Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul GALAŢI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
759/2015 din 17 decembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A


TRIBUNALUL G_____

SECTIE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 759/2015

Ședința publică de la 17 Decembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE- M_______ G____

Judecător -C_______ L___

Grefier -D______ R____






Pentru astăzi fiind amânată soluționarea apelului declarat de apelanta-petentă IF A____ E____ împotriva sentinței civile nr.3480/2015 pronunțată de judecătoria G_____, în contradictoriu cu intimata G____ NAȚIONALĂ DE MEDIU, având ca obiect „anulare proces verbal de contravenție AA NR. xxxxx”.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 11.12.2015 când instanța a avut nevoie de timp pentru deliberare și a amânat pronunțarea cauzei la data de 17.12.2015.


INSTANȚA


Asupra apelului de față.

Prin sent. civ. 3480/23.03.2015 (ds XXXXXXXXXXXXXX ) a Judecătoriei G_____ s-a dispus:

„Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta IF A____ E____, cu sediul in ___________________________, ____________________, în contradictoriu cu intimata G____ Naționala de Mediu – Comisariatul Județean G_____, cu sediul in G_____, ______________________. 24, jud. G_____, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxx încheiat la data de 27.06.2014.”

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:

Prin procesul verbal ________ nr. xxxxx/12.03.2014 petenta a fost sancționată contravențional cu amenda în suma de 5000 lei în baza art. 94 alin. 1 lit. a din O.U.G. nr. 195/2005 deoarece, în urma controlului s-a constatat că petenta desfășoară activitate fără a solicita și obține acte de reglementare din partea Agenției pentru Protecția Mediului G_____ care care stabilesc obligația de a solicita și obține actele de reglementare, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență și a legislației subsecvente si cu sanctiunea complementara de suspendare a activitatii desfasurate la punctul de lucru situat în comuna Vânători, ______________________, jud. G_____ pâna la obtinerea autorizatiei de mediu, potrivit art. 5 alin. 3 lit. e din O.G. nr. 2/2001.

Potrivit celor consemnate în procesul-verbal contestat, la data de 27.06.2014, s-a constatat la AF A____ E____, functionează cu un centru de colectare a deșeurilor nepericuloase, demontarea (dezasamblarea) mașinilor și echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor reciclabile sortate, comert cu ridicata a deșeurilor și resturilor, conform codurilor CAEN 3811,3831, 3832 și 4677, specificate în Certificatul constatator.

Pentru a se reține această contravenție, prin Nota de constatare nr. 642/27.06.2014 (fila 81) încheiată de intimată, s-a constatat că petenta nu a prezentat autorizații de mediu pentru a susține desfăsurarea activităților înscrise în certificatul constatator..

Astfel, cu prilejul controlului din data de 27.06.2014 la punctul de lucru al petentei a fost întocmită nota de constatare nr. 642/27.06.2014 prin care s-au dispus un numar de 2 masuri cu termene precise de realizare si aplicarea sanctiunii contraventionale constând în amenda în cuantum de 5.000 lei pentru nerespectarea prevederilor art. 94 alin. 1 lit. a din O.U.G. nr. 195/2002, precum și măsura complementara de suspendare a activitatii desfasurate la punctul de lucru situat în comuna Vânători, ______________________, jud. G_____ pâna la obtinerea autorizatiei de mediu .

În drept, potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.

Sub aspectul legalității, analizând modul de întocmire a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxx încheiat la data de 27.06.2014, instanța a constatat că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, denumirea și sediul contravenientului persoană juridică, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agenților constatatori.

În ceea ce privește controlul de temeinicie, instanța a apreciat că procesul verbal este întemeiat în fapt, pentru petent nedovedindu-se din probele administrate în cauză o altă situație decât cea reținută de agentul constatator.

Potrivit art. 94 ali.1 lit. a din OUG 195/2005 - Protecția mediului constituie o obligație a tuturor persoanelor fizice și juridice, în care scop - solicită și obțin actele de reglementare, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență și a legislației subsecvente.

Potrivit art. 14 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2005 - Funcționarea fără autorizație integrată de mediu este interzisă pentru activitățile supuse legislației privind prevenirea și controlul integrat al poluării.

Potrivit art. 94 lit. 1 lit. H din O.U.G. nr. 195/2005 - se supun dispoziției scrise de încetare a activității;

Potrivit prevederilor Ordinului nr. 1798/2007 emis de Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile, anumite activități clasificate conform codului CAEN trebuie să fie autorizate, astfel încât cei care desfăsoară astfel de activități să respecte prevederile art. 94 alin. 1 lit a din OUG nr. 195/2005.

