Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
Publicitate


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul PRAHOVA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
2318/2014 din 30 septembrie 2014
Sursa:
Rolii.ro

R O M A N I A

TRIBUNALUL PRAHOVA

SECTIA A II-A CIVILA DE

C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL

DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXXX

DECIZIA NR.2318

Ședința publică din data de 30.09.2014

P_________ - L____ C____ M______

JUDECATORI – I___ O_____

- S_____ L______

GREFIER - N_______ C_____________

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurentul P______ C_______ - PLOIEȘTI, CAMELIEI, nr. 19B, ______________, _____________________ impotriva sentintei civile nr.5379/22.03.2013 pronuntata de Judecatoria Ploiești, in contradictoriu cu intimatul C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA - sector 6, București, __________________. 401A

La apelul nominal facut in sedintă publică, au lipsit părtile.

Procedura de citare legal indeplinită.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedintă, după care:

Instanța, în baza art. 305 c.pr.civ., rap. la art.167 al. 1 c.pr.civ. incuviinteaza pentru recurenta proba cu inscrisuri si nemaifiind probe de administrat sau exceptii de invocat, ramane in pronuntare.

T R I B U N A L U L,

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 05.07.2012, sub nr. XXXXXXXXXXXXXX petenta P______ C_______ a solicitat anularea procesului verbal de constatare a contravenției _________, nr. xxxxxxx încheiat la data de 12.06.2012 de intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A – CESTRIN.

În subsidiar, a solicitat petenta înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale, cu avertisment.

În motivarea în fapt a plângerii, petenta a arătat că a primit în data de 20.06.2012 procesul verbal menționat, prin care i s-a aplicat amendă în cuantum de 750 lei deoarece în data de 28.05.2012 a circulat cu autoturismul Dacia P____, înmatriculat cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, pe DN1 Romanești, fără a devine rovinietă valabilă.

A menționat petenta că, la data de 21 mai 2012, a achi­ziționat rovinietă pentru o perioadă de 7 zile la ora 10:07 și a apreciat că această rovinietă expiră la data de 28.05.2012, la ora 10:07.

Apreciază petenta că procesul-verbal de contravenție este nelegal în totalitate, deoarece, față de data înscrisă pe rovinietă, cât și ora la care a fost procurată, cât și cea la care expiră, petenta circula cu rovinietă valabilă.

Plângerea nu a fost întemeiată în drept.

În dovedire, petenta a depus la dosar o ________ înscrisuri: filele 3-7.

Intimata, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare în cauză. La data de 18.03.2013, intimata a depus la dosar actele ce stau la baza emiterii procesului verbal de contravenție.

La termenul de judecată din data de 22.03.2013 în temeiul art. 167 alin.1 C.pr.civ, constatând legalitatea, pertinența și concludența probelor, precum și faptul că acestea pot duce la dezlegarea pricinii, instanța a încuviințat pentru petentă și intimată proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

La același termen de judecată, constatând că nu sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța a declarat dezbaterile închise, potrivit disp. art. 150 C.pr.civ., a constatat cauza în stare de judecată și a rămas în pronunțare.

Prin sentinta civila nr. 5379/2013 Judecatoria Ploiești a admis, în parte, plângerea contravențională formulată de petenta P______ C_______ domiciliată în Ploiești, ______________________, _________________________ împotriva procesului verbal de contravenție _________, nr. xxxxxxx încheiat la data de 12.06.2012 de intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A – CESTRIN cu sediul în București, str. _____________________. 401 A, Sector 6.

A modificat procesul-verbal de constatare a contravenției _______ 12, nr. xxxxxxx/12.06.2012, în sensul că a anulat tariful de despăgubire aplicat.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut:

Petenta a fost sancționată contravențional, întrucât, la data de 28.05.2012, ora 09:23, pe DN 1, în localitatea Românești, jud. Prahova vehiculul categoria B, cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX, aparținând petentei a circulat fără a deține rovinietă valabilă.

Pentru fapta comisă, petenta a fost sancționată contravențional, in conformitate cu prevederile art. 8 alin. (2) și (3) din OG nr. 15/2002, cu amendă contravențională în cuantum de 750 lei (cu posibilitatea achitării, în termen de 48 de ore, a jumătate din minimul amenzii, respectiv suma de 375 lei), și c./val tarifului de despăgubire, întocmindu-se procesul-verbal de constatare a contravenției _______ 12, nr. xxxxxxx/12.06.2012 (f. 3 dosar).

Verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. (1) din O.G. nr.2/2001 legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 8 din OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale din România, modificată și completată, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă, cuantumul amenzilor contraventionale fiind prevazut în anexa nr. 2 la ordonanță.

În ceea ce privește temeinicia actului sancționator, având în vedere materialul probator administrat în cauză instanța reține că intimata a dovedit că situația de fapt reținută în procesul-verbal corespunde realității, răsturnând astfel prezumția de nevinovăție de care se bucura petenta. Instanța apreciază că în aceste condiții sarcina probei îi revenea petentei, aceasta nedovedind însă o situație contrară celei reținute în procesul-verbal.

În acest sens, instanța reține că, din probatoriul administrat în cauză, rezultă că petenta nu a făcut dovada că deținea rovinietă valabilă la data la care s-a constatat săvârșirea contravenției. Anexat plângerii contravenționale, petenta a depus dovezi de achitare a rovinietei pentru autovehiculul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, valabile pentru perioadele 05.04.xxxxxxxxxxxxx12, 21.05.xxxxxxxxxxxxx12, 30.05.xxxxxxxxxxxxx12, 10.04.xxxxxxxxxxxxx12, dovezi ce nu acoperă și data la care s-a constatat săvârșirea contravenției prin procesul-verbal de contravenție contestat (28.05.2012).

