Cod ECLI
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX - plângere contravențională -
Operator de date cu caracter personal nr.5695
JUDECĂTORIA D________, JUDEȚUL V_____
SENTINȚA CIVILĂ NR. 34
Ședința publică din data de 13 ianuarie 2016
Instanța constituită din :
Președinte: O_______ S______ - Judecător
Grefier: M______-D___ T_____
Pe rol este soluționarea plângerii contravenționale formulată de petentul D______ N______, domiciliat în comuna Prundeni, ___________________, județul V_____, împotriva procesului-verbal de contravenție __________ nr. xxxxxx încheiat la data de 02.08.2015 de Poliția municipiului D________, în contradictoriu cu intimatul I____________ JUDEȚEAN DE POLIȚIE V_____, cu sediul în municipiul Rm. V_____, _____________________ nr. 95, județul V_____.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul D______ N______ identificat de instanță cu CI ________ nr. xxxxxx, lipsind intimatul I____________ de Poliție Județean V_____.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Obiectul cauzei: anulare proces verbal de contravenție;
Stadiul procesual: primul termen de judecată, în fond.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea de chemare în judecată este timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei conform chitanței nr. xxxxxxxxxxxx din 14.09.2015 eliberată de Municipiul D________ – Serviciul Impozite și Taxe Locale.
Instanța, constatând că pricina se află la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe, în temeiul art. 131 alin 1 N.C.p.civ., procedează din oficiu la verificarea și stabilirea competenței în soluționare pricinii și constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză în raport de dispozițiile prev. de art. art. 32 din OG nr. 2/2001 rap la art. 94 pct. 3 C.p.civ.
La interpelarea instanței, petent declară că intenționează administrarea în cauză a probei cu înscrisuri și a probei testimoniale, arătând că lasă la aprecierea instanței estimarea duratei procedurii.
În raport de obiectul cauzei, precum și de probatoriul ce urmează a fi administrat, instanța, în conformitate cu dispozițiile prev. de art. 238 alin 1 N.C.p.civ. estimează durata procedurii pe o perioadă de trei luni, declară deschisă cercetarea procesului și în temeiul art. 254 N.C.p.civ., acordă cuvântul asupra propunerii de probe.
Petentul D______ N______ având cuvântul asupra probatoriului, solicită în dovedire încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei și a probei testimoniale în cadrul căreia să fie audiat un martor pentru a face dovada faptului că viteza menționată în procesul verbal nu corespunde cu realitatea, precum și dovada că procesul-verbal nu a fost întocmit la momentul la care a fost sancționat, acesta fiindu-i comunicat prin poștă.
Instanța, deliberând asupra probatoriului solicitat de către petent, constată că proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, este utilă, pertinentă și concludentă putând duce la dezlegarea pricinii, astfel că, în temeiul art. 258 rap la art. 255 alin 1 N.C.p.civ., o încuviințează și o constată administrată.
În ceea ce privește administrarea în cauză a probei testimoniale în cadrul căreia să fie audiat un martor, pe aspectul stabilirii vitezei, instanța o respinge, apreciind că este inadmisibilă în raport de prevederile art. 121-181 din HG 1391/2002, prevederi care arată că stabilirea vitezei se face doar cu mijloace tehnice verificate și omologate metrologic.
Cu privire la ce-a de-a doua teză probatorie avansată de către petent, instanța apreciază că administrarea în cauză a probei testimoniale nu este utilă soluționării cauzei, în raport de înscrisurile aflate la dosar, motiv pentru care o respinge.
La interpelarea instanței, petentul precizează că nu mai are alte cereri de formulat și probe de solicitat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța declară încheiată cercetarea procesului și în raport de prevederile art. 392 N.C.p.civ. acordă cuvântul asupra dezbaterilor pe fondul cauzei.
Petentul D______ N______, având cuvântul pe fondul cauzei, solicită admiterea plângerii și anularea procesului-verbal de contravenție ca netemeinic și nelegal pentru motivele arătate pe larg în concluziile scrise aflate la dosarul cauzei.
Instanța, apreciază că au fost lămurite toate aspectele de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, astfel că, în raport de prevederile art. 394 alin 1 N.C.p.civ., închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
I N S T A N Ț A:
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin plângerea formulată la data de 14.08.2015 și înregistrată pe rolul Judecătoriei D________ sub nr.XXXXXXXXXXXXX, petentul D______ N______ a chemat în judecată pe intimatul IPJ V_____, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției __________ nr.xxxxxx încheiat la data de 02.08.2015.
În motivarea plângerii petentul a arătat că la data de 02.08.2015 se afla la volanul auto marca VW cu număr de înmatriculare XXXXXXXXXXXXX iar la un moment dat a fost oprit de către un echipaj de poliție și sancționat contravențional pe motiv că a depășit viteza maximă legal admisă pe sectorul respectiv de drum, în sensul că a circulat cu viteza de 77 km/h în localitate. Susține petentul că aspectele consemnate nu sunt conforme realității, chiar la acel moment ieșind din drumul județean în DN 64, iar în urma sa mai erau 2 autovehicule care nu au fost oprite. Solicită petentul anularea procesului verbal contestat întrucât viteza maximă în localitate este de 60 km/h iar legiuitorul permite o viteză mai mare cu 10%, iar aparatul radar trebuie să fie în poziție locală fixă nicidecum în viteza mașinii de poliție.
În drept cererea nu a fost motivată.
Petentul a anexat plângerii formulate copie a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției __________ nr.xxxxxx încheiat la data de 02.08.2015.
Plângerea a fost timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 20 lei.
La data de 04.11.2015 intimatul IPJ V_____ a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii formulate, procesul verbal fiind întocmit cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de OG nr.2/2001, precum și ale Regulamentului de aplicare a OUG nr.195/2002.
