Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria HUEDIN
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
499/2014 din 12 noiembrie 2014
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA HUEDIN

DOSAR NR. XXXXXXXXXXXX

Cod operator de date cu caracter personal 3189

SENTINȚA CIVILĂ NR. 499/2014

Ședința publică din: 12.11.2014

Instanța compusă din:

P_________: G_____ V_____

GREFIER: D______ P______

Pe rol fiind soluționarea plângerii contravenționale formulată de petentul B___ M_____, în contradictoriu cu intimatul IPJ Cluj.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul de judecată din data de 10.11.2014 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

I N S T A N Ț A

Deliberând, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Huedin la data de 08.05.2014 sub nr. unic dosar XXXXXXX/2013, petentul B___ M_____, a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul IPJ CLUJ, cu sediul în Cluj-N_____, ___________________, jud. Cluj, ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea procesului-verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx întocmit de intimat la data de 01.05.2014, si a masurilor complementare luate.

În motivarea în fapt a plângerii contravenționale petentul a susținut, în esență, că la data și ora menționate în procesul-verbal de contravenție, deplasându-se din direcția Cluj spre Huedin a fost oprit de un echipaj de poliție în apropierea orașului Huedin și i s-a adus la cunoștință că ar fi efectuat manevra de depășire într-un loc nepermis.

Deși a explicat agentului constatator că circula în coloană, depasind autovehicule anterior zonei cu restricție, agentul constatator nu a ținut cont de aceste sustineri

Petentul a susținut că dupa efectuarea manevrei de depășire a condus o scurta portiune incalcand usor linia continua

Petentul sustine nulitatea actului sanctionator intrucata acesta nu cuprinde toate mentiunile cerute de dispozitiile OG 2/2001, privind indicarea institutiei din care face parte agentul constatator, a posibilitatii contestarii actului cu indicarea instantei, descrierea clara a locului unde se presupune ca a savarsit contraventia, existand erori de încadrare juridica a presupuselor fapte, sanctiunile aplicate fiind exagerat de mari si disproporționale fata de gravitatea presupuselor fapte.

Totodata se sustine ca persoanele care au condus autovehiculele pretins depășite, au semnat in calitate de martori procesul verbal anterior completarii acestuia.

În drept au fost invocate dispozițiile OG 2/2001, OUG nr.195/2002 si HG 1391/2006, solicitandu-se judecarea in lipsa a plangerii.

În probațiune petentul a înțeles să solicite proba cu înscrisurile atașate plângerii contravenționale (f. 5,)

Intimatul IPJ Cluj a formulat întâmpinare în termenul legal prevăzut de art. 201 alin. 1 NCPC (f. 39), prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale formulate de petent întrucât sub aspectul legalității procesul-verbal de contravenție conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 16 și art. 17 din OG 2/2001, iar sub aspectul temeiniciei au fost respectate dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG 2/2001, procesul-verbal de contravenție bucurându-se de prezumție de legalitate.

Legat de aspectul invocat privind nementionarea organului din care face parte agentul constatator se arata ca pe procesul verbal exista antetul instituției, respectiv Politia oras Huedin.

A susținut că fapta contravențională a fost constată cu propriile simțuri de agentul constatator, astfel încât actul sancționator se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie și face întotdeauna dovada până la proba contrară, sarcina probei revenind petentului raportat la dispozițiile art. 249 NCPC.

Intimata a depus si o copie dupa istoricul contraventional al petentului din perioada 2007-2014.

Au fost invocate și Deciziile nr. 197/2003 și 259/2007 ale Curții Constituționale.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 205-206, art. 223 alin. 3, art. 249, art. 315 alin. 1 NCPC, OG 2/2001, OUG 195/2002.

La data de 25.06.2014 petentul a depus la dosar răspuns la întâmpinare (f. 20-22) prin care a reiterat aspectele cuprinse in plângerea formulata.

