Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL C________

SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia civilă Nr. 1637

Ședința publică de la 28 Octombrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I____-L____ O______-D__

JUDECĂTOR: E________ C______

GREFIER: E______ D_____

Pe rol soluționarea apelului în contencios administrativ având ca obiect – anulare proces verbal de contravenție CP xxxxxxx, formulat de apelantul petent F______ R___ D__, cu domiciliul în Târgu J__, __________________, ____________, ________________, în contradictoriu cu intimatul I____________ J_______ DE POLITIE- SERVICIUL RUTIER, cu sediul în C________, ___________________, jud. C________, îndreptat împotriva sentinței civile nr. xxxxx/29.10.2014, pronunțată de Judecătoria C________ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX.

Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din 21.10.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din cuprinsul prezentei decizii, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 28.10.2015 când s-au decis următoarele:

TRIBUNALUL,

Asupra apelului de fata constata urmatoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04 08 2014 sub nr. indicat în, petentul F______ R___ D__ a formulat, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. C________ - Serviciul Poliției Rutiere plângere împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxxx/30 07 2014.

În fapt petentul arată că nu a săvârșit contravenția reținută în procesul, nu a efectuat nici o depășire și nici nu avea cum să facă având în vedere autovehiculele care circulau din sens opus.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plîngerii ca nefondată.

A depus la dosarul cauzei planșe foto și o înrgistrare video pe suport magnetic.

Prin sentinta civila nr. xxxxx/29.10.2014, pronunțată de Judecătoria C________ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, a fost respinsa plangerea ca neintemeiata.

Pentru a pronunta aceasta sentinta Judecatoria a retinut urmatoarele:

„Petentul a fost sancționat contravențional, reținându-se în cuprinsul procesului-verbal atacat că, la data de 30 04 2014 a depășit o coloană de vehicule pe DN 39 în loc. Eforie, în zona de acțiune a indicatorului depășirea interzisă.

S-a constatat încălcarea prevederilor art. 120 alin. (1) litera h din H.G. 1391/2006, Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și s-a aplicat, potrivit prevederilor art. 100 alin. (3) litera e din O.U.G. 195/2002, sancțiunea principală amenzii de 450 lei. Totodată, a fost reținut permisul de conducere al petentului, în vederea suspendării.

Analizând legalitatea întocmirii procesului-verbal, instanța constată că procesul-verbal atacat cuprinde toate elementele prevăzute, sub sancțiunea nulității absolute, de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. De asemenea, nu există alte motive de nelegalitate ce ar putea fi luate în considerare din oficiu.

În privința temeiniciei, văzând fotografiile depuse la dosarul Judecătoriei C________, instanța apreciază că intimatul a făcut dovada săvârșirii de către petent a faptei reținute în procesul-verbal atacat.

Astfel rezultă atât din planșele foto cât și din înregistrarea video că petentul a efectuat manevra de depășire și a aceasta a fost chiar la limita coliziunii cu un vehicul ce circula din sens contrar.

Cele constatate de agentul constatator corespund adevărului, iar susținerile petentului în sensul că a nu a realizat depășirea sunt doar afirmații nesincere.

Față de cele de mai sus, instanța va respinge plângerea contravențională formulată ca nefondată.”

Petentul a formulat apel impotriva sentintei pronuntate de Judecatoria Constanta, prin care a solicitat admiterea apelului, modificarea in tot a hotararii apelate, in sensul admiterii plangerii si anularii procesului verbal. In subsidiar a solicitat inlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale cu avertisment.

Apelantul petent nu a dezvoltat motivele de apel, insa a depus concluzii scrise, solicitand admiterea apelului, modificarea in tot a hotararii apelate, in sensul admiterii plangerii si anularii procesului verbal. A aratat ca instanta de fond a retinut in mod eronat situatia de fapt, ca drumul pe care se deplasa acesta nu avea nicio restrictie cu privire la depasire, si ca nu a efectuat nicio manevra de depasire.

Examinand hotararea apelata prin prisma motivelor invocate si a dispoz. art. 476 si urm. NCPC, Tribunalul retine ca apelul este nefondat din urmatoarele considerente:

Cu titlu preliminar, instanța reține că, deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (în continuare ”Curtea”, cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), acest gen de contravenții intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare ”Convenția”). La această concluzie conduc două argumente: norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general (Ordonanța de Urgență a Guvernului numărul 195/2002 se adresează tuturor cetățenilor); sancțiunile contravenționale aplicabile (amenda și sancțiunile complementare) urmăresc un scop preventiv și represiv.

Curtea a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N____ c. României, A_____ c. României) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are în sensul art. 6 din Convenție „caracter penal”.

Conform jurisprudenței acesteia, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei beneficiaza de prezumtia de legalitate si temeinicie, prezumtie care, desi neconsacrata legislativ, este unanim acceptata, atât în doctrina de specialitate, cât si în practica instantelor judecatoresti. O astfel de prezumtie nu încalca dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natura a încalca prezumtia de nevinovatie.

Dupa cum a constatat si Curtea (Salabiaku c. Frantei, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28; Telfner c. Austriei, no xxxxx/96, § 16, 20 mart. 2001; A_____ c. României, no xxxxx/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumtiile de fapt si de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisa utilizarea acestora si în materie penala (cum este calificata si materia contraventionala prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovatiei faptuitorului, daca sunt îndeplinite doua conditii: respectarea unor limite rezonabile, tinându-se cont de miza litigiului, si respectarea dreptului la aparare. În prezenta cauza, atât miza litigiului, cât si asigurarea posibilitatii petentei de a-si dovedi sustinerile, de a combate prezumtia de legalitate si temeinicie, permit aplicarea acestei prezumtii.

