Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria PETROŞANI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
101/2016 din 14 ianuarie 2016
Sursa:
Rolii.ro

Document finalizat

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M ÂN I A

JUDECĂTORIA PETROȘANI

JUDEȚUL H________

SENTINȚA CIVILĂ NR. 101/2016

Ședința publică din data de 14.01.2016

Instanța constituită din:

Judecător – C_____ C_______ - I______

Grefier – P_________ I_____


Pe rol fiind soluționarea plângerii formulate de petenta ____________ împotriva procesului verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 13.05.2015 de I__ H________-Serviciul rutier.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apărător ales, avocat P_______ E_____ pentru petentă, lipsă fiind petenta și intimatul.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința, care a învederat instanței că Primăria municipiului Petroșani a răspuns la solicitările instanței, după care:

Instanța constată că Primăria municipiului Petroșani a răspuns că nu a fost comunicat procesul verbal ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 13.05.2015 și că petenta a renunțat la proba cu martorul P_____ T_____.

Nemaifiind cereri de formulat, în temeiul disp. art. 392 Cod de procedură civilă, instanța constată dezbaterile asupra fondului deschise și acordă cuvântul părților.

Reprezentanta petentului solicită admiterea plângerii așa cum a fost precizată la fila 16, să se constate nulitatea absolută a procesului verbal contestat pentru considerentele expuse în precizarea plângerii de la fila 16, agentul constatator funcționând în cadrul I__ H________,iar singurii care puteau avea calitatea să încheie proces verbal erau inspectorii din cadrul ISCTR. Mai arată apărătoarea că a depus la filele 31, 32 o speță asemănătoare, cu soluției de admitere, propunerea de admitere a plângerii fiind făcută chiar de intimat. Pentru aceste considerente, plângerea poate fi admisă, fără cheltuieli de judecată.

Instanța, în temeiul disp. art.394 Cod de procedură civilă, declară dezbaterile asupra fondului închise și reține cauza spre soluționare.



I N S T A N Ț A :


Deliberând asupra cererii de față, instanța constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.06.2015, înregistrată sub nr. XXXXXXXXXXXXX petenta __________ a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, în principal să se dispună anularea procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 13.05.2015 de agentul constatator din cadrul INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI H________, exonerarea sa de la plata amenzii în cuantum de 4.000 de lei aplicate prin acesta, iar în subsidiar înlocuirea măsurilor dispuse cu avertisment.

În motivarea plângerii , petenta a arătat că, potrivit procesului-verbal contestat, la controlul efectuat pe traseul Uricani-Petroșani în data de 13.05.2015, ora 7,25, au fost găsiți călători în picioare, peste numărul de locuri, în autobuzul marca Iveco, nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, condus de Pupaza T_____. Petenta susține că procesul-verbal contestat nu conține nici semnătura conducătorului auto și nici semnătura vreunui martor. Mai mult, petenta susține că este eronat cuprinsul actului sancționator, numărul persoanelor aflate în picioare nefiind 15, întrucât distanța dintre scaune de 0,42 m face imposibilă prezența unui număr atât de mare de oameni. Petenta mai arată că, în cauză, conducătorul auto a fost forțat de călători să plece în cursă cu un număr mai mare de călători raportat la numărul de scaune.


Plângerea a fost motivată în drept pe disp. OUG 2/2001, HG 69/2012.

La dosar s-au depus următoarele înscrisuri: proces-verbal ________ nr. xxxxxxx/13.05.2015.

În data de 07.07.2015 petenta a depus, prin serviciul registratură al instanței, o precizare prin care a invocat nulitatea absolută a procesului-verbal contestat, întrucât a fost încheiat de o persoană care nu era îndreptățită în acest sens potrivit art. 57 lit. b) din HG nr. 69/2012 și a solicitat să se constate nelegalitatea amenzii în cuantum de 4.000 de lei, cu consecința exonerării de la plata acesteia. În fapt, petenta a arătat, în esență, că procesul-verbal este lovit de nulitate absolută deoarece a fost întocmit de o persoană care nu are calitate de inspector, așa cum prevăd dispozițiile art. 57 din HG nr. 69/2012, agentul constatator funcționând în cadrul I__ H________-Serviciul Rutier.

