Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 82/2016

Ședința publică de la 25 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE S_____ C______

Judecător D______ P____

Grefier D______ M____

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare apelul civil declarat de pârâta _________________________________ R____ SA împotriva sentinței civile nr. 1335 din 08.07.2015 pronunțată de Tribunalul N____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns av. G_____ I____ pentru apelanta-pârâtă AMTP R____ și av. I____ G______ și av. H____ Janett pentru intimatul N___ I____ M______.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că:

- dosarul se află la primul termen;

- procedura de citare a fost legal îndeplinită;

- apelanta, prin motivele de apel a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care;

Av. I____ G_____ pentru apelantă arată că a depus împuternicirea avocațială odată cu motivele de apel. În urma verificărilor, instanța constată împuternicirea avocațială depusă la fila 18 dosar apel.

Av. H____ Janett depune împuternicirea avocațială.

Instanța constată că dosarul se află la primul termen, este un apel declarat în termen, motivat, semnat și legal scutit de plata taxei de timbru conform dispozițiilor art.270 Codul Muncii.

Av. I____ G_____ pentru apelantă a depus un set de înscrisuri, respectiv note de ședință, ordinul de serviciu nr.18 din 19.01.2012, ordin de serviciu nr. xxxxx/27.09.2012, ordin de serviciu nr. xxxxx/10.05.xxxxx și anexe la înscrisuri cu traducere de pe acte în limba engleză în susținerea cererii de apel.

Av. H____ Janett și av. I____ G______ (cu delegație la fila8 dosar) au arătat că nu solicită termen pentru studierea acestor înscrisuri.

Se învederează apărătorului apelantei să precizeze dacă mai insistă în cererea de probatorii.

Avocat G_____ I. pentru apelantă arată că insistă în cererea de probatorii.

Curtea acordă cuvântul apărătorului apelantei în susținerea celor două probe solicitate.

Av. I____ G_____, pentru apelantă, având cuvântul, cu privire la probele solicitate, arată că insistă asupra probei cu martori și probei cu înscrisuri, cele care sunt depuse la dosar.

În ceea ce privește proba cu martori, avocat G_____ I____ pentru apelantă, arată că există trei teze probatorii pe care înțelege să le demonstreze.

O primă teză probatorie, vizează impactul ce îl are creșterea producției la cele 6 secții, care ne interesează în prezentul dosar, mai ales că intimata a afirmat că nu există o legătură directă între creșterea producției și situația concretă. Astfel că a depus declarația societății, dat fiind că orice majorare impactează toate cele șase secții ale societății.

S-a reproșat faptul că nu s-a corelat situația fiecărui salariat cu situația fiecărei secții. Ori, apărarea principală a apelantei este că, dacă există o creștere de activitate a _____________________________ 6 secții ale societății vor avea de lucru.

A doua teză probatorie se referă la caracterul vremelnic al creșterii de activitate. Există un mecanism specific pieții în care este implicată activitatea AMTPR și anume: cum se primește cererea de ofertă, cum au loc licitațiile, cum se concretizează contractele, cum arată aceste contracte, ce durată au , spre exemplu, de la 40 de zile la 100 de zile, martorul ar urma să arate predicția pe care o are societatea datorită modului de activitate. Dacă este desemnată o secție câștigătoare aceasta va primi o comandă, primirea comenzii fiind singura certitudine.

A treia teză probatorie se referă la impactul privind piața internațională de petrol și gaze. Activitatea societății este derulată pe piața specifică de petrol și gaze, fiind direct influențată de fluctuațiile pieții, care a evoluat și involuat.

În ceea ce privește proba cu înscrisuri, arată că este vorba de trei tipuri de înscrisuri și care au fost deja depuse la dosar.

Avocat H____ Janett având cuvântul pentru intimat, a arătat că nu se opune probei cu înscrisuri dar se opune probei cu martori deoarece această probă a fost propusă de intimat la instanța de fond iar apelanta s-a opus vehement. Mai mult decât atât nu consideră să aibă relevanță în cauză, nefiind pertinentă și utilă soluționării cauzei. În cauză nu are relevanță mecanismul de management al pieții de profil, cauza de față vizează un litigiu având ca obiect analizarea unei clauze din contractul individual de muncă. Producția se dovedește cu acte contabile. Se solicită audierea ca martor a directorului societății, ceea ce ar conduce la o lipsă de imparțialitate a acestuia. A solicitat respingerea probei cu martori deoarece creșterea fluctuației societății se dovedește cu acte și nu cu martori.

Avocat G_____ I. având cuvântul în replică, arată că prin proba cu martori s-ar arăta că viața indisolubilă a societății este strâns legată de piața internațională. Proba cu martori va certifica anumite elemente. Creșterea barilului duce la un profit societății , de exemplu pentru perioada 2014 – 2015 barilul a ajuns la jumătate astfel scăderea barilului a influențat profitul societății. A arătat că există un impact asupra societății, în sensul că dacă a primit un contract pentru un termen de 100 zile , nu există siguranța că va mai avea alte contracte mai târziu. Mai mult propunerea ca martor a directorului nu este limitată de dispozițiile legale.

Av. H____ Janett pentru intimat, a depus chitanța onorar avocat.

Av. I____ G______, având în vedere numărul mare de dosare, s-a depus onorariu de avocat pentru toate dosarele aflate pe rolul instanței la acest termen de judecată în număr de 26 dosare, astfel cum rezultă din extrasul de cont. A mai depus note scrise.

Av. G_____ I____ a arătat că solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.

Instanța, față de probele solicitate, respinge proba cu martori nefiind utilă cauzei și admite proba cu înscrisuri astfel cum a fost solicitată și înscrisuri care au fost depuse la dosar.

Avocat G_____ I. pentru apelantă, solicită amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise.

Instanța respinge cererea de amânare a pronunțării deoarece partea apelantă a avut suficient timp pentru a depune concluzii scrise.

Nefiind alte cereri și /sau excepții de analizat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Av. G_____ I____, având cuvântul, pe fond, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și depus în scris la dosar, casarea sentinței instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică. Critică sentința instanței de fond în sensul că prima instanță a apreciat în mod eronat faptul că nu s-ar fi depus de către societate probe în susținerea unei creșteri de activitate. Există 4 categorii de elemente ce demonstrează cu prisosință că există o creștere elocventă a activității. Datele specifice anului 2013 arată că există o creștere de 760 contracte și o cantitate de producție de 139 mii tone, cifre care arată o creștere de activitate ( Anexele 2 și 7).

O a doua categorie se referă la comparația anilor 2010-2013. Angajatul a lucrat prin agent de muncă în cadrul societății din anul 2010. În anul 2013 a fost o creștere de 139 mii tone, iar în anul 2010 erau 108 mii tone. În anul 2010 erau 600 de contracte încheiate, iar în anul 2013 erau 790 contracte. A treia comparație este 2009-2010. Anul 2009 a fost an de criză economică și cantitatea de producție a fost doar de 70 mii tone, care a fost la aproximativ jumătate față de anul 2013, aspect care demonstrează de ce anul 2013 este an de creștere și de ce anul 2009 este an de scădere fundamentală. S-a adus ca exemplu de contracte pentru anul 2013 și că există o cerere de ofertă pentru o cantitate de 2 milioane tone. Anul 2013 se dublează activitatea aproape față de 2009; anul 2009 este an de criză, iar angajarea pentru anul 2010 se realizează prin agent de muncă.