Printre activitățile enumerate limitativ de Ordinul nr. 1798/2007 se enumeră și cele desfășurate de către petenta AF A____ E____. Astfel vechile coduri CAEN 3710-Recuperarea deșeurilor și resturilor metalice reciclabile și 3720-Recuperarea deșeurilor și resturilor nemetalice reciclabile, supuse autorizării, îsi au corespondent, astăzi, în noul cod CAEN 3832-Recuperarea materialelor reciclabile sortate.

Astfel, instanta a retinut ca petenta avea obligatia de a obtine autorizatie de mediu pentru desfasurarea activitatii cod CAEN 3832, activitate ce o desfășoară potrivit înscrierilor din Certificatul de înregistrare _______ nr. xxxxxxx emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul G_____.

Conform prevederilor Ordinului nr. 1798/2007 pentru aprobarea procedurii de emitere a autorizatiei de mediiu, Anexa nr. 1 pct. 265 – activitatea petentei se supune procedurii de emitere autorizatie de mediu.

De asemenea, din însăși formularea textului de lege în baza căruia petenta a fost sancționată (art. 94 alin. 1 lit. a) rezultă obligația imperativă pentru toate persoanele fizice și juridice, indiferent de calitatea lor, de a asigura protecția mediului, inclusiv prin solicitarea și obținerea actelor de reglementare, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență și a legislației subsecvente.

Referitor la sancțiunea aplicată petentei, instanța a reținut că aceasta este situată la cuantumul minimului special prevăzut de lege, amendă contravențională în sumă de 5.000 lei, este proporțională cu gradul de pericol al faptei săvârșite, cu împrejurările și circumstanțele comiterii faptei dar și cu urmările acesteia.

De altfel, din însăși cuantumul ridicat al limitelor minime și maxime ale sancțiunii prevăzute de legiuitor pentru această faptă, rezultă pericolul social ridicat al contravenției, importanța și impactul său pentru societate și mediul înconjurător.

Scopul contravenției este acela de a apăra valorile sociale care nu sunt ocrotite de legea penală (art. 1 alin.1 din O.G. nr. 2/2001) iar scopul sancțiunii contravenționale este atât de constrângere cât și de prevenire a repetării ori săvârșirii de noi fapte. Ca și în speța de față, trebuie avut în vedere că sancțiunea contravențională nu privește și nici nu urmărește acoperirea unui prejudiciu, ci are exclusiv o funcție represivă și preventivă.

În consecință, instanța a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta AF A____ E____ în contradictoriu cu G____ Națională de Mediu – Comisariatul Județean G_____, împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxx/27.06.2014.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs IF A____ E____. La termenul din 11.12.2015 instanța a recalificat calea de atac din recurs în apel și a reținut cauza în pronunțare pe apel.

Apelanta a solicitat casarea sent. atacate și anularea procesului verbal contestat. În subsidiar, a solicitat înlocuirea amenzii de 5000 lei cu avertisment.

În motivarea cererii de apel, apelanta a arătat că la data de 12.03.2015 a avut termen la Judecătoria G_____ și în dosarul xxxxx/233/2014 – intimat ANPC. Întrucât s-a prezentat la sala de judecată unde a fost citată în dosarul xxxxx/233/2014, a mers ulterior la sala de judecată unde avea termen prezentul dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX însă ședința se terminase și nu a mai avut ce să facă.

Arată că în anul 2008 când a fost înființată IF A____ E____ directorul de la ORC i-a aprobat codul CAEN 3832. La Agenția Regională a Protecției Mediului , la biroul autorizări, d-na secretară G____ i-a spus că pentru persoanele fizice autorizate care se ocupă de colectarea deșeurilor nepericuloase nu este necesară autorizația de mediu, aceasta trebuind să funcționeze pe baza declarației pe proprie răspundere cf. OUG 44/2008.

Arată că în baza art. 8 al. 1 lit. d din OUG 44/2008 pot desfășura activități economice în una din formele prev. la art. 4 persoanele fizice care declară pe proprie răspundere că îndeplinesc condițiile de funcționare prev. de legislația specifică în domeniul sanitar, sanitar – veterinar, protecției mediului și protecției muncii.

În dovedirea apelului, apelanta a depus înscrisuri (f. 15 – 73).