Prin întâmpinarea depusă de intimat la dosar în data de 31.07.2015, s-a solicitat respingerea plângerii ca nefondată și neîntemeiată, deoarece săvârșirea faptei rezultă din raportul agentului constatator și din procesul verbal de constatare a contravenției, acesta făcând dovada deplină a celor înscrise în cuprinsul său până la proba contrară, probă care nu a fost de către petent.

În drept, intimata și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art.205-208 din Codul de procedură civilă și ale O.G. nr.2/2001.

În dovedirea celor susținute în întâmpinare, intimata a depus la dosar procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx/13.05.2015 si raportul din data de 24.07.2015 al agentului constatator.

În data de 11.09.2015 petenta a depus răspuns la întâmpinare prin care a reiterat solicitarea de a se constata nulitatea absolută a procesului-verbal ________ nr. xxxxxxx/13.05.2015.

În data de 26.10.2015 petenta a depus, prin serviciul registratură al instanței, dovada calității de reprezentant conform art. 151 alin. 4) C__ (f. 38).

Analizând plângerea de față în raport de susținerile părților, actele depuse la dosarul cauzei și dispozițiile legale incidente, instanța constată și reține următoarele:

Prin procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx/13.05.2015 a fost sancționată contravențional petenta ________________ o amendă în cuantum de 4.000 lei pentru săvârsirea contraventiilor prev.de art. 4 pct.27 din HG 69/2012.

În sarcina petentei s-a reținut că a săvârșit contraventia prev. de art. 4 pct.27 din HG 69/2012 și sanctionată de art. 7 alin.1 din HG nr. 69/2012.

Potrivit art. 4 pct. 27 din HG nr. 69/2012, „ Următoarele fapte reprezintă încălcări grave ale prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 și ale Ordonanței Guvernului nr. 27/2011 și constituie contravenții, dacă acestea nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiuni: (…) 27. nerespectarea de către întreprinderea de transport rutier în cont propriu/operatorul de transport rutier, după caz, a obligației de a efectua transport rutier de persoane numai în limita numărului de locuri înscris în certificatul de înmatriculare sau, în cazul autovehiculelor clasificate pe stele sau categorii, în limita numărului de locuri pe scaune înscris în certificatul de clasificare;”

Instanta constată că, în conformitate cu art. 57 din HG 69/2012, „Constatarea contravențiilor prevăzute la art. 3-5 și aplicarea sancțiunilor se face de către: a) inspectori; b) polițiști rutieri, în cazul efectuării controlului în trafic în lipsa personalului prevăzut la lit. a), în cazul constatării contravențiilor prevăzute la art. 3 pct. 1-6, 9, 10, 12, 14, 15, 22, 30, 38-41, la art. 4 pct. 1, 5, 10, 13, 14, 37, 40, 41, 49, 50, 57, 61, 72, 73, 76, 77 și la art. 5 pct. 5, 6, 25, 26 și 30.”

Instanța reține că legiuitorul a stabilit imperativ că faptele prevăzute de art. 4 pct. 27 din HG 69/2012 sunt constatate de către inspectori.

Având în vedere că în cauză contravenția a fost constatată de un agent constatator din cadrul serviciului rutier al IJP H________ și nu de un inspector, instanța reține că procesul-verbal atacat este lovit de nulitate absolută.

Văzând aceste considerente, va admite plângerea contraventională formulată de petenta __________, va constata nulitatea absolută a procesului-verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 13.05.2015 și va exonera petenta de la plata amenzii în cuantum de 4.000 de lei aplicată prin procesul-verbal contestat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea formulată de petentul Z__ SRL, cu sediul în Petroșani, ____________________, jud. H________, prin administrator T_____ M________, nr. de ordine în registrul comerțului JXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Poliție al Județului H________, cu sediul în D___, _______________________. 130, jud.H________.

Constată nulitatea absolută a procesului-verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 13.05.2015 și exonerează petentul de la plata amenzii în cuantum de 4.000 de lei aplicată prin procesul-verbal contestat.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare la Tribunalul H________. În caz de exercitare, apelul va fi depus la Judecătoria Petroșani.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14.01.2016.




Judecător, Grefier,

C_____ C_______ I______ P_________ I_____







Red. CCI/PI/4 ex.

Tehnored . 08.02.2016

2 ________________________>


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025