Un al treilea considerent pe care instanța de fond la ridicat este acela că societatea nu ar fi demonstrat caracterul temporar al creșterii economice. S-a arătat ce s-a întâmplat în intervalul de timp 2009-2013. În perioada 2005-2008 producția ajungea până la 270 mii tone, ori, câtă vreme în anul 2008 societatea avea de a face cu o creștere de 270 mii tone, iar în anul 2009 a ajuns la 70 mii tone, iată de ce se vorbește despre o cădere a activității în 2009, și iată de ce în anul 2013 cu cele 130 mii tone este o creștere, pentru că dublează cifra din 2009. În a doua jumătate a anului 2013 începe iar o scădere a produsului cu 9 % și o diferență dintre cerere și ofertă de la 270 la abia 85, în doar jumătate de an. În anul 2015 economia a înregistrat o scădere de 5%.

Faptul că trendul crescător al activității are un caracter temporar , rezultă și din durata contractelor care este foarte scurtă de 100 zile, 80 zile, 40 zile etc. . Atâta vreme cât pe piața internațională prețurile sunt fluctuante și cererea de țeavă pe piața internațională este fluctuantă, creșterile depinzând de evoluția petrolului, astfel se menționează că scăderea semnificativă a prețului pe piața internațională a petrolului de la 100 dolari cât era în anul 2014 la 47 dolari / baril la cât ajunge în anul 2015, ceea ce demonstrează oscilațiile majore din activitate. Textul legal face referire la 2 condiții: caracterul vremelnic și creșterea de activitate. Toate aceste elemente sunt reflectate de Anexele 2,7, 15, 3, 8.

Un alt treilea considerent este acela că nu s-a făcut o corelație între creșterea activității și situația unui anume salariat. Orice creștere de profit va influența o creștere salarială. Declarația societății o va considera ca nefiind contestată de partea adversă.

Instanța nu a făcut verificări să vadă unde lucrau salariații. Există o anexă reprezentând o situație centralizată pe departamente care arată de câte ori există o creștere e activitate, anexă depusă la instanța de fond din care rezultă cum se desfășura activitatea în cele 6 secții implicate. Anexa 9 a fost depusă la dosar și care atestă că o creștere de activitate influențează toate departamentele.

Partea adversă nu a depus întâmpinare în termen legal și nu a contestat în nici un fel această susținere. Apelanta a respectat legea și a prelungit contractul de muncă cât a fost permis de lege. Dacă legea a permis prelungirea unui contract într-un anumit termen , atunci societatea este în legalitate. Se spune că în anul 2009 a avut loc o creștere economică însă salariatul a fost angajat în anul 2013. În anul 2009 nu a avut loc nicio creștere economică, a fost un an în scădere, creșterea spectaculoasă a avut loc în anul 2005 apoi mai ușor până în anul 2008 și ulterior între anii 2010 – 2013. Acestea au fost datele care trebuiau să fie luate în calcul , anii xxxxxxxxxxxxxxx.

Cu privire la normativele de muncă, arată că potrivit dispozițiilor art. 129 – 132 Codul Muncii nu rezultă stabilirea acestor normative. Normativele de muncă nu se întocmesc doar pentru că a crescut productivitatea; nu au legătură cu productivitatea, se întocmesc în alte situații. Pentru motivele arătate, a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat și motivat, în sensul schimbării în tot a sentinței atacate cu consecința respingerii acțiunii introductive. Fără cheltuieli de judecată, întrucât le va solicita pe cale separată.

Avocat H____ Janett având cuvântul pentru intimat, solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea sentinței criticate ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată către Sindicat. Cu privire la activitatea societății, fabrica funcționează cu 3 laminoare în principal și 3 secții adiacente - finisaj, mentenanță, transport și depozitare. În mod concret se primește materia primă brută – o țeavă, un metal negăurit , care prin aceste laminoare le găurește și le aduce la anumite forme necesare extracției petrolului sunt în schimb un consumabil în această industrie a petrolului. Laminoarele funcționează cu un număr minim de persoane necesar. O singură persoană dacă lipsește, se rupe fluxul societății, de aceea s-a depus acele norme de personal, planșe colorate. Sunt intercalați muncitori noi cu muncitorii vechi. A se reține poziția oscilantă a apelantei cu privire la norme.

Partea adversă a depus întâmpinare , și s-a atașat această normativă pentru fiecare laminor arătând că în anul 2013 nu a fost nevoie de noi normative deoarece nu s-a m,ai schimbat structura de personal. Dacă ultimul act normativ datează din anul 2010 atunci nu s-a schimbat nimic până în anul 2013. Societatea, pentru desfășurarea activității are nevoie de un număr de 1200 de muncitori, număr minim de salariați, număr cu care a mers dintotdeauna dar în anul 2009 au fost disponibilizați foarte mulți salariați, astfel cum rezultă din interogatoriul luat. În aceste condiții, s-a închis temporar laminorul 6.2 țoli în luna mai 2010 și personalul plecat a fost suplinit de 400 persoane angajate prin agent de muncă temporară; prin muncă temporară s-a complinit activitatea a 1200 de oameni, a celor disponibilizați. S-au încheiat 8 contracte de muncă pentru 3 ani cu muncă temporară, cum a permis art.84 din Codul Muncii ce au înlocuit contractele de muncă vechi.

În anul 2013 , salariatul este preluat formal prin agentul de muncă și a încheiat contract de muncă direct cu societatea însă pentru salariat nu a fost vreo diferență salarială. În perioada cât au fost angajați salariații prin agenție, au fost împiedicați să activeze la Sindicat. Contractele individuale de muncă au început a fi încheiat din martie-aprilie 2013, primul contract încheiat a fost pe 9 luni, după care s-a prelungit la un an, din februarie 2014 – februarie 2015 – februarie 2016, ultima prelungire fiind acum când ne judecăm. Atunci dacă este vorba de o scădere de producție a societății atunci de ce se mai fac prelungiri de contracte pentru continuarea activității de producție, apelanta riscând și semnând aceste contracte.

A mai arătat că societatea AMTP R____ este cel mai mare angajator de pe piața mondială.

S-a arătat la fond de către apelantă, că s-a procedat la angajarea a mai mulți salariați pentru că s-a deschis laminorul 6.2 țoli. Instanța a mers pe apărarea apelantei. S-a mers pe susținerea diviziei că ar fi avut multe comenzi la sfârșitul anului 2012. Din cifre reiese că anul 2013 nu ar fi un an prea productiv raportat și la prețul fluctuant al barilului. De reținut că apelanta consumă un consumabil. Dacă la prima instanță se vorbea de redeschiderea laminorului 6.2 țoli, niciodată nu s-au putut temporiza aceste creșteri de producție și să spună de la anul cutare la anul cutare. S-a constatat că salariații au fost împrăștiați în toată societatea..