Instanta a solicitat prin mai multe adrese petentului sa indice numele martorilor pe care doreste sa fie audiați, petentul neraspunzand acestor solicitari si nefăcând dovada contrara celor consemnate in procesul verbal.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției ________ nr.xxxxxxx întocmit de intimat la data de 01.05.2014, petentul a fost sancționat contravențional cu amenda totala de 1615 lei pentru săvârșirea contravențiilor prevăzută de art. 120 alin. 1 lit. h din Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002, art.147/1 din ROUG 195/2002 si art.10/1 din OUG 195/2002 și cu sancțiunea complementară a reținerii permisului de conducere în vederea suspendării si reținerea certificatului de înmatriculare, reținându-se în sarcina sa că la data de 01.05.2014, ora 15,20 în timp ce conducea auto marca Audi cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe DN 1 E 60 Saula, din direcția Cluj-Oradea, a depășit în zona de acțiune a indicatorului „Depășirea interzisă” auto BMW cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX si auto VW cu nr.VWV , trecând efectiv peste marcajul dublu continuu, fara sa aiba asupra sa certificatul de înmatriculare si permisul de conducere.

Ulterior agentul constatator a stabilit in urma verificarilor efectuate ca inspecția tehnica a autovehiculului era expirata.

Procesul-verbal de contravenție este semnat de agentul constatator și martorii asistent I____ B___ si Cserkesz Erno, petentul recunoscand faptele si semnând procesul verbal.

Împotriva procesului-verbal de contravenție petentul a formulat plângere contravențională în termenul legal prevăzut de art. 31 alin. 1 din OG 2/2001, cu modificările ulterioare.

Verificând legalitatea și temeinicia întocmirii procesului-verbal de contravenție instanța constată că nu se impune anularea acestuia pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art. 16 alin. 1 din OG 2/2001, cu modificările și completările ulterioare procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de munca ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a caii de atac și organul la care se depune plângerea.

Potrivit art. 17 din același act normativ lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.

Aspectul invocat de petent in sensul ca nu era consemnat numele institutiei din care facea parte agentul constatator, instanta retine ca in cuprinsul procesului verbal exista inserat antetul institutiei din care face parte agentul, respectiv Politia oras Hedin, precum si calitatea de Agent principal al politistului.

Tototdata in cupriunsul procesului verbal au fost indicate concentrat si corect articolele de lege încalcate de petent, astfel ca nu se justifica critica formulata.

Totodata actul sanctionator cuprinde si descrierea faptelor, fiind localizata presupusa depasire neregulamentara facuta de petent.

Aspectele legat de neindicarea instantei unde putea sa depuna plangere impotriva procesului verbal, instanta apreciaza ca acel aspect nu este sanctionat decat cu nulitate relativa a actului sanctionator, in masura in care petentul ar face dovada cauzării unui prejudiciu care nu poate fi inlaturat decat prin anularea procesului verbal, vatamare ce nu exista in conditiile in care petentul a avut posibilitatea si s-a adresat instantei competente cu plangere contraevntionala.

În consecință, procesul-verbal conține toate elementele, neexistând vreun motiv de nelegalitate.

În ceea ce privește descrierea faptei contravenționale, instanța constată că nu există motive de nulitate, aceasta fiind clară, precisă, fără vreun dubiu în ceea ce privește fapta săvârșită de petent.

Potrivit art. 100 pct. 3 din OUG 195/2002 constituie contravenție nerespectarea semnificației indicatoarelor și marcajelor de obligare.

Potrivit art. 45 alin. 1 din OUG 195/2002 depășirea este manevra prin care un vehicul înaintea altui vehicul ori pe lângă un obstacol, aflat pe același sens de circulație, prin schimbarea direcției de mers și ieșirea de pe banda de circulație sau din șirul de vehicule în care s-a aflat inițial.

De asemenea, potrivit art. 120 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 depășirea este interzisă atât în zona de acțiune a indicatorului "Depășirea interzisă", cât și atunci când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circulă, chiar și parțial, pe sensul opus, ori se încălca marcajul care delimitează spațiul de interzicere. Din textul legal anterior citat se face vorbire de “manevra de depășire”, care include atât momentul începerii depășirii, cât și pe cel al finalizării acesteia.

Nu s-a dovedit susținerea petentului ca a efectuat manevra de depasire a celor doua autoturisme in zona unde acesta era permisa, petentul recunoscând cu ocazia încheierii procesului verbal acea depasire si faptul ca nu poseda actele personale si neefectuarea inspectiei tehnice periodice a autoturismului condus.

Nu a fost contestat cu ocazia semnării actului sanctionator ca martorii ar fi semnat procesul verbal anterior completarii .