Analizând legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției __________ nr.xxxxxx încheiat la data de 02.08.2015, petentul a fost sancționat contravențional de către agenți constatatori din cadrul Poliției D________, cu amendă contravențională în cuantum de 315 lei, pe motiv că, la aceeași dată, ora 14.49, a condus autoturismul marca VW cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXXXXXX, pe raza localității Prundeni, _____________________ viteză de 77 Km/h, pe un sector de drum cu limita maximă a vitezei de 60 km/h (conform înscris aflat la fila 6 dosar). S-a reținut de către agentul constatator că au fost încălcate dispozițiile art.121 al.1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002, fapta fiind sancționată prin dispozițiile art.99 al.2 din OUG nr.195/2002.
Art.1 din OG nr.2/2001, definind contravenția, arată că aceasta este fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, hotărâre, iar art.1 din OUG nr.195/2002 prevede că circulația pe drumurile publice a vehiculelor, drepturile și obligațiile ce revin persoanelor participante la trafic, sunt reglementate prin dispozițiile acesteia. Potrivit art. 99, alin. 2 din OUG 195/2002 amenda contravențională prevăzută în clasa I de sancțiuni se aplică și conducătorului de autovehicul care săvârșește o faptă pentru care se aplică 2 puncte de penalizare potrivit art. 108, alin. 1 lit. a, iar potrivit pct. 4 al acestei din urmă dispoziție legală depășirea cu 10 – 20 km / h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv atrage, pe lângă sancțiunea amenzii și aplicarea unui număr de 2 puncte de penalizare.
Art.121 al.1 din HG nr.1391/2006 prevede că, conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare.
În cauză, instanța reține că petentul se face vinovat de încălcarea prevederilor legale menționate, circulând la data și locul menționate în cuprinsul actului contestat cu viteza de 77 km/h.
Sub acest aspect, instanța va avea în vedere aspectul că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază, de regulă, de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești. O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum a constatat și Curtea EDO (Salabiaku c. Franței; Telfner c. Austriei; A_____ c. României), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare. În prezenta cauză, atât miza litigiului (aplicarea unei amenzi în cuantum de 315 lei) cât și asigurarea posibilității petentului de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.
Cum, în cauză, dovada contrarie nu a fost făcută, instanța apreciază că în mod corect s-a reținut de către agenții constatatori încălcarea dispozițiilor legale menționate, plângerea formulată urmând a fi respinsă ca neîntemeiată.
De altfel, din probele administrate în cauză rezultă că, în data de 02.08.2015, ora 14.49, petentul a condus autoturismul marca VW cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXXXXXX, în interiorul localității Prundeni, _____________________ viteză de 77 Km/h, pe un sector de drum cu limita maximă a vitezei de 60 km/h, înregistrată cu aparatul radar, situație ce reiese din înscrisurile aflate la dosar, în concret imaginile radar surprinse la momentul respectiv și aflate la dosar – filele 35 – 48. Instanța reține că fapta petentului a fost înregistrată cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic (înscris fila 19 dosar), agentul constatator având calitatea de operator calificat (înscris fila 20 dosar), întocmind procesul verbal de contravenție cu respectarea dispozițiilor art.181 alin.1 din Regulamentul de aplicare a ordonanței, mențiunile efectuate în cuprinsul actului contestat făcând posibilă identificarea aparatului radar prin intermediul căruia a fost efectuată înregistrarea.
De asemenea, contrar susținerilor petentului, instanța reține că aparatul radar este destinat să efectueze măsurători atât în regim staționar cât și în regim de deplasare, astfel cum rezultă din cuprinsul buletinului de verificare metrologică aflat la dosar.
Înregistrarea efectuată de către agenții de poliție surprind, în faza inițială, în mod singular, autoturismul condus de către petent, circulând cu viteza de 77 km/h – filele 35 - 40 dosar, fiind respectate cerințele legale referitoare la aspectul că înregistrările efectuate trebuie să cuprindă imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia, neputându-se susține că înregistrările ar fi afectate de aspectul că în spatele mașinii conduse de către petent circulau alte două autoturisme.
Așadar, în lipsa unor elemente care să conducă la concluzia netemeiniciei sau nelegalei întocmiri a procesului verbal contestat, instanța urmează să respingă plângerea formulată ca neîntemeiată.
Arată petentul faptul că procesul verbal nu a fost încheiat la fața locului, invocând practic aspectul că nu i s-a dat posibilitatea de a formula obiecțiuni, agentul constatator menționând în schimb că petentul refuză să semneze.
Prin Decizia nr.XXII pronunțată în cadrul recursului în interesul legii la data de 19.03.2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a avut a se pronunța cu privire la acest aspect arătând că, situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din ordonanță.
Astfel, prin acest text de lege se prevede că "lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal", specificându-se că numai în astfel de situații "nulitatea se constată și din oficiu".
Curtea a arătat că, în raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției să nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.
Prin urmare, chiar în cazul în care susținerile petentului ar fi reale, actul contestat fiind încheiat fără a i se acorda posibilitatea de a formula obiecțiuni, acesta nu a demonstrat existența unei vătămări, eventualele susțineri în contradicție cu cele consemnate în actul contestat impunând demonstrarea lor în fața instanței, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea formulată de către petentul D______ N______, cu domiciliul în __________________________________, jud. V_____, în contradictoriu cu intimatul IPJ V_____, cu sediul în Rm. V_____, _____________________, nr.95, jud. V_____, pentru anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției __________ nr.xxxxxx încheiat la data de 02.08.2015.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13 ianuarie 2016.
Președinte, Grefier,
O_______ S______ M______-D___ T_____
Red./tehnored. O.S.
4ex./22 Ianuarie 2016