Din tabelul Ministerului Finanțelor rezultă că pentru fluxul normal al activității este necesar de un număr de 1200 de angajați. A se observa conform anexei 5 că toate contractele de muncă sunt din anul 2011 și existau previziuni ce se puteau face în viitor.

Avocat I____ G______ având cuvântul, solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică. Reiterează oral concluziile scrise depuse la dosar. Arată că atât la fond, cât și în apel a fost depus un grafic din care rezultă cantitatea de producție. din anul 2013 indicând o creștere . Nu s-au avut în vedere anii anteriori anului 2013 anume, în anul 2011 a fost o producție de 150.000 tone, în anul 2012 de 148.000 tone iar în anul 2013 o creștere de 135.000 tone în anul 2014 – 130.000 tone. În anul 2013 avem o producție cu 10% mai mică față de anul 2012 deci există o ușoară scădere, urmând un ușor trend descendent și în anul 2014. A se avea în vedere că în anul 2009 a fost o creștere de 71.000 tone. Societatea urmărea să-și modifice organigrama și modul de distribuire a forței de muncă, anterior anului 2009 nu a existat un salariat care să aibă încheiat contract de muncă pe perioadă determinată, Toți angajații erau în număr de 3000 ca ulterior să se ajungă la 1600-1800 de salariați. Schemele de plecări voluntare au dus la plecarea a 700 de angajați. În concluziile scrise, s-a depus un interviu cu directorul societății care arată că au fost încurajați oamenii să plece din societate, plecând mai mulți decât s-ar fi așteptat.

În anul 2009 , în urma plecării în masă a salariaților, societatea nu a mai făcut față solicitărilor și atunci a închis laminorul 6.2 țoli și a început o nouă repartizare a salariaților rămași în celelalte 2 laminoare de 16 țoli și 18 țoli.

În întâmpinarea formulată de pârâtă se vorbește că acest laminor 6.2 țoli a fost închis dar în realitate acest laminor nu a fost închis, spre conservare, a fost, de când funcționează din anul 1960 până în anul 2004, în foc continuu deci rezultă că activitatea laminorului a fost continuă. Între anii 2004 – 2009 activitatea a fost una normală în cele 3 laminoare. Nu rezultă că laminorul este deschis temporar ci rezultă că este redeschis temporar. Se susține că cei 450 de angajați prin agenție au fost pentru cele 3 laminoare. Din 2010 – au fost necesari 150 de oameni pentru deschiderea și funcționarea secției 6.2. țoli și nu de 450 de oameni. Deci apreciază că de fapt, personalul care a plecat a fost înlocuit.

La dosar s-a depus fișă de personal cât și momentul desfășurat. În anul 2013 s-a încheiat contracte de muncă , pe perioadă temporară. Temeiul formulării acțiunii l-a constituit dispozițile art. 12 din C. muncii potrivit cărora contractele individuale de muncă se încheie de regulă pe durată nedeterminată, societatea negăsindu-se în niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 83 C.muncii, care să-i permită încheierea de contracte de muncă pentru durată determinată. Scopul final al angajatorului este ca la prima situație fluctuantă pe piață, să se poată debarasa de personal, fără a acorda salarii compensatorii. Apelanta evită cifrele de producție. Arată că în cererea de suspendare, în concluziile scrise, a făcut o referire la Directiva 199/70/CE din 18.03.1999 privind contractele pe perioadă determinată.

Din probatoriul administrat rezultă că pârâta prin agenția de forță de muncă a angajat personal iar prin întâmpinarea formulată la fond apelanta nu a adus argumente temeinice.

Avocat G_____ I arată că s-au depus documente din care rezultă că în perioada 2013-2014, creșterea de activitate era similară celei din anul 2010 ; că s-a prelungit contractul de muncă; că s-au depus contracte din 2012; acestea sunt contracte cadru. Cu privire la numărul de salariați, apărările au privit 2 texte legale. Instanța nu a făcut o minimă diligență de a verifica existența unei creșteri temporare a activității societății, ceea ce justifică încheierea contractelor individuale de muncă pe durată determinată. Nu există texte de lege care să limiteze numărul total de angajați. Contractele de muncă au fost încheiate în anul 2012, când nu se puteau face previziuni, dar se poate face previziune de realizare profit iar dacă previziunea nu este corectă atunci societatea ajunge la faliment. A depus o ________ documente, unde partea nu a adus argumente și nu i s-a reproșat dacă lipsesc astfel de documente. Afirmațiile părții adverse nu sunt justificate.

Avocat H____ Janett, solicită respingerea apelului ca nefondat.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

C U R T E A

- deliberând –

Asupra apelului civil de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1335 din 8 iulie 2015 a Tribunalului N____ s-a admis acțiunea formulată de reclamantul N___ I____ M______ în contradictoriu cu pârâta __________________________________ R____ SA, și în consecință :

S-a constatat nulitatea absolută a clauzei cu privire la durata determinată a contractului individual de muncă și în actele adiționale la acesta.

S-a dispus înlocuirea acestei clauze, în concordanță cu prevederile art.57 alin.4 din Codul muncii, în sensul că perioada pentru care se încheie contractul individual de muncă este nedeterminată.

A fost obligată pârâta să plătească Sindicatului Liber Petrotub R____ cheltuieli de judecată în sumă de 200 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin cererea formulată la data de 30 ianuarie 2015 reclamantul N___ I____ M______ reprezentat de Sindicatul Liber Petrotub R____, a chemat în judecată pe pârâta S.C. A____________ T______ Products R____ S.A., pentru ca în contradictoriu cu aceasta și pe baza probelor administrate să se constate nulitatea absolută a clauzei privind durata determinată din contractul individual de muncă încheiat sub nr.xxxxx din 25.04.2013 și a aceleiași clauze reținută și în actele adiționale subsecvente la contractul individual de muncă și să se dispună înlocuirea acestei clauze nule cu o clauză privind durata nedeterminată a contractului individual de muncă și a actelor adiționale subsecvente.

Totodată a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin contractul de muncă indicat în preambulul cererii a fost angajat de pârâtă pe o durată determinată, deși nu se regăsea în niciuna din situațiile limitativ expres prevăzute de lege; că, expirând durata inițială a CIM a continuat activitatea în interesul pârâtei, dar aceasta a refuzat să-i încheie Contract de muncă pentru o durată nedeterminată și profitând de poziția sa de forță i-a prelungit Contractul de muncă tot pentru o durată determinată, prin Act adițional, care are valabilitate până la data de 01.12.2015.

A arătat că această practică a pârâtei îi lezează drepturile, motivat de faptul că nu are siguranța locului de muncă, fiind mereu la cheremul angajatorului și nu se poate bucura de toate drepturile de care ar beneficia un angajat pe durată nedeterminată așa cum sunt ele stabilite în Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate. Deopotrivă această nesiguranță se răsfrânge și asupra vieții personale, nesiguranța locului de muncă fiind un motiv de permanent stres familial, neputând face un plan de cheltuieli pe termen mai lung .