În ceea ce privește tariful de despăgubire, instanța reține că, prin Legea nr. 144/2012 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, s-a prevăzut că tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, modificată și completată, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a Legii se anulează (art. II din Legea nr. 144/2012).

Instanța reține că această prevedere legală face aplicarea principiului constituțional al retroactivității legii contravenționale mai favorabile consacrat prin prevederile art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată, prin raportare la reglementarea mai favorabilă conținută în textul de la art. I pct. 1 din Legea nr. 144/2012, conform căreia „Fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă.”

În raport de aspectele reținute, instanța a apreciat că nu se justifică nici înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale și a tarifului de despăgubire cu avertisment, cu atât mai mult cu cât petenta nu a dovedit existența unei împrejurări mai presus de voința sa care să o fi împiedicat să-și îndeplinească obligația legală, încercând să se prevaleze de propria culpă, în vederea ocrotirii unui drept, ceea ce este inadmisibil.

Împotriva sentinței civile nr.5379/22.03.2013 a formulat recurs petenta P______ C_______, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, arătând că în mod greșit instanța de fond nu a exonerat-o de plata amenzii și nici nu a înlocuit amenda cu avertisment, întrucât la data de 21.05.2012 la ora 10:07 a achiziționat rovinieta, prețul plătit fiind pentru o perioadă de 7 zile și în consecință la data de 28.05.2012 mai avea rovinietă valabilă, fiind valabilă pentru 7 zile și nu pentru 6 zile și jumătate așa cum a emis C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA; că rovinieta a fost eliberată pentru 7 zile conform prețului plătit și trebuia să includă și data de 28.05.2012 până la ora 10:06.

Solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței și admiterea în totalitate a plângerii și în subsidiar să fie înlocuită amenda contravențională cu sancțiunea avertismentului.

Intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA nu a formulat întâmpinare în cauză.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate în raport de actele și lucrările dosarului și ținând cont de dispozițiile legale incidente, tribunalul reține următoarele:

Petenta a fost sancționată contravențional, întrucât, la data de 28.05.2012, ora 09:23, pe DN 1, în localitatea Românești, jud. Prahova vehiculul categoria B, cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX, aparținând petentei a circulat fără a deține rovinietă valabilă.

Pentru fapta comisă, petenta a fost sancționată contravențional, in conformitate cu prevederile art. 8 alin. (2) și (3) din OG nr. 15/2002, cu amendă contravențională în cuantum de 750 lei (cu posibilitatea achitării, în termen de 48 de ore, a jumătate din minimul amenzii, respectiv suma de 375 lei), și c./val tarifului de despăgubire, întocmindu-se procesul-verbal de constatare a contravenției _______ 12, nr. xxxxxxx/12.06.2012 (f. 3 dosar).

Tribunalul reține că în mod corect instanța de fond a reținut că petenta nu a deținut rovinietă valabilă la data de 28.05.2012 ora 09:23, reținând că petenta a depus dovezi valabile pentru alte perioade anterioare sau ulterioare datei de 28.05.2012.

Susținerea petentei cum că a plătit o rovinită valabilă pentru 7 zile și nu pentru 6 zile și jumătate, nu va fi reținută de către tribunal, întrucât pe rovinietă se menționează data și ora plății și perioadei în care rovinieta este valabilă, rezultând fără dubiu la data de28.05.2012 ora 09:23, petenta a circulat fără a avea plătită rovinieta, aceasta expirând la data de 27.05.2012 ora 23:59 (fila 7 dosar).

Cu privire la amenda contravențională aplicată, se reține că potrivit art.21 alin.3 din O.G. nr.2/2001 sancțiunea aplicată contravenientei pentru săvârșirea unei contravenții trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se cont de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă și de circumstanțele personale ale contravenientei.

Se reține că aceste criterii nu au fost avute în vedere de către agentul constatator în momentul aplicării sancțiunii, cât și de către instanța de fond în momentul analizării plângerii petentei.

Astfel, la instanța de fond petenta a depus dovezi de achitare a rovinietei pentru autovehiculul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, valabile pentru perioadele 05.04.xxxxxxxxxxxxx12, 21.05.xxxxxxxxxxxxx12, 30.05.xxxxxxxxxxxxx12, 10.04.xxxxxxxxxxxxx12, dovezi ce demonstrează că petenta a săvârșit fapta contravențională în următoarea zi după ce-i expirase rovinieta plătită pentru perioada 21.05.xxxxxxxxxxxxx12, demonstrând că nu are o conduită contravențională învederată și că de obicei a achitat plata rovinietei.

Pentru toate aceste considerente, tribunalul în temeiul disp.art.312 alin.1 C.pr.civ., va admite recursul, va modifica în parte sentința recurată, în sensul că va înlocui amenda aplicata prin procesul verbal de contravenție, cu sancțiunea avertismentului și va menține celelalte dispoziții ale procesului verbal de contravenție.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta P______ C_______ - PLOIEȘTI, CAMELIEI, nr. 19B, ______________, _____________________ impotriva sentintei civile nr.5379/22.03.2013 pronuntata de Judecatoria Ploiești, in contradictoriu cu intimatul C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA - sector 6, București, __________________. 401A.

Modifica in parte sentinta recurata, în sensul că înlocuieste amenda aplicata prin procesul verbal de contraventie, cu sancțiunea avertismentului.

Mentine celelalte dispozitii ale procesului verbal de contraventie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi30.09.2014.

P_________, JUDECATORI,

L____ C____ M______ I___ O_____

ȘTEFUC L______

GREFIER,

C_____________ N_______

Red. SL

2 ex/2014

j.f.A________ V_____

Operator date cu caracter personal 5595

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

0743.087.930

office@avocatura.com

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2024