Petentul a fost sancționat contravențional, reținându-se în cuprinsul procesului-verbal atacat că, la data de 30 04 2014 a depășit o coloană de vehicule pe DN 39 în loc. Eforie, în zona de acțiune a indicatorului depășirea interzisă, constatandu-se încălcarea prevederilor art. 120 alin. (1) litera h din H.G. 1391/2006, Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și s-a aplicat, potrivit prevederilor art. 100 alin. (3) litera e din O.U.G. 195/2002, sancțiunea principală amenzii de 450 lei. Totodată, a fost reținut permisul de conducere al petentului, în vederea suspendării.

Analizând legalitatea întocmirii procesului-verbal, corect s-a constatat că procesul-verbal atacat cuprinde toate elementele prevăzute, sub sancțiunea nulității absolute, de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. De asemenea, nu există alte motive de nelegalitate ce ar putea fi luate în considerare din oficiu.

În privința temeiniciei, astfel cum rezultă atât din planșele foto cât și din înregistrarea video, s-a retinut corect că petentul a efectuat manevra de depășire și a aceasta a fost chiar la limita coliziunii cu un vehicul ce circula din sens contrar, constatarile agentulului constatator corespunzand adevărului, susținerile petentului în sensul că a nu a realizat depășirea nefiind sustinute prin nicio proba.

În privința temeiniciei procesului-verbal, plecând de la prevederile art. 47 din O.G. nr.2/2001 care trimit la prevederile Codului de procedură civilă și având în vedere dispozițiile art. 1171 Codul civil și ale art. 129 alin. 1 din Codul de procedură civilă, s-a retinut in mod corect de catre instanta de fond că procesul-verbal legal întocmit face dovada până la proba contrarie, iar în temeiul art. 1169 din Codul civil, sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul-verbal.

Această modalitate ar părea că încalcă din start cerința referitoare la sarcina probei, care în mod normal ar trebui să aparțină celui ce acuză, adică agentului constatator. În realitate, fapta respectivă este probată cu ajutorul prezumției de legalitate a actului administrativ (actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege), asociată cu prezumția de autenticitate (actul emană în mod real de la cine se spune că emană) și cu prezumția de veridicitate (actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă).

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor și că, în principiu, Convenția nu interzice aceasta, dar în materie penală obligă statele să nu depășească o anumită limită. În funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul, se stabilește și limita rezonabilă până la care poate opera prezumția, asigurându-se totodată respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Vastberga Aktiebolag și Vulic v. Suedia).

Prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar aceasta din urmă nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoană învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate în acuzare instanța nu poate fi convinsă de vinovăția acuzatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Așadar, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța).

În conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A_____ v. România).

Așadar, în speța de față, instanta de apel retine ca sarcina probei a revenit si revine petentului, aceasta având obligația de a dovedi faptul că cele consemnate în procesul-verbal de contravenție nu sunt conforme realității. Or, s-a apreciat in mod corect că, în raport de probele administrate în cauză, petentul nu a reușit să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul-verbal contestat și nu a făcut dovada celor afirmate si sustinute in plangerea contraventionala.

Mai mult decât atât, s-a constatat in mod corect de catre instanta de fond, ca este certa săvârșirea contravenției reținută în sarcina petentului.

Petentul a solicitat înlocuirea amenzii contravenționale aplicate cu avertismentul, susținând că fapta contravențională reținută în sarcina sa este de o gravitate redusă.

De asemenea, si sub aspectul proporționalității sancțiunii aplicate, instanța de fond a constatat in mod corect că agentul constatator i-a aplicat petentului amenda în cuantumul minim prevăzut de lege pentru contravenția comisă, fiind respectate dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, în conformitate cu care sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal, in cauza neavand relevanta sustinerile petentului din apel, in sensul ca amenda minima are un cuantum ridicat, intrucat, data fiind gravitatea contraventiei savarsite, legiuitorul a prevazut un minim ridicat al amenzii.

În consecință, apreciind in egala masura, că procesul-verbal este legal și temeinic, ca sancțiunea aplicată a fost corect individualizată, iar înlocuirea amenzii cu avertismentul nu este oportună în prezenta cauză, instanta de control judiciar constata ca prima instanta a facut o corecta aplicare a normelor juridice incidente situatiei de speta, a pronuntat o hotarare legala si temeinica, in cuprinsul careia sunt redate motivele de fapt si de drept care argumenteaza solutia.

Dand eficienta juridica considerentelor expuse, instanta, in temeiul art.480 NCPC, va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de catre F______ R___ D__, cu domiciliul în Târgu J__, __________________, ____________, ________________, in contradictoriu cu I____________ J_______ DE POLITIE - SERVICIUL RUTIER, cu sediul în C________, ___________________, jud. C________, îndreptat împotriva sentinței civile nr. xxxxx/29.10.2014, pronunțată de Judecătoria C________ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, ca nefondat.

Definitiva.

Pronuntata in sedinta publica din data de 28.10.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

I____-L____ O______-D__ E________ C______

GREFIER,

E______ D_____

Jud.fond. A.I. B_______

Tehnored.jud.decizie. I.-L. O.-D./4 ex./03.12.2015