Având în vedere că regula o constituie încheierea contractului individual de munca pe durata nedeterminata, valabilitatea contractului individual de munca pe durata determinata se circumscrie cazurilor expres și limitativ cazurilor prevăzute de art. 83 C. muncii .

Dacă un contract individual de munca a fost încheiat pe durata determinata într-o altă situație decât cele prevăzute limitativ de lege, sancțiunea este nulitatea clauzei referitoare la durata determinata a contractului. Astfel, potrivit art. 57 alin (1) și (4) C. muncii această clauza se înlocuiește cu prevederea legala ce stabilește regula potrivit căreia contractul se încheie pe durata nedeterminata.

Pentru motivele arătate, a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, urmând să se constatate că i s-a încheiat un Contract de muncă pe durată determinată prin încălcarea flagrantă a normelor legale imperative și, pe cale de consecință, să se dispună înlocuirea acestei clauzei cu cea a duratei nedeterminată a Contractului său individual de muncă și a actelor adiționale subsecvente.

În dovedire a solicitat proba cu înscrisuri, martori și interogatoriul pârâtei. A depus la dosarul cauzei: împuternicire avocațială, împuternicire sindicat, cartea de identitate, contractul individual de muncă cu actele adiționale la acesta.

În drept și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 12, art. 57, art. 82 și urm. C. Muncii.

A depus la dosarul cauzei: împuternicire avocațială, împuternicire sindicat, cartea de identitate, contractul individual de muncă cu actele adiționale la acesta.

Pârâta, S.C. A____________ T______ PRODUCTS R____ S.A., reprezentată legal prin dl. C_______ G________, director general, prin intermediul CABINETULUI INDIVIDUAL DE AVOCATURĂ „DR. I___ C______”, în termen legal și în temeiul art. 205 Cod procedură civilă, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii reclamantului ca fiind neîntemeiată și obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.

Pe cale de excepție, a înțeles să invoce excepția lipsei calității de reprezentant a Sindicatului Petrotub, motivat de faptul că la acțiunea introductivă nu a fost anexată decât o împuternicire formală, dată de reclamant Sindicatului Liber Petrotub. Ori, dispozițiile art. 219 din Codul muncii sunt în sensul că "la cererea membrilor lor, sindicatele pot să îi reprezinte pe aceștia în cadrul conflictelor de muncă, în condițiile legii". În atare condițiuni, apreciază că, în lipsa copiei unei cereri exprese din partea reclamantului, organizației sindicale îi lipsește calitatea de reprezentant al acestuia. Totodată, reprezentantul reclamantului trebuie să facă si dovada lipsită de echivoc că la data introducerii acțiunii, salariatul în numele căruia a acționat avea calitatea de membru al Sindicatului Liber Petrotub.

În acord cu art. 151 C.pr.civ., dacă o cerere a fost făcută prin reprezentant, în numele titularului, iar nu de titular personal și reprezentantul nu își dovedește calitatea, cererea urmează a fi anulată.

În lipsa unor probe certe în sensul celor arătate mai sus, a solicitat să se pună în vedere apărătorului reclamantului să își dovedească mandatul său, complinindu-l cu dovezile suplimentare, care să demonstreze că acest mandat a fost acordat în condiții legale, în caz contrar urmând să se dispună admiterea excepției și anularea cererii ca fiind introdusă de o persoană lipsită de calitate procesuală.

Tot pe cale de excepție, a invocat și excepția inadmisibilității acțiunii, în condițiile în care, din actele anexate acțiunii introductive nu reiese și dovada că reclamantul ar mai fi titularul unui contract individual pe perioadă determinată încheiat cu subscrisa. Arată că, într-adevăr, art. 268 din Codul muncii prevede la alin. (1): "Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: (...) d) pe toată durata existenței contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulității unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia".

Cum, prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat să se constatate nulitatea absolută a unei clauze dintr-un contract individual de muncă încheiat pe perioadă determinată, s-a apreciat că, în condițiile în care nu se face inclusiv dovada că acel contract ar mai fi fost în ființă la data sesizării instanței (el putând să fie încetat de drept prin ajungerea la termen ori din alte motive), acțiunea este inadmisibilă prin prisma dispozițiilor legale imperative de mai sus.

Prematuritatea/tardivitatea unei cereri în justiție fac ca acțiunea să fie lipsită de una dintre condițiile esențiale, necesare exercitării acesteia, respectiv aceea ca interesul să fie născut și actual.

Pe cale de consecință, în absența unei atare dovezi, privitoare la faptul că instanța ar fi fost sesizată "pe toată durata existenței contractului", a solicitat să fie admisă excepția invocată , iar acțiunea să fie respinsă ca fiind inadmisibilă.

În fapt, a arătat că reclamantul, prin acțiunea introductivă, a susținut în mod absolut eronat că "am fost angajat de pârâtă pe o durată determinată, deși nu mă regăseam în nici una din situațiile limitativ expres prevăzute de lege". Or, salariatul pleacă de la bun început de la o premisă greșită, fără a observa că situațiile prevăzute de lege la care el se raportează se referă la angajator, nicidecum la persoana lui. Că, într-adevăr, urmare modificărilor legislative aduse Codului Muncii prin Legea nr. 40/2011, având în vedere că unul dintre obiectivele acestor modificări legislative a fost acela de a asigura atât flexibilitatea, cât și securitatea organizării muncii, s-a concretizat pentru angajator posibilitatea de a-și satisface nevoile activității sale cu caracter temporar/sporadic inclusiv prin încheierea unor astfel de contracte individuale de muncă pe perioadă determinată, în scopul înregistrării unor costuri adecvate cu forța de muncă.

Pentru o mai bună înțelegere a situației, a specificat că A____________ T______ Products R____ face parte din Grupul A____________, unul dintre cei mai importanți operatori de pe piața globală de oțel, acesta activând în diferite ramuri industriale în peste 20 de țări de pe 4 continente; că, în cadrul Grupului, este constituită Divizia de Produse Tubulare a A____________ (din care face parte și pârâta) grupul având 24 de locații de operare în 13 țări diferite, pe plan mondial aceasta fiind una dintre cele mai mari și mai complexe structuri producătoare de țevi și burlane din oțel cu și fără sudură. În cadrul Diviziei, repartizarea spre onorare a comenzilor de țeava se face în funcție de diverse criterii, printre care un loc foarte important îl ocupă, desigur, acela al rentabilității și al eficienței economice, respectiv găsirea unui raport optim între costurile de fabricație și prețul finit de ofertare a țevii produse. De observat că, în cadrul Diviziei, există mai multe întreprinderi similare , care pot produce exact același tip de produs finit.