Instanța apreciază că din probele aflate la dosar nu există niciun dubiu cu privire la săvârșirea de către petent a contravențiilor reținute în sarcina sa, toate motivele invocate de acesta nefiind de natură să atragă nulitatea/anularea procesului-verbal de contravenție.

În ceea ce privește forța probatorie a procesului-verbal de constatare a contravenției, instanța reține faptul că acesta se bucură de prezumția de autenticitate și veridicitate, care însă este relativă și poate fi răsturnată prin probe de către contravenient, raportat și la dispozițiile art. 249 NCPC.

Prin urmare, toate constatările făcute personal de către agentul constatator inserate în procesul-verbal pot fi verificate prin administrarea oricărui mijloc de probă admis de lege. Rezultă deci că cel care contestă acest act administrativ oficial trebuie să dovedească prin probe nelegalitatea sau netemeinicia lui, răsturnând deci prezumția de temeinicie de care se bucură procesul verbal de contravenție.

Curtea Constituțională a statuat prin Decizia nr. 380/14.10.2003 că „nici art. 33 al.1 și nici art. 34 alin. 1 din ordonanța dedusă controlului, texte care reglementează procedura de judecată, inclusiv administrarea probatoriilor de către instanța învestită prin plângere să exercite controlul de legalitate și temeinicie asupra procesului-verbal de stabilire și sancționare a contravenției, nu conțin nicio dispoziție care să evidențieze o inegalitate de arme între părțile în litigiu și cu atât mai puțin un dezechilibru manifest”.

Legislația contravențională română instituie prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal de contravenție, iar aceasta nu este de natură a încălca prezumția de nevinovăție. În cauza Bosoni contra Franței, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că forța probantă a rapoartelor sau proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează și apreciază probatoriul.

Conform jurisprudenței CEDO, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele care i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe legi sau fapte operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limitele rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit și respectarea dreptului la apărare – cauza Salabiaku contra Franței, cauza Vastberga Takti Aktiebolag și Vulig contra Suediei.

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, prin prisma dispozițiilor art. 31-36 din OG 2/2001, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente în dovedirea împrejurării că situația de fapt reținută în cuprinsul procesului-verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor, sarcina instanței de judecată fiind aceea de a respecta limita proporționalității pentru scopul urmărit de autoritățile statului, respectiv acela de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale.

În cauza de față, petentului i s-a asigurat dreptul la apărare, dar nu a propus nicio probă admisibilă în sensul art. 255 NCPC, prin care să-și dovedească nevinovăția, astfel că procesul-verbal de contravenție se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicate instanța apreciază că, raportat la fapta contravențională săvârșită de petent, agentul constatator a procedat în mod corect la aplicarea sancțiunilor principale a amenzii contravenționale și a sancțiunii complementare, nefiind întrunite dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG 2/2001, precum și dispozițiile art. 5 pct. 2 și art. 7 pct. 2 și 3 din OG 2/2001 pentru redimensionarea sancțiunii.

Petentul a efectuat manevra de depășire într-o zonă deosebit de periculoasă, pretabilă la accidente rutiere grave, fără vizibilitate și a pus în pericol siguranța circulației celorlalți participanți la trafic, sancțiunile aplicate fiind stabilite și aplicate corect de agentul constatator.

In mod legal s-au luat si masurile complementare mentionate mai sus.

Față de toate considerentele de fapt și de drept expuse instanța urmează a respinge ca nefondată plângerea contravențională formulată de petentul B___ M_____, împotriva procesului-verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx întocmit de intimat la data de 01.05.2014, si a masurilor complementare luate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E:

Respinge plângerea contravențională formulată de către petentul B___ M_____, având CNP xxxxxxxxxxxxx, în contradictoriu cu I____________ JUDEȚEAN DE POLIȚIE CLUJ, cu sediul Cluj-N_____, __________________, jud. Cluj, având ca obiect procesul verbal de constatare a contravenției ________ nr.xxxxxxx încheiat de intimat la data de 01.05.2014.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Huedin.

Pronunțată în ședința publică, azi 12.11.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

V_____ G_____ D______ P______

Fiind in concediu medical semneaza

Președintele instanței, judecator

S_____ J___ M____

red. GV – 4 ex – 05.03.2015

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025