecătoria Urziceni în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX.
Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele :
În data de 26. 05. 2015 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr. XXXXXXXXXXXXX, plângerea contravențională formulată de către petentul P______ A_____ C_____, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului Ialomița, împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx încheiat în data de 01.05.2015 de către intimat, prin care petentul a fost sancționat cu o amendă contravențională în cuantum de 877,5 lei, avertisment aplicându-se acestuia și 6 puncte de penalizare.
Prin plângerea formulată, petentul a solicitat anularea procesului verbal.
În motivarea plângerii sale petentul a arătat că nu a circulat cu viteza indicată în procesul verbal atacat, s-a realizat o greșită încadrare a celei de-a doua fapte, nu au fost individualizate sancțiunile contravenționale aplicate, au fost încălcate prevederile art. 180 al. 9 din RAOUG 195/2002 și nu au fost îndeplinite condițiile tehnice de funcționare a cinemometrului pentru efectuarea măsurătorilor pe timp de noapte.
Intimatul a depus în susținerea procesului verbal atacat următoarele înscrisuri : raportul agentului constatator, procesul verbal atacat în original, Cd-ul cu înregistrarea evenimentului rutier, buletin de verificare metrologică radar, atestat operator radar și adresa INM nr. 3131/14.06.2012.
Judecătoria Urziceni, prin sentința civilă nr.1209/14.09.2015 a respins plângerea formulată de către petentul P______ A_____ C_____ în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului Ialomița, ca neîntemeiată.
A menținut procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx încheiat în data de 01.05.2015 de către intimat, ca fiind legal și temeinic.
Pentru a dispune astfel instanța de fond a reținut că intimatul a făcut dovada săvârșirii de către petent a contravențiilor reținute în sarcina sa. Intimatul a dovedit prin CD-ul depus la dosarul cauzei că petentul a condus autovehiculul cu o viteză de 96 km/h în interiorul localității Movilița, jud. Ialomița și a avut în funcțiune luminile de ceață în alte condiții decât cele de ceață, înregistrarea efectuându-se cu un aparat radar pentru care exista verificare metrologică, așa cum reiese din buletinul de verificare metrologică depus la dosarul cauzei.
De asemenea s-a făcut dovada de către intimat că radarul a fost operat de o persoană abilitată în acest sens, așa cum rezultă din atestatul de operator "Autovision" aflat la dosarul cauzei.
Instanța a reținut că prin probele depuse la dosar de către intimat în susținerea procesului verbal, acesta a răsturnat prezumția de nevinovăție ce opera în favoarea petentului.
În privința sancțiunilor aplicate, instanța a reținut faptul că acestea au fost în mod corect individualizate de către intimat care s-a raportat la gradul de pericol social pe care petentul l-a generat prin săvârșirea faptelor.
Instanța a avut în vedere că viteza de deplasare a unui autovehicul afișată de cinemometru include valoarea adevărată a vitezei măsurate și o componentă în care se regăsește eroarea de măsurare a aparatului, iar punctul 3.1.1 din NML 021-05 se referă la cerințele pentru erorile maxime tolerate la măsurarea vitezei, la verificarea metrologică sau încercare pentru aprobare de model și nu se referă la utilizarea aparatului.
Împotriva acestei sentințe a formulat prezentul apel, în termen legal și motivat, contravenientul P______ A_____ C_____.
În apelul său acesta critică sentința instanței de fond pe care o apreciază ca netemeinică și nelegală întrucât instanța de fond nu a analizat legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție și nu a admis și analizat apărările petentului.
Tribunalul, examinând sentința apelată și față de motivele de apel formulate, apreciază apelul ca fondat pentru următoarele considerente.
Criticile apelantului privind neanalizarea legalității și temeiniciei procesului-verbal de contravenție nu sunt fondate. În considerentele hotărârii instanța de fond a analizat legalitatea procesului-verbal de contravenție prin prisma prevederile art.17 din OG 2/2001 iar în ceea ce privește temeinicia acestuia s-a reținut în mod corect că prin înregistrarea video efectuată legal de un operator autorizat s-a constatat în mod temeinic săvârșirea contravenției de către apelant. Contravenientul nu a solicitat probe în susținerea afirmațiilor sale, care rămân la nivel de simple speculații.
Cât privește individualizarea sancțiunii aplicate față de criticile de individualizare prevăzute de art.21 alin.3 Cod procedură civilă și circumstanțele reale de săvârșire a faptei și personale ale contravenientului, student, fără venituri, tribunalul apreciază că aplicarea sancțiunii avertisment și pentru contravenția prevăzută de art.108 alin.1 lit. d pct. 3 din OUG 195/2002, se impune.
Ca atare, tribunalul în baza art. 480 alin 2 din Noul Cod de procedură civilă, va admite apelul declarat de petentul apelant P______ A_____ C_____ împotriva sentinței civile nr. 1209 din 14.09.2015 pronunțată de Judecătoria Urziceni pe care o va schimba în parte și în consecință, va admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul P______ A_____ C_____, împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din 01.05.2015 întocmit de intimatul IPJ Ialomița pe care-l va modifica în parte cât privește sancțiunea amenzii contravenționale pe care o va înlocui cu sancțiunea avertisment.
Va atrage atenția contestatorului asupra pericolului social al faptei săvârșite și îi va recomanda ca pe viitor să respecte dispozițiile legale în materie, în temeiul art.7 alin.1 din O.G. 2/2001.
Va menține celelalte prevederi ale procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din 01.05.2015 întocmit de intimatul IPJ Ialomița.
Văzând și prevederile art. 634 alin. 1 pct. 4 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
În baza art. 480 alin 2 din Noul Cod de procedură civilă, admite apelul declarat de petentul apelant P______ A_____ C_____, cu domiciliul în mun. B____, ______________________, etaj II, apt. 11, județul B____ împotriva sentinței civile nr. 1209 din 14.09.2015 pronunțată de Judecătoria Urziceni pe care o schimbă în parte și în consecință, admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul P______ A_____ C_____, împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din 01.05.2015 întocmit de intimatul IPJ Ialomița pe care-l modifică în parte cât privește sancțiunea amenzii contravenționale pe care o înlocuiește cu sancțiunea avertisment.
Atrage atenția contestatorului asupra pericolului social al faptei săvârșite și îi recomandă ca pe viitor să respecte dispozițiile legale în materie, în temeiul art.7 alin.1 din O.G. 2/2001.
Menține celelalte prevederi ale procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din 01.05.2015 întocmit de intimatul IPJ Ialomița.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 decembrie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red. : T.I.
Tehnored. : Z.N.
4 ex. / 23.12.2015
Jud. fond : M________ S_____ – M_____