În acest context, a specificat și faptul că, la nivelul platformei industriale a subscrisei, există unități de producție (laminoare) aflate în stare de conservare, în sensul că acestea, deși operaționale si funcționale, sunt oprite din rațiuni care țin de piață, costuri si rentabilitate. Produsele finite fabricate de ei sunt țevi petroliere, folosite la extracția și transportul țițeiului, piața internațională fluctuând în funcție de prețul barilului, de programele de investiții care duc la deschiderea/închiderea unor activități extractive pe plan mondial, precum și în funcție de o intensă și acerbă concurență în domeniu. În atare condiții, parte din unitățile sale de producție (laminoare), față de necesitățile concrete, pot fi pornite și folosite sporadic pentru acoperirea unor suplimentări de producție, urmând ca, mai apoi, să fie trecute înapoi, în starea de conservare inițială. O astfel de situație a existat și există inclusiv în ce privește secția Laminor 6"2, în cadrul căreia își desfășoară activitatea unii dintre reclamanții ce au introdus astfel de acțiuni, similare prezentei, pe rolul Tribunalului N____ (alții desfășurându-și activitatea și în alte sectoare conexe, însă din motive aflate în strânsă legătură cu această repornire a Lam 6"2). Linia de laminare respectivă este una de concepție învechită (a fost dată în funcțiune în anii `50), fiind intens energofagă și ale cărei cicluri de pornire/oprire durează câte șapte zile, fiind necesare consumuri imense de gaz metan și de energie electrică pentru aceste cicluri, aspecte care fac să se recurgă la o astfel de campanie de laminare doar în condiții bine determinate (existența și acumularea unor anumite cantități de țeava comandată, depășirea capacității de fabricație a unor laminoare similare din cadrul Diviziei) și care îmbracă în mod cert aspectul unei creșteri/modificări temporare a structurii activității sale. Or, în mod evident, decizia de a porni/opri o astfel de capacitate de producție nu poate aparține decât angajatorului, după cum, tot la îndemâna acestuia se află si opțiunea de a angaja pentru o astfel de campanie forța de muncă necesară, încheind cu aceasta contractele de muncă pe care le apreciază ca fiind oportune (temporare, cu perioadă determinată sau nedeterminată), desigur, în condițiile legii.

Un studiu de piață necesar stabilirii impactului financiar asupra societății a precedat acceptarea suplimentării unor comenzi de țeava situată în gama de producție a acestei secții. Într-un atare context, s-a luat decizia de către Consiliul de Administrație al subscrisei de a fi scoasă din conservare secția Laminor 6"2, urmând ca personalul necesar temporar pentru această suplimentare de activitate să fie angajat de pe piața muncii cu contract de muncă pe perioadă determinată. Se poate lesne observa caracterul vădit sporadic al acestei creșteri/modificări temporare a structurii activității, urmând ca, funcție de tendințele existente pe piață și de posibilitățile la nivel de divizie, fie să treacă înapoi, în stare de conservare, acest laminor, fie să permanentizeze contractele de angajare ale salariaților respectivi, o astfel de decizie neputând fi însă impusă pe calea prezentei acțiuni.

Conform legislației în vigoare, cazurile în care se poate încheia un contract de muncă pe durată determinată sunt expres și limitativ prevăzute la art. 83 lit. a)-h) Codul muncii, aceste dispoziții neputând fi aplicate, prin extindere și în alte situații. Arată că, dintre aceste cazuri, trebuie reținute cele prevăzute la lit. b) și h), respectiv:

-creșterea și/sau modificarea temporară a structurii activității angajatorului;

-pentru desfășurarea unor lucrări, proiecte sau programe.

Codul muncii, prin „creștere temporară a activității", nu înțelege doar o creștere excepțională de activitate, ci și una normală, obișnuită și ocazională. Această creștere temporară a activității poate fi determinată de primirea de noi comenzi de la aceiași beneficiari, peste cele existente, de încheierea de noi contracte comerciale, privind furnizarea de produse sau servicii, ori de selectarea angajatorului în vederea realizării unor proiecte, etc.

A arătat că , în speța dedusă judecății, sunt în cazurile de excepție prevăzute mai sus, creșterea temporară de activitate reflectându-se în mod neechivoc inclusiv în parametrii economico-financiari.

Totodată, trebuie observat că sintagma «desfășurarea unor lucrări, proiecte, programe» reintroduce în circuitul activ contractul individual de muncă a cărui durată este determinată nu prin stabilirea ab initio a unui anumit termen extinctiv, ci prin caracterul esențialmente determinat al unei suplimentări de lucrări, al unui proiect, al unui program, așa cum este și campania de laminare care a condus la pornirea laminorului de 6"2 pentru finalizarea comenzilor acumulate la nivel de Divizie. Astfel precizează că, deja la nivelul lunii februarie 2015, se manifestă o nouă perioadă caracterizată de lipsă acută de comenzi pentru țevi în gama celor laminate pe această unitate de producție, ceea ce va conduce, inevitabil, la reînchiderea laminorului si punerea lui în stare de conservare (dacă nu vor apărea pe piața de țeava petrolieră condiții care să conducă la adoptarea unei decizii de prelungire a exploatării laminorului pentru încă o perioadă). Este lesne de înțeles că intervenția unui proiect, program sau a unei lucrări determinate are, de regulă, caracter întâmplător, fapt ce conduce la o identificare a acestei situații cu cea reglementată de art. 81 lit. b) din Codul muncii, respectiv creștere temporară de activitate.

Creșterea activității subscrisei care a condus la redeschiderea secției de laminare 6"2 a avut loc în timp, pe parcursul acumulării de comenzi la nivelul Diviziei multinaționale din cadrul căreia face parte, al depășirii capacității de producție a unor laminoare din aceeași gamă de fabricație (dar mult mai economice) din cadrul Diviziei, și care au dus la repartizarea și necesitatea onorării acestei suplimentări de comenzi de către subscrisa, pe parcursul mai multor ani, inclusiv în intervalul de timp vizat de acțiune, adică lunile mai 2013/februarie 2014 și până la momentul sesizării instanței de judecată, după ianuarie 2015.

Totodată, a arătat că și-a respectat obligația legală de a încheia contractul de muncă cu reclamantul în formă scrisă, conform art. 82 alin. (2), menționând în el toate elementele specifice, necesare si în cazul perfectării unui contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, singura diferență dintre cele două forme de contract fiind durata raporturilor de muncă, menționată expres. Contractul pe perioadă determinată a fost încheiat cu reclamantul după informarea obligatorie a salariatului cu privire la durata determinată a contractului pe care părțile au înțeles să îl încheie, ambele în deplină cunoștință de cauză.

O restricție legală în ceea ce privește contractul de muncă pe perioadă determinată, este dată de numărul de astfel de contracte ce pot fi încheiate între aceleași părți (angajat, angajator), neputând exista în mod succesiv mai mult de trei contracte de muncă pe o durată determinată. Așa fiind, a subliniat că nu se poate afirma în mod credibil că ar fi încălcat această restricție legală, având în vedere că, o prelungire a contractului individual de muncă inițial pe perioadă determinată NU reprezintă un nou contract de muncă, implicit nu ne aflăm în prezența unui contract de muncă succesiv. Desigur, o astfel de prelungire se supune restricțiilor de perioadă, în sensul că, per total, nu trebuie să depășească 36 de luni, respectiv 12 luni pentru contractele succesive.

