DOSAR NR. XXXXXXXXXXXX
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
Sentința civilă nr. xxxxx
Ședința din Publică din data de 07.09.2015
INSTANȚA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE : C__________ C________
GREFIER : M_______ F_____
Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulată de contestatorul ___________________ în contradictoriu cu intimata C___________ R_______ PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR REGIUNEA NORD-EST IASI, având ca obiect: anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care,
Instanța în baza art. 104 alin 13 din Regulamentul de Ordine interioară al instanțelor judecătorești, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare având in vedere lipsa părților.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței ca intimata a depus la dosar cerere de judecare in lipsă.
Instanța retine cauza in pronunțare asupra excepției de necompetentă teritorială a Judecătoriei sector 4.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. XXXXXXXXXXXX prin declinare de la Judecătoria sectorului 5 București, petenta __________________ a formulat plângere contravențională, în contradictoriu cu intimatul C___________ R_______ pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Nord – Est Iași, solicitând anularea procesului-verbal de contravenție __________ nr. xxxxxxx din data de 03.03.2014 emis de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor - CRPC Regiunea N-E CJCP/CP Iași.
În motivare, petenta a arătat, în esență, că fapta nu există și că nu înțelege din procesul-verbal pentru ce a fost sancționată, fapta fiind descrisă generic, fără conținut concret, iar în acest proces-verbal apare un punct de lucru de care petenta nu are cunoștință, respectiv punctul de lucru din Iași, ________________, județul Iași, pe care petenta nu îl deține.
În drept, petenta a invocat prevederile OG nr. 2/2001.
Plângerea a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.
În dovedire, petenta a depus copie de pe actul sancționator atacat.
Intimatul C___________ R_______ pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Nord – Est Iași a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei sector 5 București și excepția tardivității plângerii contravenționale. Pe fondul cauzei, intimatul a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În drept, intimatul a invocat prevederile Codului de procedură civilă, ale OG nr. 2/2001 și ale OG nr. 21/1992.
La termenul din data de 07.09.2015 instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei sectorului 4 București.
Analizând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sector 4 București, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției __________ nr. xxxxxxx din 03.03.2014, emis de C___________ R_______ pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Nord – Est Iași, petenta __________________ a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 4000 lei, pentru lipsa unor proceduri sigure de livrare a coletelor.
Instanța constată că presupusa fapta contravențională a fost săvârșită la punctul de lucru –Agenția Iași- în acest loc constatându-se lipsa unor proceduri sigure de livrare a coletelor, aici constatându-se că un consumator a ridicat un colet din G_____ fără conținut.
Din examinarea conținutului procesului-verbal rezultă, așadar, că fapta reținută în sarcina petentei ar fi fost săvârșită în Iași, lipsa unor proceduri sigure de livrare fiind fapte personale ale angajaților contestatoarei. Totodată, instanța reține că art. 32 alin. (2) din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor stabilește competența teritorială în favoarea judecătoriei în cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
Prin urmare, ceea ce interesează în determinarea instanței competente teritorial este locul săvârșirii faptei contravenționale.
Reținând astfel caracterul absolut al competenței teritoriale în această materie, de la care nici instanța nici părțile nu pot deroga, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei sector 4 București, invocată de intimat, și va declina competența în favoarea Judecătoria Iași, jud. Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei sectorului 4 București.
Declină competența de soluționare privind pe contestatorul ___________________ cu sediul in București, _______________________________, nr. 20, ____________.D, ____________, sector 4 în contradictoriu cu intimata C___________ R_______ PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR REGIUNEA NORD-EST IASI cu sediul in Iasi, ___________________. 11, Județul Iași a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași, jud. Iași.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.09.2015
PREȘEDINTE GREFIER
Red. CC/Dact. FM- 4 ex