Intimata G____ Națională de Mediu prin întâmpinare (f. 83 – 87) a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, instanța de control judiciar a constatat că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

Respectând disp. art. 34 al. 1 din OG 2/2001 și implicit principiul preeminenței dreptului, instanța de fond a examinat mai întâi legalitatea procesului verbal și ulterior temeinicia sa, constatând că procesul verbal a fost legal și temeinic întocmit.

Această soluție este corectă.

Apelanta recunoaște că nu deține autorizație de mediu pentru activitatea pe care o desfășoară (recuperare materiale reciclabile sortate provenind din dezasamblare mașini) însă susține că nu are nevoie de a astfel de autorizație de mediu în baza art. 8 al. 1 lit. d din OUG 44/2008 care prevede că pot desfășura activități economice în una din formele prev. la art. 4 persoanele fizice care declară pe proprie răspundere că îndeplinesc condițiile de funcționare prev. de legislația specifică în domeniul sanitar, sanitar – veterinar, protecției mediului și protecției muncii.

Această susținere este nefondată.

Art. 8 al. 1 lit. d din OUG 44/2008 prevede:

„(1) Pot desfășura activități economice în una dintre formele prevăzute la art. 4 persoanele fizice care:

. . .

d) declară pe propria răspundere că îndeplinesc condițiile de funcționare prevăzute de legislația specifică în domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecției mediului și al protecției muncii.”

Art. 4 din OUG 44/2008 prevede:

„Persoanele fizice prevăzute la art. 3 alin. (1) pot desfășura activitățile economice după cum urmează:

a) individual și independent, ca persoane fizice autorizate;

b) ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale;

c) ca membri ai unei întreprinderi familiale.”

Art. 1 al. 3 din OUG 44/2008 prevede:

„ Prezenta ordonanță de urgență nu se aplică acelor activități economice pentru care legea a instituit un regim juridic special, anumite restricții de desfășurare sau alte interdicții.”

Potrivit art. 94 ali.1 lit. a din OUG 195/2005 - Protecția mediului constituie o obligație a tuturor persoanelor fizice și juridice, în care scop - solicită și obțin actele de reglementare, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență și a legislației subsecvente.

Prima instanță a făcut o cercetare judecătorească completă, iar prin considerentele hotărârii a analizat corespunzător probatoriul și și-a motivat corespunzător convingerea formată.

În acord cu această convingere, Tribunalul reține că procesul verbal contestat este legal și temeinic.

În ce privește cererea de înlocuire a amenzii cu avertisment

Conform art. 7 alin. 2 și alin. 3 din OG nr. 2/2001 „avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă” și „se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune”.

Art. 5 alin. 5 al O.G. nr. 2/ 2001, cu modificările și completările ulterioare, stipulează că sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. De asemenea, potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/ 2001, cu modificările și completările ulterioare, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Proporționalitatea între fapta comisă și consecințele comiterii ei este una dintre cerințele impuse prin jurisprudența Curtii Europene a Drepturilor Omului ( Hotărârea Muller c. Franța, Hotărârea Handyside c. Regatul Unit).

Astfel, sancțiunea trebuie apreciată în așa fel încât să îmbine caracterul punitiv cu cel preventiv și educativ.

În acord cu prima instanță, Tribunalul apreciază că amendă contravențională în sumă de 5.000 lei, este proporțională cu gradul de pericol al faptei săvârșite, cu împrejurările și circumstanțele comiterii faptei (protecția mediului este o obligație a tuturor persoanelor fizice și juridice) dar și cu urmările acesteia.

Din însăși cuantumul ridicat al limitelor minime și maxime ale sancțiunii prevăzute de legiuitor pentru această faptă, rezultă pericolul social ridicat al contravenției, importanța și impactul său pentru societate și mediul înconjurător.

Pe baza celor ce preced, văzând și disp. art. 480 din Noul C.p.c., Tribunalul va respinge apelul ca nefondat.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge apelul declarat de apelanta-petentă IF A____ E____, cu sediul în _____________________________, ___________________, județul G_____ împotriva sentinței civile nr.3480/2015 pronunțată de judecătoria G_____, în contradictoriu cu intimata G____ NAȚIONALĂ DE MEDIU,cu sediul în G_____, _____________________.24, județul G_____, având ca obiect „anulare proces verbal de contravenție AA NR. xxxxx”, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 17.12.2015.



PREȘEDINTE, ptr JUDECĂTOR, GREFIER,

M_______ G____ C_______ L___ D______ R____

Aflat în C.O

Semnează

Conf.426 alin 4 NCPC

Președinte,

M_______ G____


Red.MG

Tehnored.DR/4exp/05.01.2016

Fond-M_____ M______ M____


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025