Într-adevăr, luând în considerare dispozițiile art. 84 alin. (1) din Codul Muncii, un astfel de prim contract nu poate fi încheiat pe o perioadă mai mare de 36 de luni. Așadar, el poate fi încheiat pe doar câteva luni sau poate ajunge chiar și până la 3 ani. În plus, dispozițiile în materie stabilesc, de asemenea, că acest contract poate fi prelungit după expirarea termenului inițial, cu acordul scris al părților, pentru perioada realizării unei lucrări, program sau unui proiect. Codul muncii dispune totodată că, în materia contractelor de muncă succesive, acestea nu pot avea o durată mai mare de 12 luni fiecare. Însă, primul contract de muncă pe perioadă determinată nu va putea avea niciodată calitatea de contract succesiv, întrucât nu succede niciunui alt contract de muncă, astfel încât acestuia i se va aplica restricția generală de 36 de luni prevăzută la art. 84 alin. (1) din Codul Muncii. Pe cale de consecință, practica judiciară și doctrina arată în mod constant că, între aceleași părți, perioada maximă de contractare pe perioadă determinată, până la care se poate ajunge, este de 60 de luni, perioadă împărțită astfel: contract de muncă inițial(primul contract de 36 luni) + contract de muncă succesiv (al doilea contract, de 12 luni) + contract de muncă succesiv (al treilea contract, de 12 luni). În sprijinul acestei concluzii firești și, totodată, legale, vin următoarele argumente:

-durata maximă de 36 de luni este stabilită pentru un singur contract, art. 84 alin. (1) Codul muncii fiind redat la singular;

-de asemenea, nu ar fi corect să se stabilească, de la bun început, că vor exista 3 contracte pe durată determinată cu același angajat, fiind mai degrabă logic să se încheie la început un singur contract de până la 36 de luni (sau prelungibil până la această durată), urmând a se aprecia ulterior dacă subzistă necesitatea unui asemenea contract și să se încheie acele contracte pe maxim 12 luni fiecare;

-forma inițială a Legii de modificare a Codului Muncii prevedea posibilitatea prelungirii numai înăuntrul termenului prevăzut la art. 82 (adică a termenului de 36 de luni), însă această mențiune nu a fost păstrată, dovedind intenția legiuitorului de a nu impune durata maximă de 36 de luni a contractului de muncă pe durată determinată cu tot cu prelungiri.

Având în vedere că de la încheierea contractelor pe perioadă determinată inițiale (mai 2013) până la data introducerii acțiunii (ianuarie 2015), nu au trecut nici măcar 36 de luni, nu se poate afirma în nici un caz că ar fi depășit în vreun fel durata maximă permisă de lege pentru astfel de contracte de muncă. De asemenea, cu unii reclamanți nu s-a încheiat decât contractul inițial, adiționalele la acesta, anexate acțiunii, vizând alte clauze ale contractului, cum ar fi creșteri de salariu ori modificări ale compartimentului/funcției (după absolvirea unor cursuri).

Nu a putut fi primită în nici un caz aserțiunea făcută de reclamant în acțiunea introductivă, conform căreia, datorită încheierii contractului în forma criticată, acestuia i-ar fi fost lezate drepturile. Codul muncii prevede expres și imperativ, în art. 87 alin. (1), că "Referitor la condițiile de angajare și de muncă, salariații cu contract individual de munca pe durată determinată nu vor fi tratați mai puțin favorabil decât salariații permanenți comparabili, numai pe motivul duratei contractului individual de muncă, cu excepția cazurilor în care tratamentul diferit este justificat de motive obiective". Așadar, cele două forme contractuale nu conțin drepturi și obligații diferite, salariații angajați pe baza unui contract pe durată determinată au aceleași drepturi și obligații ca și cei care au încheiat cu angajatorul contracte individuale de muncă pe durată nedeterminată, afirmațiile reclamantului fiind de departe rău-voitoare si lipsite de orice suport în fapt si în drept, câtă vreme subscrisa a respectat în permanentă dreptul la salarizare pentru munca depusă, dreptul la repaus zilnic si săptămânal, dreptul la concediu de odihnă anual, dreptul la securitate și sănătate în muncă, etc, precum si drepturile care decurg din contractul colectiv, acestea fiind de altfel specificate și în contractul depus ca anexă la acțiunea introductivă, precum și în eventualul adițional de prelungire a lui. Reclamantul a beneficiat de aceleași drepturi și facilități descrise atât în contractul său de muncă individual, cât și în contractul colectiv la nivel de societate, neexistând și neputând fi dovedită nici o discriminare care să fi fost făcută de noi între cele două categorii de personal.

A mai arătat că, deși reclamantul încearcă să inducă instanței părerea că el ar fi fost profund dezavantajat prin încheierea unui contract individual de muncă pe durată determinată, subliniază că, dincolo de dobândirea unui loc de muncă (fie si temporar), există pentru el si alte evidente avantaje, având în vedere că acest tip de contract facilitează salariatului găsirea unui loc de munca, oferă acestuia o remunerație de natură salarială si îi permite cumularea vechimii în muncă si a experienței/calificării obținute prin această formă de prestare a muncii. Trebuie accentuată și înțeleasă aici inclusiv existenta unei importante componente sociale a angajărilor efectuate de subscrisa, personalul angajat pe perioada suplimentării de producție ce a impus scoaterea din conservare a laminorului 6"2 fiind în bună parte luat din șomaj (însă, pentru mulți dintre cei angajați, aceștia nu se mai aflau nici măcar în perioada de plată a indemnizației de șomaj, rezultând cu prisosință avantajul major procurat de noi reclamantului prin oferirea unui loc de muncă). Totodată, în această perioadă, parte din acest personal a beneficiat, la inițiativa subscrisei, de efectuarea unor cursuri si stagii de pregătire profesională si de calificare în meseriile pentru care se cere experiență profesională și care erau necesare pentru desfășurarea activității acelui sector de producție scos din conservare, secția Laminor 6"2, dar și în alte sectoare de pe platforma noastră industrială. Ori, din perspectiva dispozițiilor art. 86 alin. (1) Codul muncii, este de netăgăduit avantajul procurat salariatului astfel instruit si calificat: "Angajatorii sunt obligați să informeze salariații angajați cu contract individual de muncă pe durată determinată despre locurile de muncă vacante sau care vor deveni vacante, corespunzătoare pregătirii lor profesionale, și să le asigure accesul la aceste locuri de muncă în condiții egale cu cele ale salariaților angajați cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată", acesta având în mod cert posibilitatea de a accede prioritar la locurile de muncă vacante sau care vor deveni vacante, potrivit calificărilor dobândite si, implicit, la posibilitatea încheierii unor contracte de muncă pe perioadă nedeterminată.

Totodată, era de observat și faptul că, potrivit dispozițiilor art. 197 alin. (2) și (3) din Codul muncii, acolo unde a fost cazul, pe durata participării la cursurile sau stagiile de formare profesională, salariatul a beneficiat de toate drepturile salariale deținute, precum si de vechimea la acel loc de muncă, perioada respectivă fiind considerată stagiu de cotizare în sistemul asigurărilor sociale de stat.

