Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
8102/2015 din 09 noiembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI

SECȚIA A II-A CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8102

Ședința publică de la data de 09 noiembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – A_______-M_____ M______-L___

GREFIER – G_______ D____


Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta M________ A______ I____ și pe intimata Regia Autonomă de Transport București, având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța constată că este competentă material și teritorial să judece prezenta cauză, în temeiul art. 32 alin. (1) din OG nr. 2/2001.

Instanța, considerând-o utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 258 coroborat cu art. 255 C. proc. civ., încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de către părți.

Instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra fondului cauzei.


I N S T A N Ț A:


Deliberând asupra cauzei civile deduse judecății, constată:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.07.2015, sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, petenta M________ A______ I____ a solicitat anularea procesului-verbal nr. xxxxxxx încheiat la data de 24.06.2015 de agent constatator S_________ M_____ din cadrul Regiei Autonome de Transport București, precum și a amenzii contravenționale aplicate.

În motivarea plângerii sale, petenta a arătat că la data de 24.06.2015 a circulat cu transportul în comun, fără a avea abonamentul valabil asupra sa, întrucât l-a uitat acasă.

Plângerea contravențională nu a fost motivată în drept.

În dovedire, petenta a depus în original procesul-verbal de contravenție nr. xxxxxxx (fila 2) și în copie certificată pentru conformitate cu originalul următoarele înscrisuri: act de identitate ________ nr. xxxxxx (fila 3), bon fiscal R___ nr. 91/20.06.2015 (fila 3), card R___ seria xxxxxxxxxxxx (fila 4).

Plângerea contravențională a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, conform chitanței nr. POVM nr. xxxxx/02.07.2015 (fila 2).

În termen legal, la data de 11.08.2015, intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, respingerea plângerii ca neîntemeiată și, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate prin procesul-verbal nr. xxxxxxx/24.06.2015 cu sancțiunea avertismentului.

În motivare, intimata a învederat că la data de 24.06.2015, în timp ce se deplasa cu mijloacele de transport aparținând R___, petenta a fost surprinsă de către controlorul R___ fără titlu de călătorie valabil asupra sa, deși aceasta avea obligația ca, la urcarea în mijlocul de transport, să se asigure că se află în posesia unui titlu de călătorie valabil. În aceste condiții, petenta este în culpă, întrucât a împiedicat agentul constatator să verifice pe loc existența și valabilitatea titlului de călătorie.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205-206, art. 454 C.proc.civ., art. 4 alin. (5), art. 7 lit. a) din Anexa la HCGMB nr. 156/2001 modificată și completată prin HCGMB nr. 267/25.09.2003, HCGMB nr. 71/2006, HCGMB nr. 54/1994, HCGMB nr. 7/17.01.2008, OG nr. 2/2001.

Sub aspectul probatoriului, în temeiul art. 258 rap. 255 alin. (1) C.proc.civ., instanța a încuviințat și administrat pentru ambele părți proba cu înscrisuri, considerându-le utile pentru soluționarea cauzei.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. xxxxxxx din data de 24.06.2015, emis de Regia Autonomă de Transport București, petenta M________ A______ I____ a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 150 lei, în temeiul art. 7 lit. a) din HCGMB nr. 156/2001.

Pentru a dispune astfel, s-a reținut că la data de 24.06.2015, ora 8:57, în urma efectuării unui control în vehiculul nr. 249 al liniei 1, a fost depistată petenta din prezenta cauză, care circula fără titlu de călătorie.

Prezenta plângere contravențională a fost formulată la data de 02.07.2015, în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. (1) din OG nr. 2/2001.

În drept, potrivit dispozițiilor art. 34 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.

În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal nr. xxxxxxx din 24.06.2015, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea cerințelor legale prevăzute de art. 16 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Astfel, procesul-verbal conține data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele de identificare ale petentei, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, indicarea actelor normative incidente, termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.

Procesul-verbal a fost semnat de către agentul constatator și de petentă.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal în cauză, instanța observă că petenta era la data sancționării sale posesoarea unui card, respectiv cardul nr. xxxxxx, care a fost emis de intimată pentru a fi utilizat în timpul călătoriilor cu mijloacele de transport ale intimatei. Conform mențiunilor intimatei, coroborate cu bonul fiscal depus de petentă la dosar (fila 3), petenta deținea un abonament de călătorie valabil pentru cardul nr. xxxxxx în perioada 22.06.xxxxxxxxxxxxxxx15, așadar și la data sancționării sale, abonamentul fiind achiziționat la data de 20.06.2015 pentru a fi utilizat pe linia 1, linia pe care s-a constatat că petenta ar fi circulat fără abonament.

Prin urmare, instanța constată că petenta deținea un abonament de călătorie valabil, dar nu îl avea asupra sa în momentul în care a fost sancționată, motiv pentru care nu se mai poate reține în sarcina petentei că ar fi circulat fără a avea titlu de călătorie.

Instanța observă, într-adevăr, că este culpa petentei că nu avea cardul eliberat de intimată asupra sa, însă acest context nu justifică menținerea procesului-verbal, deoarece instanța, atunci când analizează temeinicia actului sancționator, verifică dacă situația de fapt reținută de agentul constatator corespunde sau nu adevărului obiectiv. Or, din acest punct de vedere trebuie reținut că petenta avea un titlu de călătorie, prin urmare fapta reținută în sarcina petentei, chiar fără a i se putea imputa agentului constatator vreo vină, nu corespunde adevărului, caz în care se impune anularea procesului-verbal.

Pentru aceste considerente, instanța apreciază că plângerea contravențională formulată de către petentă este întemeiată, și, în consecință, urmează să o admită și să dispună anularea procesului-verbal de contravenție nr. xxxxxxx emis de intimată la data de 24.06.2015


PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E:


Admite plângerea contravențională formulată de petenta M________ A______ I____, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliată în județul Prahova, oraș Vălenii de M____, ____________________. 58, _____________, _____________, în contradictoriu cu intimata Regia Autonomă de Transport București, JXXXXXXXXXX, CUI xxxxxxx, cu sediul în București, _____________________. 1, sector 1.

Anulează procesul-verbal de contravenție nr. xxxxxxx din 24.06.2015, emis de intimată.

Cu apel care se depune la Judecătoria sector 5 București în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 09.11.2015.


PREȘEDINTE, GREFIER,

A_______-M_____ M______-L___ G_______ D____















Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025