A apreciat că instanța trebuie să interpreteze prevederile din Codul muncii luând în considerare si jurisprudenta Curții de Justiție a Uniunii Europene dezvoltată în interpretarea prevederilor Directivei 1999/70/CE privind acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE si CEEP. (Cauza CJUE B_____ Kucuk împotriva Land NordRhein-Westfalen (C-586/10) privind o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare de interpretare a clauzei 5 pct. 1 lit. a din Acordul-cadru privitor la contractele cu durată determinată). În cauza amintită, CJUE a stabilit astfel: Clauza 5 din Acordul-cadru trebuie interpretată în sensul că nevoia temporară de personal, prevăzută de o reglementare națională precum cea din speță poate, în principiu, să constituie un motiv obiectiv în sensul clauzei menționate. Simplul fapt că un angajator este obligat să folosească frecvent, și chiar permanent, înlocuiri temporare, iar aceste înlocuiri ar putea fi acoperite si prin angajarea salariaților în temeiul unor contracte de muncă pe durată nedeterminată NU implică lipsa unui motiv obiectiv în sensul clauzei 5 si nici existenta unui abuz în sensul acestei clauze.

A arătat că, la data încheierii contractului individual de muncă (pentru unii salariați în luna mai 2013, pentru alții în luna februarie 2014, acesta fiind eventual prelungit ulterior prin acte adiționale succesive în termenul legal), subscrisa a îndeplinit toate condițiile strict reglementate de lege în care se putea încheia cu reclamantul un contract de muncă pe durată determinată. Astfel, s-a făcut informarea salariatului si s-au stabilit de comun acord cu acesta condițiile în care vor continua raporturile juridice de muncă, prelungirea având loc înaintea datei stabilite pentru încetarea contractului inițial, în interiorul celor 36 de luni prevăzute de lege pentru durata maximă a acestuia, situație în care, conform C.muncii, s-a încheiat un act adițional, clauzele contractului, cu excepția termenului, rămânând neschimbate.

În susținerea bunei sale credințe , a învederat și faptul că, deși începând cu data de 16.02.2015, a fost dispusă, din lipsă de comenzi, oprirea activității de laminare în cadrul Secției Laminor 6"2, deocamdată pe timp de o lună, la nivelul societății s-a hotărât și aprobarea prelungirii admise de lege pentru contractele individuale de muncă ale majorității salariaților aflați în situația reclamantului, și a căror durată expira de drept în luna februarie 2015. Așadar, deși nu mai există comenzi ferme (situație ce ar fi dus la închiderea laminorului 6"2 si la repunerea acestuia în stare de conservare), și-a asumat cheltuieli suplimentare cu personalul (respectiv un număr de peste 200 de salariați), tocmai în considerarea siguranței financiare a angajaților si a impactului negativ pe care o astfel de decizie l-ar putea avea asupra acestora si a familiilor lor.

În lumina celor de mai sus, a opinat că în rezolvarea prezentei cauze nu este suficientă doar analiza poziției reclamantului (evident subiectivă), ci trebuie să fie luate în considerare toate circumstanțele cauzei la aprecierea împrejurării că reînnoirea contractelor pe durată determinată este justificată de motive obiective, nefiind depășite inclusiv numărul și durata cumulată a contractelor de muncă pe durată determinată încheiate între aceleași părți.

Așa fiind, a apreciat că acțiunea reclamantului trebuie respinsă ca neîntemeiată, considerând că angajatorul se află în mod cert în situația de excepție prevăzută de lege si neîncălcând nici una dintre dispozițiile exprese stabilite de legislația în vigoare aplicabilă.

În temeiul dispozițiilor art .451 - 455 C.pr.civilă, a solicitat obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept a invocat dispozițiile art. 17, art. 57, art. 82-87, art. 219 și art. 268 Codul muncii, art. 205 și urm. C.pr.civilă, Legea nr. 62/2011 a dialogului social.

În apărare a depus înscrisuri (filele 28-45).

Reclamantul a formulat un răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea celor două excepții invocate de pârâtă și înlăturarea apărărilor formulate de aceasta, arătând că:

- cu privire la excepția lipsei calității de reprezentant a Sindicatului, aceasta este nefondată, motivat de faptul că reclamantul este membru de sindicat, conform adeziunii la acesta, iar în temeiul art.28 alin.2 din Legea nr.62/2011 a împuternicit Sindicatul să formuleze cererea de chemare în judecată;

- în ceea ce privește inadmisibilitatea acțiunii, solicită a fi respinsă motivat de faptul că la data formulării cererii de chemare în judecată se găsea în derularea CIM pe durată determinată care a expirat la data de 01.02.2015, dar ulterior acestei date CIM a fost prelungit printr-un nou act adițional.

Pe fondul cauzei, a solicitat a fi înlăturate apărările pârâtei, arătând că aceasta a invocat cumulativ, deși textul legal le prevede ca două situații distincte, cazurile prevăzute de art.83 lit.b) și h) din Codul muncii, fără a indica în concret în care dintre cele două situații se găsea, în calitate de angajator, pentru a proceda la întocmirea unui CIM pe durată determinată. În concret, cu această motivare formală, angajatorul ține peste 1/3 din personal angajat cu CIM pe perioadă determinată.

Cu referire la pretinsa creștere de activitate prin oprirea și redeschiderea temporară a Laminorului 6 ” arată că aceasta s-a petrecut la nivelul anilor 2008 – 2009, ori prin cererea formulată se contestă CIM ce a început în 2013.

A arătat că unitatea angajatoare nu a făcut nici un fel de probațiune cu referire la perioada actuală, după anul 2013, ci a prezentat o situație din anii 2008 – 2009 – 2010. Atât Hotărârea CA din 01.10.2009 de repornire a Laminorului 6 ”, dar și corespondența electronică cu privire la această activitate sunt din anii 2009 - 2010 și nu au relevanță în prezenta cauză, când se are în vedere o situație ivită după aprilie 2013.

În esență, a arătat că angajatorul nu a putut demonstra că a avut în activitate sa creșteri de activitate de natura celor a determina angajarea de personal pe durată determinată.

A depus în dovedire extrase din Raportul anual pentru exercițiul financiar 2009, extrase din Raportul Membrilor CA pentru anul 2009, informare privind locurile de muncă din cadrul AMTP R____ din anii 2012. 2013, 2014, situația detaliată de personal Laminor 16” din 01.10.2014.

La rândul său, pârâta a depus la dosar înscrisuri.

Ambele părți au depus note de concluzii și concluzii scrise.

La termenul de judecată din data de 01.07.2015, pârâta a învederat că înțelege să nu își mai mențină excepțiile invocate prin întâmpinare, precum și cererea de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului a constatat că prezenta acțiune este întemeiată și a admis-o, în consecință, pentru următoarele considerente:

Reclamantul, reprezentat de Sindicatul Liber Petrotub R____, a solicitat să se constate nulitatea absolută a clauzei privind durata determinată din contractul individual de muncă încheiat sub nr.xxxxx din 25.04.2013 și a aceleiași clauze reținută și în actele adiționale subsecvente la contractul individual de muncă și să se dispună înlocuirea acestora cu clauza privind durata nedeterminată a contractului de muncă și a actelor adiționale la acesta.

Pentru clarificarea acestui aspect s-a impus așadar a se examina dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 83 din Codul muncii pentru încheierea valabilă a unui contract individual de muncă pe durată determinată.

Art. 12 din Codul muncii instituie regula potrivit căreia contractul individual de muncă se încheie pe durată nedeterminată și doar ca excepție se poate încheia pe durată determinată, în condițiile expres prevăzute de lege. Durata nedeterminată a contractului constituie o măsură de protecție a salariatului, având menirea de a asigura dreptul la stabilitate în muncă și nu afectează nici interesele angajatorului, asigurându-se astfel o mai bună planificare și organizare a muncii, o modelare și perfecționare a calificării personalului.

Conform alin. (2), contractul individual pe durată determinată se poate încheia numai în anumite condiții.

Potrivit art. 82 alin. (1) din Codul muncii, prin derogare de la regula prevăzută la art. 12 alin. (1), angajatorii au posibilitatea de a angaja, în cazurile și condițiile Codului muncii, personal salariat cu contract individual de muncă pe perioadă determinată.

Art. 82 din Codul muncii reglementează excepția în ceea ce privește durata contractului individual de muncă, și anume durata determinată a acestuia. Fiind o excepție, este de strictă interpretare, durata determinată putând interveni numai în cazurile și condițiile prevăzute de lege.

Potrivit art. 83, contractul individual de muncă poate fi încheiat pentru o durată determinată numai în următoarele cazuri:

a) înlocuirea unui salariat în cazul suspendării contractului său de muncă, cu excepția situației în care acel salariat participă la grevă;

b) creșterea și/sau modificarea temporară a structurii activității angajatorului;

c) desfășurarea unor activități cu caracter sezonier;

d) în situația în care este încheiat în temeiul unor dispoziții legale emise cu scopul de a favoriza temporar anumite categorii de persoane fără loc de muncă;

e) angajarea unei persoane care, în termen de 5 ani de la data angajării, îndeplinește condițiile de pensionare pentru limita de vârstă;

f) ocuparea unei funcții eligibile în cadrul organizațiilor sindicale, patronale sau al organizațiilor neguvernamentale, pe perioada mandatului;

g) angajarea pensionarilor care, în condițiile legii, pot cumula pensia cu salariul;

h) în alte cazuri prevăzute expres de legi speciale ori pentru desfășurarea unor lucrări, proiecte sau programe.

Prin urmare, din interpretarea gramaticală și logică a acestui text de lege rezultă că un contract de muncă pe durată determinată poate fi încheiat doar în situațiile expres prevăzute.

În speță pârâta a invocat incidența disp. art. 83 lit. b) și h ) din Codul muncii.

Ori, instanța a constatat că, fără a se exclude reciproc, cele două articole reprezintă cauze distincte ce permit încheierea unui contract individual de muncă cu durata determinată.

Deși a depus la dosar înscrisuri susținând că deține unități de producție-laminoare- aflate în stare de conservare, iar altele pornite sporadic funcție de necesități, pârâta nu a reușit să probeze existența vreunei lucrări, proiect sau program care să necesite forță de muncă temporară și nici nu a reușit să probeze vreo creștere sau modificare temporară a structurii activității sale.

De altfel, oricare dintre aceste două situații ar fi fost incidente în cauză pârâta ar fi trebuit să precizeze expres care dintre salariații care desfășoară activitate pe durată determinată în cadrul său sunt angrenați în lucrarea /proiectul/programul pretins a fi în desfășurare și care este numărul celor alocați creșterii temporare a activității.

În ambele cazuri ar fi trebuit să poată face dovada concretă a întinderii în timp a lucrării /proiectului / programului pretins a se desfășura suplimentar față de activitatea obișnuită a fabricii sau a duratei în care s-ar executa un volum mai mare de produse aferente unor comenzi cu mult peste comenzile obișnuite alte fabricii. Ori, în cauză nu s-a făcut dovada existenței niciunei lucrări/proiect/ program a cărui durată în timp ar fi trebuit să coincidă, de altfel cu durata contractului individual de muncă încheiat pe durată determinată.

Cât privește pretinsa creștere de activitate prin oprirea și redeschiderea temporară a Laminorului 6 ” , instanța a reținut că aceasta s-a petrecut la nivelul anilor 2008 – 2009, astfel cum rezultă din Hotărârea CA din 01.10.2009 de repornire a Laminorului 6 ”, ori în speță contractul individual de muncă supus analizei este încheiat în anul 2013 și prelungit ulterior prin acte adiționale. Mai mult, ultimul Normativ de personal și ultima Normă de personal desfășurată au fost realizate la nivelul anilor 2009 – februarie 2012, ori angajările contestate au fost făcute în anul 2013.

Nu au putut fi reținute ca pertinente susținerile reprezentantului pârâtei că nu s-au mai întocmit norme de personal după anul 2012, că acestea se întocmesc doar la nevoie și doar dacă intervin modificări în structura de personal. Astfel, dacă începând cu anul 2013 unitatea ar fi trecut printr-o situație ce ar fi generat necesitatea creșterii temporare a numărului de angajați, cel mai firesc lucru ar fi fost să se realizeze măcar în anul 2013 un Normativ de personal și o Normă privind desfășurarea acestui personal angajat temporar.

Instanța a reținut că întreaga apărare a pârâtei se bazează pe redeschiderea Laminorului 6 ”, însă salariații angajați temporar ocupă posturile vacante din toate departamentele, fie că au sau nu legătură cu Laminorul 6 ”, cum este și cazul reclamantului.

Pentru a se evita orice abuz de drept privind încadrarea în muncă, creșterea temporară a activității trebuie să fie legată de o situație reală, bine argumentată obiectiv și susținută cu înscrisuri doveditoare. Pârâta aduce în discuție faptul că această creștere temporară a activității „poate fi determinată de primirea de noi comenzi de la același beneficiari, peste cele existente, de încheierea de noi contracte comerciale privind furnizarea de produse sau servicii”, însă nu produce nicio probă în acest sens.

Simpla mențiune în contract că a fost încheiat pe durată determinată, nu produce efecte corespunzătoare dacă postul este vacant și prin natura ei munca are caracter permanent.

Ori, însuși faptul că, începând cu anul 2013, pârâta a încheiat cu reclamantul contractul individual de muncă, urmat de acte adiționale succesive, dovedește caracterul permanent al postului, post de altfel indispensabil activității desfășurate în cadrul unității.

În concluzie, instanța a constatat că nu sunt incidente în cauză dispozițiile imperative ale art. 83 din Codul muncii, sancțiunea nerespectării acestora fiind nulitatea clauzei care prevede durata determinată a contractului individual de muncă. Potrivit dispozițiilor art. 57 alin. (1) și (4) din Codul muncii, „(1) Nerespectarea oricăreia dintre condițiile legale necesare pentru încheierea valabilă a contractului individual de muncă atrage nulitatea acestuia. (4) În situația în care o clauză este afectată de nulitate, întrucât stabilește drepturi sau obligații pentru salariați, care contravin unor norme legale imperative sau contractelor colective de muncă aplicabile, aceasta este înlocuită de drept cu dispozițiile legale sau convenționale aplicabile (...).”

Pe cale de consecință, în lipsa unei clauze valabile de stabilire a unei durate determinate a contractului